ICCJ. Decizia nr. 4279/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4279/2013
Dosar nr. 2198/1/2013
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 4223/2002, reclamanta I.E.S. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Gura Vadului, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restituie, în deplină proprietate şi posesie, casa cu destinaţia de locuinţă, anexele gospodăreşti şi curtea, în suprafaţă de 5.000 mp, situate în comuna Gura Vadului, judeţul Prahova.
Prin sentinţa nr. 297 din 18 iunie 2002, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins, ca prematură, acţiunea reclamantei, cu motivarea că societatea pârâtă nu a emis, în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nicio decizie sau dispoziţie, ca răspuns la notificarea reclamantei.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 94 din 19 septembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza pentru soluţionare pe fond, reţinând că, din adresa din 26 iulie 2001 comunicată reclamantei de către SC T. SA, urmare a notificării ce fusese adresată pârâtei, în baza Legii nr. 10/2001, şi din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, rezultă poziţia societăţii notificate, de respingere a cererii.
După evocarea fondului, prin Decizia nr. 98 din 22 aprilie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea, constatând că imobilul a fost preluat de stat de la tatăl reclamantei şi, ulterior, dat în administrarea fostului I.A.S. Tohani (în prezent, SC T. SA), care deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru teren, iar, pentru construcţii, dreptul de proprietate a fost transmis în baza unor ordine succesive ale M.A.A.P. În plus, societatea a fost privatizată cu respectarea legislaţiei în vigoare, în acest sens fiind depuse mai multe contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, printre care şi cel încheiat în 7 martie 2001. Curtea a reţinut, în aceste condiţii, incidenţa art. 27 din Legea nr. 10/2001, care prevede dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 3759 din 12 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta I.E.S. împotriva Deciziei civile nr. 98 din 22 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care a casat-o şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede regula restituirii, în natură, a imobilelor notificate, iar dispoziţiile art. 21 alin. (1) au multiple conotaţii juridice, printre care şi indisponibilizarea acestor bunuri, de la data intrării în vigoare a Legii, indiferent de data formulării notificării.
În speţă, potrivit afirmaţiilor pârâtei, aceasta a fost privatizată la data de 7 martie 2001, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, deci, ulterior intrării în vigoare a actului normativ în discuţie, când bunul notificat era indisponibilizat.
Prin urmare, prin interpretarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa de apel a decis că actele îndeplinite de pârâtă, în cadrul procesului de privatizare, s-ar fi încheiat cu respectarea legilor în vigoare, la data înstrăinării.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a admis recursul reclamantei, a casat decizia instanţei de apel, prin care s-a evocat fondul, şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, dispunând ca aceasta să procedeze la identificarea şi individualizarea bunului restituibil în natură, în raport cu actele exhibate de reclamantă.
Pe parcursul procesului, în rejudecare, a decedat reclamanta I.E.S., fiind introduse, în cauză, moştenitoarele acesteia, Ţ.G.M. şi Ţ.G.R., conform certificatului de moştenitor din 13 iunie 2007 emis de notarul public P.P.
Prin Decizia nr. 18 pronunţată la 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, în fond, după casare, a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată de intimata SC T. SA, şi a admis acţiunea, în sensul că a obligat intimata să restituie în natură, reclamantelor, imobilul situat în comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, compus din teren intravilan, în suprafaţă de 6.625 mp, identificat conform raportului de expertiză topografică ing. D.L.M., şi din construcţiile aflate pe acesta - grajd, magazie, cramă, locuinţă şi şopron, identificate conform raportului de expertiză construcţii ing. S.G.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., deciziile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii, astfel încât instanţa de apel nu mai poate examina problema legalităţii privatizării pârâtei, cu privire la care Înalta Curte a decis că a avut loc cu nerespectarea legislaţiei în vigoare.
Pe baza raportului de expertiză topografică ing. D.L.M., s-a stabilit că imobilul în litigiu, în suprafaţă de 6.625 mp, are categoria de folosinţă curţi-construcţii, este situat în intravilanul comunei Gura Vadului, judeţul Prahova, şi nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta intră sub incidenţa menţionatului act normativ.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză construcţii ing. S.G., conform cărora parte dintre construcţiile existente pe terenul în litigiu - grajdul, crama, locuinţa - sunt construcţii vechi, iar parte, respectiv magazia, şopronul, sunt edificate după 1990, fără a exista, însă, autorizaţie de construcţie, s-a decis că acestea sunt restituibile în natură, potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T. SA, iar, prin Decizia nr. 3561 din 8 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat, în parte, decizia şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că sunt întemeiate criticile formulate în baza art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În raport de cererea introductivă de instanţă, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA la restituirea „casei cu destinaţie de locuinţă, anexelor gospodăreşti şi curţii în suprafaţă de 5.000 mp (…)” şi în absenţa unei cereri de mărire a câtimii obiectului, promovată în condiţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., instanţa de apel nu putea dispune restituirea terenului în suprafaţă de 6.625 mp
Din actele dosarului rezultă că autoarea, I.E.S., a deţinut, în proprietate, o casă cu destinaţia de locuinţă şi anexe gospodăreşti, precum şi terenul aferent acestora, în suprafaţă de 0,5 ha, ce au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 308/1953. Cu aceste imobile reclamanta a figurat în registrul agricol al comunei Gura Vadului, judeţul Prahova, iar întinderea dreptului său nu a fost niciodată contestată de partea adversă.
În consecinţă, moştenitorii acesteia, respectiv intimatele reclamante Ţ.G.M. şi Ţ.G.R., sunt îndreptăţite la restituirea construcţiilor şi a terenului aferent, în suprafaţă de 5.000 mp.
Pentru acest motiv, constatând că nu toate împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, în raport de dispoziţiile art. 314 coroborat cu art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a casat, în parte, decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea completării raportului de expertiză, în sensul identificării suprafeţei de 5.000 mp, ce urmează a fi restituită intimatelor reclamante.
Prin Decizia civilă nr. 46 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis acţiunea şi a dispus obligarea intimatei SC T. SA să restituie reclamantelor imobilul compus din teren în suprafaţă de 5.000 mp, identificat, conform raportului de expertiză D.L.M., în pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, şi construcţiile aflate pe acesta, respectiv grajd, magazie, cramă, locuinţă şi şopron, identificate potrivit raportului de expertiză construcţii S.G., cu 2.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea relamantelor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Din cuprinsul lucrării întocmite de ing. D.L.M., rezultă că suprafaţa de 5.000 mp, în litigiu, a fost identificată în perimetrul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, astfel încât troiţa edificată de către intimata SC T. SA să rămână pe terenul acesteia, ţinându-se seama, totodată, de propunerile părţilor (fila 36 dosar).
Deşi intimata a formulat obiecţiuni atât la lucrarea iniţială, încuviinţate de instanţă, cât şi la completarea acesteia, învederând că, în suprafaţa astfel identificată, este inclusă o alee betonată a sa, care îi asigură accesul la vie, iar alte căi de acces, identificate de expert, nu îi permit posibilitatea de a ajunge la suprafaţa care îi aparţine, pentru a o lucra, susţinerile acesteia au fost înlăturate de instanţă.
Astfel, potrivit răspunsului expertului la obiecţiunile iniţiale ale intimatei, în terenul de 5.000 mp, astfel cum a fost identificat în vederea restituirii către reclamante, este inclusă o alee betonată, însă s-a făcut menţiunea că aceasta nu este singura posibilitate de acces la vie, accesul pârâtei putând să se realizeze din drumul deja existent, pe laturile notate cu simbolurile 8-15-16-17-18-19, precum şi din drumul existent înainte de punctul notat cu simbolul 5. În această lucrare, s-a învederat că suprafaţa de 5.000 mp, aşa cum a fost amplasată de expert, asigură o bună folosinţă a terenului, atât pentru reclamante, cât şi pentru pârâtă.
În ceea ce priveşte construcţiile aflate pe teren, astfel cum s-a dispus a fi restituite prin Decizia civilă nr. 18 din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a reţinut că intimata, prin recursul formulat împotriva acestei hotărâri, nu a formulat critici vizând componenţa lor, iar instanţa supremă, în considerentele deciziei de trimitere, a reţinut că au fost proprietatea autoarei reclamantelor, intrând abuziv în proprietatea statului.
Împotriva Deciziei nr. 46 din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti a declarat recurs pârâta SC T. SA.
Prin Decizia nr. 2536 din 5 aprilie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins excepţia nulităţii recursului şi s-a admis recursul declarat de pârâtă, dispunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Pe fondul recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că sunt întemeiate criticile referitoare la termenul de depunere a raportului de expertiză, care, în speţă, nu a fost respectat, şi la cererea intimatei, de acordare a unui termen de judecată, pentru a lua cunoştinţă de raport. Prin urmare, se impune casarea deciziei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, în vederea refacerii raportului de expertiză, cu respectarea drepturilor procesuale ale tuturor părţilor.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 7 din 6 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a admis acţiunea şi s-a dispus obligarea intimatei să restituie reclamantelor imobilul compus din teren în suprafaţă de 5.000 mp, identificat conform raportului de expertiză D.L.M., refacere, filele 35-37 dosar, în varianta I, fila 36, şi construcţiile aflate pe acesta, identificate conform raportului de expertiză S.G. (grajd, magazie, cramă, locuinţă, şopron), cu 2.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Având în vedere dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi considerentele cuprinse în Decizia nr. 2536/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în fond, după casare, Curtea a dispus refacerea răspunsului la obiecţiuni, depus la fila 63 din Dosarul nr. 7054,8/42/2006 de către expertul topo D.L.M., prin efectuarea unei variante, la solicitarea pârâtei, în care suprafaţa de 5.000 mp, identificată ca aparţinând reclamantelor, să nu cuprindă şi aleea betonată indicată de către pârâtă, iar o altă variantă în care, raportat la actele dosarului, dispunerea construcţiilor pe teren, precum şi ieşirea la drumul public, să fie identificată suprafaţa de 5.000 mp, în modalitatea celei mai optime utilizări.
Prin Decizia nr. 3561 din 8 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că reclamantele, în calitate de moştenitoare ale autoarei lor, sunt îndreptăţite la restituirea suprafeţei de 5.000 mp, situată în comuna Gura Vadului, a locuinţei şi anexelor amplasate pe teren, care au trecut în proprietatea statului, conform Decretului nr. 308/1953, apreciind că singura problemă care se impune a fi lămurită de instanţă este aceea a identificării celor 5.000 mp, iar, prin Decizia nr. 2536/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat necesitatea refacerii raportului de expertiză, raportat la criticile aduse acestuia de către pârâtă.
Din cuprinsul lucrării întocmite de ing. D.L.M. (filele 35-37 dosar), rezultă că suprafaţa de 5.000 mp, în litigiu, a fost identificată în ambele variante, astfel încât troiţa edificată de către intimata SC T. SA să rămână pe terenul acesteia, ţinându-se seama, totodată, de propunerile părţilor, cum acestea au fost exprimate atât cu ocazia întocmirii raportului de expertiză iniţial, cât şi cu ocazia refacerii acestuia în prezentul ciclu procesual.
Intimata a formulat obiecţiuni atât la lucrarea iniţială, încuviinţate de instanţă, cât şi la completarea acesteia, învederând că, în suprafaţa astfel identificată, este inclusă o alee betonată, a sa, şi care îi asigură accesul la vie, iar alte căi de acces, identificate de expert, nu îi permit să ajungă la suprafaţa care îi aparţine, pentru a o lucra, motiv pentru care expertul, după o nouă deplasare la terenul litigios, a identificat această alee betonată în perimetrul 5, a, b, 6.
Având în vedere că, pe terenul de 5.000 mp, ce urmează a fi restituit reclamantelor, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză iniţial, ce coincide cu varianta a II-a a refacerii dispusă de către prezenta instanţă, este inclusă o alee betonată, edificată de către pârâtă, Curtea a optat pentru varianta I a raportului de expertiză refăcut (fila 36 dosar), variantă în care suprafaţa de 5.000 mp exclude această alee, pentru a nu crea pârâtei un prejudiciu prin lipsirea de bunul său, dar şi pentru o bună folosinţă a terenului, atât pentru reclamante, cât şi pentru pârâtă.
Instanţa a respins obiecţiunile pârâtei, referitoare la necesitatea identificării şi a unui spaţiu adiacent acestei alei, pentru a permite o bună manevrare a utilajelor, câtă vreme nu s-a făcut dovada acestei situaţii de fapt, iar, pe de altă parte, prin apropierea de construcţiile edificate pe terenul ce urmează a fi restituit reclamantelor mai mult decât în varianta prezentată de către expert şi aleasă de către instanţă, s-ar împiedica optima utilizare a terenului ce va fi restituit.
Acest drept nu este încălcat în varianta I, câtă vreme punctul 4 din perimetrul identificat de expert este acelaşi cu cel din raportul de expertiză din ciclul procesual anterior, agreat de reclamante, împotriva căruia nu au formulat obiecţiuni, diferenţa dintre cele două variante nefiind de natură a crea un prejudiciu reclamantelor.
În concluzie, reluând argumentele avute în vedere de instanţa de apel într-un ciclu procesual anterior, în pronunţarea Deciziei nr. 46/2011, Curtea a dispus admiterea acţiunii în sensul celor stabilite în dispozitiv, al cărui conţinut a fost redat în precedent.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele Ţ.G.M. şi Ţ.G.R., precum şi pârâta SC T. SA Gura Vadului.
I. Reclamantele Ţ.G.M. şi Ţ.G.R. au susţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi, pe de altă parte, nu precizează motivele pe care se fundamentează soluţia pronunţată (art. 482 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ.).
După expunerea faptelor prin prisma celor două cicluri procesuale consumate, Curtea de Apel examinează cauza, arătând faptul că s-a completat probatoriul cu o expertiză care să delimiteze suprafaţa de 5.000 mp, cuvenită reclamantelor, astfel încât să se ţină seama de troiţa edificată de către intimată şi care să rămână în terenul acesteia, urmând ca expertul să propună variante în funcţie de construcţia respectivă, edificată în anii 2009-2010, deci, ulterior solicitării reclamantelor, de a li se restitui proprietatea.
Raportul expertizei tehnice topometrice a cuprins două variante, din care varianta I este total favorabilă intimatei, deoarece reclamantele nu mai pot avea acces direct decât pentru o suprafaţă de 4-5 mp, în timp ce pârâta poate să folosească şi să pătrundă cu toate utilajele pe care le utilizează pe aleea betonată, construită în anul 2010, şi care se află la distanţă de aproximativ 5-6 m de construcţia locuită a acestora; varianta a II-a era accesibilă ambelor părţi, în sensul că nu modifică, în detrimentul recurentelor, suprafaţa de 5.000 mp, ce urmează a fi restituită, asigurându-le un acces direct la folosirea proprietăţii, astfel încât să poată realiza plantarea unor pomi care să atenueze zgomotul produs de utilajele ce urmează a fi folosite de intimată.
Recurentele au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, întrucât expertul a arătat că respectivele căi de acces nu sunt singurele pe care le poate utiliza intimata pârâtă, fără a le evidenţia concret, motiv pentru care au solicitat suplimentarea expertizei, deoarece, din planul zonal şi harta regiunii, astfel cum apare prin satelit, reiese că intimata ar avea acces prin mai multe locuri decât cele evidenţiate; singura problemă ar fi aceea că trebuie să ocolească circa 1 km.
2. Instanţa a aplicat în mod greşit legea, în ideea de „a nu crea pârâtei un prejudiciu prin lipsirea de bunul său, dar şi pentru o bună folosinţă a terenului”, deşi intimata a solicitat, prin obiecţiunile formulate, suplimentarea expertizei, motivat de necesitatea identificării unui spaţiu adiacent aleii betonate, pentru a permite o bună manevrare a utilajelor (art. 482 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.).
Curtea a procedat la identificarea unei modalităţi prin care să poată încuviinţa o exploatare cât mai bună pentru intimata pârâtă, facilitându-i, astfel, accesul şi la troiţa edificată între 2009-2010 şi la aleea betonată construită în anul 2010, în timp ce suprafaţa ce urmează a fi restituită reclamantelor se pliază după interesul intimatei. Prin varianta a II-a din expertiza topometrică se asigură ambelor părţi o bună exploatare, chiar dacă se menţin unele facilităţi pentru intimata pârâtă, în timp ce varianta I le izolează, practic, pe reclamante, valoarea de circulaţie a proprietăţii scăzând dramatic în asemenea condiţii. Ca atare, recurentele susţin să se aibă în vedere prejudiciul care se va crea ca urmare a acceptării variantei I din expertiza tehnică realizată.
Recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, optarea pentru varianta prezentată în expertiză, care să fie accesibilă şi utilă ambelor părţi; în subsidiar, au solicitat trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti, în vederea completării expertizei, prin care să se evidenţieze şi alte căi de acces pentru exploatarea proprietăţii intimatei, care să nu prejudicieze valoarea proprietăţii reclamantelor.
II. Pârâta SC T. SA Gura Vadului a criticat decizia, pentru următoarele motive, pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod greşit, instanţa de apel a reţinut varianta I din raportul de expertiză D.L.M., această variantă fiind nelegală, deoarece, în raport de dispoziţiile deciziei de casare, urma să se evidenţieze o cale de acces optimă şi rezonabilă cu privire la menţinerea actualei alei de intrare în via proprietatea recurentei.
Este adevărat că, în varianta I, instanţa a avut în vedere restituirea unei părţi din aleea de beton, efectuată de către recurenta intimată, pentru facilitarea utilizării mijloacelor mecanico-tehnice la terenul proprietatea acesteia, în vie.
A solicitat o compensare cu privire la acest teren, lucru ce s-a realizat numai parţial şi insuficient faţă de vechea variantă, casată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A formulat obiecţiuni în acest sens, care au fost respinse fără o motivare legală.
În concluzie, poziţionarea suprafeţei de 5.000 mp, restituită reclamantelor, încalcă dreptul de acces la proprietatea pârâtei.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru efectuarea unei noi expertize, care să stabilească un alt amplasament al terenului în litigiu.
Recurentele au depus întâmpinare la recursul declarat de partea adversă, solicitând, în esenţă, respingerea căii de atac respective.
În primul rând, susţinerile recurentelor reclamante vor fi avute în vedere din perspectiva dispoziţiilor legale prevăzute în C. proc. civ. anterior, din 1865, faţă de dispoziţiile art. 24-25 din Noul C. proc. civ. şi art. 3 alin. (1) din Legea de aplicare nr. 76/2012, conform cărora dispoziţiile legii noi se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a acesteia, iar procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. De asemenea, conform art. 27 din Noul C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Or, în speţă, litigiul de faţă a fost declanşat în 14 martie 2002, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. (15 februarie 2013), astfel încât este supus regulilor C. proc. civ. anterior.
În raport de criticile formulate de recurente şi de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuţie încadrarea acestora în textul de lege indicat, constatând că ambele recursuri sunt nule, pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Motivele de nelegalitate sunt cele evidenţiate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în care trebuie să se încadreze susţinerile părţilor.
Deşi recurentele au invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. (reclamantele), respectiv de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod (pârâta), niciuna dintre criticile formulate nu se circumscrie acestor cazuri de modificare şi niciunui alt motiv de recurs dintre cele reglementate de art. 304.
Astfel, părţile contestă, în esenţă, varianta din expertiză, aleasă de instanţă, în ceea ce priveşte amplasamentul terenului restituit în natură reclamantelor, arătând că aceasta este favorabilă părţii adverse, şi că se impunea admiterea obiecţiunilor formulate la raport.
Or, modalitatea în care Curtea de Apel, evaluând interesele părţilor, a decis asupra uneia dintre variantele din expertiza topo, ca fiind cea optimă şi rezonabilă pentru ambele părţi, dispunând restituirea imobilului notificat, în consecinţă, reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei, vizând situaţia de fapt din litigiu, iar nu o chestiune de legalitate. Ca atare, soluţia instanţei, sub acest aspect, nu este cenzurabilă în recurs, faţă de actuala structură a căii de atac, care nu permite contestarea hotărârii decât pentru motive de nelegalitate, urmare a abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Încuviinţarea obiecţiunilor formulate de părţi la raportul de expertiză şi a unui supliment la raport constituie măsuri ale instanţei de judecată în domeniul probatoriului, care conduc, în final, la stabilirea situaţiei de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs, şi, ca atare, nu pot forma obiect al reexaminării de către instanţa de recurs.
În concluzie, deşi reclamantele au invocat nereguli în modalitatea de motivare a deciziei atacate, respectiv aplicarea greşită a legii, iar pârâta a susţinut, de asemenea, nerespectarea dispoziţiilor legale, părţile nu au arătat care motive de apel nu au fost analizate sau au fost insuficient examinate şi ce texte de lege au fost încălcate sau aplicate greşit, criticile lor vizând, în realitate, aspecte de pretinsă netemeinicie a deciziei, în legătură cu varianta din expertiză, în raport de care Curtea a decis restituirea imobilului în litigiu.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nule ambele recursuri, neidentificând motive de ordine publică, care să poată fi verificate din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nule recursurile declarate de reclamantele Ţ.G.M. şi Ţ.G.R. şi de pârâta SC T. SA Gura Vadului împotriva Deciziei civile nr. 7 din data de 06 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 421/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 4503/2013. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
