ICCJ. Decizia nr. 425/2013. Civil. Partaj judiciar. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 425/2013
Dosar nr. 4750/1/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 6 februarie 2009 reclamanta B.M. a chemat în judecată pe fostul său soţ, B.C., solicitând instanţei partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 12792 din 10 decembrie 2009 a admis cererea principală, a respins cererea reconvenţională formulată de pârât, a dispus ieşirea din indiviziune şi a atribuit bunurile dobândite în timpul căsătoriei, formând două loturi.
Tribunalul Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 452 din 11 octombrie 2010 a respins apelurile formulate de cele două părţi.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 221 din 25 mai 2011 a respins recursul formulat de pârât împotriva deciziei instanţei de apel.
Ulterior, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 294 din 1 iulie 2011, a respins cererea de revizuire formulată de B.C. împotriva deciziei nr. 221 din 25 mai 2011, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, B.C. fără să invoce în drept sau în fapt vreun motiv de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă prin decizia nr. 4287 din 11 iunie 2012 a respins ca inadmisibil recursul, reţinând incidente dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ.
Această decizie irevocabilă a fost atacată de B.C. pe calea contestaţiei în anulare.
Astfel învestită, înalta Curte la termenul de judecată din data de 4 februarie 2013 a pus în discuţie inadmisibilitatea contestaţiei în anulare în raport de dispoz. art. 317 alin. (1) şi 318 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., o găseşte incidenţă speţei pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Textul are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
Or, în speţă, criticile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de art. 317 şi 318 C. proc. civ., ci sunt, în esenţă, aceleaşi critici, vizând fondul cauzei, invocate şi prin cererea de recurs împotriva modului în care instanţele de fond au soluţionat partajul bunurilor comune ale părţilor din litigiu.
Aceasta echivalează cu declararea recursului la recurs, iar declararea recursului împotriva unei decizii irevocabile pronunţate în recurs este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerinţei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de argumentele dezvoltate de contestatorul B.C. cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale anterior enumerate, astfel că înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.C. împotriva deciziei civile nr. 4287 din data de 11 iunie 2012 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 448/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 426/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
