ICCJ. Decizia nr. 3337/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3337/2013
Dosar nr. 19/105/2009
Şedinţa publică din 13 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 19/105/2009, contestatorii B.C., R.E., M.S., J.E., B.G., N.H., F.L. au chemat în judecată pe intimatul Primarul oraşului B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea parţială a dispoziţiei nr. 279/2008, restituirea în natură a terenului de 10.682 m.p. ce a aparţinut defunctului B.B., în suprafaţă reală de 0.753 m.p., iar în subsidiar, obligarea intimatului să înainteze cererea la Comisia locală B. de aplicare a legilor fondului funciar.
Prin sentinţa civilă nr. 1176 pronunţată la 28 septembrie 2010, Tribunalul Prahova a respins contestaţia, reţinând că în baza procesului - verbal din 31 octombrie 2008, dispoziţiei din 25 noiembrie 2008, notificării nr. 430/2001 s-a dispus restituirea în natură în favoarea moştenitorilor defunctului B.B., respectiv contestatorilor, a terenului de 3750 m.p., situat în B., pct. D., fîindu-le respinsă cererea de restituire cu privire la restul terenurilor până la 10 ha, situate în B., străzile H., M.B., I. V. L., D., D.R., ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Instanţa a mai reţinut că în cuprinsul raportului de expertiză tehnică topometrică - ing. B.T. se menţionează că terenul în litigiu are suprafaţa de 9.226 m.p., fiind situat în B., str. M.B., FN, T.8, P.405 -intravilan, aflat în administrarea Primăriei B. şi atribuit în prezent prin diferite titluri de proprietate unor persoane fizice, unei societăţi comerciale, fiind libere parcelele de 4.281 m.p. şi de 1.485 m.p.
Conform actelor de vânzare din 10 februarie 1925, 05 mai 1919, 22 aprilie 1921, 22 octombrie 1934, fişei personale din 17 mai 1956, adreselor, Hotărârilor nr. 99/1991, 1844/1999, extraselor din registrele agricole, cererii, titlului de proprietate din 17 ianuarie 2006, instanţa a constatat că numitul B.B. a cumpărat, în timpul vieţii, în perioada 1919-1934, diferite terenuri situate în B., în suprafaţă de cea. 5012 m.p., 1670 m.p. în punctul „La lac", 4.000 m.p., 3750 m.p. - loc de casă, 5000 m.p. în punctul „Gorgan", figurând înscris în perioada 1947-1952 cu terenuri în suprafaţă totală de 16,72 ha, după care, în 1955, a figurat înscris cu terenuri de 8,31 ha, pe care le-a predat la stat în temeiul H.C.M. nr. 308/1955, iar moştenitorilor acestuia li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren de 5,25 ha, situat în comuna A.R., în timp ce numita B.E. a figurat înscrisă în perioada 1956-1961 cu terenuri de 8,31 ha situate în B., în perioada 1962-1970, cu terenuri de 1,31 ha.
Dispoziţiile art. 8-11 din Legea nr. 18/1991 modificată, stipulează că stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire asupra terenurilor aflate în patrimoniul C.A.P. - urilor, în favoarea persoanelor fizice îndreptăţite se face ţinându-se seama de suprafaţa adusă în C.A.P. care reiese din actele de proprietate, Cartea Funciară, cadastru, cererile de înscriere în C.A.P., registrul agricol de la data intrării în C.A.P., evidentele C.A.P.-ului sau din orice alte probe admise de lege, astfel încât terenurile preluate abuziv de C.A.P. de la persoanele fizice, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente dacă sunt libere.
De asemenea, dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 18/1991 modificată şi art. 16 din Legea nr. 1/2000 modificată, prevăd că persoanelor ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 şi al oricăror acte normative de expropriere sau după caz, moştenitorilor acestora, li se reconstituie dreptul de proprietate, în natură, în limita suprafeţei de teren trecută în proprietatea statului.
În baza art. 1, art. 2 lit. h), i) din Legea nr. 10/2001 modificată, imobilele preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea nu mai este posibilă, prin imobile preluate abuziv înţelegându-se, printre altele, şi orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Totodată, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificată, stabilesc că nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.
Aşadar, din analiza probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut că autorul contestatorilor, B.B., a dobândit în timpul vieţii diferite terenuri situate în B., în suprafaţă totală de cea. 19.432 rn.p., figurând înscris în evidenţele agricole în perioada 1947-1955 cu terenuri în suprafaţa totală de 16,72 ha., terenuri preluate de către stat, printre altele în temeiul H.C.M. nr. 308/1955, fiind reconstituit dreptul de proprietate contestatorilor, în calitate de moştenitori legali ai defunctului, asupra terenului de 5,25 ha. situat în comuna A.R., în timp ce numita B.E. a figurat înscrisă în perioada 1956-1961 cu terenuri de 8,31 ha. situate în B.
Prin dispoziţia din 25 noiembrie 2008 s-a dispus restituirea în natură, în favoarea contestatorilor, a terenului de 3750 m.p., pct. D., restul parcelelor de teren, până la suprafaţa de cea. 10 ha., făcând obiectul legilor fondului funciar.
Ca atare, se apreciază că atât timp cât autorul contestatorilor B.B. a deţinut în timpul vieţii suprafaţa totală de teren de 16,72 ha. (arabil, livadă, fâneaţă, pădure, curţi construcţii), teren preluat de către stat inclusiv în temeiul H.C.M. nr. 308/1955, iar terenul în litigiu are suprafaţa totală de 9.226 m.p., fiind parţial liber, înseamnă că, în realitate, contestatorii nu pot pretinde restituirea în natură a terenului de cea. 10.682 m.p., solicitat în prezenta cauză, deoarece acest teren nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, nefacând parte din categoria terenurilor al căror regim juridic a fost reglementat de această lege, fiind preluat în baza unui act normativ de expropriere aplicabil terenurilor extravilane de diferite categorii.
Se mai reţine că terenul sus-menţionat, datorită categoriei sale şi modalităţii de preluare, cade sub incidenţa legilor fondului funciar, neputând fi solicitat prin intermediul Legii nr. 10/2001 care reglementează un anumit regim juridic, anumitor categorii de terenuri şi construcţii.
Din probele dosarului, instanţa de fond a reţinut că terenurile ce au aparţinut defunctului B.B., au făcut obiectul legilor fondului funciar, acesta fiind încadrat la categoria „chiaburi", fiindu-i preluate terenurile în baza unor acte de expropriere ce au urmărit deposedarea foştilor moşieri de terenurile proprietatea lor, iar emiterea titlului de proprietate privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea contestatorilor asupra diferenţei de 5,25 ha., constituie o dovadă că întreaga suprafaţă de teren de 16,72 ha. din care face parte şi terenul de 5,25 ha., a făcut obiectul Legilor fondului funciar şi nicidecum a Legii nr. 10/2001.
Mai mult, instanţa a constatat că nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că terenul identificat în baza raportului de expertiză tehnică topometrică ing. B.T., de 9226 m.p., este unul şi acelaşi cu terenurile dobândite de defunctul B.B. în timpul vieţii, şi cu care acesta a figurat înscris în registrele agricole în perioada 1947-1955, preluat de către stat, motiv pentru care contestatorii nu pot solicita restituirea în natură a terenului de 9.226 m.p. identificat de expertul topo.
Faptul că prin dispoziţie, s-a dispus restituirea în natură, în favoarea contestatorilor, a parcelei de teren de 3.750 m.p., situată în B., pct. D., nu înseamnă în mod automat că întregul teren de cea. 10.682 m.p. solicitat prin prezenta contestaţie sau terenul de 9.226 m.p. identificat de expert topo, ar fi aparţinut în proprietate autorului contestatorilor şi că ar fi fost preluate abuziv de către stat, întrucât restituirea unei parcele de teren de 3.750 m.p. în baza dispoziţiei contestate nu constituie o dovadă certă că terenurile în litigiu fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi că ar fi aparţinut defunctului, restituirea producând efecte juridice numai în ceea ce priveşte parcela de 3.750 m.p., şi nicidecum cu privire la toate terenurile ce ar fi fost deţinute la un moment dat în proprietate de către autorul contestatorilor.
Prin urmare, având în vedere aceste considerente şi constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1, 2 lit. h), i) din Legea nr. 10/2001, modificată, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 8 din aceeaşi lege, Tribunalul a respins contestaţia în totalitate, apreciind că nu se poate dispune nici obligarea intimatului să înainteze cererea de restituire Comisiei Locale B. de aplicare a legilor fondului funciar împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii.
Prin decizia civilă nr. 92 din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de contestatori.
A schimbat în tot sentinţa primei instanţe în sensul că:
A admis contestaţia şi a dispus anularea parţială a dispoziţiei nr. 279/2008 emisă de pârâtă cu consecinţa restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 1120 m.p., identificat prin pct. 1, 2, 15, 1; a terenului în suprafaţă de 1550 m.p., identificat prin pct. 7, 8, 9, 10, 11, 16, 7 şi a terenului de 2110 m.p., identificat prin pct. 12, 13, 14, 19, 18, 17, 12 din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. şi schiţa de plan anexă a acestuia.
A constatat dreptul reclamanţilor la acordarea măsurilor reparatorii, în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru diferenţa dintre suprafeţele sus-arătate, restituie în natură, şi suprafaţa totală de 10.682 m.p. ce a aparţinut autorilor reclamanţilor.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale ce au incidenţă în cauză, Curtea a apreciat că apelul este întemeiat, întrucât apelanţii au făcut dovada, cu actele depuse la dosar, că terenul în litigiu a aparţinut autorilor lor, care au figurat înscrişi în registrele agricole cu acesta, că Primăria oraşului B. a înstrăinat o parte din aceste imobile unor terţe persoane, deşi avea doar un drept de administrare asupra lor.
Expertul, în lucrarea efectuată, cât şi în faţa instanţei, a precizat că din discuţiile purtate cu salariaţii primăriei a rezultat că terenul autorilor reclamanţilor, în suprafaţă de 10.682 m.p. din acte şi 9.227 m.p. suprafaţă măsurată, nu a fost preluată de către stat şi nici de către C.A.P. în mod legal, pentru că nu au putut să îi prezinte niciun document pe care l-a cerut pentru a lămuri această situaţie.
De asemenea, din probatorii şi precizările expertului, a rezultat că acest teren nu a fost stăpânit de reclamanţi pe perioada dinaintea anului 1989 şi nici după această dată.
În urma verificărilor făcute de expert în evidenţele primăriei, acesta a menţionat că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, autorilor reclamanţilor nu li s-a reconstituit nicio suprafaţă de teren în tarlaua 8 identificată pe schiţa de plan în care se găseşte terenul delimitat, iar conform actelor depuse la dosar, autorii reclamanţilor au deţinut o suprafaţă de 10.682 m.p.
Totodată, expertul a arătat că în suprafeţele reconstituite reclamanţilor pe Legea nr. 18/1991 nu intră suprafaţa de teren în litigiu de 10.682 m.p., întrucât nu s-a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza acestei legi. Acest teren a fost solicitat de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001 şi conform dispoziţiei privind soluţionarea notificării nu s-a eliberat niciun act, motivându-se că terenurile revendicate de autorii reclamanţilor, printre care şi terenul în cauză, este stăpânit de reclamanţi.
De asemenea, expertul a reţinut că nu rezultă faptul că reclamanţii ar fi stăpânit acest teren şi ca atare, că nu l-au putut înstrăina şi apreciază că acest teren intravilan a fost preluat de stat fără titlu.
Pe schiţele de plan întocmite de către expert, s-au identificat suprafeţele de 3.198 m.p. şi 2.110 m.p., ce au fost constituite altor persoane, iar diferenţa până la 9.227 m.p., respectiv 5.029 m.p., a rămas la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, care în mare parte este degradat, dar care poate fi restituit în natură.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul oraşului B.
O primă critică vizează faptul că instanţa de apel nu şi-a argumentat decizia pronunţată, neindicând motivele pentru care a considerat că trebuie admis apelul contestatorilor.
Sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Prahova, ca instanţă de fond investită cu soluţionarea cauzei este mult mai temeinic argumentată şi corectă în ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii.
Astfel, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, ci situaţia juridică a acestui bun imobil este reglementată de legile fondului funciar, fiind incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Această susţinere are argumente mult mai solide în hotărârea instanţei de fond.
Un alt argument forte al soluţiei pronunţată de instanţa de fond care nu este în niciun fel combătut şi nu este desfiinţat de hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, este acela că nu s-a făcut în niciun fel dovada că terenul solicitat este unul şi acelaşi cu terenul deţinut de autorul contestatorilor.
Cu privire la solicitarea subsecventă, referitoare la admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei recurate, se arată că instanţa a fost indusă în eroare de susţinerile expertului S.I. care a precizat că terenul de 2110 m.p. delimitat prin pct. 7, 8, 9, 10, 11, 16, 7 este liber şi poate fi restituit apelanţilor-contestatori. Este evidentă situaţia contrară, ce reiese de pe schiţa plan anexă, în care figurează ca proprietar al acestei suprafeţe numitul B.D.D. în acest sens se invocă copia titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, prin care moştenitorii defunctului B.P.C. deţin în mod legal acest teren, teren din care au şi înstrăinat o porţiune unor terţe persoane. Până în prezent T.P. din 17 noiembrie 2004 emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar nu a fost contestat de nicio persoană, însă instanţa de apel, trece peste această situaţie, restituind în natură apelanţilor-contestatori terenul de 2110 m.p., deşi acesta este ocupat de alte persoane care îl deţin cu titlu valabil, nefiind liber în sensul Legii nr. 10/2001.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, cu consecinţa menţinerii sentinţei primei instanţe.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat, urmând să îl admită, pentru considerentele ce succed:
Aşa cum rezultă din motivarea recursului, o primă critică vizează faptul că instanţa de apel nu şi-a argumentat decizia pronunţată, neindicând motivele pentru care a considerat că trebuie admis apelul contestatorilor.
Critica astfel formulată se circumscrie sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la nemotivarea hotărârii judecătoreşti.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de judecată are obligaţia de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor reţinute nu se poate exercita controlul judiciar.
Hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv de ordine publică dacă: există contradicţie între considerente şi dispozitiv; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipseşte motivarea soluţiei sau instanţa de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.
Se constată, în cauză, că admiţând apelul declarat de contestatori, judecătorii apelului au indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, motivând de ce apelul este fondat.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este lipsită de o susţinere pertinentă în dezvoltarea acestui motiv de recurs, care urmează să fie respins ca atare.
O altă critică priveşte faptul că instanţa de apel a aplicat greşit în cauză prevederile Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care situaţia juridică a acestui bun imobil este reglementată de legile fondului funciar, fiind incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează acest motiv de recurs, hotărârea atacată este nelegală atunci când instanţa aplică în mod greşit textul de lege la situaţia de fapt reţinută.
Pornind de la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel şi care nu ar mai putea fi reanalizată (în temeiul probatoriului deja administrat) în cadrul controlului de nelegalitate exercitat de către instanţa de recurs, în limitele presupuse de art. 304 C. proc. civ., se constată că în suprafeţele reconstituite în temeiul legilor fondului funciar nu intră suprafaţa de teren în litigiu de 10.682 m.p., care a aparţinut autorilor contestatorilor, întrucât nu s-a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren.
În raport de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, autorilor contestatorilor nu li s-a reconstituit vreo suprafaţă de teren în tarlaua 8 identificată pe schiţa de plan în care se găseşte terenul delimitat, în suprafaţă de 10.682 m.p.
Acest teren situat în intravilan şi aflat în administrarea Primăriei oraşului B. a fost solicitat de contestatori în baza Legii nr. 10/2001, tocmai pentru că nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar.
Exercitând, exclusiv, un control de nelegalitate asupra considerentelor hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte constată că terenul solicitat intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, republicată, regimul său juridic fiind cel reglementat de art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 26 alin. (1) şi (3) din această lege.
De altfel, Legea nr. 10/2001 are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că, domeniul său de reglementare acoperă şi acele terenuri situate în intravilanul localităţilor, care până la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
Prin urmare, pentru asemenea cazuri, bine definite, Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire a prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000.
În atare situaţie, critica vizând greşita stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu, respectiv susţinerea că, este cel reglementat prin dispoziţiile legilor funciare, se reţine a fi nefondată, urmând a fi înlăturată.
Va fi înlăturată şi critica potrivit căreia nu s-a făcut în niciun fel dovada că terenul solicitat este unul şi acelaşi cu terenul deţinut de autorul contestatorilor, deoarece aceasta nu implică un control de nelegalitate, ci unul de netemeinicie asupra hotărârii atacate, incompatibil cu stuctura căii de atac a recursului.
În recurs se invocă, de asemenea, că instanţa de apel a fost indusă în eroare de susţinerile expertului S.I. care a precizat că terenul de 2110 m.p. delimitat prin pct. este liber şi poate fi restituit apelanţilor-contestatori.
Este evidentă situaţia contrară, ce reiese de pe schiţa plan anexă, în care figurează ca proprietar al acestei suprafeţe numitul B.D., existând în acest sens titlul de proprietate din 17 noiembrie 2004 emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar, care nu a fost contestat de nicio persoană şi din care rezultă că moştenitorii defunctului B.P.C. deţin în mod legal acest teren, teren din care au şi înstrăinat o porţiune unor terţe persoane.
Aceste considerente sunt singurele care conduc la reformarea soluţiei pe temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., fiind evident (conform titlului de proprietate menţionat) că acest teren nu este liber şi restituibil în natură, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.
În consecinţă, obligarea recurentului pârât la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.110 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. şi schiţa de plan anexă a acestuia, constituie o soluţie greşită a instanţei de apel.
Prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pentru acest teren intimaţii contestatori au dreptul la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ci nu prin restituire în natură.
Concluzionând, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât şi va modifica decizia atacată, în parte, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 1120 m.p., identificat prin pct. şi a terenului în suprafaţă de 1550 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. şi schiţa de plan anexă a acestuia.
De asemenea, se va dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru terenul de 2110 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. şi schiţa de plan anexă a acestuia.
Totodată, se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Oraşului B. împotriva deciziei civile nr. 92 din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Modifică în parte decizia atacată, în sensul că dispune restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1120 m.p,, identificat prin pct. şi a terenului în suprafaţă de 1550 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. şi schiţa de plan anexă a acestuia.
Dispune acordarea de măsuri reparatorii şi pentru terenul de 2110 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. şi schiţa de plan anexă a acestuia.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3336/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3341/2013. Civil → |
|---|
