ICCJ. Decizia nr. 4154/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4154/2013
Dosar nr. 683/111/2009
Şedinţa de la 1 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 5 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 683/111/2009, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul M.T.I. şi s-a dispus anularea parţială a dispoziţiei din 23 decembrie 2008, cu privire la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale către reclamant, pentru imobilul casă şi teren în suprafaţă de 6450 mp; au fost obligaţi pârâţii să acorde reclamantului o suprafaţă de 9710 mp, teren în compensare pentru terenul cu nr. top. X1 şi X2 înscris în C.F. nr. Y1 S., ce nu poate fi restituit în natură, identificat cu parcela nr. cadastral Z1 înscrisă în C.F. nr. Y2 Oradea, precum şi suprafaţa de 1270 mp, teren în compensare pentru imobilul casă, ce nu poate fi restituit în natură fiind demolată, identificată cu parcele nr. cadastral Z1 înscrisă în C.F. nr. Y2 Oradea; a fost obligat pârâtul de rândul 1 să emită în favoarea reclamantului, pentru intabularea dreptului de proprietate în evidenţele de carte funciară, o dispoziţie de predare a imobilului teren în suprafaţă de 10980 mp, identificat în parcela cu nr. cadastral Z1 înscrisă în C.F. nr. Y2 Oradea, conform schiţei de amplasare şi delimitare a suprafeţei respective, anexă la raportul de expertiză judiciară întocmit de expert C.O., şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 2.565 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că imobilele în litigiu, situate în Oradea, str. B., înscrise în C.F. nr. Y1 S., cu nr. top. X1, X2 şi X3 au aparţinut tatălui reclamantului.
Prin încheierea nr. 8467/1976, s-a dispus dezmembrarea nr. top. X1 în parcelele cu nr. top. X4 în suprafaţă de 989 mp, care s-a reînscris în C.F. nr. Y3 S. şi nr. top. X3 în suprafaţă de 655 mp, care s-a înscris în C.F. nr. Y1 S..
În 1979, strada B. a intrat în planul de sistematizare, casa a fost demolată, terenul aferent acesteia, cu nr. top. X3 în suprafaţă de 655 mp, trecând în proprietatea Statului Român cu titlu de donaţie. Această donaţie a fost anulată ulterior prin sentinţa civilă nr. 5956/2002.
Ulterior, nr. top. X3 a fost dezmembrat în nr. top. X5 şi X6 care s-au înscris în C.F. nr. Y4 şi nr. top. X7 şi X8, care s-au înscris în C.F. nr. Y5.
În ceea ce priveşte nr. top. X2 în suprafaţă de 4806 mp, acesta a fost dezmembrat în nr. top. X9, nr. X2, nr. X10 şi nr. X11. De asemenea, din acte rezultă că terenul notificat a fost expropriat în baza decretului prezidenţial nr. 159/1974.
Casa a fost demolată, pe teren fiind ridicate construcţii edilitare şi utilităţi publice.
Prin dispoziţia Primarului municipiului Oradea din 12 octombrie 2006, s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. nr. Y1 S., nr. top X1, nr. X2 şi nr. X3 a notificatoruluiM.T.I., însă doar pentru suprafaţa de 655 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 483/C/2007 a Tribunalului Bihor, s-a dispus anularea în parte a dispoziţiei menţionate în sensul constatării calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul casă şi teren în suprafaţă de 6450 mp.
Prin dispoziţia Primarului din 23 decembrie 2008, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. nr. Y1 S., nr. top. X1, nr. X2 şi nr. X3, constatându-se calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv a Legii nr. 10/2001, şi s-a dispus înaintarea notificării şi a actelor aferente acesteia Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptăţite alte bunuri sau servicii sau să propună despăgubiri în situaţia în care măsura compensării nu este posibilă sau nu e acceptată de persoană îndreptăţită.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize având ca obiectiv identificarea terenului în litigiu, stabilirea valorii de circulaţie a imobilului expropriat, identificarea terenurilor care pot fi atribuite în compensare, identificarea unei eventuale porţiuni de teren rămas liber şi suprafaţa de teren la care este îndreptăţit prin compensare reclamantul.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, rezultă că au fost identificate terenurile preluate abuziv de stat şi terenurile propuse a fi atribuite în compensare, precum şi valoarea acestora, suprafaţa de teren pe care reclamantul este îndreptăţit să o primească în compensare fiind de la 10.980 mp, aferent nr. cadastral Z1.
Curtea de apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin decizia civilă nr. 27/A din 1 februarie 2011, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii Instituţia Primarului municipiului Oradea şi Primăria municipiului Oradea, şi a obligat partea apelantă Primăria municipiului Oradea şi Instituţia Primarului municipiului Oradea să plătească părţii intimate, M.T.I., suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în apel, reţinând, în esenţă, următoarele;
După ce a expus situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de prima instanţă, instanţa de apel a arătat că Legea nr. 10/2001 a prevăzut ca măsură de despăgubire a foştilor proprietari şi aceea de acordare de bunuri în compensare. Astfel, art. 26 din Legea nr. 10/2001 prevede că entitatea investită cu soluţionarea notificării are ca obligaţie principală să propună persoanei îndreptăţite bunuri sau servicii în compensare şi numai, în subsidiar, să propună acordarea de despăgubiri, potrivit legii speciale.
În prezenta speţă, prin expertiza dispusă în faţa instanţei de fond au fost identificate terenurile preluate abuziv de stat şi terenurile propuse a fi atribuite reclamantului în compensare, precum şi valoarea acestora.
De precizat că nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel pârâţii nu au solicitat a se efectua o contraexpertiză, ci doar s-au mulţumit să critice hotărârea primei instanţe în sensul că suprafaţa acordată reclamantului în compensare, respectiv 10.980 mp, este mai mare decât cea la care este îndreptăţit intimatul reclamant, întrucât prin sentinţa civilă nr. 483/C/2007 a Tribunalului Bihor, irevocabilă, s-a dispus constatarea calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul casă şi teren în suprafaţă totală de 6.450 mp.
Această critică a fost apreciată ca neîntemeiată, cu motivarea că în expertiza dispusă în cauză (şi care de fapt nu fost contestată de pârâtă) s-a arătat detaliat motivul pentru care s-a ajuns la o suprafaţă mai mare de teren acordată în compensare.
Astfel, în concluziile expertizei, la pct. 1, se arată că s-au identificat atât terenul preluat abuziv de Statul Român, cât şi terenurile propuse a fi atribuite în compensare pentru reclamant; la pct. 2, se arată valoarea de circulaţie a imobilului preluat abuziv de Statul Român, apoi demolat şi desfiinţat, ca fiind de 2.581.100 RON, respectiv, 2.283.200 RON pentru terenul preluat abuziv, 6.450 mp x 354 RON/mp = 2.283.300 RON şi 297.800 RON pentru imobilul casă, preluat în mod abuziv de Statul Român şi apoi demolată; la pct. 3, s-a arătat că s-au identificat terenurile ce pot fi primite în compensare, constatându-se că doar terenul aferent lotului cadastral Z1 Oradea îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi utilizat în compensare, s-au arătat suprafeţele din terenul liber ce pot fi atribuite în compensare, ţinându-se seama de faptul că valoarea de circulaţie a terenului şi casei preluate abuziv ar fi fost mai mare decât cea a terenului situat în lotul cadastral Z1 Oradea (respectiv 354 RON/mp faţă de 235 RON/mp).
Faţă de cele expuse, s-a concluzionat că, în mod corect a obligat instanţa de fond pârâţii să acorde reclamatului în compensare teren liber în parcela din lotul cadastral Z1 Oradea, în suprafaţă de 1.270 mp, pentru casă + anexele gospodăreşti preluate abuziv şi demolate, şi în suprafaţă de 9.710 mp, pentru terenul aferent imobilului preluat abuziv, demolat şi desfiinţat, rezultând un total de 10.980 mp, teren, care din punct de vedere valoric este egal cu casa şi terenul în suprafaţă totală de 6.450 mp, ce au aparţinut antecesorului reclamantului.
De asemenea, s-a apreciat că susţinerile pârâţilor apelanţi în sensul că Primăria municipiului Oradea nu are identificate terenuri disponibile şi imobile construcţii care să facă obiectul compensării în condiţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, şi că terenul identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză, respectiv nr. cadastral Z1 înscris în C.F. nr. Y2 Oradea, nu este la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, şi ca atare reclamantul este îndreptăţit doar la măsuri reparatorii prin echivalent, sunt neîntemeiate.
Astfel, entitatea investită cu soluţionarea notificării are, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, ca obligaţie principală să propună persoanei îndreptăţite bunuri sau servicii în compensare, şi numai în subsidiar să propună acordarea de despăgubiri.
Prin urmare, Municipiul Oradea avea obligaţia de a-şi inventaria bunurile din domeniul privat şi chiar din domeniul public, iar în măsura în care nu mai sunt de utilitate publică să le treacă în domeniul privat şi să propună notificaților acordarea acestor bunuri în schimbul celor preluate abuziv de stat.
A lăsa la latitudinea exclusivă şi arbitrară a pârâţilor apelanţi întocmirea listei cu bunurile disponibile, în temeiul legii de retrocedare, fără ca pasivitatea acestora ori refuzul de a declara bunuri disponibile să fie cenzurat de instanţe, ar însemna că se îngrădeşte accesul la justiţie al reclamanţilor.
Astfel, Legea nr. 10/2001 a prevăzut modalitatea de despăgubire prin compensare a foştilor proprietari, iar refuzul entităţilor sesizate cu notificarea de a se conforma acestei condiţii legale se constituie într-un abuz pe care instanţele sesizate se impune a-l sancţiona.
S-a conchis, că, în speţă, s-a făcut dovada că unitatea administrativ-teritorială deţine în proprietate privată terenuri ce pot fi acordate în compensare foştilor proprietari. Pe de altă parte, pârâţii nu au dovedit că aceste imobile sunt de utilitate publică şi acordarea lor în compensare foştilor proprietari ar aduce atingere interesului general al colectivităţii locale, deşi această probă incumbă pârâţilor apelanţi, astfel că în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Oradea, iar în dezvoltarea criticilor formulate, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat următoarele;
În ceea ce priveşte acordarea în compensare a altei suprafeţe de teren mai mare decât cea la care, prin sentinţa civilă nr. 483/C/2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, definitivă şi irevocabilă, s-a stabilit că notificatorul are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul casă şi teren în suprafaţă totală de 6450 mp, este nelegală, întrucât reclamantul avea posibilitatea legală de a contesta acesta sentinţă în cazul în care era nemulţumit, însă acest fapt nu s-a întâmplat.
Pentru acest motiv, s-a apreciat că sentinţa civilă nr. 483/C/2007 pronunţată Tribunalul Bihor reprezintă autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei care poate fi acordată în compensare şi care nu poate fi mai mare de 6.450 mp. Un raport de expertiză efectuat la cererea notificatorilor nu poate fi mai presus decât o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Prin urmare, în baza acestei hotărâri judecătoreşti Primarul municipiului Oradea a emis dispoziţia din 23 decembrie 2008 prin care a dispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului casă şi teren înscris în C.F. nr. Y1 S., nr. top. X1, X2 şi X3, şi a constatat calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri a reclamantului, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul în suprafaţă totală de 6450 mp.
În ceea ce priveşte modalitatea legală de soluţionare a notificării, a arătat că a dovedit că a respectat întru totul procedura administrativă, întrucât prin adresele din 2 iunie 2008 şi din 30 mai 2008 i s-a răspuns notificatorului că Administraţia Imobiliară Oradea (administratorul patrimoniului imobiliar al Municipiul Oradea) nu are identificate terenuri disponibile şi imobile construcţii care să facă obiectul compensării în condiţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte terenul identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză, respectiv nr. cadastral Z1 înscris în C.F. nr. Y2 Oradea, s-a arătat că nu este la dispoziţia Comisei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Cu privire la imobilul, casă, demolat, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, motiv pentru care prin dispoziţia din 23 decembrie 2008 s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale.
În recurs, s-au depus următoarele acte: hotărârile din 28 septembrie 2009 şi din 3 iulie 2011 emise de Consiliul local al municipiului Oradea, adresa din 8 aprilie 2013 emisă de Municipiul Oradea, prin primar, potrivit căreia, la data de 28 iunie 2012, Consiliul local al municipiului Oradea a adoptat hotărârea, prin care s-a „hotărât” modificarea art. 1 şi art. 2 din hotărârea Consiliului Local din 28 iunie 2012 emisă de Consiliul local al municipiului Oradea şi dispoziţia din 23 aprilie 2013 emisă de Municipiul Oradea, prin primar, în soluţionarea dosarului administrativ din 2005 întocmit în baza notificării din 2001 formulată de intimatul reclamant, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 6450 mp, situat în Oradea, str. B., înscrise în C.F. nr. Y1 S., cu nr. top. X1, X2, X3 şi s-a acordat în compensare notificatorului M.T.I. terenul în suprafaţă de 10980 mp, identificat în parcela cu nr. cadastral Z1 Oradea, înscrisă în C.F. nr. Y2 Oradea, care se atribuie în natură, conform schiţei de amplasament şi delimitare.
Examinând decizia în limitele criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente;
Critica formulată de pârât potrivit căreia sentinţa civilă nr. 483/C/2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, prin care s-a constatat că intimatul reclamant are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul casă şi teren în suprafaţă totală de 6450 mp, reprezintă autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei ce poate fi acordată în compensare reclamantului în prezentul litigiu este nefondată.
Pentru a opera autoritatea de lucru judecat în speţă în raport de sentinţa civilă nr. 483/C/2007 pronunţată de Tribunalului Bihor, potrivit art. 1201 C. civ., se impune a fi îndeplinită cumulativ între cele două litigii cerinţa triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză.
Dacă există identitate de părţi şi cauză între cele două litigii nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect între acestea, întrucât primul litigiu a avut ca obiect contestaţia formulată de reclamant împotriva dispoziţiei din 12 octombrie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar litigiu pendinte are ca obiect contestaţia formulată de acelaşi reclamant împotriva dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, din 23 decembrie 2008.
Prin urmare, se constată că, în speţă, nu operează autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 483/C/2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei de teren acordată în compensare reclamantului pentru imobilul preluat de la autorul său de către stat şi imposibil a fi restituit în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Măsurile reparatorii prin echivalent constă în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunţării instanţelor de fond şi apel, iar reclamantul a solicitat prin prezenta acţiune măsuri reparatorii prin echivalent în compensare cu o altă suprafaţă de teren.
În ceea ce priveşte atribuirea către reclamant în compensare a unei suprafeţe de teren mai mare decât cea preluată de stat prin expropriere de la autorul său, hotărâtor în luarea acestei măsuri este echivalentul valorii de circulaţie a imobilului expropriat şi a celui atribuit în compensare.
Câtă vreme imobilele teren şi casă preluate de stat de la autorul reclamantului au o valoare de circulaţie mai mare ca a terenului acordat în compensare de către instanţele de fond şi apel reclamantului, aşa cum au stabilit acestea, critica formulată de pârât pe acest aspect este nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Şi celelalte critici formulate de recurentul pârât potrivit cărora greşit instanţele de fond şi apel au acordat în compensare reclamantului suprafaţa de 10980 mp, aferentă nr. cadastral Z1 înscris în CF Y2 Oradea, întrucât terenul nu se află la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data soluţionării cauzei în fond şi apel, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită”.
În speţă, instanțele de fond şi apel au acordat reclamantului, cu acceptul acestuia, în compensare, pentru bunurile preluate de la autorul său, un alt teren, măsură reparatorie care se aplică cu prioritate faţă de acordarea de măsuri compensatorii în condiţiile legii speciale privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
Deşi nu arată expres, recurentul, susţinând că terenul acordat în compensare nu se afla la dispoziţia comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, critică decizia civilă recurată ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „Primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare”.
Această critică este nefondată, deoarece, aşa cum a reţinut instanţa de apel, Municipiul Oradea avea obligaţia de a-şi inventaria bunurile din domeniul public şi privat, iar în măsura în care acestea nu sunt de utilitate publică, să propună notificatorilor acordarea bunurilor disponibile în schimbul celor preluate abuziv de stat.
Pârâtul a susţinut că imobilul nu era la dispoziţia Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nu că terenul atribuit reclamantului în compensare nu este teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, respectiv, că ar fi afectat de amenajări de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 250/2007, privind normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fapt ce ar fi făcut ca terenul să nu poată fi atribuit în compensare.
Procedând astfel, pârâtul şi-a invocat propria culpă ce constă în lipsa inventarierii bunurilor disponibile care ar fi putut fi date în compensare pentru imobilele preluate abuziv de stat.
Prin urmare, se constată că hotărârile pronunţate în fond şi apel au fost date cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte incidenţa în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 165/2013, verificare ce se impune a fi făcută faţă de conţinutul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 19 septembrie 2013, se constată că aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în speţă, întrucât, pe de o parte, Legea nr. 165/2013 a intrat în vigoare ulterior emiterii deciziei contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, contestaţie ce se afla pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, astfel că decizia este supusă controlului instanţelor judecătoreşti sub aspectul legalităţii, în raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data emiterii sale, iar pe de altă parte, se constată că, în soluţionarea notificării formulate de reclamant, pârâtul a emis o nouă dispoziţie prin care s-a atribuit în compensare terenul în litigiu intimatului reclamant, decizie ce nu face obiectul controlului de legalitate în prezenta cauză.
Mai mult, această lege a intrat în vigoare după pronunţarea deciziei recurate a cărei legalitate nu poate fi valorificată decât din perspectiva cadrului normativ existent la data pronunţării sale.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea.
Recurentul pârât fiind partea căzută în pretenţii, instanţa, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acestuia la 4.081 RON, cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul reclamant M.T.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 27/A din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.
Obligă pe recurentul pârât Primarul municipiului Oradea la plata sumei de 4.081 RON, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant M.T.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4150/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4161/2013. Civil → |
|---|
