ICCJ. Decizia nr. 4676/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4676/2013
Dosar nr. 21781/3/2008*
Şedinţa publică din 22 octombrie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 06 iunie 2008 sub nr. 21781/3/2008, reclamantul P.G., în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, a formulat contestaţie împotriva măsurilor dispuse prin art. 1 al Dispoziţiei nr. 10300 din 18 aprilie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la solicitarea şi obţinerea măsurilor reparatorii în natură, în subsidiar în echivalent, reglementate de Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată, în sensul că este moştenitorul fostului proprietar dovedit dreptul de proprietate iar terenul a fost preluat abuziv; să se dispună obligarea intimaţilor la modificarea art. 1 al Deciziei nr. 10300 din 18 aprilie 2008, în sensul restituirii în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, fostă str. A. sector 6, către contestator, iar în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent; să se dispună obligarea intimaţilor să emită o nouă decizie care să conţină restituirea în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, str. fostă A. sector 6, către contestator, iar în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent, cu cheltuieli de judecată.
La data de 09 septembrie 2008, contestatorul a formulat cerere precizatoare prin care solicită introducerea în cauză şi a Primarului General al Municipiului Bucureşti şi obligarea acestuia la emiterea şi semnarea unei dispoziţii modificate cu privire la restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, fosta str. A. sector 6.
Prin sentinţa civilă nr. 1293 din 14 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Primăria Municipiului Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Decizia civilă nr. 91 A din 12 martie 2013, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat, a fost casată prin decizia nr. 2740 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin decizia nr. 91 A din 12 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante P.C.A., P.M.D. şi P.V., a schimbat în tot sentinţa, a admis contestaţia, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 208 mp situat în Bucureşti, str. A. sector 6, a modificat art. 1 din decizia nr. 10300 din 18 aprilie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, în sensul că a restituit în natură terenul în suprafaţă de 208 m.p. situat în Bucureşti, fosta str. A. sector 6, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M.N.D. între punctele A-B-C-D-A din schiţa anexă la acest raport, a obligat pe pârât să emită dispoziţie în acest sens, a obligat pe pârâţi la 7.400 RON cheltuieli de judecată către reclamante, din care 5.200 RON pentru instanţele de fond, apel şi recurs şi 2.200 RON pentru rejudecarea apelului, acestea fiind reduse în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.
În ceea ce priveşte calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, prin contractul de vânzare-cumpărare din 06 decembrie 1974 P.C. a înstrăinat soţilor P.D. şi P.G.H. (fiul, respectiv nora vânzătorului) imobilul din str. A., data la care terenul-imobil a intrat în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974. P.D., fiul lui P.C. conform certificat naştere [dosar fond „a decedat înaintea tatălui, la data de 10 mai 1986, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 13 iulie 1987 având, prin urmare, calitatea de fiu predecedat şi lăsând ca moştenitori pe P.G.H. şi P.G.]. G.P. (tatăl reclamantelor conform certificatului de moştenitor din 07 aprilie 2011 dosar Curtea de Apel Bucureşti - apel şi persoana care a făcut notificare şi prezenta contestaţie) a fost prin urmare fiul lui P.D. şi nepotul lui P.C.
Prin urmare, P.C. are pe de o parte calitatea de autor al reclamanţilor care sunt moştenitori legali ai acestuia, iar pe de alta parte şi calitatea de ultim proprietar legitim al terenului din str. A. înainte de trecerea abuziva a acestuia în proprietatea statului ca urmare a efectelor Legii nr. 58/1974.
Analizând cel de al doilea aspect cu privire la modalitatea de preluare a imobilului, s-a reţinut că terenul în suprafaţa de 208 mp din str. A. nu putea face obiectul despăgubirilor stabilite prin H.G. nr. 556/1990, în condiţiile în care, terenul în cauză trecuse în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 06 decembrie 1974 prin care P.C. a înstrăinat imobilul către P.D.
Potrivit adresei din 21 aprilie 2003, se comunică faptul că la poziţia nr. XX., anexa nr. Z. a H.G. nr. 556/1990, figura P.D., autorul contestatorului cu teren în suprafaţă de 208 mp şi suprafaţă construită 96,82 mp, instanţa constatând că dreptul de despăgubire al autorului contestatorului a fost transmis iniţial în patrimoniul tatălui contestatorului.
Prin urmare, la momentul predării imobilului în vederea demolării, respectiv în 25 ianuarie 1985, acesta a privit doar construcţia, iar H.G. nr. 556/1990 stabilea despăgubiri doar pentru construcţie, nu şi pentru teren, în condiţiile în care acesta se afla în proprietatea Statului Român încă din anul 1974.
Reţinând că terenul în litigiu intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, văzând şi art. 6 pct. 61 din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 10/2001 având în vedere şi că imobilul construcţie aferent terenului a fost expropriat şi demolat, Curtea constată că recurentele au calitate de persoane îndreptăţite la masuri reparatorii, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care aşa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit în cauză de expert M.N.D., terenul este liber de construcţii şi nu este afectat de existenţa reţelelor edilitare supraterane sau subterane, prin raportare la dispoziţiile art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001 prin care se instituie regula restituirii în natura a imobilelor preluate abuziv.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Prin dispoziţia nr. 10300 din 18 aprilie 2008 a fost respinsă cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, str. A., sector 6, cu motivarea că pentru teren nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi că respectivul imobil este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare.
La dosar nu se regăseşte o situaţie juridica clara a terenului identificat potrivit raportului de expertiza din dosar. Motivarea instanţei de judecata în sensul restituirii în natură a terenului este superficiala, în condiţiile în care aceste aspecte nu rezulta cu claritate dintr-o adresa emisa de Direcţia Patrimoniu în raport de concluziile unui raport de expertiza care sa identifice efectiv imobilul.
În toate cazurile entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsura, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuala a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenta pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenta şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea care nu pot fi observate printr-o expertiza care nu are confirmarea instituţiilor care le administrează.
În cazul în care se constata astfel de situaţii, restituirea în natura se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz. numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publica ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume cai de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Individualizarea acestor suprafeţe în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii investite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cat şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Prevederile alin. (11) al art. 10 din Lege interzic înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei imobilului a cărui restituire în natura nu este posibila datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publica.
Cu privire la cheltuielile de judecată, consideră că instanţa în mod greşit a obligat Municipiul Bucureşti la plata acestora, întrucât raportat la prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Municipiul Bucureşti nu se află în culpă procesuală.
În drept, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Prin dispoziţia nr. 10300 din 18 aprilie 2008 a fost respinsă cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, str. A., sector 6, cu motivarea că pentru teren nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi că respectivul imobil este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare.
Instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât din raportul de expertiza întocmit în cauză de expert M.N.D., terenul este liber de construcţii şi nu este afectat de existenţa reţelelor edilitare supraterane sau subterane.
Instanţa de apel a mai reţinut că edificiul a fost predat în vederea demolării, iar pentru acesta au fost primite despăgubiri în temeiul H.G. nr. 556/1990, terenul fiind preluat anterior în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Din înscrisurile aflate la dosar reiese că edificiul a fost predat în vederea demolării în 1985 ca urmare a exproprierii, că intrarea A. a fost desfiinţată ca urmare a sistematizării/restructurării, că terenul este afectat de elemente de sistematizare-spatiu verde neamenajat al Parcului Universităţii Ecologice.
Pentru a se constata îndeplinirea condiţiilor pentru restituirea în natură nu este suficientă reţinerea concluziei raportului de expertiză că „terenul este liber de construcţii şi nu este afectat de existenţa reţelelor edilitare supraterane sau subterane”, instanţa fiind obligată să interpreteze coroborat toate probele administrate în cauză, raportat la prevederile legale aplicabile.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, 2) „În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, aşa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.”
Din înscrisurile la care s-a făcut referire anterior reiese că imobilul în cauză a fost preluat în vederea sistematizării/restructurării zonei, caz în care trebuia verificat dacă scopul acestei preluări s-a realizat, iar dacă pe terenul în cauză se află un spaţiu verde, dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007, cazuri care ar putea constitui impedimente la restituirea în natură a terenului în cauză.
Aceste elemente trebuiau verificate de către instanţa de judecată, nefiind suficient pentru a se decide că terenul poate fi restituit în natură faptul că pe teren nu se află construcţii sau că nu este afectat de existenţa reţelelor edilitare supraterane sau subterane, concluzie formulată de către expert.
Instanţa de apel urmează să aprecieze şi asupra utilităţii probelor solicitate de către recurentă în recurs pentru determinarea situaţiei juridice a imobilului în cauză, cu incidenţă asupra determinării dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru restituirea în natură sau prin echivalent a terenului.
Potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.”
Având în vedere, raportat la cele expuse anterior, că instanţa de apel nu a stabilit deplin împrejurările de fapt caracteristice prezentei cauze pentru a se aprecia asupra legalităţii dispoziţiei de restituire în natură a terenului, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 91 A din 12 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4627/2013. Civil. Legea 112/1995. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 4686/2013. Civil → |
|---|
