ICCJ. Decizia nr. 4219/2013. Civil. Constatare nulitate act juridic. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4219/2013
Dosar nr. 1253/1/2013
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2013
Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 30 din 15 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 378/46/2012, a fost respins recursul declarat de revizuenta C.M. împotriva Deciziei nr. 118 din 4 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.
La data de 13 februarie 2013, împotriva acestei decizii, C.M. a formulat contestaţiei în anulare, fără a-şi încadra criticile în temeiurile de drept ale art. 317, respectiv ale art. 318 C. proc. civ., susţinând că decizia atacată este nelegală şi neconstituţională şi solicitând admiterea contestaţiei în anulare şi soluţionarea cauzei de către Curtea Constituţională.
Intimaţii P.M. şi P.I. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, solicitând, în esenţă, admiterea excepţiei invocate şi, în consecinţă, respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimaţii P.M. şi P.I. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunţată în recurs, prin urmare, irevocabilă, aspect ce rezultă atât din reglementarea art. 318 C. proc. civ., cât şi din interpretarea art. 317 din acelaşi act normativ.
Având în vedere că, în speţă, hotărârea a cărei anulare se solicită este o hotărâre pronunţată în recurs, Înalta Curte, în raport de condiţiile de admisibilitate stipulate de textele legale anterior menţionate, constată ca fiind neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de intimaţi prin întâmpinare, motiv pentru care, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare va fi respinsă.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:
Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Examinând decizia contestată din perspectiva dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ., Înalta Curte constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul la care s-a judecat pricina, iar în ceea ce priveşte competenţa, este de reţinut că instanţele au respectat dispoziţiile legale referitoare la pricina dedusă judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Din analiza textului de lege anterior evocat, rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanţa respinge în totalitate sau admite în parte pe fond recursul, omiţând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia şi nu atunci când soluţionează recursul pe o excepţie, deoarece ar presupune reanalizarea şi rejudecarea excepţiei, ceea ce excede contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.
Câtă vreme instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 299, raportat la art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., promovarea unei contestaţii în anulare raportat la dispoziţiile art. 318 teza a doua C. proc. civ., nu-şi găseşte justificarea legală.
Aşa fiind, în cauză, nu se poate reţine că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ori al unei omisiuni în înţelesul textului legal evocat, întrucât soluţia nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac a recursului.
Contestatoarea tinde în realitate la o reexaminare a recursului, or, nu se poate trece peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legal instituite pentru exercitarea acestei căi de atac.
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege, motiv pentru care este lipsită de fundament legal şi solicitarea vizând judecarea cauzei de către Curtea Constituţională.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil, ştiut fiind că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În mod constant, în jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.
Aşa fiind, argumentele contestatoarei nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.M. împotriva Deciziei nr. 30 din 15 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 378/46/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimaţii P.M. şi P.I., prin întâmpinare.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.M. împotriva Deciziei nr. 30 din 15 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 378/46/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4218/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4220/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
