ICCJ. Decizia nr. 3380/2013. Civil. Expropriere. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3380/2013
Dosar nr. 29334/3/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, sub nr. 29334/3/2009, reclamanţii M.M., M.D., C.M. şi C.U. în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., au contestat hotărârea nr. 251 din 10 mai 2009, solicitând anularea în parte a acesteia şi acordarea unor despăgubiri în cuantum de 251.328 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii terenului ce face obiectul exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004 modificată, calitate ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 octombrie 2005 de B.N.P. G.I.
S-a învederat că s-a dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 1.496 m.p. ce face parte integrantă din suprafaţa totală deţinută de aceştia, situată în extravilanul comunei Ş.J., judeţul Ilfov. Referitor la cuantumul despăgubirii acordate, reclamanţii au arătat că nu s-a avut în vedere preţul real de circulaţie al terenului expropriat, fiindu-le afectată întreaga suprafaţă de teren avută în proprietate, valoarea intrinsecă a terenului rămas în urma exproprierii scăzând în mod considerabil.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1612 din 03 octombrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat în parte hotărârea nr. 251 din 10 mai 2009 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 79.028,76 RON cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin Hotărârea nr. 251 din 10 mai 2009 s-a dispus exproprierea şi acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafaţă de 1.496 m.p. situat în comuna Ş.J., jud. Ilfov, despăgubirile fiind stabilite prin hotărârea contestată la nivelul sumei de 68.123,36 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 la calculul cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Tribunalul a reţinut, analizând raportul de evaluare efectuat de expert C.D.I., coroborat cu actele depuse la dosar, că valoarea despăgubirii în cuantum de 79.028,76 RON reprezintă valoarea reală, întrucât s-a avut în vedere preţul de tranzacţionare pe piaţa liberă a terenului, în raport de situaţia juridică şi zona în care terenul respectiv este situat. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâtul, fiecare formulând critici proprii de nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva poziţiei lor procesuale.
În motivarea apelului, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a arătat că în mod greşit instanţa de fond a admis capătul de cerere privind modificarea cuantumului despăgubirilor, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Prin decizia civilă nr. 332A din 5 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au fost admise ambele apeluri, s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei apelate, iar pârâta C.N.A.D.R. (în calitate de reprezentant al Statului Român) a fost obligată la plata sumei de 25.132,80 euro, echivalent în RON la data plăţii efective, la cursul Băncii Naţionale a României, reprezentând despăgubiri pentru expropriere, a fost omologat raportul de expertiză efectuat în apel; au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate în apel; s-a dispus obligarea C.N.A.D.R., în calitate de reprezentant al Statului Român, la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a apreciat că sunt întemeiate criticile formulate de ambele părţi cîn ce priveşte nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce a condus la omologarea de către prim instanţă a unui raport de expertiză întocmit cu nerespectarea unor dispoziţii legale imperative; astfel, raportul de expertiză efectuat de expert C.D.I., omologat de Tribunal, nu a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Din examinarea raportului de expertiză menţionat, instanţa de apel a constatat că a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, deoarece comisia de experţi a utilizat o metoda greşită, raportându-se la ofertele de piaţă de pe internet, iar nu la preţurile de tranzacţionare ale unor imobile situate în aceeaşi rază teritorială cu cel supus exproprierii, de la data efectuării raportului de expertiză.
Curtea de Apel a apreciat că hotărârea apelată este netemeinică şi nelegală, întrucât s-a bazat pe acest raport de expertiză, şi, în consecinţă, ambele apeluri au fost admise.
În baza efectului devolutiv al apelului şi în considerarea criticilor formulate prin apelurile declarate în cauză, prin încheierea din data de 20 ianuarie 2012 instanţa de apel a procedat la refacerea probei cu expertiza tehnică de specialitate, dispunând în prealabil efectuarea unor adrese către instituţiile statului pentru comunicarea la dosar a unor acte de tranzacţionarecu privire la imobile situate în aceeaşi rază teritorială cu cel supus exproprierii, contracte care să fi fost perfectate la data efectuării raportului de expertiză.
Toate aceste acte de tranzacţionare au fost comunicate comisiei de experţi pentru a fi avute în vedere la efectuarea expertizei de evaluare.
Prin expertiza efectuată în apel, împotriva căreia părţile nu au formulat obiecţiuni, comisia de experţi compusă din experţii B.M., I.N. şi P.M. a stabilit că, la data efectuării raportului de expertiză, terenul supus exproprierii are o valoare de 25.132,80 euro (la o valoare unitară de 16,80 euro/m.p.).
În consecinţă, instanţa de apel a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 25.132,80 euro, valoare care respectă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum şi pe cele ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în sensul că despăgubirea acordată de către instanţă nu este mai mică decât cea oferită de expropriator (de 4,30 euro/m.p.).
De asemenea, s-a constatat a fi întemeiată critica reclamanţilor potrivit căreia în mod greşit prima instanţă nu le-a acordat cheltuielile de judecată efectuate de aceştia, constând în onorariul de expertiză, stabilit prin încheierile din data de 06 octombrie 2009 şi 18 mai 2010, având în vedere că pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. s-a aflat în culpă procesuală, ca urmare a admiterii contestaţiei.
În apel, având în vedere faptul că ambele părţi au achitat jumătate din onorariul de expertiză, instanţa a compensat cheltuielile de judecată efectuate de acestea în calea de atac.
Prin cererea formulată la data de 16 noiembrie 2012. şi adresată instanţei de apel, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 2812 C. proc. civ. a formulat o cererere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 332A din 05 octombrie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul precizării şi a soluţiei asupra apelului promovat de pârât.
În motivarea cererii, petentul a arătat că în considerentele deciziei, s-a menţionat că „în baza efectului devolutiv al apelului şi în considerarea criticilor formulate prin ambele apeluri în cauză, prin încheierea din data de 20 ianuarie 2012, instanţa de apel a procedat la refacerea probei cu expertiză tehnică de specialitate administrată în primă instanţă"; de asemenea, în finalul motivării, instanţa de apel a precizat că: „pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea va admite ambele apeluri.
Cu toate acestea, a mai preizat petentul, în dispozitivul deciziei civile nr. 332A din 05 octombrie 2012 nu se regăseşte soluţia ce ar fi trebuit dispusă cu privire la apelul formulat de apelantul - pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, dat fiind că atât reclamanţii M.M., M.D., C.M. şi C.U., cât şi pârâtul Statul Român au declarat calea de atac în cauză.
La termenul de judecată din 7 decembrie 2012, după punerea în dezbaterea părţilor, instanţa de apel a calificat cererea cu soluţionarea căreia a fost învestită ca fiind o cerere de îndreptare a erorii materiale, iar nu o cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 332A/2012, având în vedere faptul că, prin decizia pronunţată în cauză, a fost soluţionat şi apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.R., iar faptul că din dactilografierea dispozitivului nu reiese în mod expres soluţia instanţei, poate fi corectat pe calea îndreptării erorii materiale, iar nu prin utilizarea instituţiei procesuale a completării dispozitivului.
Drept urmare, prin încheierea din şedinţa de cameră de consiliu de la data de 7 decembrie 2012, instanţa de apel a admis cererea; a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 332A din 5 decembrie 2012, în sensul că, se va citi corect: „admite apelurile declarate de apelanţii reclamanţi M.M., M.D., C.M. şi C.U., împotriva sentinţei civile nr. 1612 din 3 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva aceRONaşi sentinţe", în loc de „admite apelurile declarate de apelanţii reclamanţi M.M., M.D., C.M. şi C.U., împotriva sentinţei civile nr. 1612/3.102.11, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă în contradictoriu cu apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, cum în mod greşit a fost dactilografiat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că prin decizia a cărei îndreptare s-a solicitat (potrivit calificării cererii), a soluţionat şi apelul declarat de pârâtul cauzeipronunţându-se asupra ambelor apeluri cu care a fost învestită; în acest sens, se redă integral cuprinsul minutei din data de 5 octombrie 2012.
Cu toate acestea, s-a constatat dispozitivul deciziei civile nr. 332A din 05 octombrie 2012 a fost dactilografiat în mod greşit, sensul:
„Admite apelurile declarate de apelanţii-reclamanţii M.M., M.D., C.M. şi C.U. împotriva sentinţei civile nr. 1612 din 03 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă în contradictoriu cu apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA".
Prin urmare, s-a apreciat a fi întemeiată susţinerea petentului potrivit căreia din dispozitivul deciziei dactilografiate nu reiese soluţia dată cu privire la apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.R., motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., pentru ca dispozitivul deciziei civile nr. 332A/2012 să fie identic cu minuta din data de 05 octombrie 2012, Curtea de Apel a admis cererea şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 332A din 05 octombrie 2012, în sensul că în cuprnsul acesteia se va trece: „admite apelurile declarate de apelanţii-reclamanţii M.M., M.D., C.M. şi C.U. împotriva sentinţei civile nr. 1612 din 03 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
SA, împotriva aceleiaşi sentinţe", în loc de „admite apelurile declarate de apelanţii-reclamanţii M.M., M.D., C.M. şi C.U. împotriva sentinţei civile nr. 1612 din 03 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă în contradictoriu cu apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA", cum în mod greşit a fost dactilografiat.
1. În termen legal, împotriva deciziei pronunţate pe fondul apelului, pârâtul a promovat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor sale, recurentul pârât a susţinut că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de aceiaşi fel în unitatea administrativ - teritorială", adică, în speţă, în localitatea Ş.J., jud. Ilfov.
Astfel, intanţa de apel nu a ţinut cont de toate dovezile existente la dosar, dovezi certe privind preţul de tranzacţionare a terenurilor similare celui expropriat.
Recurentul învederează că şi în cazul în care valoarea despăgubirii constatată de experţi este mai mare decât cea oferită de expropriator, instanţa nu este obligată să acorde automat această despăgubire, fiind suverană în aprecierea forţei probelor. Astfel, în raport de preţul cu care a fost dobândită proprietatea terenului din care face parte şi suprafaţa expropriată (7,500 RON pentru 13.500 mp adică 0,55 RON/mp conform contract autentic de vânzare cumpărare 3215 din 26 octombrie 2005), este evident că oferta de despăgubire în cuantum de 68.123,36 RON pentru suprafaţa expropriată de 1.496 m.p., adică 45,54 RON/m.p., este nu numai reală şi îndestulătoare, dar depăşeşte de peste 9 ori preţul pe care l-au plătit proprietarii pentru întreaga suprafaţă de teren de 13.500 m.p., parţial afectată ulterior de expropriere.
Se mai arată de către recurent că raportul de expertiză efectuat în apel, a înlăturat de la stabilirea despăgubirilor tocmai contractele autentice încheiate pentru tranzacţionarea unor suprafeţe de teren similare celui expropriat situate în aceeaşi tarla 2.
Astfel, contractele autentice din 29 aprilie 2011 şi 468 din 25 mai 2011 au fost înlăturate pe motiv că au fost de experţi de declararea unui preţ prea mic (5,5 euro/m.p.).
Având în vedere că atât instanţa de judecată cât şi experţii, la stabilirea valorii despăgubirilor trebuie să ţină seama de preţurile efective de tranzacţionare ale terenurilor similare cu cel expropriat, recurentul solicită instanţei de recurs ca judecând fondul cauzei şi ţinând cont de toate probele existente la dosar, să compare despăgubirea efectivă oferită de stat cu valoarea maximă pe care o puteau obţine proprietarii printr-o vânzare liberă.
În consecinţa, se solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul respingerii cererii reclamanţilor ca neîntemeiată.
În cazul în care cererea reclamanţilor nu va fi respinsă pe fond, iar instanţa de recurs va constata că la efectuarea expertizelor nu s-a ţinut cont de dispoziţiile art 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 recurentul consideră că este necesară refacerea expertizei (sau suplimentarea probatoriului), caz în care decizia recurată va trebui casată cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel în vederea refacerii expertizeica judiciară în materie a Înaltei Curţi.
2. Reclamanţii au promovat recurs împotriva încheierii din data de 7 decembrie 2012, pronunţată în camera de consiliu, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, se învederează că soluţia este greşită din perspectiva următoarelor argumente:
Instanţa de apel a dispus completarea dispozitivului în sensul inserării menţiunii privind admiterea apelului C.N.A.D.N.R., fără a menţiona în concret în ce sens a fost admis acest apel şi care au fost limitele în care sentinţa apelată a fost schimbată din perspectiva criticilor pârâtului susţinute prin motivele de apel ale acestei părţi, întrucât simpla menţiune de admitere şi a apelului declarat de pârât nu este suficientă, în lipsa precizării exacte a soluţiei pe care instanţa a dispus-o pe fondul litigiului ca urmare a admiterii acestui apel.
Pe de altă parte, instanţei de apel nu îi era permis să menţioneze în cuprinsul încheierii recurate faptul că a admis apelul C.N.A.D.N.R., deoarece o astfel de soluţie contravine flagrant motivării deciziei, ar sentinţa apelată de ambele părţi a fost schimbată în soluţionarea apelului reclamanţilor, prin motivele căii de atac, reclamanţii criticând cuantumul redus al despăgubirilor, iar în apel, în urma efectuării unui nou raport de expertiză, care a stabilit o valoare mai mare a acestor despăgubiri decât cea cuprinsa în raportul de expertiza dispus la Tribunal, s-a admis apelul şi s-a dispus obligarea Statului Roman la plata despăgubirii determinate de instanţa de apel, mai mare decât cea de la prima instanţă.
În consecinţă, mai aată recurenţii, este evident că instanţa de apel nu avea niciun argument pentru care să admită apelul Statului Roman, întrucât admiterea apelului reclamanţilor excludea de plano şi admiterea celuilalt apel.
Or, instanţa de apel prin completarea dispozitivului deciziei, a inserat în cuprinsul acesteia menţiuni contradictorii, străine de judecata în concret a celor două apeluri.
În cauză, recurenţii nu au formulat întâmpinări la motivele de recurs ale părţii adverse.
La termenul de azi, în şedinţă publică, recurenţii reclamanţi, prin apărătorul prezent, au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., întrucât sub pretextul invocării încălcării art. 26 din Legea nr. 33/1994, în realitate, formulează obiecţiuni la raportul de expertiză.
Înalta Curte va respinge excepţia invocată, apreciind că cele susţinute ca motive de recurs de către pârât sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ambele recursuri formulate sunt nefondate, potrivit celor ce urmează.
1. Înalta Curte constată că instanţa de apel, sancţionând nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (dată fiind întocmirea raportului de expertiză doar pe baza unor oferte de tranzacţionare, iar nu prin metoda comparaţiei directe), a dispus refacerea probei în condiţii de legalitate, în aplicarea dispoziţiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Spre o atare finalitate, curtea de apel a dispus şi emiterea unor adrese la instituţiile cu atribuţii de depozitare ale unor asemenea înscrisuri (Primăria corn. Ş.J. jud. Ilfov, O.C.P.I. Ilfov etc), solicitând comunicarea unor copii de pe contracte de vânzare cumpărare având ca obiect terenuri similare cu cel supus exproprierii, încheiate la o dată cât mai apropiată de cea a efecturării expertizei, după cum s-a pus în vedere şi ambelor părţi de a depune diligente în acelaşi scop; copii ale unor asemenea tranzacţii au fost înaintate de instituţiile solicitate , după cum şi pârâtul cauzei şi-a îndeplinit această obligaţie procesuală (depunând un numă de patru contracte de vânzare-cumpărare, potrivit opisului de la dosar apel); de asemenea, şi O.C.P.I. a înaintat instanţei copii ale unor contracte de vânzare cumpărare, precum şi Primăria corn. Ş.J., jud. Ilfov.
Drept urmare, comisia de experţi desemnată în condiţiile art, 25 din Legea nr. 33/1994 a avut la dispoziţie comparabile suficiente constând în contracte de vânzare cumpărare a unor terenuri situate în zone similare (teren agricol, situat în extravilanul corn. Ş.J., Jud. Ilfov) care au permis corecta aplicare a criteriului legal reglemantat de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Raportul de expertiză a fost efectuat şi depus la dosar la data de 15 iunie 2012, iar la termenul din 22 iunie 2012, instanţa de apel a dispus amânarea cauzei pentru a se da posibilitatea părţilor să formuleze eventuale obiecţiuni.
La următorul termen de judecată din 5 octombrie 2012, niciuna dintre acestea nu au formulat obiecţiuni, apelantul pârât fiind lipsă la acead dată.
Obiecţiunile la raportul de expertiză se formulează în condiţiile art. 212 C. proc. civ. în faţa instanţei care a administrat proba, drept de care recurentul pârât nu a făcut uz la termenul acordat de Curtea de Apel în acest scop.
În consecinţă, recurentul nu poate susţine eventuale obiecţiuni la raportul de expertiză prin motivele de recurs, întrucât această instanţă nu poate cenzura temeinicia deciziei recurate; în plus, acesta se află în situaţia de a-şi invoca propria culpă pentru pierderea termenului de formulare a obiecţiunilor, conduită sancţionată prin prevederile art. 108 alin. (4) C. proc. civ.; culpa acestuia constă în nerespectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., normă care stabileşte obligaţia părţilor de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, sens în care Înalta Curte observă că exista posibilitatea pentru pârât ca pentru termenul din 5 octombrie 2012 să fi depus obiecţiuni scrise la dosar care puteau fi discutate şi în absenţa sa.
De asemenea, nu pot fi analizate nici celelalte critici susţinute de recurent prin care invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 comparând preţul (pentru un m2) cu care recurenţii reclamanţi au achiziţionat întregul teren din care face parte şi suprafaţa de 1.496 m.p. expropriată, cu suma oferită de expropriator ca despăgubire, întrucât acestea nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate şi, ca atare, nu pot fi cenzurate de această instanţă de recurs.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod legal a soluţionat apelul, sancţionând efectuarea expertizei la tribunal cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
2. Şi recursul reclamanţilor este nefondat, acesta fiind îndreptat împotriva încheierii din 07 decembrie 2012 pronunţată de instanţa de apel în soluţionarea cererii de îndretare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei pronunţate asupra apelurilor.
Astfel, se constată că petentul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat, în temiul art. 2812 C. proc. civ. o cererere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 332A din 05 octombrie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul precizării şi a soluţiei asupra apelului promovat de pârât (Statul Român prin C.N.A.D.R.).
Cererea a fost calificată de instanţa de apel în baza art. 281 C. proc. civ. ca fiind o cerere de îndreptare a erorii materiale şi a soluţionat-o în consecinţă.
Criticile dezvoltate de recurenţii reclamanţi privesc însă cererea de completare formulată, iar nu cea de îndreptare, soluţionată de instanţa de apel, potrivit calificării stabilite.
Chiar trecând peste această inadvertenţă, Înalta Curte constată că recurenţii reclamanţi susţin că simpla menţionare a admiterii şi a apelului pârâtului în dispozitivul deciziei nu este suficientă, în lipsa precizării exacte a soluţiei dispuse pe fondul litigiului, în apelul pârâtului.
Susţinerea nu poate fi primită, întrucât (deşi defectuos redactat dispozitivul deciziei recurate, chiar în forma îndreptată), instanţa de apel prin admiterea cererii în temeiul art. 281 C. proc. civ., a pus în acord minuta cu dispozitivul deciziei redactate; în consecinţă, astfel cum a fost dispusă îndreptarea dispozitivului prin încheierea recurată, soluţia se circumscrie limitelor permise de prevederile art. 281 C. proc. civ.
Alte vicii de procedură ale dispozitivului ce a rezultat şi după această îndreptare, nu pot fi susţinute într-un recurs formulat împotriva încheierii pronunţate în baza art. 281 C. proc. civ., după cum nu reclamanţii sunt cei eventual vătămaţi prin această neregularitate săvârşită în tehnica de redactare a dispozitivului, ci, potrivit art. 108 alin. (2) C. proc. civ., pârâtul ar fi avut un atare interes - al cărui apel a fost admis fără a avea vreo consecinţă asupra sentinţei primei instanţe, din perspectiva poziţiei sale procesuale; or, deşi pârâtul a formulat recurs împotriva deciziei pronunţate pe fondul apelurilor, acesta nu a formulat astfel de critici prin memoriul său de recurs.
Drept urmare, recursul reclamanţilor va fi respins ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. împotriva deciziei nr. 332A din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.M., C.U., M.D. şi M.M. împotriva încheierii din 07 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3376/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3384/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
