ICCJ. Decizia nr. 344/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Grăniţuire, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 344/2013
Dosar nr. 30880/3/2009
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2006, sub nr. 38247/299/2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii I.C. şi I.M. au chemat în judecată pe pârâtul N.D., solicitând obligarea acestuia să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 176,04 m.p. situat în Bucureşti, str. Pechea, înscris în cartea funciară nr. 47430 a M.B., cu număr cadastral 18627, precum şi grăniţuirea proprietăţilor părţilor.
Pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesule pasive, arătând că terenul în litigiu este proprietatea SC Q.C.I. SRL În dovedirea acestei susţineri a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare încheiat între vânzătorii M.N. şi M.M. şi cumpărătoarea SC Q.C.I. SRL
La data de 17 ianuarie 2007 reclamanţii au depus cerere precizatoare în sensul că pârâta chemată în judecată este SC Q.C.I. SRL
Pârâta SC Q.C.I. SRL a formulat cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu vânzătorii M.N. şi M.M. solicitând ca, în cazul admiterii acţiuni principale, chemaţii în garanţie să fie obligaţi la restituirea părţii din preţul achitat, corespunzător suprafeţei de teren revendicate. La rândul lor, vânzătorii M.N. şi M.M. au formulat cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu T.R.M.Y.E., de la care au cumpărat imobilul.
Pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa a reţinut că imobilul revendicat are valoarea de 337.997 euro, echivalent a 1.443.247 lei, astfel încât, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., prin sentinţa nr. 7165 din 28 mai 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1680 din 3 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea precizată, formulată de reclamanţii I.C. şi I.M., a obligată pârâta SC Q.C.I. SRL să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 176,04 m.p. situat în Bucureşti, str. Pechea; s-a dispus grăniţuirea proprietăţilor pe linia coordonatelor 1 – 2 – 17 conform anexei a VIII-a a raportului de expertiză întocmit de expert ing. P.O.; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N.D. şi, în consecinţă, s-a respins cererea faţă de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC Q.C.I. SRL împotriva chemaţilor în garanţie M.N. şi M.M.; au fost obligaţi chemaţii în garanţie M.N. şi M.M. la plata către pârâtă a sumei de 100.000 lei cu titlu de preţ al terenului în suprafaţă de 176,04 m.p.; s-a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în garanţie a numitei T.R.M.I.E.; s-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanţie formulată de M.M. în contradictoriu cu T.R.M.I.E.; a fost obligată pârâta la 39.293 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi; a obligat chemaţii în garanţie M.N. şi M.M. la 3611 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere înscrisurile depuse de părţi în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi raportul de expertiză topografică efectuat de expert ing. O.P. prin care au fost identificate terenurile proprietatea părţilor şi s-a constatat o suprapunere parţială de 176,04 m.p. a terenului proprietatea pârâtei situat în str. Pechea peste terenul proprietatea reclamanţilor situat în str. Pechea.
Instanţa a reţinut că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 717,44 m.p. care include şi suprafaţa de teren revendicată, prin vânzare, conform contractului autentificat sub nr. 2130 din 11 octombrie 2004 de B.N.P. Z.A.R., vânzătorii fiind T.V.V. şi T.L.I., drept de proprietate înscris în cartea funciară 47430, cu număr cadastral 18627.
La data eliberării titlului de proprietate al autoarei pârâtei, terenul în litigiu era înscris în cartea funciară în favoarea reclamanţilor, astfel că, în mod greşit Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a reconstituit dreptul de proprietate al autoarei pârâtei pe un teren aflat în proprietatea reclamanţilor.
Tribunalul a apreciat ca nefondate susţinerile pârâtei referitoare la edificarea unei artere stradale la nivelul anilor 1955 care ar fi redus din suprafaţa terenului ce a aparţinut autoarei reclamantei. Instanţa a reţinut că la întocmirea documentaţiei cadastrale s-a avut în vedere această sistematizare, fără a fi afectată suprafaţa terenului, conform avizului tehnic nr. 924/2004, fiind înscrisă în cartea funciară întreaga suprafaţă de teren ce a aparţinut autoarei reclamanţilor, anterior emiterii titlului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
De asemenea, tribunalul a apreciat nefondată susţinerea pârâtei referitoare la nevalabilitatea titlului reclamanţilor pentru lipsa consimţământului soţiei vânzătorului T.V.V. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, din relaţiile comunicate de B.N.P. O.A.R. sub nr. 1068 din 05 august 2008 rezultând că numita T.L.I. l-a mandatat pe soţul său T.V.V. să procedeze la înstrăinare (procura specială autentificată sub nr. 2054 din 25 septembrie 2003).
Aşa fiind, tribunalul a apreciat că dreptul de proprietate al autoarei reclamanţilor este preferabil dreptului de proprietate al autoarei pârâtei, situaţie în care, în baza art. 480 C. civ., a admis acţiunea în revendicare şi a fost obligată pârâta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie, terenul în suprafaţă de 176,04 m.p. situat în str. Pechea.
În baza art. 584 C. civ., instanţa a dispus grăniţuirea celor două proprietăţi pe linia coordonatelor 1-2-17 conform anexei VIII a raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P.O., astfel încât zona de suprapunere în suprafaţă de 176,04 m.p. să revină în proprietatea reclamanţilor pentru considerentele reţinute la analiza celor două titluri de proprietate.
Având în vedere că dreptul de proprietate asupra terenului situat în str. Pechea aparţine pârâtei societate comercială, iar nu pârâtului N.D., iar calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel ce urmează a fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N.D. şi, în consecinţă, a respins cererea faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În baza art. 60 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă şi văzând dispoziţiile art. 1336 pct. 1 C. civ., care reglementează obligaţia de garanţie a vânzătorului contra evicţiunii, tribunalul a dispus obligarea vânzătorilor chemaţi în garanţie M.N. şi M.M. la plata către pârâtă a sumei de 100.000 lei cu titlu de preţ al terenului în suprafaţă de 176,04 m.p. asupra căruia pârâta a pierdut dreptul de proprietate în urma admiterii acţiunii în revendicare promovată de către reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC Q.C.I. SRL. Apelanta a invocat necompetenţa funcţională a primei instanţe, arătând că litigiul are natură comercială, ceea ce atrage competenţa secţiei comerciale a tribunalului.
Pe fondul cauzei apelanta a arătat că soluţia este nelegală. În realitate, terenul în litigiu este parte integranta din suprafaţa de 2480,49 m.p. situata în str. Pechea, Bucureşti, care îi aparţine conform contractului de vânzare - cumpărare dintre societate şi numiţii M.N. şi M.M., autentificat sub nr. 1462 de B.N.P. I.L.M.
Titlul reclamanţilor, decurgând într-o decizie din urma cu 41 de ani a A.F.C.P.M.B. (organism desfiinţat şi făcând parte dintr-o alta organizare statala), nu poate fi preferabil titlului apelantei, care se întemeiază pe o decizie emisă de S.R. în baza Legii nr. 18/1991 şi având la bază analiza şi partajarea făcute de o comisie acreditata în baza legislaţiei actuale.
În plus, este de notorietate faptul ca organizarea cadastrala a Municipiului Bucureşti a fost supusă de-a lungul timpului la numeroase reorganizări, cea mai recenta datând ulterior anului 2000, aşa încât este evident faptul ca titlul lor, având la baza o organizare cadastrala recenta şi fiind emis în urma analizei efectuate de către o comisie, funcţionând în subordinea S.R., este net preferabil titlului reclamanţilor.
O alta situaţie de fapt care a fost omisă de către instanţa de fond este aceea a existentei unui drum de acces, construit după anul 1990, care a încălcat o porţiune din terenul reclamanţilor. Astfel, la repartizarea loturilor în baza Legii nr. 18/1991, comisia de aplicare a legii a avut în vedere acest aspect şi a repartizat autorilor lor terenul actual în cunoştinţa de cauza. Reclamanţii, având la baza titlului de proprietate planul cadastral din anul 1955 (plan cadastral care nu respecta nici suprafaţa, nici dimensiunile proprietăţii, conform răspunsului la obiecţiuni, formulat de expert), au considerat normal să îşi extindă proprietatea asupra terenului în litigiu pentru a nu pierde din suprafaţa iniţială. Pe acest fond, instanţa a decis în mod abuziv şi ilogic faptul ca reclamanţii au titlu mai preferabil. Pentru a-şi reîntregi suprafaţa de teren, apelanta sugerează reclamanţilor să formuleze o acţiune împotriva S.R., prin C.N.D.A., nicidecum împotriva lor, proprietari de buna-credinţa, în baza unui titlu perfect valabil.
Apelanta a mai susţinut că instanţa de fond nu a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, în vederea obţinerii unei opinii avizate, ci a judecat cauza în lipsa tuturor elementelor necesare ajungerii la o decizie echitabila. În cazul în care s-ar fi efectuat o expertiza topografică incluzând acest obiectiv, s-ar fi ajuns la adevăratul motiv al suprapunerii, şi anume, că drumul construit după anul 1990 a sacrificat o porţiune din terenul reclamanţilor, aceştia mutând pur şi simplu gardul pe proprietatea apelantei-pârâte, în vederea satisfacerii suprafeţei de teren din titlul de proprietate. Acest aspect este evident şi din raportul de expertiza, care menţionează nereguli între suprafaţa terenului din titlul de proprietate al reclamanţilor şi suprafaţa măsurată la faţa locului de către expert.
S-a mai susţinut de către apelantă că judecătorul fondului nu a stabilit cu claritate identitatea între D.M. şi M.N.D.R. şi nu a motivat în niciun fel soluţia la care a ajuns. Instanţa de fond a ignorat în totalitate adresa nr. D 1003 din 18 martie 2008, emisă de C.G.M. Bucureşti, potrivit căreia din evidenţele acestei autorităţi nu rezultă legătura numitei D.M. (decedată, act de deces nr. 646/12/02/1981, înregistrat la Primăria Sectorului 2) cu numele R. Judecătorul fondului nu a făcut o verificare atentă a actului de partaj voluntar încheiat în 1939 şi nu a verificat dacă este vorba de una şi aceeaşi persoană, M.N.D.R. atât în ceea ce priveşte atribuirea lotului 1, cel în legătură cu cauza, cât şi în ceea ce priveşte celelalte loturi, unde aceeaşi persoană ar apărea împreună cu (eventualul) soţ N.D.R.
În plus, se susţine că instanţa de fond trebuia să motiveze de ce un act declarativ drepturi, cum este actul de partaj voluntar din 1939, este preferabil, în compararea titlurilor, în condiţiile art. 480 C. civ., unui act constitutiv de drepturi, cum este titlul pe care îl deţine apelanta.
Un alt motiv pentru care se critică sentinţa apelată este acela că s-a dispus obligarea chemaţilor în garanţie M.N. şi M.M. la plata sumei de 100.000 de lei cu titlul de preţ al terenului în suprafaţa de 176,04 m.p., sumă de bani care se doreşte a reprezenta repararea evicţiunii create în patrimoniul apelantei. În realitate aceasta suma este una derizorie şi nu poate reprezenta în niciun fel repararea prejudiciului adus societăţii.
Prin cererea de chemare în garanţie s-a solicitat într-adevăr instanţei să oblige chemaţii în garanţie la plata sumei de 100.000 de lei către apelantă, însă este vorba în mod evident de o eroare materiala, suma pe care doreau să o solicite încă de la început fiind de 100.000 euro, în raport de preţul plătit conform contractului de vânzare-cumpărare. Instanţa de fond ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu şi să îndrepte aceasta eroare, în baza rolului activ.
Se mai invocă în sprijinul aceleiaşi critici dispoziţiile art. 1336 pct. 1, pct. 2 şi art. 1337 C. civ. şi îmbogăţirea fără justă cauză a chemaţilor în garanţie.
Apelanta a criticat şi soluţia privind obligarea sa la plata sumei de 39.293 lei cheltuieli de judecata către reclamanţi, susţinând că măsura este nelegală, data fiind, pe de o parte, nevinovăţia sa, iar pe de altă parte, cuantumul exagerat al cheltuielilor în raport cu un proces care nu a părăsit etapa de fond.
Prin decizia nr. 132/ A din 23 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată şi a respins acţiunea precizată. Totodată, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de SC Q.C.I. SRL, ca rămasă fără obiect, a înlăturat din dispozitivul sentinţei menţiunea privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a numitului N.D. şi respingerii acţiunii faţă de acesta ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea reclamanţilor I.C. şi I.M. de obligare a pârâtei SC Q.C.I. SRL, respectiv a chemaţilor în garanţie M.M. şi M.N. la plata cheltuielilor de judecată şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei prin care s-a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în garanţie formulată de M.M. şi M.N. împotriva numitei T.R.M.Y.E.
În considerentele acestei decizii instanţa de apel a reţinut următoarele:
În privinţa primului motiv de apel invocat de apelanta pârâtă în sensul că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea competenţei funcţionale, Curtea a constatat că acesta nu a mai fost susţinut în concluziile orale.
Curtea a apreciat, ca fondate, criticile referitoare la fondul cauzei. S-a reţinut că reclamanţii I.C. şi I.M. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă totală de 717,44 m.p. situat în Bucureşti, str. Pechea, înregistrat în C.F. sub nr. 47430 cu nr. cadastral 18627 de la vânzătorii T.V.V. şi T.L.I. conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2130 din 11 octombrie 2004 la B.N.P. Z.A.R.
T.V.V. şi T.L.I. au dobândit terenul de la C.R. conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4042 din 6 octombrie 2004 la B.N.P. M.G.O. şi A.A.J.
În contractele menţionate s-a precizat că M.C. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin moştenire de la D.M. (zisă şi I.I.M., zisă şi R.M., conform certificatului suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 204 eliberat de notarul public A.G. în dosarul succesoral nr. 129/2004, iar D.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin moştenire de la I.I.M. şi în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 29695 din 7 august 1939 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat.
Aceste menţiuni din cele două contracte de vânzare – cumpărare încheiate la 06 octombrie 2006 şi la 11 octombrie 2004 nu sunt confirmate de probele administrate în cauză. Astfel, certificatul de calitate de moştenitor nr. 2 din 11 ianuarie 2001 eliberat de B.N.P. M.G.O. şi A.A.J. a fost întocmit de pe urma defunctei D.M., zisă şi I.I.M. zisă şi R.M. decedată la 11 februarie 1981 conform actele depuse la dosar apel în dosarul nr. 2/2001 preluat de B.N.P.R. şi A.
În acest dosar nu s-a emis certificat de moştenitor, astfel încât în mod nelegal a fost întocmit actul intitulat, certificat suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 a cărei copie xerox a fost depusă la dosar fond 38247/299/2006 vol. I al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Certificatul suplimentar de moştenitor poate fi eliberat doar pentru completarea menţiunilor cuprinse într-un certificat de moştenitor, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală.
Certificatul suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 conţine menţiunile că a fost emis în dosarul nr. 129/2004 conexat cu 2/2001 B.N.P. M.A. de către B.N.P. A.G.
La masa succesorală este menţionat imobilul din str. Pechea situat în intravilanul Municipiul Bucureşti, cu o suprafaţă de 717 m.p., deşi numărul provizoriu pentru acest teren a fost atribuit o lună mai târziu, conform certificatului nr. 411368/11724 din 27 septembrie 2004 emis de Primăria Municipiului Bucureşti.
În apel, B.N.P. A.G. şi A.R.M. a comunicat instanţei prin adresele nr. 1299 din 6 octombrie 2011 şi nr. 1431 din 3 noiembrie 2011 că în urma verificărilor făcute în arhivă, în cursul anului 2004 nu a fost eliberat niciun certificat de moştenitor sau certificat de moştenitor suplimentar care să aibă nr. 114 din 29 august 2004.
Originalul certificatului suplimentar de moştenitor nu a fost prezentat nici de către reclamanţi, astfel încât rezultă că titlul reclamanţilor cuprinde menţiuni privind succesiunea transmiterii dreptului de proprietate către aceştia bazate pe un înscris care nu există, certificat suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004.
Apelanta – reclamantă nu s-a înscris în fals împotriva acestui înscris sau împotriva contractului de vânzare – cumpărare ce reprezintă titlul reclamanţilor, ci doar împotriva testamentului întocmit de M.R.D. în favoarea nepoatei sale C.M.
Faţă de aceste aspecte rezultate din probele noi administrate în apel, Curtea a apreciat că în mod greşit instanţa de fond, analizând titlurile părţilor în cadrul acţiunii în revendicare a dat prioritate titlului reclamanţilor privind suprafaţa de teren de 176,04 m.p. situat în Bucureşti, str. Pechea.
În cadrul acţiunii în revendicare există trei aspecte care interesează: proba dreptului de proprietate, imprescriptibilitatea şi efectele revendicării.
Dovada dreptului de proprietate revine reclamanţilor conform art. 1169 C. civ. Dovada proprietăţii presupune că reclamanţii au dobândit bunul de la adevăratul proprietar, iar acesta din urmă a dobândit de la o altă persoană care era proprietar şi aşa mai departe pe scara tuturor transmiţătorilor succesivi. Înscrisul prezentat pentru dovadă trebuie completat cu dovada că toţi autorii care au înstrăinat anterior terenul, au fost ei înşişi adevăraţii proprietari, deoarece numai în acest fel ultimul act de dobândire poate fi considerat pe deplin valabil. În privinţa reclamanţilor, vânzătorii de la care au cumpărat, familia T., au dobândit terenul de la numita C.M. în baza unui certificat suplimentar de moştenitor care nu exista în realitate.
În cazul în care titlurile părţilor provin de la autori diferiţi, ceea ce este cazul, în speţă, se compară între ale drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri şi are câştig de cauză cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, în condiţiile menţionate anterior.
În privinţa titlului de proprietate al apelantei pârâte SC Q.C.I. SRL, Curtea a constatat că acesta este reprezentat de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1462 din 1 septembrie 2005 la B.N.P. I.L.M. şi încheiat între M.N. şi M.M. în calitate de vânzători şi SC Q.C.I. SRL, în calitate de cumpărătoare pentru o suprafaţă de teren de 2480,11 m.p., din măsurile cadastrale 2480,99 m.p., din Bucureşti, str. Pechea.
În cuprinsul acestui contract se menţionează că acestui teren i-a fost atribuit numărul poştal actual conform certificatului nr. 466352/8908 din 20 iulie 2004 eliberat de Primăria Municipiului Bucureşti D.E.I.C. – S.N.U., că este în intravilan şi a fost dobândit de vânzători prin cumpărare de la T.R.M. – Y.E. conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2494 din 16 august 2005 de B.N.P. A.A.J. La rândul său T.R.M. – Y.E. a dobândit imobilul prin reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991 conform titlului de proprietate nr. 100356 din 23 iunie 2005 eliberat de C.J.S.D.P.A.T.M. Bucureşti şi procesului – verbal de punere în posesie nr. 51 din 29 iunie 2005 încheiat cu Primăria Sectorului 1 Bucureşti, în baza sentinţei civile nr. 412 din 18 ianuarie 1996 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 8115/1995 prin care C.M.B. de aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul P. Bucureşti a fost obligată în baza Legii nr. 18/1991 republicată, a Legii nr. 169/1997 şi a Legii nr. 1/2000 la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil. Prin încheierea nr. 15793 din 5 septembrie 2005 s-a admis radierea intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. Pechea cu nr. cadastral 20141 înscrisă în C.F. cu nr. 54455 Bucureşti, sector 1, în favoarea M.N. căsătorit cu M.M. şi s-a admis intabularea dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobilul în favoarea SC Q.C.I. SRL.
În dispozitivul sentinţei civile nr. 412 din 18 ianuarie 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 8115/1995 a fost obligată C.M.B. şi S.A.I. de aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Prefecturii Bucureşti la reconstituirea dreptului de proprietate în suprafaţă de 2,5670 ha teren pe raza teritoriului sectorului 1 Bucureşti.
Din cuprinsul adresei nr. 3415 din 06 mai 2005 emisă de C.L.S. 1 – Subcomisia de aplicare a Legii fondului funciar, rezultă că în baza cererii nr. 3415/2005 T.R.M. - Y.E. a depus cereri în termenul prevăzut de Legea Fondului Funciar la Subcomisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Sectorului 1 Bucureşti înregistrată sub nr. 9505/1994 şi la Comisia Locală – Otopeni înregistrată sub nr. 381 din 16 martie 1998. În baza cererii nr. 3415/2005 petenta a solicitat în echivalenţa terenului în suprafaţă de 2,5670 ha, terenul în suprafaţă de 2360,66 m.p. în str. Ebonitei şi terenul în suprafaţă de 2480 m.p. situat în str. Pechea fără număr, sector 1, identificat conform expertizelor în intravilanul Municipiului Bucureşti.
Asupra terenului de 2480,11 m.p. situat în str. Pechea, T.R.M. – Y.E. a fost pusă în posesie la 29 iunie 2005 conform procesului-verbal nr. 51 întocmit de Primăria Sectorului 1 Bucureşti .
Prin contractul de mandat autentificat sub nr. 47 din 9 ianuarie 2004 la B.N.P. M.G.O. şi A.A.J. numita T.R.M. – Y.E. l-a împuternicit pe T.V.V., căsătorit cu T.L.I., ca după obţinerea titlului de proprietate să vândă cui crede de cuviinţă şi la preţul considerat avantajos terenul în suprafaţă de 25.670 m.p. cu privire la care C.M.B. de aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Prefecturii Bucureşti a fost obligată la reconstituire pe numele său conform sentinţei civile nr. 412 din 18 ianuarie 1996 privind dosarul nr. 8115/1995 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Conform declaraţiei autentificate sub nr. 16218 din 18 august 2005 la B.N.P. M.G. şi A.A.J. anexată la concluziile scrise, depuse la dosarul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă nr. 30880/3/2009 şi depusă din nou în apel, T.R.M. - Y.E. a declarat că a primit de la T.V.V. la data semnării declaraţiei, 18 august 2005, suma de 40.000 euro reprezentând restul de preţ al vânzării terenului situat pe raza sectorului 1 al Municipiului Bucureşti cu suprafaţa de 25.670 m.p. atribuiţi prin sentinţa civilă nr. 42 din 18 ianuarie 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 45 din 9 ianuarie 2004 de notarul public A.A.J. şi actului adiţional de acesta autentificat sub nr. 2505 din 17 august 2005 de acelaşi notar.
În aceeaşi declaraţie vânzătoarea precizează că, întrucât în antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat între ea şi T.V.V. nu a fost precizat un termen pentru obţinerea titlului de proprietate, iar pe parcursul celor aproape 20 de luni scurse de la data încheierii antecontractului şi până la data de 18 august 2005 nu a avut cunoştinţă despre demersurile întreprinse de dl. T.V.V., se delimitează de orice act sau fapt juridic încheiat, respectiv întreprins de promitentul cumpărător cu încălcarea dispoziţiilor legale, acesta din urmă fiind singurul răspunzător de consecinţele civile şi penale ale actelor şi faptelor juridice pe care le-a realizat.
La data primirii preţului, fusese deja emis titlul de proprietate pe numele T.R.M. – Y.E. sub nr. 100356 la data de 23 iunie 2005, dar nu pentru suprafaţa de 25.670 m.p. teren aşa cum credea vânzătoarea, ci pentru două suprafeţe de teren solicitate în echivalent printr-o cerere care nu a fost făcută de T.R.M. – Y.E. , dintre care unul este cel în litigiu.
Nici pârâta SC Q.C.I. SRL şi nici chemaţi în garanţie nu au depus la dosar copia contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2494 din 16 august 2005 la B.N.P. A.D.J. prin care T.R.M. – Y.E. a vândut terenul de 2480,11 m.p. din str. Pechea către familia M. pentru a se verifica dacă contractul a fost încheiat personal de vânzătoare sau prin mandatarul acesteia, T.V.V. în baza mandatului dat la 9 ianuarie 2004.
Rezultă astfel că T.R.M. – Y.E. a încheiat la acelaşi birou notarial la două zile diferenţă două acte notariale: un contract de vânzare – cumpărare cu familia M. la 16 august 2005 pentru terenul din str. Pechea în baza unui titlu de proprietate de a cărei existenţă şi conţinut nu avea cunoştinţă, iar la 18 august 2005 a dat o declaraţie prin care primea preţul pentru vânzarea către T.V.V. a suprafeţei de 25.670 m.p. atribuit conform sentinţei civile nr. 412 din 18 ianuarie 1996 şi în echivalentul căruia îi fuseseră atribuite două terenuri prin titlul de proprietate din 23 iunie 2005 şi şi-a declinat orice răspundere faţă de actele şi faptele mandatarului său T.V.V. Antecontractul de vânzare – cumpărare nr. 45 din 9 ianuarie 2004 şi actul adiţional la acesta autentificat sub nr. 2505 din 17 august 2005 la B.N.P. A.D.J. nu au fost prezentate şi depuse la dosar.
Din concluziile expertizelor efectuate la fond rezultă că documentele cadastrale depuse pentru intabularea dreptului de proprietate al pârâtei SC Q.C.I. SRL cuprinde greşeli de delimitare a terenurilor celor două părţi prin coordonate, expertul stabilind în acelaşi timp şi dimensiunile pentru strada propusă la nord de imobilul din str. Pechea. În continuare, greşeala a aparţinut Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 care nu a verificat pe plan suprapunerea din coordonate şi apoi pe teren la punerea în posesie faptul că terenul este ocupat parţial de o altă proprietate care era intabulată. O.C.P.I. a avizat favorabil cadastrul pentru imobilul din str. Pechea pentru nr. 20141, după ce anterior avizase favorabil cadastrul din str. Pechea căruia îi acordase nr. cadastral 18.627, fără a semnala suprapunerea lor pe o suprafaţă de 176,04 m.p.
În raport de aceste aspecte, instanţa de apel a apreciat că soluţia instanţei de fond este nelegală, iar Curtea ca urmare a admiterii apelului, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată şi a respins, ca nefondată, acţiunea precizată formulată de reclamanţii, I.C. şi I.M. în contradictoriu cu pârâta SC Q.C.I. SRL având ca prim capăt de cerere revendicarea suprafeţei de teren de 176,04 m.p. din Bucureşti, str. Pechea conform art. 480 C. civ., raportat la art. 1169 C. civ., având în vedere că reclamanţii nu au dovedit succesiunea legată a înstrăinărilor privind terenul din str. Pechea în suprafaţă de 717 m.p. din care face parte şi suprafaţa revendicată, faţă de inexistenţa certificatului suplimentar de moştenitor nr. 114/2004.
În privinţa capătului de cerere privind grăniţuirea, acesta a fost de asemenea respins, deoarece, neputându-se compara titlurile părţilor şi stabilirea exactă a întinderii dreptului de proprietate al fiecăreia, având în vedere şi aspectele menţionate anterior privind titlul de proprietate al pârâtei, nu se poate stabili graniţa în baza actelor de proprietate prezentate, conform art. 548 C. civil.
Având în vedere soluţia de respingere a acţiunii principale precizate, Curtea a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de SC Q.C.I. SRL în contradictoriu cu intimaţii chemaţi în garanţie M.M. şi M.N. Curtea a înlăturat din cuprinsul dispozitivului sentinţei apelate menţiunea privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a numitului N.D. şi a respingerii acţiunii faţă de acesta, reţinând că reclamanţii şi-au precizat acţiunea, arătând că pârâta este în cauză SC Q.C.I. SRL.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii I.C. şi I.M., invocând următoarele motive de recurs:
1. Decizia recurată este nelegală întrucât au fost depăşite limitele cererii de apel. Instanţa de apel a soluţionat cauza în afara motivelor de apel invocate de apelanta pârâtă, încălcând astfel dispoziţiile art. 295 C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)
În speţă, la pronunţarea deciziei recurate instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul quantum appellatum, tantum devolutum, în sensul că instanţa învestită cu soluţionarea apelului, trebuie să se pronunţe asupra speţei numai în limita motivelor de netemeinicie şi de nelegalitate invocate de către partea care a formulat apelul.
Deşi fusese sesizată de apelantă, în cadrul motivelor de apel, cu verificarea identităţii între M.N.D.R. şi D.M., autoarea reclamanţilor, instanţa de apel nu a răspuns acestui motiv de apel, în schimb a procedat la verificarea altor aspecte nepuse în discuţie de apelantă şi necontestate, respectiv succesiunea transmisiunilor succesive ale dreptului.
În acest fel, instanţa de apel a reţinut că nu s-ar fi făcut dovada calităţii de moştenitoare a d-nei. C.M. de pe urma defunctei M.N.D.R., zisă şi D.M., zisă şi I.I.M., întrucât Certificatul suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 eliberat de B.N.P. A.G. pare a nu corespunde realităţii. Deşi a procedat la verificarea actelor de succesiune, deşi nu fusese sesizată cu un motiv de apel în acest sens, instanţa de apel înlătură din lanţul actelor de transmisiune a dreptului de proprietate respectivul certificat suplimentar de moştenitor, cu toate că reţine că apelanta însăşi nu a solicitat acest lucru şi nu a înţeles să se înscrie în fals împotriva respectivului certificat şi nici împotriva contractului de vânzare - cumpărare ce reprezintă titlul reclamantei.
2. Decizia civilă nr. 132/ A din 23 martie 2012 este nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
În privinţa titlului reclamanţilor, instanţa de apel a reţinut că certificatul suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 eliberat de B.N.P. A.G. nu ar exista în realitate, bazându-şi concluzia exclusiv pe adresa trimisă de notarul public în dosar, în care se menţiona că acesta nu ar fi eliberat un certificat de moştenitor cu referinţele menţionate şi nici nu ar fi dezbătut succesiunea defunctei R.N.D.M.
Aşa fiind, instanţa de apel a înlăturat din materialul probator acest act succesoral, constatând totodată că apelanta nu înţelege să se înscrie în fals nici împotriva acestui certificat suplimentar de moştenitor, şi nici împotriva contractului de vânzare - cumpărare nr. 4042 din 6 octombrie 2004 de B.N.P. M.G.O. şi J.A.A., prin care C.M., în calitate de succesoare a defunctei R.N.D.M., zisă şi D.M., zisă şi I.I.M. a vândut terenul litigios către T.V.V. şi T.L.I., care, la rândul lor, au vândut respectivul teren reclamanţilor I.C. şi I.M.
Instanţa de apel a apreciat că această împrejurare face titlul reclamanţilor mai puţin preferabil celui exhibat de către apelanta pârâtă, în condiţiile în care cu privire titlul pârâţilor au fost constatate nenumărate şi grave nereguli.
Astfel, în considerentele deciziei nr. 132/ A din 23 martie 2012 instanţa de apel a reţinut că din expertizele efectuate la fond se constată existenţa unor greşeli de delimitare a terenurilor celor două părţi litigante prin coordonate, expertul stabilind în acelaşi timp şi dimensiunile pentru strada propusă la nord de imobilul din str. Pechea.
Instanţa de apel a mai reţinut în decizia recurată şi faptul că în mod greşit Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 nu a verificat atunci când a eliberat chematei în garanţie T.R.M. - Y.E. titlul de proprietate nr. 100356 din 23 iunie 2005 suprapunerea coordonatelor de plan cu terenul de la al străzii Pechea şi că această eroare s-a perpetuat şi pe teren, la momentul punerii în posesie a autoarei pârâtei, când nu s-a observat că terenul cu privire la care s-a dispus împroprietărirea era ocupat parţial de o altă proprietate care era şi intabulată.
A mai constatat instanţa de apel că în mod greşit O.C.P. 1 a avizat favorabil cadastrul pârâtei pentru imobilul din str. Pechea pentru nr. cadastral 20141, după ce anterior avizase favorabil cadastrul din str. Pechea, căruia îi acordase nr. cadastral 18627, fără a semnala suprapunerea lor pe o suprafaţă de 1776,04 m.p.
Aşa fiind, considerentele deciziei nr. 132/ A din 23 martie 2012 confirmă practic susţinerile reclamanţilor referitoare la existenţa unei suprapuneri a terenului proprietatea pârâtei pe terenul proprietatea reclamanţilor, fiind necesar ca această suprapunere de drept să fie tranşată în favoarea reclamanţilor, ca proprietari cu prioritate de înscriere în cartea funciară.
Dincolo de aceste erori de intabulare determinate de neobservarea coordonatelor din documentaţia cadastrală, instanţa de apel a constatat nereguli grave şi în privinţa actelor de proprietate ale pârâtei, cu atât mai mult cu cât nici pârâta şi nici chemaţii în garanţie nu au depus la dosar nici în original şi nici în copie contractul de vânzare - cumpărare nr. 2494 din 16 august 2004 autentificat de B.N.P. J.A.A., prin care chemata în garanţie T.R.M. – Y.E. a înstrăinat terenul litigios chemaţilor în garanţie M.N. şi M., de la care a dobândit pârâta SC Q.C.I. SRL terenul în cauză.
Pentru identitate de raţiune, instanţa de apel ar fi trebuit sa aplice o soluţie identică celei pe care a adoptat-o în cazul certificatului suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 şi ar fi trebuit să înlăture din materialul probator al pârâtei acest înscris, cu consecinţa preferării titlului reclamanţilor.
În pofida faptului că din considerentele deciziei nr. 132/ A din 23 martie 2012 rezultă preferabilitatea netă a titlului reclamanţilor care, în primul rând se bucurau de prioritate de înscriere a dreptului lor de proprietate în cartea funciară, în mod surprinzător în dispozitivul deciziei atacate instanţa a admis apelul şi a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
În consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Soluţia instanţei de apel nu cuprinde doar o contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele că acţiunea este întemeiată, dar şi o contradicţie între considerente şi dispozitiv, întrucât din motivare rezultă cu precădere că acţiunea este întemeiată, în vreme ce prin dispozitiv acţiunea este respinsă ca nefondată.
3. Decizia civilă nr. 132/ A din 23 martie 2012 este nelegală, fiind pronunţată cu greşita aplicare a legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În mod greşit instanţa de apel a conferit certificatului suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 eliberat de B.N.P. A.G. semnificaţia juridică a unui titlu de proprietate, în condiţiile în care este unanimă opinia că actele succesorale şi actele de stare civilă nu constituie titluri translative de proprietate. Titlul de proprietate al reclamanţilor îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2130 din 11 octombrie 2004, contract valabil şi producător de efecte juridice chiar potrivit concluziei instanţei de apel.
În al doilea rând, instanţa s-a limitat să reţină că, întrucât la interpelarea instanţei B.N.P. A.G. a comunicat că în cursul anului 2004 nu a fost eliberat niciun certificat de moştenitor sau certificat suplimentar de moştenitor care să aibă nr. 114 din 29 august 2004, înseamnă că acest certificat de moştenitor nu există, cu consecinţa neverificării transmisiunilor succesive a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, sector 1, str. Pechea.
În al treilea rând, chiar şi în ipoteza înlăturării certificatului suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 din materialul probator, transmisiunea dreptului de proprietate asupra acestui teren şi preferabilitatea titlului de proprietate al reclamanţilor rezultă cu evidenţă din următoarele înscrisuri: contractele de vânzare - cumpărare încheiate ulterior eliberării acestui act succesoral (şi care nu au fost contestate de pârâtă), precum şi înscrierile acestui drept în cartea funciară nr. 47430 din localitatea Bucureşti, sectorul 1, unde terenul a primit nr. cadastral 18627.
În al patrulea rând, instanţa de apel a nesocotit principiul prior tempore, potior jure, înţeles în sensul că proprietarul cu titlul cel mai vechi este preferat într-o acţiune în compararea titlurilor. Or, astfel cum s-a demonstrat în cadrul cercetării judecătoreşti, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, titlul reclamanţilor are data certă cea mai veche, fiind reprezentat de actul de partaj voluntar autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia notariat la data 7 august 1939.
Titlul pârâtei este mult mai recent, respectiv ulterior titlului reclamanţilor, fiind emis abia în anul 2005 de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, care, aşa cum a reţinut chiar instanţa de apel, a eliberat titlul de proprietate nr. 100356 din 23 iunie 2005 fără a verifica, pe schiţa plan, suprapunerea de coordonate, şi fără a constata în teren, la momentul punerii în posesie, că terenul este ocupat parţial de o altă proprietate, care era şi intabulată.
Instanţa de apel nu a ţinut cont la momentul comparării titlurilor de proprietate de preferabilitatea conferită dreptului înscris în mod prioritar în cartea funciară, conform art. 30 şi 31 din Legea nr. 7/1996.
Reclamanţii I.M. şi I.C. au dobândit cu bună-credinţă dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie astfel cum acesta era înscris în cartea funciară. Ei au dobândit imobilul de la un proprietar tabular, cu un drept de proprietate înscris în cartea funciară în mod prioritar, la data de 7 octombrie 2004, dată la care titlul autoarei pârâţilor nici nu fusese emis, titlul lor de proprietate fiind aşadar preferabil celui exhibat de pârâtă.
De altfel, dreptul de proprietate al autoarei pârâtei a fost înscris în Cartea funciară abia la data de 5 septembrie 2005, fiind notată chiar de la momentul înscrierii suprapunerea cu imobilul identificat cu nr. cadastral 20141 înscris în CF 54456, în baza Referatului de suprapunere nr. 1373 emis de O.C.P.I. Bucureşti.
Aşadar, susţinerile reclamanţilor afirmate prin acţiunea în revendicare sunt confirmate chiar de înscrierile din cartea funciară, aspect de natură a conduce în mod indubitabil la admiterea acţiunii.
Rezultă deci că reclamanţii beneficiază de efectul publicităţii materiale a cărţii funciare, dreptul lor de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară devenind opozabil pârâtei.
Recurenţii mai susţin că instanţa de apel a încălcat principiul error communis facit jus. La dobândirea imobilului, reclamanţii au fost mai mult decât un simplu dobânditor de bună-credinţă. Reclamanţii au fost într-o eroare comună şi invincibilă cu privire la valabilitatea titlului de proprietate al vânzătorilor T., fiind vorba de un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică prin care aceştia la rândul lor au dobândit imobilul de la C.M.
În cauză, alături de buna-credinţă a reclamanţilor în autenticitatea tuturor actelor de proprietate, existenţa unei astfel de erori, comună şi invincibilă, este evidentă, având în vedere că aceştia au depus toate diligentele în sensul cunoaşterii, anterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare, a situaţiei juridice a imobilului. Aceste afirmaţii sunt susţinute de demersurile pe care le-au făcut, consultând înscrierile în cartea funciară şi bazându-se pe înscrisurile autentice emanând de la funcţionari ai statului, autenticitate şi veridicitate care nu ar fi putut fi puse la îndoială decât pe baza unor documente noi, pe calea procedurii înscrierii în fals, ceea ce, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu s-a întâmplat.
Prin urmare, nici un alt membru al comunităţii care s-ar fi aflat în situaţia reclamanţilor, nu ar fi avut posibilitatea de a presupune că Certificatul suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 nu corespunde realităţii, atât timp cât acesta prezenta toate semnele exterioare ale unui înscris autentic, emanând de la un notar public învestit cu autoritate de stat, act supus unor verificări succesive şi a cărui valabilitate a fost confirmat cu ocazia înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a cărui transmisiune succesorală o constată.
Chiar în cazul în care s-ar consideră că certificatul suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 nu justifică transmisiunea dreptului de proprietate asupra imobilului de la R.M., zisă şi D.M., zisă şi I.l.M., teoria aparenţei, a cărei incidenţă este dovedită, presupune o prezumţie absolută a dreptului de proprietate. Pe cale de consecinţă, nu se poate face dovada contrară a unei asemenea prezumţii, fiind indubitabilă calitatea de proprietar a reclamanţilor.
La data de 28 mai 2012, înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de art. 303 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ., reclamanţii au depus completare la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând şi încălcarea art. 584 C. civ., în vigoare la momentul introducerii acţiunii şi care constituie temeiul juridic al cererii de grăniţuire.
În argumentarea acestei critici reclamanţii susţin că grăniţuirea reprezintă operaţiunea de delimitare prin semne exterioare a două proprietăţi vecine, ce aparţin unor proprietari diferiţi. În cadrul acţiunii în grăniţuire obiectul probaţiunii constă în stabilirea traseului pe care urmează să fie fixate semnele de hotar dintre fondurile învecinate. Nu face obiectul acţiunii în grăniţuire dovada existenţei dreptului de proprietate.
Într-o asemenea acţiune, judecătorul nu are a se pronunţa asupra existenţei dreptului de proprietate (în întregul său), ci asupra formei terenului care alcătuieşte dreptul de proprietate (în partea din litigiu), al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărţitor, determinată prin semne vizibile.
Operaţiunile judiciare ale grăniţuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului şi aşezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părţilor şi martorilor şi administrarea probelor cu expertize judiciare şi cercetarea la faţa locului
În mod corect instanţa de fond a dispus grăniţuirea proprietăţii în litigiu pe linia coordonatelor 1-2-17 conform anexei a VII-a a raportului de expertiză întocmit de expert ing. P.O. Potrivit acestui raport de expertiză au fost identificate terenurile proprietatea părţilor şi s-a constatat o suprapunere parţială de 176,04 m.p. a terenului proprietatea pârâtei situat în str. Pechea peste terenul proprietatea reclamanţilor situat în str. Pechea.
Pârâta a formulat obiecţiuni cu privire la această expertiză, expertul răspunzând obiecţiunilor la 28 aprilie 2009 în sensul că îşi menţine punctul de vedere exprimat în raportul de expertiză cu privire la suprapunerea celor două terenuri.
În apel nu s-a dispus efectuarea unei alte expertize tocmai pentru că instanţa s-a considerat lămurită prin proba administrată în faţa instanţei de fond.
Cu toate acestea, în mod nelegal instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire acest aspect, respingând în totalitate acţiunea, încălcând astfel dispoziţiile art. 584 C. civ.
În concluziile formulate oral, prin apărător, iar apoi depuse în scris, intimata pârâtă SC Q.C.I. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând în esenţă argumentele instanţei de apel şi motivele de apel.
Examinând decizia recurată în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
La pct. 1 din motivarea recursului recurenţii susţin nelegalitatea deciziei recurate pe motiv că instanţa de apel a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., datorită faptului că, deşi fusese sesizată de apelantă, în cadrul motivelor de apel, cu verificarea identităţii între M.N.D.R. şi D.M., autoarea reclamanţilor, instanţa de apel a procedat la verificarea altor aspecte nepuse în discuţie de apelantă şi necontestate, respectiv succesiunea transmisiunilor succesive ale dreptului.
Înalta Curte găseşte, nefundat, acest motiv de recurs, având în vedere că apelanta a atacat sentinţa primei instanţe invocând greşita soluţionare a acţiunii în revendicare prin comparare de titluri, susţinând că în mod greşit s-a stabilit că autoarea reclamanţilor ar fi fost adevărata proprietară a imobilului. Apelanta a învestit instanţa de apel cu solicitarea de schimbare în tot a sentinţei atacate, criticând modalitatea în care prima instanţă a înţeles să valorifice titlurile prezentate de părţi, ceea ce a determinat o devoluţiune completă a pricinii. Împrejurarea că apelanta a insistat în susţinerea acestei critici pe lipsa de identitate între M.N.D.R. şi D.M. nu împiedica instanţa de apel să reanalizeze comparativ titlurile părţilor şi să determine care dintre acestea au un drept preferabil.
În speţă, titlul reclamanţilor şi, respectiv, titlul pârâtei emană de la autori diferiţi, astfel încât procedeul utilizat în determinarea dreptului preferabil este acela al comparării drepturilor autorilor părţilor.
Pe baza probatoriului administrat în faza procesuală a apelului instanţa a reţinut că titlul în temeiul căruia s-a susţinut că autoarea reclamanţilor C.M. ar fi dobândit imobilul, respectiv certificatul de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 eliberat de BN.P. A.G., nu există, împrejurare care a condus instanţa de apel la concluzia că reclamanţii nu şi-au dovedit dreptul de proprietate.
Nu se poate susţine că problema inexistenţei certificatului de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 eliberat de B.N.P. A.G. şi, implicit, consecinţele acestei situaţii, nu ar fi fost puse în discuţia părţilor. Din examinarea dosarului de apel reiese că, la mai multe termene de judecată, instanţa de apel a făcut demersuri în vederea obţinerii acestui înscris de la biroul notarial, din adresa nr. 1431 din 03 noiembrie 2011 emisă de B.N.A. A.G. şi A.R.M. a rezultat că acest birou notarial nu a eliberat un certificat de moştenitor sau certificat de moştenitor suplimentar care să aibă nr. 114 din 29 august 2004, iar cu ocazia concluziilor orale în apel apelanta pârâtă a invocat şi această împrejurare ca argument în respingerea acţiunii în revendicare.
Înalta Curte constată însă fondate în parte criticile de nelegalitate dezvoltate de recurenţi la pct. 2 şi 3 din motivarea recursului, în limita considerentelor ce urmează:
Instanţa de apel a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea, cu motivarea că reclamanţii trebuiau să facă dovada dobândirii bunului de la adevăratul proprietar, care la rândul său a dobândit de la o altă persoană care era proprietar şi aşa mai departe pe scara tuturor transmiţătorilor succesivi. S-a mai reţinut că ultimul act de dobândire (în speţă, titlul de proprietate al reclamanţilor, reprezentat de contractul de vânzare cumpărare nr. 2130 din 11 octombrie 2004 încheiat de aceştia cu soţii T.) poate fi considerat valabil doar dacă se face dovada dobândirii succesive de la adevăraţii proprietari, ceea ce nu ar fi cazul în speţă, deoarece soţii T., de la care au cumpărat reclamanţii, au dobândit de la numita C.M., care, la rândul său, dobândise terenul în baza unui certificat de moştenitor care nu există în realitate.
Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel a conferit certificatului suplimentar de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 eliberat de B.N.P. A.G. semnificaţia juridică a unui titlu de proprietate. În realitate, transmisiunea activului şi pasivului succesoral operează de drept, de la data decesului, iar certificatul de moştenitor nu face decât să constate calitatea de moştenitor dobândită în temeiul legii sau a testamentului, fără a constitui prin el însuşi un titlu de proprietate.
De aceea, constatarea inexistenţei certificatului de moştenitor suplimentar nr. 114 din 29 august 2004 nu înlătură de plano dobândirea de către C.M. a imobilului, ca bun succesoral.
În speţă s-a invocat existenţa unui testament în favoarea acesteia, lăsat de defuncta M.D.R., situaţie în care titlul de dobândire ar fi legatul. Deşi înscrisul original cuprinzând testamentul a fost depus în păstrare la grefa instanţei de către C.M., în cursul judecăţii apelului, instanţa de apel nu a examinat semnificaţia acestui act juridic în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate prin moştenire testamentară în favoarea legatarei C.M. şi nici nu a dat curs solicitării apelantei intimate referitoare la înscrierea în fals împotriva acestui testament, apreciind fără temei că actul juridic respectiv nu ar avea relevanţă în soluţionarea cauzei.
În concluzie, Înalta Curte constată că, urmare a greşitei calificări a certificatului de moştenitor nr. 114 din 29 august 2004 ca fiind titlu de proprietate, instanţa de apel nu a lămurit situaţia de fapt cu privire la transmiterea dreptului de proprietate prin moştenire testamentară în favoarea numitei C.M.
În plus, se mai constată că instanţa de apel nu a făcut o comparare a titlurilor, ci a pretins reclamanţilor să facă probatio diabolica, adică să dovedească faptul că şi autorul, care le-a transmis proprietatea, poseda în virtutea unui titlu valabil, pe care-l dobândise de la un autor anterior care la rândul său dobândise în virtutea unui titlu valabil de la un autor anterior, şi aşa mai departe, urcând din autor în autor. Or, tocmai dificultatea acestui sistem de probaţiune s-a încercat a fi înlăturată prin procedeul comparării titlurilor, în situaţia de faţă impunându-se compararea titlurilor autorilor reclamanţilor şi ai pârâtei.
Instanţa de apel nu a efectuat această operaţiune, ci a examinat în mod independent şi izolat succesiunea transmisiunilor în cazul fiecăreia dintre părţi.
Deşi instanţa a reţinut în decizia recurată faptul că în mod greşit Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a eliberat chematei în garanţie T.R.M. – Y.E. titlul de proprietate nr. 100356 din 23 iunie 2005 în condiţiile în care terenul cu privire la care s-a dispus împroprietărirea era ocupat parţial de o altă proprietate care era şi intabulată, precum şi faptul că pârâta şi chemaţii în garanţie nu au depus la dosar nici în original şi nici în copie contractul de vânzare - cumpărare nr. 2494 din 16 august 2004 autentificat de B.N.P. J.A.A., prin care chemata în garanţie T.R.M. – Y.M. a înstrăinat terenul litigios chemaţilor în garanţie M.N. şi M., de la care a dobândit pârâta SC Q.C.I. SRL, instanţa de apel nu a tras nicio concluzie juridică şi nu a motivat de ce, în condiţiile date, consideră că totuşi, preferabil este titlul pârâtei.
Faţă de aceste considerente, constatând întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi având în vedere că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, în temeiul art. 313 şi art. 314 raportate la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va dispune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
În rejudecare vor fi avute în vedere ca apărări susţinerile reclamanţilor din recurs referitoare la incidenţa principiului prior tempore, potior jure, cele privind preferabilitatea conferită dreptului înscris în mod prioritar în cartea funciară, efectul bunei-credinţe în dobândirea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară, precum şi consecinţele existenţei notării în cartea funciară, la momentul înscrierii dreptului pârâtei, a suprapunerii cu imobilul identificat cu nr. cadastral 20141 înscris în CF 54456, în baza referatului de suprapunere nr. 1373 emis de O.C.P.I. Bucureşti, efectul publicităţii materiale a cărţii funciare şi principiul error communis facit jus.
În ceea ce priveşte completarea la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care s-a susţinut încălcarea art. 584 C. civ., Înalta Curte constată că, deşi în principiu titularul acţiunii în grăniţuire poate fi şi altă persoană, nu neapărat proprietarul (cum ar fi uzufructuarul sau posesorul), în speţă capătul de cerere privind grăniţuirea este consecutiv şi subsecvent celui privind revendicarea, stabilirea graniţei pe aliniamentul propus de expert fiind consecinţa modului de soluţionare a acţiunii în revendicare, astfel încât suprafaţa revendicată să revină în proprietatea reclamanţilor.
În speţă nu ne aflăm în situaţia unei simple operaţiuni tehnice de identificare şi trasare a hotarului şi aşezare a semnelor de hotar, ci părţile îşi dispută chiar dreptul de proprietate asupra unei porţiuni de teren, de rezolvarea acestei dispute depinzând şi grăniţuirea. În consecinţă, instanţa de apel, în rejudecare, va avea în vedere şi soluţionarea acestui capăt de cerere în raport de modul în care va soluţiona cererea în revendicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii I.C. şi I.M. împotriva deciziei nr. 132/ A din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează hotărârea recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 346/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 343/2013. Civil. Legea 10/2001.... → |
|---|
