ICCJ. Decizia nr. 3375/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3375/2013
Dosar nr. 7687/101/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr. 4813/101/2011, la data de 05 septembrie 2011, reclamanta S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Municipal Drobeta Turnu Severin, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, Primăria comunei P., SC O.S.M.P. SRL, SC Z.S. SRL, solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să se dispună obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 4.000.000 RON, reprezentând prejudiciul adus ca urmare a încălcării dreptului său la imagine, ca artist interpret şi a difuzării şi folosirii fără drept a operei sale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, arată că este interpret de muzică populară cunoscut atât pe plan intern cât şi internaţional, fiind înregistrată şi la Centrul Biografie Internaţional de la Cambridge din Marea Britanie.
Pe plan intern a înfiinţat în anul 1978 grupul folcloric I. fiind înregistrată şi ea şi grupul respectiv la O.R.D.A.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. şi art. 139 şi urm. din Legea nr. 8/1996, republicată, cu modificările ulterioare.
La data de 03 octombrie 2011, reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, înţelegând să cheme în judecată şi pe pârâţii, SC A.S. SRL, SC V.P. SA, SC J. SRL, Societatea Română de Televiziune, SC F. SRL, SC P.G., O.R. SA, SC I.C. SRL, SC C.C.H.R. SRL, SC F.R. SA, R.C.R. SRL, B.C.R., I.M.P. SRL, U., F.D., SC M. SRL, SC N. SA, SC D.A. SA, SC P. SA, SC N.P. SRL, SC E.I. SRL, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, Finanţare prin Credit, R.E.E.C.O. RO Expoziţii SRL, SC A. SA.
În ce o priveşte pe pârâta SC F. SA, reclamanta a arătat că aceasta a postat pe site-ul X reclama la autoturismul marca F.F. alături de o melodia B. a cărei interpretă este, creând astfel o asociere între ea şi produsul său, asociere care nu este legală în lipsa unei relaţii contractuale în acest sens. publicitatea societăţii pârâte este realizată prin simpla vizualizare a creaţiei sale, ceea ce înseamnă de asemenea o nesocotire a drepturilor sale de autor.
Prin încheierea de şedinţă din data de 17 octombrie 2011, instanţa, în baza art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea cauzei în ceea ce priveşte pârâţii SC Z.S. SRL, SC A.S. SRL, SC V.P. SA, SC J. SRL, Societatea Română de Televiziune, SC F. SRL, SC P.G., O.R. SA, SC I.C. SRL, SC C.C.H.R. SRL, SC F.R. SA, R.C.R. SRL, B.C.R., I.M.P. SRL, U., F.D., SC M. SRL, SC N. SA, SC D.A. SA, SC P. SA, SC N.P. SRL, SC E.I. SRL, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, Finanţare prin Credit, R.E.E.C.O. RO Expoziţii SRL, SC A. SA şi formarea a câte unui dosar individual pentru fiecare pârât în parte.
Pârâta SC F.R. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Mehedinţi şi a solicitat trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa competentă teritorial, respectiv Tribunalul Dolj; de asemenea, a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale a societăţii pârâte, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 20/PL din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mehedinţi şi, în consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi 7 C. proc. civ.; cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 7687/101/2011 la data de 15 noiembrie 2011.
Prin precizarea depusă la dosar la 27 ianuarie 2012, reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 4.000.000 RON cu titlu de despăgubiri, echivalentul a 930.000 euro, reprezentând prejudiciul adus ca urmare a încălcării dreptului său de autor şi a dreptului la imagine, din care 1.000.000 RON daune materiale şi 3.000,000 RON daune morale, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, precizarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 139 şi urm. din Legea nr. 8/1996, republicată.
Prin sentinţa civilă nr. 37 din 24 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.A., în contradictoriu cu intimata pârâtă SC F.R. SA.
S-a reţinut că reclamanta a susţinut că postarea de către pârâtă, pe site-ul X a reclamei la autoturismul marca F.F. alături de melodia B. interpretată de reclamantă, creează o asociere între reclamantă şi produsul din reclamă, asociere nelegală în lipsa unei relaţii contractuale în acest sens, de natură a aduce atingere drepturilor de autor şi dreptului său la imagine, dat fiind faptul că aceste site-uri sunt accesate de foarte multe persoane.
Instanţa a constatat că, potrivit fotocopiei paginii de internet, depusă la dosar, reclama la autoturismul F.F. apare pe aceeaşi pagină pe care este postat un videoclip al reclamantei, dar alături şi de o serie de alte anunţuri de mică publicitate, astfel că, nu se poate face o legătură între cele două imagini.
De asemenea, s-a apreciat că alăturarea, pe aceeaşi pagină de internet, a diverselor anunţuri, reclame şi videoclipuri, nu este de natură să conducă la concluzia că pârâta s-a folosit de melodia interpretată de reclamantă pentru reclama la produsele sale, atât timp cât videoclipul nu a fost folosit ca fundal sonor în timp ce rula reclama la autoturism.
Conform artr.139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin acest act normativ pot solicita recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, la stabilirea despăgubirilor, instanţa având în vedere criteriile prevăzute în alin. (2) al textului, la lit. a)-b).
Prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada avantajelor materiale de care a beneficiat pârâta ca urmare a apariţiei pe aceeaşi pagină de internet a unui videoclip al reclamantei şi a unei reclame la autoturismul fabricat de pârâtă şi nici a prejudiciului concret pe care l-ar fi suferit, astfel că acţiunea a fost repsinsă ca neîntemeiată.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 74 din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel, în analiza criticilor formulate de reclamantă, a reţinut că Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, recunoaşte şi garantează dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau ştiinţifice, în condiţiile sale de reglementate.
Art. 1 alin. (1) fraza a doua din acest act normativ prevede că acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial, iar conform art. 13, utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive ale autorului.
În cazul constatării încălcării drepturilor recunoscute şi protejate prin Legea nr. 8/1996, titularii acestora pot solicita despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, conform art. 139 alin. (1), iar la la stabilirea daunelor instanţa urmează să ia în considerare criteriile enumerate în alin. (2) din acelaşi text, respectiv consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, daunele morale cauzate titularului dreptului lit. a), ori în cazul în care nu pot fi aplicate criteriile de la lit. a) se acordă despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate, pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.
Din coroborarea textelor invocate, instanţa de apel a apreciat că acordarea despăgubirilor este condiţionată atât de dovedirea încălcării dreptului ocrotit de lege, cât şi a prejudiciului cauzat, determinat în raport de criteriile prevăzute în art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
În speţă însă, apelanta nu a dovedit niciuna dintre condiţiile arătate.
Totodată, s-a reţinut că nu i se poate imputa pârâtei utilizarea drepturilor de autor ale reclamantei fără acordul acesteia, întrucât postarea pe aceeaşi pagină de internet a videoclipului reclamantei şi a reclamei la autoturismul F.F., a fost realizată de administratorul site-ului, acesta fiind şi cel care ordonează în pagină imaginile pe care site-ul le cuprinde.
S-a apreciat de Curtea de Apel că faptul că reclama este prezentată în timpul derulării videoclipului nu presupune existenţa unei legături între bannerul online şi melodia interpretată de reclamantă, atât timp cât nu există elemente care să conducă la concluzia utilizării videoclipului în scopul obţinerii unor beneficii de către pârâtă, în comercializarea produsului prezentat, cu atât mai mult cu cât, pe aceeaşi pagină de internet, sunt postate mai multe reclame, anunţuri, etc, fără o legătură directă sau explicită între ele.
Prin urmare, pretinsa încălcare a drepturilor de autor şi a dreptului la imagine al reclamantei nu a fost dovedită, pentru a fi aplicabile prevederile art. 139 din lege.
S-a constatat că reclamanta nu a dovedit nici producerea vreunui prejudiciu material, constând în câştigul pe care l-ar fi realizat dacă ar fi încheiat contract cu pârâta, ori beneficiul obţinut pe nedrept de aceasta, iar în condiţiile constatării că drepturile de autor nu i-au fost încălcate, rezultă că aceasta nu poate beneficia de daune morale constând în compensări pentru lezarea unor valori personale.
În consecinţă, conform art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta recalamantă susţine că decizia recurată, ca şi sentinţa primei instanţe, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.
Instanţa de apel a motivat respingerea cererii sale considerând, în aplicarea dispoziţiilor art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996, că nu s-a făcut dovada avantajelor materiale pe care pârâta le-a obţinut prin apariţia pe aceeaşi pagina de internet a unui videoclip al său şi a reclamei pârâtei.
Recurenta susţine că a arătat că este autor şi interpret de muzică populară recunoscută atât pe plan intern cât şi internaţional, fiind înregistrată şi la Centrul Biografic Internaţional de la Cambridge din Marea Britanie. Pârâta este cea care a postat pe site-ul X reclama la autoturismul marca F.F. alături de o melodie interpretată de recurentă -B. - creând o asociere între aceasta şi produsul intimatei, asociere care nu este legală în lipsa unei relaţii contractuale în acest sens.
Totodată, se arată de recurentă că este autorul şi interpretul melodiilor postate pe site-ul în care apare reclama la produsul pârâtei, iar în acest fel se creează o asociere care nu poate fi tăgăduită; pe de altă parte, spotul publicitar al pârâtei este realizat în scop comercial şi, în opinia recurentei, este lipsit de relevanţă dacă pârâta a urmărit crearea acestei asocieri sau nu, pentru că vinovăţia există chiar şi sub forma culpei.
Publicitatea societăţii intimate se realizează prin simpla vizualizare a creaţiei sale ceea ce înseamnă, de asemenea, o nesocotire a dreptului de autor al recurentei, întrucât se creează o asociere nelegală şi nereală cu creaţiile şi interpretările sale fără a-şi exprima acordul în acest sens.
Prin urmare, pârâta a folosit fără drept creaţia recurentei pentru a-şi face reclamă la propriile produse.
De altfel, o persoană care doreşte să asculte o melodie compusă şi interpretată de recurentă, în mod automat vizualizează şi reclama societăţii pârâte, fără ca aceasta din urmă să aibă acordul recurentei pentru a realiza această asociere.
Or, prin această încălcare a drepturilor sale de autor, recurentei i s-a creat în mod incontestabil un prejudiciu, având în vedere că este vorba despre site-uri care sunt accesate de foarte multe persoane.
Dreptul de autor presupune dreptul de recunoaştere a paternităţii operei precum şi respectarea tuturor drepturilor care decurg din calitatea de autor şi artist interpret.
Recurenta conchide, arătând că apreciază că prejudiciul este incontestabil şi dă naştere la despăgubiri care se compun din daunele materiale care constau în drepturile pe care le-ar fi obţinut în cazul în care pârâta încheia legal un contract cu aceasta, precum şi despăgubiri morale constând în prejudiciul moral încercat văzându-şi creaţia difuzată fără a i se recunoaşte dreptul de autor, şi din acest motiv, daunele morale devin o compensaţie a prejudiciului moral, a lezării valorii personale în discuţie.
Ca atare, hotărârea instanţelor de fond care au statuat că nu a dovedit producerea vreunui prejudiciu este nelegală, deoarece recurenta a solicitat încuviinţarea unei expertize care să dovedească existenţa şi întinderea prejudiciului, dar aceasta probă nu a fost încuviinţată, fără o motivare legală.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare la criticile recurentei, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În recurs, la solictarea Înaltei Curţi de la termenul din 19 aprilie 2013, s-a administrat proba cu înscrisuri referitoare la modalitatea în care reclama la autoturismele pe care le produce şi comercializează au fost postate pe site-ul X.
Totodată, pentru aceleaşi lămuriri solicitate din oficiu de Înalta Curte, intimata pârâtă a depus note de şedinţă la 10 iunie 2013, anexând acestora înscrisuri în sensul celor solicitate; la termenul de azi, potrivit şi consemnărilor din încheierea de şedinţă, intimata pârâtă a depus şi extrase din evidenţele U.C.M.R. A.D.A. şi C. din anul 2010 şi, parţial, 2011 prin care să dovedească încasarea drepturilor de autor şi interpret de către recurentă de la organismele de gestiune colectivă.
Astfel, intimata a precizat că nu are o relaţie contractuală directă cu difuzorii media (posturi TV, radio, presă, internet), ci apelează la serviciile societăţii M.M. SRL, furnizorul general de servicii media către F.; pentru serviciile concrete pe care le execută pentru intimată, F. România lansează comenzi în sistem informatic; astfel se solicită furnizorului M.M. SRL să elaboreze un plan pentru 1 an de activitate, aceasta procedează în consecinţă şi propune perioadele în care vor avea loc campaniile publicitare şi tipul de campanie (T.V., radio, presă, internet etc), pentru fiecare dintre tipurile de autoturisme; în baza acestui plan, F. lansează către M.M. comenzile în sistem informatic.
S-a mai susţinut că pe baza comenzilor primite de la F. şi înainte de fiecare campanie M.M. SRL efectuează un studiu şi propune către F. România cine va fi difuzorul efectiv (ce site, ce post T.V. etc.) unde va apărea reclama.
Potrivit înscrisurilor anexate, a mai învederat intimata, pentru F.F. şi F. F.L., SC M. SRL a propus a se face reclamă prin bannere şi pe site-ul X, iar modalitatea de efectuare a reclamei propusă era „Run of site" - modalitate de publicitate consacrată la nivel internaţional în marketingul I.T., adică afişarea aleatorie banner-ului de către admnistratorul site-ului, pe toate secţiunile site-ului, în spaţiile special predefinite ca loc de publicitate, potrivit graficii agreate de administratorul site-ului; M.M. SRL transmite mai departe comenzi în baza relaţiilor contractuale pe care le are cu acest site.
În acest sens, s-a ataşat contractul încheiat între SC M.M. SRL şi SC I.C. SRL care este administratorul site-ului X.
Intimata pârâtă mai arată că nu a solicitat nici SC M.M. SRL şi nici indirect către admnistratorul site-ului să posteze banner-referitor la autoturismul F.F. lângă videoclipul reclamantei sau al unui alt autor; aranjarea în pagină a informaţiilor, stabilirea graficii site-ului în ansamblul său, este atributul exclusiv al administratorului de site.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează.
Cererea dedusă judecăţii are ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei pârâte în temeiul prevederilor legii speciale, anume, art 139 din Legea nr. 8/1996, pentru pretinsa încălcare a drepturilor de autor ale recurentei reclamante, fără ca aceasta să precizeze dacă intenţionează apărarea unor drepturi de autor (respectiv, dacă este şi compozitorul piesei muzicale B., întrucât nu toate melodiile de muzică populară sunt preluări folclorice) sau a unor drepturi conexe (în calitatea sa de interpret al acestei melodii).
Având în vedere cele ce se vor detalia în continuare, atare constatare, deşi necesară, este lipsită de relevanţă în contextul cauzei, în condiţiile în care, astfel cum instanţele de fond au reţinut, recurenta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor legale presupuse de instituţia răspunderii civile delictuale, anume - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi vinovăţia pârâtei, fie şi sub forma culpei, cum corect arată recurenta; în plus, chiar şi numai drepturile conexe de artist interpret sau executant sunt susceptibile de protejare în condiţiiile art. 139, premisă pe care o a avea în vedere Înalta Curte.
Fapta imputată pârâtei este aceea de a fi postat ea însăşi pe site-ul X, o reclamă proprie (la autorurismul F.F.) pe aceeaşi pagină de internet pe care rulează şi videoclipul în care recurenta interpretează piesa de muzică populară menţionată; această concomitentă a plasării celor două produse audiovizuale, în opinia recurentei, creează o asociere între aceasta şi produsul la care se referă reclama intimatei, fără ca recurenta să îşi exprime acordul în acest sens.
Potrivit situaţiei de fapt reţinute în cauză, confirmată şi prin probele noi administrate de intimată în recurs, alcătuirea acestei pagini de internet nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei, ci reprezintă concepţia administratorului de site; astfel, potrivit art. 7.2 lit a) din contractul depus în copie la dosar de către intimată, încheiat între furnizorul său de servicii media (SC M. SRL şi SC I.C. SRL - integrator de servicii de publicitate, la rândul său, furnizor al M.), se prevede: „Furnizorul se obligă să includă şi să găzduiască mesajele publicitare ale beneficiarului pe site-urile selectate în conformitate cu prevederile prezentului contract şi ale comenzilor de rezervare a spaţiilor utilizate."
Aşadar, SC I.C. SRL este cel care include şi găzduieşte reclamele produselor intimatei pe anumite site-uri selectate de comun acord cu SC M. SRL, între care şi acest site - X.
Termenii şi condiţiile utilizării acestui site, depus în recurs de intimată sunt următoarele: „site-ul X (denumit în continuare site) este creat şi administrat de SC I.C. SRL (...). Acest site este oferit în forma în care se prezintă la accesarea sa de către utilizatori, fără niciun fel de alte garanţii.
Site-ul foloseşte un sistem de trimitere a link-urilor de către utilizatori către alţi utilizatori (recomandare), prin intermediul Yahoo Messenger. (...)."
În aceste condiţii, în mod corect au statuat instanţele anterioare că faptul că atât o imagine în care apare recurenta reclamantă (posibil în postura de interpretă a unei melodii de muzică populară, captura acestei pagini de la dosar fond nepermiţând alte constatări), cât şi o reclamă de tip „Run of site" pentru un produs al intimatei au apărut la un moment dat pe aceeaşi pagină de internet, nu este unul de natură a crea o asociere între acestea.
În plus, în ipoteza în care acea captură este parte dintr-un videoclip (astfel cum recurenta a susţinut), Înalta Curte constată că potrivit art. 98 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996 au dreptul patrimonial de a autoriza sau interzice „radiodifuzarea sau comunicarea publică a intepretării sau a executării sale, în afara cazului în care interpretarea a ori execuţia a fost deja fixată sau radiodifuzată ori realizată pe baza unei fixări, caz în care are dreptul numai la remuneraţie echitabilă"
Art. 98 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege prevăd că: „ (2) în sensul prezentei legi, se consideră fixare incorporarea sunetelor, imaginilor ori a sunetelor şi imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora, într-un suport care permite perceperea, reproducerea ori comU.rea publică, cu ajutorul unui dispozitiv. (3) Remuneraţia echitabilă prevăzută la alin. (1) lit. g) se stabileşte şi se colectează conform procedurii prevăzute la art. 131, 131 , 131 şi 133, respectiv prin intermediul organismelor de gestiune colectivă desemnate în calitate de colector unic pentru fiecare tip de drept de autor sau conex, potrivit Metodologiilor adoptate în condiţiile acestor norme (pentru artiştii interpreţi sau executanţi - de către C.).
Totodată, art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 prevede gestiunea colectivă obligatorie pentru exercitarea dreptului la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme, pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora.
În consecinţă, pentru o astfel de comunicare publică a interpertării de către recurentă, anterior fixată, aceasta nu deţine dreptul patrimonial de a autoriza sau interzice radiodifuzarea sau comunicarea publică art. 98 lit. g), astfel cum a pretins în cauza de faţă, pentru că în acest caz, dreptul recurentei în legătură cu radiodifuzarea sau comunicarea publică, este doar unul limitat la remuneraţia echitabilă, stabilit prin Metodologie, colectat şi repartizat de organismul de gestiune colectivă; or, astfel cum intimata pârâtă a dovedit, recurenta reclamantă a beneficiat de repartizarea acestor drepturi în anul 2010 (când a pretins săvârşirea faptei ilicite de către pârâtă) şi 2011, conform înscrisurilor de la dosar recurs; chiar dacă aceste dovezi ar reprezenta repartizarea unor sume cu titlu de remuneraţie echitabilă aferente unor perioade anterioare anului 2010 (luând în considerare, existenţa, de regulă, a unui decalaj între momentul colectării şi cel al distribuirii sumelor către artişti), ele reprezintă o dovadă în sensul includerii recurentei în repatizările curente efectuate de organismul de gestiune colectivă, colector unic al acestor drepturi, dar generează şi o prezumţie judiciară în sensul că aceasta va încasa şi dreptul la remuneraţie echitabilă aferent anului 2010.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 74 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3374/2013. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3376/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
