ICCJ. Decizia nr. 4511/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4511/2013
Dosar nr. 1759/1/2013
Şedinţa publică din 15 octombrie 2013
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3933 din 27 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 51340/372011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamantul T.F., a anulat notificarea nr. 71 din 16 iunie 2011 emisă de SC H.I. SRL privind încetarea contractului de muncă al reclamantului, a dispus reintegrarea în muncă a acestuia, pe postul deţinut anterior şi a obligat pârâta la plata salariului indexat, majorat şi actualizat, de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la integrarea efectivă, cu plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, perioada de probă a reclamantului a fost de 30 de zile lucrătoare, respectiv în perioada 05 mai 2011-15 iunie 2011, inclusiv, în acest interval intrând şi ziua de 13 iunie 2011, când a fost organizat de pârâtă evenimentul „E.A.2. ” .
În ceea ce priveşte perioada de probă a reclamantului, instanţa a reţinut că acesta a fost concediat în mod nelegal, notificarea a cărei anulare a fost solicitată fiind emisă după expirarea perioadei de probă, respectiv după data de 15 iunie 2011, cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) C. muncii, care condiţionează emiterea acesteia în timpul sau ia sfârşitul perioadei de probă.
În speţă, la expirarea perioadei de probă, notificarea nu a fost încă emisă, motiv pentru care, contractul individual de muncă al reclamantului nu putea înceta în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. (3) C. muncii, măsura, denunţării unilaterale a contractului fiind nelegală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC H.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1128 pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti la data de 22 februarie 2013, a fost admis recursul formulat de recurenta-pârâtă SC H.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3933 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care a fost modificată în parte, în sensul că a fost respinsă, ea neîntemeiată, contestaţia formulată de intimatul-reclamant T.F. împotriva notificării nr. 71 din 16 iunie 2011, emisă de intimată şi capetele de cereri accesorii, fiind menţinute dispoziţiile privind respingerea pretenţiilor referitoare ia daune morale şi indemnizaţia de neconcurenţă.
Asupra recursului declarat de SC H.I. SRL, s-a constatat că participarea la „E.A.2. ” a fost organizată de angajator conform programării angajaţilor la acest eveniment, făcut de recurentă şi înregistrată în evidenţele acesteia sub nr. 22 din 08 iunie 2011, tară ca intimatul să se afle printre participanţi.
Instanţa a reţinut, că pentru salariaţii desemnaţi să participe la eveniment au fost emise ordine de deplasare, semnate şi ştampilate de recurentă, confirmându-se astfel, participarea persoanelor desemnate şi, din acest motiv, faptul că intimatul a fost prezent ia eveniment, respectiv la dala de 13 iunie 2011, în ziua de Rusalii, a fost decizia personală a acestuia.
Ca urmare a probelor administrate, instanţa a constatat ca, din foaia colectivă de prezenţă, pentru luna iunie 2011, reiese faptul că intimatul a fost prezent la locul de muncă, potrivit programului obişnuit, pentru 11 zile, fără ca între acestea să fie inclusă şi data de 13 iunie 2011, când a avut loc evenimentul „E.A.2.”, fapt ce conduce la concluzia că notificarea emisă de recurentă a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) C. muncii.
Instanţa a mai apreciat că sintagma „la sfârşitul perioadei de probă" din textul de lege menţionat mai sus, reprezintă notificarea încetării contractului individual de muncă la momentul în care perioada de probă s-a consumat ca şi interval de timp convenit de părţi In această privinţă. Prin urmare, în interpretarea corectă a acestor" dispoziţii legale, Curtea a stabilit că, în cazul încetării contractului individual de muncă, la sfârşitul perioadei de probă, notificarea salariatului cu privire la acest aspect trebuie să se facă la acest moment, adică cel mai târziu In ziua lucrătoare, care a urmat sfârşitului perioadei de probă.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire T.F., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 20 martie 2013, prin care a solicitat anularea acesteia şi menţinerea sentinţei nr. 3933 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o consideră legală şi temeinică.
Astfel, în motivarea cererii sale, revizuentul apreciază că decizia suspusă revizuirii are caracterul unei „hotărâri potrivnice ”, care încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1445 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 15836/3/2012, prin care s-a dispus în mod „definitiv şi executoriu” asupra caracterului nedeterminat al contractului individual de muncă şi, implicit, asupra modului de calcul al perioadei de probă.
De asemenea, mai susţine şi faptul ca instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire o solicită, a avut cunoştinţă de această hotărâre judecătorească, care a fost depusă la dosarul cauzei şi despre care a făcut vorbire şi în concluziile sale orale, formulate cu ocazia dezbaterilor.
Prin urmare, consideră că cererea de revizuire formulată în cauză este admisibilă, deoarece decizia supusă acestei căi extraordinare de atac încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 11445 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 15836/3/2012.
Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată de intimată, a cărei analiză este prioritară, potrivit dispoziţiilor ari, 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. stipulează faptul că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri pronunţată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în ipotezele prevăzute, la pct. 1-10 ale textului de lege menţionat.
Din această perspectivă şi având în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, reiese că aceasta nu poate ti exercitată decât pentru motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile legale invocate mai sus.
Temeiul juridic al cererii de revizuire de faţă este, aşa după cum am arătat, art. 322 pct. 7 C. proc. civ. care stipulează faptul că revizuirea poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Prin urmare, potrivit textului de lege indicat, pentru ca cererea de revizuire întemeiata pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. să poată fi admisibilă, este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de acest text de lege şi anume existenţa triplei identităţi cu privire la părţile, obiectul şi cauza litigiilor.
Motivul pentru care a fost instituită obligativitatea îndeplinirii acestor condiţii de admisibilitate a cererii de revizuire îl constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului autorităţii de lucru judecat, situaţie care ar face imposibilă punerea în executare a hotărârilor care cuprind dispoziţii potrivnice, prin interesul fiecăreia dintre părţi de a se prevala de hotărârea care îi este favorabilă.
În speţă, condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., reprezentând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză ale litigiilor în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti, care, în opinia revizuentului sunt potrivnice, nu sunt îndeplinite.
Astfel, revizuentul pretinde că decizia supusă revizuirii este potrivnică sentinţei nr. 11445 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, care a intrat în puterea lucrului judecat, în ceea ce priveşte stabilirea caracterului nedeterminat al contractului individual de muncă, precum şi a modului de calcul a perioadei de probă în care s-a aflat revizuentul.
În acest sens, deşi existenţa identităţii de părţi nu poate fi contestată, litigiile în care au fost pronunţate cele două hotărâri, nu au acelaşi obiect şi nici aceeaşi cauză.
Litigiul reprezentat de Dosarul nr. 15836/3/2012, în care a fost pronunţată sentinţa nr. 1445 din 17 decembrie 2012 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale prevăzută în art. c lit. b din contractul individual de muncă din 02 mai 2011 cu privire la durata determinată a acestuia şi a deciziei nr. 86 din 22 august 2012 emisă de pârâtă, reîncadrarea în muncă a reclamantului pe postul deţinut anterior deciziei menţionate şi plata drepturilor salariate indexate, majorate şi reactualizate.
Cel de-al doilea litigiu, constând în Dosarul nr. 51340/3/2011, în care a fost pronunţată şi decizia nr. 1128 de Curtea de Apel Bucureşti la data de 22 februarie 2013 supusă revizuirii, prin care a fost admis recursul formulat de recurenta-pârâtă SC H.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3933 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a avut ca obiect, acţiune în constatarea nulităţii notificării nr. 71 din 16 iunie 2011, prin care contractul individual de muncă a fost denunţat din iniţiativa angajatorului, după expirarea perioadei de proba, constatarea că raporturile de muncă, din acest motiv, nu au încetat, precum şi plata drepturilor salariate actualizate, indexate şi majorate până la reintegrarea efectivă în muncă, plata a 12 salarii brute cu titlu de daune morale precum şi a indemnizaţiei de neconcurenţă, cheltuieli de judecată.
În raport de cele arătate, în speţă, nu poate fi reţinută identitatea de obiect dintre cele două litigii, fapt care conduce şi fa inexistenţa, din acest motiv, a identităţii de cauză.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi, în consecinţă, va dispune respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de T.F. împotriva Deciziei nr. 1128 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 51340/3/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4509/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 4512/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
