ICCJ. Decizia nr. 4783/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4783 /2013
Dosar nr. 486/35/2012
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 2 noiembrie 2012, reviziuenta M.G., în contradictoriu cu intimaţii B.L. şi K.B., a solicitat în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea sentinţei civile nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. 3272/218/2010.
În susţinerea cererii de revizuire se arată că, atât revizuenta cât şi intimaţii invocă un drept asupra apartamentului litigios, respectiv, revizuienta în baza contractului de vânzare - cumpărare autentic nr. X1. din 10 aprilie 2003, consfinţit prin decizia nr. 439/2009 a Tribunalului Satu Mare, iar intimaţii au un drept dobândit cu titlu de moştenire şi ieşire din indiviziune.
În Dosarul nr. 397/218/2004, intimaţii au solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare, cerere respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 439/R din 2 iulie 2009, dată de Tribunalul Satu Mare, fiind astfel recunoscut şi consolidat dreptul revizientei de proprietate asupra imobilului din litigiu.
În Dosarul nr. 3272/218/2010 intimaţii au investit instanţa cu o cerere în revendicarea imobiliară şi rectificare CF, solicitând ca revizuienta să fie obligată să le lase în deplină proprietate şi posesie acelaşi imobil asupra căruia i-au fost recunoscute drepturile în mod irevocabil prin decizia mai sus arătată. Acţiunea intimaţilor a fost admisă de către Judecătoria Carei prin sentinţa civilă nr. 3901 din 1 ianuarie 2011 devenind irevocabilă la data de 2 octombrie 2012 odată cu respingerea recursului de către Tribunalul Satu Mare prin decizia civilă nr. 615/R din 2 octombrie 2011.
Se învederează că, în urma acestui fapt s-a creat o situaţie prin care atât revizuienta cât şi intimaţii invocă un drept asupra apartamentului din litigiu în baza a două hotărâri judecătoreşti diferite care sunt potrivnice, deoarece prin pronunţarea celei de-a doua hotărâri s-a dat o soluţie contrară celei dintâi, încălcându-se astfel principiul puterii lucrului judecat a primei hotărâri. Tocmai de aceea soluţia dată de Judecătoria Carei prin sentinţa civilă nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 vine să contrazică ceea ce s-a recunoscut într-o judecată anterioară în mod definitiv şi irevocabil prin decizia nr. 439/R din 2 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
În drept, s-au invocat prevederile art. 322 pct. 7, art. 323 şi urm. din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 11P din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta M.G. în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B.L. şi K.B., împotriva sentinţei civile nr. 3901 din 01 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Carei, în Dosarul nr. 3272/218/2010 şi a deciziei civile nr. 439/R din 02 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 397/218/2004.
A obligat revizuienta M.G. la 500 RON cheltuieli de judecată parţiale în favoarea intimaţilor B.L. şi K.B.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
S-a invocat ca şi temei al cererii de revizuire prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitându-se anularea sentinţei civile nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. 3272/218/2010, deoarece ar exista contrarietate între această hotărâre şi decizia nr. 439/R din 2 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 397/218/2004.
Pentru ca o cerere de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. să poată fi admisă, este necesar să existe hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceiaşi calitate. Astfel, fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia puterii lucrului judecat.
În consecinţă, trebuie să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul pricinii, hotărârile să fie pronunţate în aceiaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia şi instanţa să nu se fi pronunţat asupra ei, respectiv să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
Analizând cererea de revizuire prin prisma acestor condiţii, s-a constatat că acestea nu sunt întrunite, câtă vreme nu există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, în Dosarul nr. 397/218/2004 al Judecătoriei Carei, prin decizia nr. 439/R/2009, instanţa s-a pronunţat asupra unei acţiuni care are ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare, având ca părţi în proces revizuienta M.G., intimaţii B.L. şi K.B., precum şi numita K.I., care la data vânzării a avut calitatea de parte în contractul de vânzare - cumpărare cu M.G.
În dosarul nr. 3272/218/2010, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 3901 din 1 noiembrie 2011, dar şi decizia nr. 615/R/2012, părţi sunt doar M.G., K.B. şi B.L. nu şi K.I. şi are ca obiect revendicarea imobiliară şi rectificarea încheierii de Carte Funciară ce vizează intabularea dreptului de proprietate al revizuientei M.G.
Acţiunea în revendicare imobiliară prin compararea titlurilor a avut în vedere puterea lucrului judecat în Dosarul nr. 981/218/2007 al Judecătoriei Carei şi decizia nr. 487/R/2008 a Tribunalului Satu Mare, când în urma unui partaj pentru cauză de moarte între K.I. şi intimaţii K.B. şi B.L. imobilului apartament cu 3 camere a căzut în lotul intimaţilor K.B. şi B.L. şi nu în lotul vânzătoarei K.I., acesta fiind şi motivul suspendării Dosarului nr. 397/218/2004 finalizat prin decizia nr. 439/R din 2 iulie 2009 şi care avea ca obiect acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare al imobilului mai sus menţionat.
De subliniat este faptul că prin considerentele deciziei nr. 439/R din 2 iulie 2009 se arată în mod expres, că dreptul de proprietate al intimaţilor B.L. şi K.B. poate fi valorificat în cadrul unei acţiuni în revendicare (ceea ce de altfel s-a şi realizat, prin sentinţa civilă nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 a Judecătoriei Carei irevocabilă prin decizia civilă nr. 615/R din 2 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3272/218/2010, procedându-se la compararea titlurilor, instanţele ajungând la concluzia că titlul intimaţilor este preferabil faţă de cel opus de revizuientă deoarece aceştia au devenit proprietari de la decesul antecesorilor - decembrie 2001, anterior dobândirii dreptului de proprietate de către revizuientă - 2003).
În concluzie, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., câtă vreme nu există nici identitate de obiect, nici identitate de părţi în hotărârile supuse revizuirii (K.I. nu este parte în Dosarul nr. 3272/218/2010 al Judecătoriei Carei), iar rezultatul final al celor două acţiuni este diferit, deci nu au nici acelaşi scop.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta M.G.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de intimaţi, instanţa le-a apreciat disproporţionat de mari în raport de munca îndeplinită de avocat şi complexitatea cauzei, motiv pentru care a dispus reducerea cuantumului acestora la suma de 500 RON, în acord cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi, reţinând culpa procesuală a revizuientei, a obligat-o pe aceasta în favoarea intimaţilor la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs revizuenta M.G.
Prin motivele de recurs se critică soluţia pronunţată sub următoarele aspecte:
În ceea ce priveşte lipsa identităţii de obiect constatată de instanţă, se observă din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv din hotărârile judecătoreşti obiect al prezentei cereri, că litigiile au purtat asupra aceluiaşi apartament, atât revizuienta cât şi intimaţii invocând un drept asupra imobilului astfel: revizuenta - în baza contractului autentic de vânzare - cumpărare nr. X1. din 10 aprilie 2003, consfinţit prin decizia civilă nr. 439 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Satu Mare, iar intimaţii - un drept dobândit cu titlu de moştenire şi ieşire din indiviziune.
În Dosarul nr. 397/218/2004 intimaţii au solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare, cerere respinsă în mod definitiv şi irevocabil prin decizia nr. 439/R din 2 iulie 2009 dată de Tribunalul Satu Mare, fiind astfel recunoscut şi consolidat dreptul revizuientei de proprietate asupra imobilului, statuându-se inclusiv buna sa credinţă la momentul încheierii actului. Drept pentru care decizia a intrat în puterea lucrului judecat şi şi-a produs efectele în raport cu părţile din proces.
În Dosarul nr. 3272/218/2010 intimaţii au investit instanţa cu o cerere de revendicare imobiliară şi rectificare C.F., solicitând să fie obligată revizuenta a le lăsa în deplină proprietate şi posesie acelaşi imobil, asupra căruia i-au fost recunoscute revizuentei drepturile în mod irevocabil prin decizia mai sus arătată.
Acţiunea intimaţilor a fost admisă de către Judecătoria Carei prin sentinţa civilă nr. 3901 din 1 noiembrie 2011, devenind irevocabilă la data de 2.10.2012 odată cu respingerea recursului de către Tribunalul Satu Mare.
Prin urmare, în mod greşit a reţinut Curtea de Apel Oradea că între hotărârile supuse revizuirii nu există identitate de obiect, câtă vreme ambele au purtat asupra aceluiaşi imobil şi, totodată, părţile au urmărit un scop comun şi anume, dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului din litigiu.
În practica instanţelor de judecată, inclusiv a instanţei supreme s-a statuat că pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acţiuni să rezulte că scopul final urmărit este acelaşi în ambele acţiuni. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, dec nr. 4525 din 30 mai 2005).
În ceea ce priveşte identitatea de părţi, se susţine că şi în situaţia în care nu sunt părţi toţi participanţii din primul proces în cel de al doilea (dintr-unul lipsind o singură parte), dar ele sunt legate prin efectele judecăţii, este situaţia legală a „identităţii de părţi”.
În acest sens s-a exprimat în mod constant şi practica judiciară în materie astfel: identitatea de părţi presupune ca părţile celui de al doilea litigiu să fi figurat ca părţi în cel dintâi litigiu, indiferent dacă în acesta din urmă au existat sau au fost chemate în judecată şi alte părţi (Curtea de Apel Târgu Mureş dec. nr. 1373/2005); prin identitate de părţi se înţelege participarea în ambele procese a aceloraşi persoane, fiind lipsit de relevanţă faptul că, pe lângă acestea, în cel de-al doilea mai figurează şi alte persoane, atâta timp cât acestea sunt considerate, din cauza raportului juridic ce le leagă cu părţile în litigiu, ca participând la efectele judecăţii. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dec. civ. nr. 3560/2004).
În drept se invocă art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ.
Examinând recursul declarat de revizuenta M.G., Înalta Curte constată că se circumscrie sferei de incidenţă a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a legii prin hotărârea atacată.
Prin motivele de recurs recurenta revizuientă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că, greşit s-a reţinut că nu există identitate de obiect şi de părţi între hotărârile supuse revizuirii.
Invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe hotărâri definitive potrivnice; hotărârile potrivnice să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei şi să se ceară anularea celei de a doua hotărâri pronunţată în cauză.
După cum rezultă din cererea de revizuire formulată de revizuienta M.G., aceasta a solicitat anularea sentinţei civile nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. 3272/218/2010, deoarece ar exista contrarietate între această hotărâre şi decizia civilă nr. 439/R din 2 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 397/218/2004.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut în speţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile enunţate mai sus, deoarece în Dosarul nr. 397/218/2004 al Tribunalului Satu Mare, prin decizia nr. 439/R din 2 iulie 2009 instanţa s-a pronunţat prin respingerea acţiunii care a avut ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare, având ca părţi în proces revizuienta M.G., intimaţii B.L. şi K.B., precum şi numita K.I., care la data vânzării a avut calitatea de parte în contractul de vânzare - cumpărare a cărui anulare se solicită.
Tribunalul Satu Mare a reţinut în mod expres, în considerentele deciziei nr. 439/R din 2 iulie 2009, că dreptul de proprietate al intimaţilor B.L. şi K.B. (care au solicitat constatarea nulităţii) poate fi valorificat numai în cadrul unei acţiuni în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate ale părţilor.
Acest lucru s-a şi realizat prin sentinţa civilă nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 a Judecătoriei Carei, irevocabilă prin decizia civilă nr. 615/R din 2 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. 3272/218/2010, care a avut ca obiect revendicarea imobiliară şi rectificarea încheierii de Carte Funciară ce vizează intabularea dreptului de proprietate al recurentei revizuiente M.G., părţi în dosar fiind doar M.G., K.B. şi B.L., nu şi K.I.
După cum s-a arătat în considerentele ce preced, condiţiile de admisibilitate a revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. impun să existe hotărâri judecătoreşti definitive, potrivnice, date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Acest caz de revizuire este incident dacă s-a încălcat puterea lucrului judecat a primei hotărâri, făcând astfel, imposibilă executarea simultană a două sau mai multe hotărâri şi se sancţionează cu nelegalitatea ultimei hotărâri şi imposibilitatea executării ei.
De fapt, acest motiv de revizuire este prevăzut pentru situaţia în care aceeaşi cauză purtată între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect, a făcut obiectul a mai multor dosare diferite şi s-au pronunţat hotărâri ireconciliabile.
În speţă, se observă că hotărârile judecătoreşti invocate ca fiind potrivnice nu au fost pronunţate în una şi aceeaşi pricină, neexistând identitate de obiect şi de părţi, între acestea, după cum scopul final urmărit nu este acelaşi în cele două acţiuni.
Lipsa identităţii de obiect şi de părţi face ca revizuirea pentru contrarietate de hotărâri să nu fie posibilă, pentru neîndeplinirea unei condiţii esenţiale de admisibilitate a cererii, nefiind vorba de una şi aceeaşi pricină, în sensul legii, care să fi făcut obiectul mai multor dosare şi în care să fi fost pronunţate hotărârile potrivnice.
Nu poate fi vorba nici despre încălcarea puterii lucrului judecat a primei hotărâri, invocată de recurenta revizuientă, deoarece aşa cum s-a arătat în precedent, hotărârile supuse analizei de faţă nu au fost date în aceeaşi pricină, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor invocate ca fiind contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Aşa cum s-a arătat în considerentele ce preced, nu s-a încălcat principiul puterii de lucru judecat, nefiind vorba despre una şi aceeaşi pricină, având acelaşi obiect, părţi şi aceeaşi cauză juridică.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de revizuientă, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Conform art. 274 C. proc. civ., dată fiind culpa procesuală a revizuientei, care a căzut în pretenţii, Înalta Curte va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON către intimaţi, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva sentinţei civile nr. 11P din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Obligă recurenta-revizuentă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON către intimaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4742/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5143/2013. Civil → |
|---|
