ICCJ. Decizia nr. 3376/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3376/2013
Dosar nr. 175/43/2007
Şedinţa publică din 14 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2810 din 7 decembrie 2006, Tribunalul Mureş a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta U.M.I., în contradictoriu cu Primăria comunei C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 1 noiembrie 2005, reclamanta a contestat dispoziţia din 14 octombrie 2005, emisă de Primăria comunei C., prin care aceasta a propus acordarea în favoarea sa a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. -construcţii şi teren în suprafaţă de 3.693,6 m.p. - imobil în care funcţionează în prezent Grădiniţa cu program redus din localitate.
Solicitarea de restituire în natură a imobilului a fost apreciată de instanţă ca neîntemeiată, întrucât în C.F. menţionată nu figurează nicio construcţie, iar din Decizia nr. 566/1970 a Consiliului Popular al judeţului Mureş reiese că statul a preluat terenul şi a construcţiilor edificate pe acesta, iar nu pe terenul indicat de reclamantă.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii anterior descrise, reclamanta a arătat că Legea nr. 247/2005 permite restituirea în natură şi a imobilelor în care funcţionează instituţii de învăţământ, iar susţinerile pârâtei - în sensul edificării, în anul 1976, de către aceasta a construcţiilor revendicate, nu au fost dovedite.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul căreia a susţinut legalitatea soluţiei primei instanţe, arătând că notificarea reclamantei a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin Dispoziţia nr. 179 din 10 aprilie 2002 - neatacată conform prevederilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 - propunându-se tot acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a mai arătat că ulterior, răspunzând adreselor din 27 aprilie 2004 şi din 16 august 2004, reclamanta a comunicat valoarea estimată a imobilului din litigiu, fiind emisă în acest sens dispoziţia din 15 aprilie 2005 - de asemenea, neatacată în instanţă, iar prin dispoziţia din 14 octombrie 2005 - obiect al prezentei cauze, nu s-a făcut decât să se adopte propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, conform prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; s-a mai învederat că reclamanta nu a formulat o nouă notificare, prin care să solicite restituirea în natură.
Raportat la împrejurările anterior expuse, pârâta a susţinut că cererea de restituire în natură a imobilului nu este întemeiată, deoarece reclamanta a acceptat oferta de despăgubiri, nerevenind cu o nouă notificare, în baza Legii nr. 247/2005. Pe de altă parte, construcţia revendicată - respectiv „casă de lemn" -nu mai există, fiind edificată între timp o nouă clădire, din cărămidă, în care funcţionează grădiniţa cu program normal din localitate.
Prin decizia civilă nr. 20/A din 19 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, apelul reclamantei a fost admis, sentinţa apelată a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis acţiunea, s-a dispus anularea dispoziţiei din 14 octombrie 2005 şi obligarea pârâtei Primăria comunei C. la restituirea în natură a imobilului înscris în C.F., compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 9.911 m.p., situat în comuna C., str. Ş., judeţul Mureş şi identificat prin expertiza topografică - parte integrantă din decizie; de asemenea, s-a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de a menţine afectaţiunea imobilului - grădiniţă - pentru o perioadă de 5 ani de la data pronunţării deciziei, în aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În vederea lămuririi aspectelor în divergenţă ale prezentului litigiu, instanţa de apel a administrat proba cu înscrisuri, constând în procurarea copiei fidele a cărţii funciare corespunzătoare imobilului revendicat şi a dispus efectuarea în cauză a două expertize tehnice, respectiv una în specialitatea topografie, iar cealaltă în specialitatea construcţii, probe în urma examinării cărora, prin coroborare cu cele administrate în faţa primei instanţe, s-a constatat a fi fondat apelul formulat de reclamantă, pentru următoarele considerente:
Dispoziţia contestată în prezenta cauză - nr. 418 din 14 oct. 2005 - a fost emisă de către pârâta Primăria comunei C. în urma adresei din 22 sept. 2005, prin care Prefectura jud. Mureş i-a solicitat ca, în baza prevederilor art. 25 din Legea nr. 247/2005, să procedeze la reanalizarea tuturor notificărilor cu a căror soluţionare a fost învestită, în sensul reverificării situaţiei juridice a imobilelor revendicate şi precizării motivului pentru care nu este posibilă restituirea în natură.
În acest context, instanţa de apel a apreciat ca nefondată susţinerea conform căreia, necontestând în instanţă dispoziţiile anterioare, reclamanta ar fi optat în mod irevocabil pentru propunerea de despăgubire prin echivalent.
Din acest punct de vedere, s-a observat faptul că la momentul emiterii dispoziţiilor din 10 aprilie 2002 şi din 15 aprilie 2005, prevederile Legii nr. 10/2001 nu permiteau restituirea în natură a imobilelor ocupate de unităţi din învăţământ (art. 16 din lege). Or, tocmai având în vedere modificările de esenţă aduse prin Legea nr. 247/2005 cu referire la această categorie de imobile- în sensul restituirii lor în natură, condiţionat de menţinerea afecţiunii specifice o anumită perioadă de timp - legiuitorul a impus, prin dispoziţiile art. 25 din Titlul VII al legii menţionate, reanalizarea notificărilor soluţionate anterior prin propunerea de despăgubiri şi nepuse în executare până la intrarea în vigoare a prevederilor legale modificatoare.
De asemenea, Curtea de Apel a înlăturat şi susţinerea conform căreia reclamanta ar fi trebuit să formuleze o nouă notificare, pentru a putea beneficia de măsura restituirii în natură, dat fiind faptul că Legea nr. 10/2001 dă prevalentă restituirii în natură, nefiind permisă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent decât în situaţiile în care restituirea în natură nu este posibilă. Pe de altă parte, s-a reţinut că prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu s-a prevăzut un nou termen pentru depunerea notificărilor, impunându-se, în schimb, reverificarea situaţiei juridice a imobilelor pentru care s-a propus anterior acordarea de despăgubiri.
Prin urmare, în contextul în care pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului din litigiu, în principal, pe considerentul că acesta este ocupat de grădiniţa de copii din localitate, contestaţia reclamantei s-a apreciat a fi întemeiată, reţinându-se că dispoziţia din 14 octombrie 2005 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.
În ce priveşte celelalte aspecte invocate în apărare de către pârâtă, Curtea de Apel a constatat că, prin notificarea din 13 februarie 2002, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în natură, descriind imobilul revendicat ca fiind „teren intravilan, curte şi casă", înscris în C.F., imobil care a fost preluat de Statul Român din proprietatea defunctei U.V. (autoarea sa), în baza decretului nr. 308/1953 şi adresei a Sfatului Popular U.
Procedând la examinarea notificării, pârâta a constatat că imobilul este ocupat de o unitate bugetară de învăţământ, în care funcţionează grădiniţa cu program redus din localitate, astfel că, prin dispoziţia din 10 aprilie 2002, a comunicat Prefecturii judeţului Mureş propunerea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reţinând incidenţa prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Ulterior, prin adresa din 27 iulie 2004, pârâta i-a solicitat reclamantei să precizeze valoarea estimativă a imobilului şi, în urma răspunsului comunicat de aceasta prin notificarea din 7 ianuarie 2005, a emis dispoziţia din 15 aprilie 2005, propunând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent la o valoare estimată de 925.000.000 RON; s-a precizat că acestea vizează un teren în suprafaţă de 3.693,6 mp, deoarece construcţia (casă de lemn) nu mai există, iar cea în care funcţionează în prezent grădiniţa este cuprinsă în inventarul comunei din anul 1976, precum şi faptul că prin decizia nr. 560/1970 a Consiliului Popular al judeţului Mureş i-a fost transmis în administrare terenul în suprafaţă de 9.902 m.p., înscris în C.F., edificat la acel moment cu o clădire - staţie emiţătoare.
În fine, ca urmare a solicitării transmise de Prefectura judeţului Mureş prin adresa din 22 septembrie 2005 - în sensul reverificării situaţiei juridice a imobilului din litigiu, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 247 din 19 iulie 2005, pârâta a emis dispoziţia din 14 octombrie 2005 - contestată în prezenta cauză, prin care a propus acordarea de despăgubiri, cu motivarea suplimentară că imobilul-construcţie în care funcţionează grădiniţa a fost edificat de comuna C., iar cel a cărui restituire a solicitat-o reclamanta nu mai exista la data la care a intimata a primit terenul în administrare.
În dovedirea acestei susţineri, pârâta a invocat Anexa nr. 33 la H.G. nr. 964/2002, cuprinzând Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei C., însă, din examinarea înscrisului menţionat s-a reţinut că imobilul a fost dobândit în anul 1947.
Prin expertiza tehnică în specialitatea construcţii, s-a stabilit că imobilul a fost edificat în perioada 1945-1947. Este adevărat că aceleaşi probe atestă faptul că imobilul este construit din cărămidă, iar în C.F. este înscrisă menţiunea „casă de lemn", însă această împrejurare nu prezintă relevanţă sub aspectul examinat, deoarece cuprinsul cărţii funciare atestă doar existenţa dreptului de proprietate, iar nu şi întinderea acestuia, descrierea imobilului fiind o stare de fapt, susceptibilă a fi dovedită prin alte mijloace de probă.
Or, potrivit înscrierii de la poziţia B+46 din C.F. C., menţiunea privind transmiterea în proprietatea statului a imobilelor s-a făcut la data de 5 octombrie 1954, în baza adresei din acelaşi an, emisă de Sfatul Popular U. în aplicarea Decretului nr. 308/1953, corelativ cu transcrierea în C.F. nr. 125/11 C. Prin urmare, construcţia fiind edificată în perioada 1945-1947, instanţa de apel a prezumat că a aparţinut celui înscris ca ultim proprietar în C.F., anterior preluării acesteia de către stat, în anul 1953, respectiv defunctei U.V., antecesoarea reclamantei, conform prevederilor art. 32 alin. (1) din Decretul - Lege nr. 115/1938 şi ale art. 492 C. civ., prezumţie care nu a fost răsturnată prin celelalte probe administrate în cauză.
De asemenea, pentru considerentele expuse, curtea de apel a reţinut ca fiind irelevantă, sub acelaşi aspect, o altă apărare a pârâtei, respectiv aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 560/1970 - prin care imobilul din litigiu a fost transmis din administrarea judeţului Mureş în administrarea comunei C. -construcţia a fost descrisă ca fiind „clădire staţie emiţătoare", deoarece o eventuală schimbare în timp a destinaţiei unui imobil nu este de natură a conduce la pierderea dreptului de proprietate al celui înscris în cartea funciară ca proprietar al terenului, în lipsa consimţământului acestuia.
În ceea ce priveşte argumentele reţinute de prima instanţă în sprijinul soluţiei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului din litigiu - în sensul că în cartea funciară nu figurează nicio construcţie, iar prin Decizia nr. 560/1970 s-a preluat terenul şi construcţiile, iar nu cel indicat de reclamantă, instanţa de apel a constatat că acestea sunt eronate, în contextul în care, atât în cadrul procedurii administrative de soluţionare a notificării, cât şi pe parcursul judecăţii, pârâta a confirmat faptul că imobilul revendicat de reclamantă este cel ocupat în prezent de grădiniţa din localitate.
Pe de altă parte, aşa cum a rezultat şi din cuprinsul notificării, reclamanta a arătat că imobilul solicitat spre restituire - în prezent înscris în C.F. nr. 125/11 C., a fost transcris din C.F. nr. 204 C., precizând că antecesorii săi erau înscrişi ca proprietari la poziţiile B+ 43 şi B+45. Or, aceste aspecte sunt confirmate de copia fidelă a cărţii funciare menţionate, înscris din examinarea căruia instanţa de apel a constatat- potrivit menţiunii de la poziţia B+46, că la data de 5 octombrie 1954 s-a dispus, în baza adresei a Sfatului Popular U. şi a Decretului nr. 308/1953, transcrierea în C.F. şi în favoarea Statului, a imobilelor înscrise în foaia de avere la poziţiile, care corespundeau, imobile asupra cărora erau înscrişi ca proprietari U.A. - la poziţia B+43, iar apoi U.V. - la poziţia B+45.
De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că situaţia de carte funciară anterior descrisă a fost confirmată şi prin expertiza topografică efectuată în cauză de expertul tehnic F.I., stabilindu-se că imobilul edificat ce reprezintă sediul grădiniţei cu program normal din comuna C. este înscris în C.F. - casă de lemn şi curte intravilan de 562 m.p., grădină de 1.440 m.p., grădină de 2.880 m.p., grădină de 414 m.p. şi grădină de 4.615 m.p., iar din suprafaţa totală de 9.911 m.p. se identifică în curtea grădiniţei o suprafaţă de 3.373 m.p., diferenţa de 6.538 m.p. regăsindu-se în exteriorul acesteia şi este folosită parţial ca organizare de şantier.
Din coroborarea probelor expuse, curtea de apel a concluzionat că prima instanţă a apreciat în mod greşit ca nefondată cererea reclamantei, în contextul în care prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii de către pârâtă a dispoziţiei din 14 octombrie 2005, obligau unitatea deţinătoare la restituirea în natură a imobilelor ocupate de unităţi din învăţământ, condiţionat de menţinerea afectaţiunii specifice pe o perioadă de până la 5 ani. De asemenea, cu referire la terenul situat în afara incintei grădiniţei de copii din localitate, instanţa a reţinut că acesta este liber în sensul Legii nr. 10/2001, întrucât nu s-a făcut dovada că acesta ar fi afectat de lucrări de investiţii de interes public sau amenajări de utilitate publică, astfel că, s-a făcut aplicarea aceluiaşi principiu al restituirii în natură, instituit prin dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta comuna C., jud. Mureş a formulat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta învederează că în mod corect prima instanţă a dispus respingerea contestaţiei formulate de reclamantă ca neîntemeiată, în condiţiile în care în C.F. nu figurează nicio construcţie, iar din decizia nr. 560/1970 a Consiliului Popular al Judeţului Mureş, reiese că statul a preluat terenul şi a construcţiilor edificate pe acesta, iar nu pe terenul indicat de reclamantă, teren ce nu face obiectul dispoziţiei atacate şi, implicit, nici al contestaţiei la această dispoziţie.
Se mai arată de către recurentă că instanţa de apel a administrat proba cu înscrisuri şi a dispus efectuarea a trei expertize tehnice, două în specialitatea topografie şi una în specialitatea construcţii, având ca obiective identificarea imobilelor şi stabilirea anului edificării construcţiei pe terenurile identificate.
Deşi iniţial în mod corect în prima expertiză s-a identificat terenul înscris în C.F., după depunerea raportului expertiză care arata în mod clar ca terenul revendicat, obiect deciziei contestate, a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, iar pe acesta nu se află edificată în prezent nicio construcţie, şi după ce expertul a răspuns la obiecţiunile formulate de apelantă în sensul că nu există identitate între terenul înscris în C.F., cu cel înscris în C.F., instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize topografice cu obiectivul identificării terenului pe care se afla edificată grădiniţa din localitate, respectiv a terenului cu nr. top., deşi acest imobil nu face obiectul deciziei contestate.
În opinia recurentei, procedând astfel, instanţa de apel a cercetat fondul pentru prima dată în apel, suprimând părţilor litigante un grad de juridiciţie.
Or, în condiţiile în care instanţa de apel a constatat că tribunalul nu a administrat probe pentru lămurirea chestiunilor controversate ale pricinii, trebuia să admită apelul şi să trimită cauza spre rejudecare, astfel cum prevede art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta mai arată că probele administrate în apel nu pot fi calificate ca o completare a probatoriului de la prima instanţă, în condiţiile în care scopul lor viza lămurirea unor chestiuni care nu au fost puse discuţia părţilor şi nici nu au fost analizate de Tribunal.
Prin urmare, s-a intrat în cercetarea fondului pentru prima dată în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, se impune casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării la prima instanţă, urmând ca în rejudecare să fie analizate susţinerile divergente ale părţilor privind inexistenţa unei identităţi între imobilul revendicat şi imobilul pe care se află edificată grădiniţa, restituit reclamantei prin decizia recurată, susţinerile părţilor legate de anul edificării grădiniţei, întrucât concluziile raportului de expertiză construcţii se bazează pe un înscris prezentat de reclamantă, iar nu pe constatările tehnice ale expertului; totodată, va trebui analizată susţinerea recurentei potrivit căreia terenul revendicat a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, contestatoarea beneficiind de despăgubiri în baza acestei legi pentru acest teren; nu în utlimul rând, prin trimiterea cauzei spre rejudecare se va garanta părţilor cele trei grade de jurisdicţie instituite de legiuitor.
În subsidiar, recurenta a solicitat modificarea deciziei recurate, prin respingerea apelului reclamantei, cu consecinţa menţinerii soluţiei primei instanţe, prin care, în mod corect fost respinsă contestaţia pentru lipsa identităţii dintre imobilul revendicat, obiect al dispoziţiei atacate, şi imobilul cu destinaţia de grădiniţa şi teren aferent, restituit în natură de instanţa de apel.
Aşa cum deja s-a arătat, obiectul dispoziţiei atacate de reclamanta U.M. l-a constituit terenul înscris în C.F. iar terenul pe care se află grădiniţa şi cel care a fost restituit de instanţa de apel este înscris şi nu este identic cu cel revendicat; pe de altă parte, transcrierea unui imobil dintr-o carte funciară în alta are ca efect schimbarea numărului C.F., cu menţinerea însă a numărului topografic; prin urmare, chiar dacă a existat o transcriere a imobilelor într-o altă carte funciară, numerele topografice au rămas aceleaşi.
Recurenta pârâtă a depus la dosar copii ale unor înscrisuri în susţinerea motivelor de recurs, respectiv, cererea formulată de intimata reclamantă în temeiul Legii nr. 18/1991 şi Hotărârea din 1 ianuarie 2001.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează.
Prin notificarea nr. 272 din 13 februarie 2002 adresată Primăriei comunei C., intimata reclamantă a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului înscris în C.F., transcris din C.F.; în cuprinsul aceleiaşi notificări, intimata reclamantă a învederat aceste terenuri şi casa de lemn au aparţinut numitului U.A. din C.F. menţionată, fiind transcrise ulterior, în favoarea numitei U.V.; imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 308/1953, fiind transcris în C.F. în baza adresei a Sfatului Popular U.
Prin dispoziţia din 14 octombrie 2005 emisă de recurentă, contestată în cauză, pentru imobilul solicitat identificat în C.F. C., în suprafaţă de 1.026 stj (3.693,6 mp) compus din curte şi casă, s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/20005; s-a reţinut că nu este posibilă restituirea în natură, întrucât acesta a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 308/1953, după care însăşi recurenta se referă în cuprinsul la Decizia nr. 560/1970 a Consiliului Popular al Judeţului Mureş - Comitetul Executiv prin care s-a transmis din administrarea judeţului Mureş în administrarea operativă a comunei C. terenul în suprafaţă de 9.902 mp, înscris în CF nr. 125/11 nr. top. 170-173 şi nr. 194/2 şi construcţiile aferente (staţie emiţătoare, piloni antene, instalaţii intercomunicaţii, cablu telefonic, instalaţii radiofar, fântână, tub beton, magazie din scândură, împrejmunire gard din scândură şi chirpici).
Astfel cum rezultă din expozeul deciziei de faţă, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize topo la termenul din 9.10.2007, raportul de expertiză fiind depus la fila 103 din dosarul de apel; din cuprinsul acestei expertize reiese că expertul a conchis în sensul că terenurile înscrise în CF nr. 125/11 C., solicitate de reclamantă, se află pe teritoriul administrativ al comunei Pănet, apreciind că acestea au făcut obiectul legilor de fond funciar, precum şi că reclamanta a făcut o confuzie în ce priveşte amplasamentul terenului, necunoscând poziţia reală a imobilului ce face obiectul cauzei.
Întrucât obiectul litigiului de faţă priveşte o contestaţie formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a dispus administrarea de probe în sensul verificării calităţii de persoană îndeptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, respectiv în temeiul art. 4 alin. (2) rap. la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sens în care era necesar a se stabili calitatea de proprietari a autorilor săi U.A. şi U.V. la data preluării imobilului de către stat, precum şi a întinderii dreptului de proprietate al proprietarilor de pe urma cărora se solicită măsuri reparatorii.
Astfel, notificarea a purtat asupra imobilelor menţionate în cartea funciară iniţială C.F. C., această C.F. fiind indicată de intimata reclamantă în mod expres ca fiind cea din care s-a transcris dreptul statului după preluare, respectiv, carte funciară actuală.
Înalta Curte constată însă că aceste copii ale C.F., precum şi exemplarul (ce ţin de verificarea calităţii de proprietari la data preluării a autorilor reclamantei) sunt ambele depuse în limba maghiară, contrar celor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care prevăd că procedura judiciară se desfăşoară în limba română, dar şi de art. 13 din Constituţia României; de altfel, şi art. 112 pct. 5 alin. (3) C. proc. civ. este în acelaşi sens, întrucât acest extras al C.F. trebuia ataşat cererii de chemare în judecată ca înscris doveditor încă de la învestirea primei instanţe (acest extras de C.F. C. a fost enunţat de chiar intimata reclamantă în cuprinsul notificării, ca anexă a acesteia).
În considerarea acestui înscris, a concluziilor anterior menţionate ale raportului de expertiză şi din coroborarea tuturor probelor cauzei, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unui nou raport de expertiză, considerând că obiectul litigiului de faţă este imobilul înscris în C.F. C., (cum a susţinut şi intimata prin întâmpinare), astfel cum a rezultat şi din copiile fidele de carte funciară, anume că se revendică fosta proprietate a numitului U.A., transcrisă din C.F., ceea ce corespunde meţiunilor făcute în C.F. poziţia B- 46.
În consecinţă, a fost administrată şi această probă ale cărei concluzii se regăsesc la dosar apel.
În plus, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate, întrucât cauza nu este lămurită sub toate aspectele, iar identitatea de imobile nu poate fi confirmată, din perspectiva art. 4 alin. (2) corob. cu art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Astfel:
intimata reclamantă a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilului înscris în C.F., în timp ce instanţa de apel, fără o justificare legală, a acordat măsuri reparatorii (restituirea în natură) a imobillui înscris în C.F. nr. top. 170, 171, 172 şi 194/2 compus din construcţii şi teren;
pe de altă parte, întinderea dreptului de proprietate ce a aparţinut autorilor săi, a fost indicată de intimată în cuprinsul notificării ca fiind 1.026 stj. (respectiv, 3.693,6 m.p., astfel cum recurenta a menţionat în cuprinsul dispoziţiei contestate), în timp ce instanţa de apel a dispus restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 9.911 m.p. - teren şi construcţii;
astfel cum şi recurenta a susţinut prin motivele de recurs, deşi după preluarea imobilului din proprietatea autorilor intimatei acesta a fost transcris din C.F., nu există nicio raţiune pentru schimbarea numerelor topografice ale parcelelor.
Înalta Curte constată că, relevante din acest punct de vedere, sunt dipoziţiile art. 144 alin. (1) şi (3) din Decretul-lege nr. 115/1938 care dispun:
„(1) Modificările săvârşite prin alipire, deslipire, reînscriere şi transcriere, se vor arăta atât în partea I cu numărul de ordine ce urmează, numărul parcelei fiind vechiul ei număr urmat de indicele de pe plan, (...).
(3) Transcrierea unei parcele în altă carte funciară se va arăta prin sublinierea înscrierii parcelei în vechea carte funciară."
de asemenea, instanţa de apel nu a analizat nici apărările pârâtei cu privire la împrejurarea că intimata reclamantă ar fi urmat procedura Legii nr. 18/1991 pentru acest teren, sens în care, în rejudecare, se vor verificate în contextul probator al cauzei, şi înscrisurile noi depuse de recurentă, pentru susţinerea acestei apărări, în dosarul de recurs;
însă, în acest context, se impune precizarea că în ipoteza în care se va constata incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanţa de rejudecare va trebui să ţină seama de împrejurarea că prin dispoziţia contestată, intimatei reclamante i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005) ceea ce are semnificaţia unei „valori patimoniale" ce se circumscrie noţiunii de „bun" prevăzută de art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană; în acelaşi timp, contestaţia cu care prima instanţă a fost învestită este o cale de atac declanşată de aceasta, iar prin soluţionarea ei nu i se va putea agrava situaţia.
Înalta Curte va înlătura însă ca nefondată susţinerea recurentei privind incidenţa în soluţionarea apelului a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (forma anterioară Legii nr. 202/2010), întrucât cerinţele textului nu sunt întrunite, pricina fiind soluţionată pe fond de tribunal.
Pe de altă parte, apelul este o cale devolutivă de atac, iar în temeiul art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel avea obligaţia verificării situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă şi a aplicării legii, în limitele devoluţiunii fixate prin motivele de apel, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, iar în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel putea încuviinţa refacerea, completarea sau administrarea unor probe noi în apel.
Legislaţia procesuală civilă consacră însă principiul dublului grad de jurisdicţie (primă instanţă şi apel - calea ordinară de atac), iar nu al triplului grad de juridicţie, astfel cum recurenta susţine şi, în acelaşi timp, nici acesta nu are o valoare absolută întrucât unele hotărâri de primă instanţă sunt susceptibile doar de recurs, cale extraordinară de atac (fiind suprimată de lege calea de atac a apelului), ceea ce nu este cazul în speţă.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 cu ref. la art. 314 C. proc. civ. va admite recursul pârâtei, va casa decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept ale pricinii ce rezultă din prezentele considerente, sens în care instanţa de rejudecare va dispune administrarea oricăror probe pertinenete, concludente şi utile pentru justa soluţionare a cauzei în limitele obiectului dedus judecăţii (cu referire la notificare), în considerarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ca şi pentru o corectă identificare a imobilului ce a aparţinut autorilor intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta comuna C. prin primar împotriva deciziei nr. 20/A din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3375/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3380/2013. Civil. Expropriere. Pretenţii.... → |
|---|
