ICCJ. Decizia nr. 4749/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4749/2013
Dosar nr. 16375/86/2011
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 decembrie 2011 la Tribunalul Suceava reclamanta S.D.E. a contestat în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Hotărârea nr. 31 din 19 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor a comunei Şcheia, pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 prin care s-a dispus acordarea sumei de 942 lei cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în comuna Şcheia, identic cu parcela nr. aaa din CF nr. bbb, compus din teren liber de construcţii, în suprafaţă de 763 m.p. S-a solicitat anularea în parte a hotărârii - cât priveşte cuantumul despăgubirilor acordate - 942 lei şi obligarea pârâtului Statul Român la plata în favoarea sa a unei juste despăgubiri pentru imobilul expropriat, de 763 m.p., la valoarea reală a acestuia, respectiv 40 euro/m.p., cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin precizările de la fila 67, reclamanta a solicitat şi contravaloarea beneficiului nerealizat prin fărâmiţarea terenului neexpropriat şi a pagubelor produse prin neexproprierea întregii parcele.
În motivare, a arătat că este proprietara terenului de 5200 m.p., categoria de folosinţă arabil, CP nr. bbb, înscris în CF nr. bbb a UAT Şcheia, imobil situat în intravilanul comunei Şcheia, pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2010.
Parte din această suprafaţă, respectiv terenul de 763 mp, a fost supusă procedurii exproprierii ocazionate de lucrarea de utilitate publică "Varianta de ocolire Suceava".
Prin Hotărârea nr. 31 din 19 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor Comuna Şcheia, jud. Suceava, s-a propus acordarea cu titlu de despăgubire a sumei de 942 lei. Reclamanta nu a acceptat cuantumul sumei acordate, solicitând să primească preţul de piaţă al imobilului expropriat, estimat la suma de 40 euro/mp.
S-a mai susţinut că nu s-a avut în vedere de către comisie amplasamentul terenului (intravilan, pretabil pentru construcţii), pagubele produse prin expropriere şi nici împrejurarea că exproprierea a condus la fărâmiţarea terenului care i-a rămas în proprietate. Astfel, prin expropriere suprafaţa de teren proprietatea sa a fost divizată în trei parcele, parcela centrală fiind cea care a făcut obiectul exproprierii. S-au format astfel alte două parcele, în suprafaţă de 120 mp şi de 4.317 mp, separate de parcela expropriată, care şi-au pierdut valoarea intrinsecă şi care nu mai pot fi exploatate în condiţii normale. Aceasta, având în vedere atât întinderea suprafeţelor rămase în proprietate, cât şi faptul că pe parcela expropriată va fi construită şoseaua ocolitoare a oraşului, care va fi intens traficată de mijloace de transport şi utilaje de mare tonaj. Poluarea fonică ce se preconizează este un factor negativ ce va conduce la diminuarea valorii de circulaţie a terenului.
În plus, nu s-a avut în vedere câştigul nerealizat, investiţia într-un teren arabil aducând un venit cu caracter continuu, valoarea acestuia sporind nu numai ca urmare a creşterii valorii pământului ca factor de producţie, dar şi prin câştigul realizat din obţinerea recoltei sau din arendarea terenului, acest câştig nedepinzând de piaţa imobiliară.
Pe de altă parte, nu s-a ţinut cont de faptul că în imediata apropiere a terenului expropriat există lucrări de modernizare şi dotare edilitară şi că în zonă s-au dezvoltat proiecte imobiliare de o mare anvergură.
În drept, a invocat art. 1 Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 16 şi art. 44 Constituţia României, art. 1, art. 21, art. 26 Legea nr. 33/1994, art. 26 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 22 alin. (1) şi alin. (3) Legea nr. 225/2010 şi art. 274 C. proc. civ.
Tribunalul Suceava, prin Sentinţa civilă nr. 2648 din 13 decembrie 2012, a admis contestaţia; a desfiinţat în parte hotărârea atacată, a obligat pârâta să plătească contestatoarei suma de 12.742 euro (echivalentul în lei la data plăţii); a respins cererile privind exproprierea suprafeţei ce excede hotărârii contestate şi despăgubirile solicitate pentru aceasta; a obligat pârâta să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei.
S-a reţinut că imobilul a fost expropriat conform H.G. nr. 614/2011, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 743/2010, privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul "Varianta de ocolire a municipiului Suceava, km 0+000 - km 13+173".
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţia României, cap. 1 din Protocolul I adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se face numai după o justă şi prealabilă despăgubire.
Pentru ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii prin hotărâre judecătorească, instanţa a avut în vedere normele juridice de trimitere cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia", precum şi în art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ, conform căruia "despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator".
Aşadar, despăgubirea acordată pentru imobilul expropriat se raportează la valoarea stabilită de comisia de experţi, valoare la care a achiesat şi expertul evaluator propus de intimată, fiind folosită metoda comparaţiei directe.
Prin expertiza efectuată, comisia de experţi a ţinut seama, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel (cu aceeaşi categorie de folosinţă şi aceleaşi utilităţi) în unitatea administrativ-teritorială Şcheia, la data întocmirii raportului de expertiză, reţinând o valoare de 12.742 euro pentru terenul expropriat.
Obiecţiunile relativ la coeficienţii de corecţie nu au fost reţinute, atâta timp cât expertul desemnat de intimat a avut în vedere aceleaşi criterii de stabilire a amplasamentului terenului expropriat cu cele indicate de întreaga echipă de experţi.
Cât priveşte capetele de cerere relativ la exproprierea suprafeţelor colaterale terenului în litigiu sau a despăgubirilor reprezentând eventualul prejudiciu cauzat de diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010, obiectul contestaţiei împotriva hotărârii expropriatorului este limitat doar la cuantumul despăgubirii acordate, iar competenţa instanţei se rezumă la a verifica cuantumul acesteia.
De altfel, din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză rezultă că terenul neexpropriat, proprietatea reclamantei, poate fi utilizat în continuare ca teren arabil, conform categoriei de folosinţă existentă la data exproprierii, nefiind afectat de investiţiile expropriatorului.
În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei reprezentând onorariu experţi şi onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta S.D.E. şi pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.
În motivarea apelului reclamanta S.D.E. a arătat că Statul Român trebuia obligat la plata şi a sumei de 2.004 euro, reprezentând echivalentul terenului de 120 mp care s-a format prin divizarea terenului iniţial în urma exproprierii şi care nu mai poate fi valorificat în acest context în niciun scop - prejudiciul cauzat fiind egal cu câştigul nerealizat din punct de vedere al terenului privit ca investiţie (realizarea unei construcţii sau înstrăinarea terenului în scopul edificării unor construcţii), respectiv a sumei de 10.570 euro 302 euro/an, timp de 35 ani, reprezentând echivalentul beneficiului nerealizat - prejudiciul cauzat fiind egal cu contravaloarea daunelor provenite din câştigul nerealizat din obţinerea recoltei de pe terenul expropriat, calculat prin metoda capitalizării directe.
Prin expropriere suprafaţa de teren proprietatea sa a fost divizată în trei parcele, parcela centrală fiind cea care a făcut obiectul exproprierii. S-au format astfel alte două parcele, în suprafaţă de 120 mp şi de 4.317 mp, separate de parcela expropriată, prima pierzându-şi valoarea intrinsecă şi nemaiputând fi exploatată în condiţii normale. Aceasta, având în vedere atât întinderea sa, cât şi faptul că pe parcela expropriată, vecină, va fi construită şoseaua ocolitoare a oraşului, care va fi intens traficată de mijloace de transport şi utilaje de mare tonaj. Poluarea fonică ce se preconizează este un factor negativ ce va conduce la diminuarea valorii de circulaţie a terenului.
Pe de altă parte, la stabilirea daunelor cauzate prin efectul exproprierii trebuie ţinut cont de câştigul nerealizat, investiţia într-un teren arabil aducând un venit cu caracter continuu, valoarea acestuia sporind nu numai ca urmare a creşterii valorii pământului ca factor de producţie, dar şi prin câştigul realizat din obţinerea recoltei sau din arendarea terenului, acest câştig nedepinzând de piaţa imobiliară.
Raportul de expertiză întocmit în cauză, din care rezultă cu claritate întinderea prejudiciului suferit prin expropriere, respectă principiul cuprins în art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, care sub aspectul evaluării despăgubirilor cuvenite proprietarilor expropriaţi trebuie raportat la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor datorate pentru imobilele expropriate, raportul de expertiză întocmit a urmărit respectarea disp. art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi în ce priveşte comisia formată din trei experţi, unul numit de instanţă - expert tehnic judiciar în specialitatea construcţii şi evaluator ANEVAR M.M., unul de expropriat - expert tehnic judiciar în specialitatea topografie C.D. şi altul de expropriator - expert tehnic judiciar în specialitatea construcţii şi evaluator ANEVAR M.A., calculul acestora realizându-se potrivit art. 26 din acest act normativ.
Instanţa de fond a apreciat că potrivit art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010 obiectul contestaţiei împotriva hotărârii expropriatorului este limitat doar la cuantumul despăgubirii acordate, iar competenţa instanţei se rezumă la a verifica cuantumul acesteia. Or, o justă despăgubire este reprezentată de preţul de piaţă al imobilului şi de daunele provocate proprietarului, cuprinzând atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucram cesans).
În ceea ce priveşte daunele provenite din câştigul nerealizat, deşi se arată în expertiză că nu sunt identificate astfel de daune, reclamanta a solicitat a se avea în vedere faptul că suprafaţa de 120 mp care s-a format în urma divizării, practic, nu mai poate fi utilizată în niciun scop în momentul de faţă, dimensiunile sale neîncadrându-se în reglementările urbanistice, scopul achiziţionării întregului teren fiind edificarea unei construcţii. În acest context, a suferit un prejudiciu ca urmare a exproprierii, echivalent cu suma de 2.004 euro.
Legat de daunele provenite din câştigul nerealizat din obţinerea recoltei, calculate prin metoda capitalizării directe, s-a arătat în expertiză că sunt în cuantum de 302 euro/an. Reclamanta a arătat că instanţa trebuia să raporteze acest câştig nerealizat din obţinerea recoltei la o perioadă de aproximativ 35 de ani, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului trecut în proprietatea statului pentru cauză de utilitate publică, în vederea acordării unei juste despăgubiri, rezultând suma de 10.570 euro. Cum exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească şi cum pentru calculul despăgubirii se vor lua în considerare nu numai preţul de piaţă al imobilului, ci şi daunele provocate proprietarului, cuprinzând atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans), întinderea lor fiind tocmai o garanţie că nu este supusă unei măsuri abuzive din partea autorităţilor statului, se impune modificarea în parte a sentinţei în sensul de a se admite în totalitate contestaţia.
În motivarea apelului său pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA. a arătat că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, concluzia contrară a instanţei de fond fiind nelegală. În acest sens, potrivit art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Codul fiscal.
Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care întocmeşte raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C., valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Şcheia.
Având în vedere faptul că dispoziţiile Legii nr. 255/2010 reprezintă norme speciale în materia exproprierii, întrucât vizează doar exproprierile necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la art. 1 din lege, în timp ce Legea nr. 33/1994 instituie, în aceeaşi materie, norme cu caracter general, aplicabile oricărei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, cu privire la care nu există reglementări derogatorii, prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză, potrivit principiului "specialia generalibus derogant". Împrejurarea că art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 conţine o trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 nu justifică aprecierea instanţei de fond în sensul că nu ar fi aplicabile criteriile de evaluare prevăzute de legea specială, ci acelea reglementate de legea generală, concluzia contrară fiind justificată de faptul că, în privinţa reglementărilor din legea generală (art. 21 - 27), textul art. 22 alin. (3) din legea specială stipulează în mod expres că ele sunt aplicabile doar sub aspectul soluţionării acţiunilor prin care se contestă hotărârile de expropriere, adică sub aspect procedural.
Fără temei a reţinut instanţa de fond că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză ar reprezenta valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu la data exproprierii şi că aceasta ar fi fost calculată conform exigenţelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Potrivit textului de lege menţionat, la calculul cuantumului despăgubirii, experţii, precum şi instanţa de judecată, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că, pentru stabilirea preţului real de circulaţie, experţii trebuiau să se raporteze la tranzacţii concrete cu imobile similare, întrucât numai tranzacţiile finalizate şi materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real preţul ca care se vând în mod obişnuit imobilele.
În speţă, la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate şi identificate niciun fel de tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie, care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat şi parcelele la care se referă anunţurile de vânzare avute în vedere.
În realitate, însă, nu există nicio probă şi niciun indiciu din care să rezulte că preţurile menţionate în anunţurile de vânzare ar corespunde cu preţurile de tranzacţionare efectivă, neputându-se reţine că cele dintâi ar avea un caracter cert, în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între proprietar şi potenţialii cumpărători sau pot fi influenţate de evoluţia pieţei imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei şi data încheierii tranzacţiei efective. Aşa fiind, ignorarea preţurilor indicate în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate fi justificată prin prisma faptului că preţurile din contracte ar fi fictive, aşa cum au insinuat experţii, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al preţurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar potrivit art. 1173 alin. (1) din vechiul C. civ. (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare la care trebuiau să se raporteze experţii), actele autentice au deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată.
În consecinţă, pentru aplicarea corectă a disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, era necesar să fie indicate preţurile concrete de tranzacţionare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei în discuţie să se raporteze la aceste preţuri, obiecţiunile formulate în acest sens la instanţa de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.
Pe de altă parte, fără niciun temei a respins prima instanţă obiecţiunile referitoare la greşita aplicare a coeficienţilor de individualizare, care diferenţiază terenul expropriat de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în vedere de experţi.
Împrejurarea că acei coeficienţi de individualizare contestaţi au fost însuşiţi şi de expertul desemnat de ea nu constituie un argument legal şi pertinent de înlăturare a obiecţiunilor, deoarece opinia expertului desemnat de una din părţi are aceeaşi putere şi valoare probatorie cu cea a expertului desemnat de instanţă, o astfel de opinie nefiind la adăpost de critici în măsura în care există argumente pertinente de natură a demonstra eventualele erori comise de expert.
În cauză, prin obiecţiunile depuse la prima instanţă, s-au explicat în mod punctual şi detaliat motivele pentru care coeficienţii de individualizare referitori la localizare, la utilizarea permisă, la utilităţi şi la frontul la drum au fost greşit cuantificaţi de experţi, or, aceste critici, deşi se întemeiază pe argumente pertinente, au rămas nesoluţionate, ele fiind înlăturate de instanţa de fond pe considerente de ordin formal, nerelevante în cauză. În acest context, greşita cuantificare a coeficienţilor de corecţie contestaţi a condus la o majorare a preţului din anunţul de vânzare referitor la comparabila de referinţă, majorare care are caracter însemnat şi care nu este justificată în raport de caracteristicile tehnico-economice ale imobilului expropriat, motiv pentru care concluziile raportului de expertiză nu se justificau a fi valorificate.
Prin Decizia nr. 4 din 28 februarie 2013 Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins apelurile.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571 din 03 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare".
Dispoziţiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Prin dispoziţiile art. 22, actul normativ cu caracter special prevede că "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanţei judecătoreşti (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii" (alin. (1)), iar "acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii (alin. (3))".
În interpretarea acestor dispoziţii legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanţe judecătoreşti doar pentru rezolvarea nemulţumirilor sale legate de "cuantumul despăgubirilor" - alin. (1) şi fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 "în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor" - (alin. (3)), nu se poate aprecia că trimiterea la dispoziţiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum susţine pârâta.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Conform dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din lege, instanţa de judecată, primind rezultatul expertizei, îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî.
Din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale Legii nr. 255/2010, rezultă că despăgubirea se stabileşte în funcţie de preţul cu care se vând pe piaţa liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză. Raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii "are în vedere" expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia expropriatorul "estimează" sumele individuale aferente despăgubirilor. Există, aşadar, posibilitatea ca aceste "estimări" să fie inferioare preţului de circulaţie al imobilului pe piaţa liberă din zonă şi/sau să nu acopere integral prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea acţiunii în justiţie, care "se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994".
Doar despăgubirea astfel stabilită poate fi apreciată "dreaptă", în sensul dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În speţă, valoarea despăgubirilor a fost stabilită de prima instanţă pe baza raportului întocmit de comisia de experţi, constituită conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, care a răspuns obiectivelor formulate de ambele părţi din proces.
Obiecţiunile formulate de pârâtă la acest raport au fost respinse de prima instanţă, cu motivarea că lucrarea a fost însuşită inclusiv de expertul propus de aceasta.
Cum corect a sesizat pârâta în motivele de apel, opinia expertului desemnat de una din părţi are aceeaşi putere şi valoare probatorie cu cea a expertului desemnat de instanţă, o astfel de opinie nefiind la adăpost de critici, în măsura în care există argumente pertinente de natură a demonstra eventualele erori comise de expert.
În speţă, raportul avut în vedere de prima instanţă reflectă opiniile comune ale celor trei experţi, desemnaţi de părţi şi, respectiv, de instanţă.
Deşi în apel, în cadrul devoluţiunii, este permisă refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, conform dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., niciuna dintre părţi nu a formulat astfel de cereri.
Valoarea de piaţă a terenului a fost stabilită de experţi prin metoda comparaţiei directe, aceştia explicând metodologia folosită în ipoteza în care nu există tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile sau când datele obţinute din tranzacţiile efective nu pot fi verificate ori nu sunt credibile din diverse motive, caz în care pot fi folosite şi preţurile din ofertele de vânzare sau preţurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecţiilor corespunzătoare.
Nu s-au propus şi administrat în cauză, de către pârâtă, dovezi contrare celor reţinute de experţi, privind existenţa unor tranzacţii efective, cu terenuri comparabile, din zona litigiului şi, respectiv, preţurile concrete practicate pe piaţă imobiliară în perioada de referinţă. În contextul dat, nu poate fi primită susţinerea pârâtei din apel potrivit căreia "concluziile raportului de expertiză nu se justificau a fi valorificate", aceasta fiind în dezacord cu dispoziţiile art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Au fost avute vedere şi dispoziţiile art. 129 alin. (51) C. proc. civ., potrivit cărora părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probele pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
În ce priveşte apelul reclamantei, vizând cuantumul despăgubirii stabilite de prima instanţă, cu referire la sumele de 2004 euro şi de 10570 euro menţionate în raportul de expertiză, s-au reţinut următoarele:
Prin exproprierea suprafeţei de 763 m.p. teren, proprietatea reclamantei a fost divizată, rămânând în stăpânirea acesteia parcela de 120 m.p. teren, cu număr cadastral qqq, cu acces din str. P. şi parcela de 4317 m.p., cu număr cadastral www şi acces pe drum exploatare, ambele având categoria de folosinţă "arabil".
Suma de 2004 euro pretinsă de reclamantă drept despăgubire reprezintă valoarea de piaţă a parcelei de 120 m.p. teren, calculată în raport de valoarea stabilită prin expertiza efectuată la prima instanţă pentru parcela expropriată (16,7 euro/m.p. x 120 m.p. = 2004). Potrivit opiniei celor trei experţi, această parcelă nu mai poate fi folosită conform categoriei de folosinţă de la data exproprierii, din cauza suprafeţei mici rămase şi nici nu dobândeşte vreun plus de valoare ca urmare a construirii "variantei ocolitoare a municipiului Suceava".
Nu se poate aprecia însă că acest teren a rămas lipsit în totalitate de valoare. Drept urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu poate fi obligat expropriatorul la plata preţului de piaţă al acestuia, câtă vreme nu a formulat obiect al exproprierii efective şi în lipsa altor elemente pe baza cărora să poată fi determinată întinderea daunei reale produse, constând într-o eventuală scădere a acestei valori.
Concluzia celor trei experţi potrivit căreia parcela de 120 m.p. nu mai poate fi folosită pe viitor conform categoriei de folosinţă, din cauza suprafeţei mici rămase, nu poate fi tradusă, de facto, în aceea că respectivul teren nu ar mai putea fi valorificat în niciun mod.
Cea de-a doua sumă pretinsă de reclamantă, de 10570 euro, reprezintă echivalentul beneficiului nerealizat, "egal cu contravaloarea daunelor provenite din câştigul nerealizat din obţinerea recoltei de pe terenul expropriat, calculat prin metoda capitalizării directe" (302 euro/an, timp de 35 de ani).
Aşadar, reclamanta solicită cu titlu de despăgubire pentru terenul arabil expropriat atât preţul practicat pe piaţă, cât şi contravaloarea recoltei sau a arendei pe care ar putea-o obţine de pe acelaşi teren în următorii 35 de ani.
Raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, o astfel de solicitare îmbracă forma unei duble despăgubiri, de natură a conduce la îmbogăţirea fără justă cauză, ceea ce nu poate fi primit.
Reclamanta şi-a argumentat solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru beneficiul nerealizat (lucrum cesans) şi din punct de vedere al terenului de 120 m.p. privind ca investiţie, arătând că scopul achiziţionării întregului teren de la locul respectiv a fost acela al edificării unei construcţii, scop care nu mai poate fi atins din cauza dimensiunilor mici rămase.
Sub acest aspect s-a reţinut că experţii desemnaţi în cauză au concluzionat în sensul că "nu sunt identificate daune provenite din câştigul nerealizat de reclamantă, din punct de vedere al terenului privit ca investiţie". Relevantă este şi apărarea pârâtei, în contextul dat, care a învederat că reclamanta a dobândit în proprietate terenul în discuţie în anul 2010, pentru un preţ de 1,92 lei/m.p., în perioada respectivă fiind demarat proiectul şoselei de centură şi lucrările de expropriere aferente. Aceste aspecte fiind de notorietate atât în municipiul Suceava, cât şi în localităţile limitrofe, reclamanta putea cunoaşte, cu minime diligente, riscul pe care şi-l asumă investind/intenţionând să construiască în viitor în zona respectivă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi pârâtul.
Reclamanta S.D.E. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în critici că au fost încălcate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţia României precum şi dispoziţiile Codului civil privitoare la principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, despăgubire formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul suferit de proprietar. La calculul despăgubirii se va lua în considerare preţul de piaţă al imobilului şi daunele provocate proprietarului cuprinzând prejudiciul efectiv şi beneficiul nerealizat.
Instanţa de apel a reţinut împrejurări contrare celor din raportul de expertiză, care a stabilit că suprafaţa de 120 mp nu mai poate fi privită ca investiţie, datorită deschiderii mici la stradă. Raportul de expertiză a mai reţinut că terenurile neafectate de expropriere nu dobândesc niciun spor de valoare ca urmare a construirii variantei ocolitoare, deoarece terenul rămas neexploatat, privit ca investiţie, nu se încadrează în reglementările urbanistice.
Exproprierea a generat fărâmiţarea terenului, rămânerea în patrimoniu a unei suprafeţe de numai 120 mp, neutilizabilă, iar despăgubirea de 2.004 euro nu este o justă despăgubire.
În mod greşit instanţa de apel a considerat că suma de 10.570 euro reprezentând echivalentul beneficiului nerealizat reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză. Această motivare a instanţei de apel se îndepărtează de intenţia legiuitorului de a asigura persoanei expropriate valoarea de circulaţie a terenului expropriat cât şi daunele cauzate de câştigul nerealizat.
În recursul său pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În critici s-a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a înlăturat critica referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor, consacrată de dispoziţiile Legii nr. 255/2010.
Deşi s-a reţinut în mod corect că Legea nr. 33/1994 reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, iar Legea nr. 255/2010 este o lege specială, s-a considerat fără temei că aceasta din urmă nu ar conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate, fiind incidente dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, sens în care decizia instanţei de apel este criticată pentru greşita aplicare a legii.
Este real faptul că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă, susţine recurenta-pârâtă, această trimitere se referă la dispoziţiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie şi nu modalitatea de evaluare a despăgubirilor.
Faţă de această situaţie, având în vedere faptul că prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C., valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava, pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Şcheia, în baza Legii nr. 255/2010, arată recurenta-pârâtă, cererea de anulare a hotărârii de expropriere a reclamantei nu se justifică a fi primită.
Chiar şi dacă ar fi aplicabile dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, acestea au fost greşit aplicate, arată recurenta-pârâtă. Se susţine că faţă de conţinutul acestui text de lege ambele instanţe au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, deşi acesta nu reflectă preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, deoarece experţii nu au verificat şi nu au identificat tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agenţiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat şi pacelele la care se referă anunţurile de vânzare avute în vedere.
La dosar nu există niciun indiciu din care să rezulte că preţurile menţionate în anunţurile de vânzare examinate de experţi ar corespunde cu preţurile de tranzacţionare efectivă, care se stabilesc pe baza negocierilor dintre proprietar şi potenţialii cumpărători şi care pot fi influenţate de evoluţia pieţei imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei şi data încheierii tranzacţiei efective. În acest sens, se arată că o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate şi prin prisma unor tranzacţii efective pentru a se putea stabili în ce măsură respectivele oferte corespund realităţii pieţei imobiliare.
Tranzacţiile efective pentru terenurile situate pe raza comunei Şcheia atestă o valoare de circulaţie medie de peste 10 ori mai mică decât cea stabilită în raportul de expertiză. Metoda pentru care au optat experţii (comparaţia directă doar cu oferte de vânzare, nu şi cu oferte de cumpărare sau tranzacţii efective) nu reflectă situaţia reală a preţurilor practicate pe piaţa imobiliară, motiv pentru care nu se justifică valorificarea concluziilor raportului de expertiză.
Instanţa de apel nu a analizat obiecţiunile pârâtei la raportul de expertiză, care vizau atât greşita aplicare de către experţi a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cât şi greşita cuantificare a coeficienţilor de individualizare specifici terenului în cauză.
Criticile comune din cele două recursuri vor fi analizate unitar şi vor fi respinse pentru următoarele considerente.
Prin exproprierea suprafeţei de 763 mp proprietatea reclamantei a fost divizată, aceasta rămânând în stăpânire cu parcelele de 120 mp şi de 4317 mp.
Prin Hotărârea nr. 31 din 19 octombrie 2011, Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor comuna Şcheia, judeţul Suceava a acordat reclamantei suma de 942 lei cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna Şcheia, judeţul Suceava, identic cu parcela nr. aaa CF bbb compus din teren liber de construcţii în suprafaţă de 763 mp.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat contestaţie, solicitând acordarea unei despăgubiri în valoare de 40 euro/mp, anularea în parte a acesteia, iar, prin precizarea de acţiune, a solicitat acordarea contravalorii beneficiului nerealizat (faţă de amplasamentul terenului, pagubele produse prin expropriere, faptul că exproprierea a condus la fărâmiţarea terenului cu consecinţa diminuării valorii terenului care a rămas în proprietate).
Prin Sentinţa civilă nr. 2648 din 13 decembrie 2012 Tribunalul Suceava a admis contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestei hotărâri; a desfiinţat în parte hotărârea atacată, a obligat pârâta să plătească contestatoarei suma de 12.742 euro (echivalentul în lei la data plăţii); a respins cererile privind exproprierea suprafeţei ce excede hotărârii contestate şi despăgubirile solicitate pentru aceasta; a obligat pârâta să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei, această soluţie fiind confirmată de hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţia României revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de stat şi "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire".
Această dispoziţie a fost preluată în Legea nr. 33/1994, care statuează în art. 1 că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească" reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere.
Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Despăgubirea cuvenită expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite prin măsura exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să se ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Analizând actele şi lucrările dosarului rezultă că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus evocate.
Sub un prim aspect, referitor la pretenţiile legate de fărâmiţarea terenului neexpropriat (parcela de 120 mp, respectiv de 4317 mp) şi la solicitarea privind câştigul nerealizat, concluziile raportului de expertiză, preluate ca atare de instanţa de fond şi de instanţa de apel sunt în sensul că "la data întocmirii raportului nu sunt identificate daune provenite din câştigul nerealizat de reclamant din punct de vedere al terenului privit ca investiţie". Terenul arabil nu a făcut obiectul exproprierii, el putând fi utilizat în continuare ca atare.
Referitor la valoarea despăgubirilor instanţa de apel a reţinut că aceasta a fost stabilită corect de prima instanţă, pe baza raportului întocmit de comisia de experţi constituită conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, că acesta reflectă opiniile comune ale celor trei experţi, expertiza răspunzând obiectivelor stabilite şi respectând cerinţele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În acest sens, faţă de concluziile raportului de expertiză, corect instanţa a reţinut că pretenţiile reclamantei sunt de natură a duce la o îmbogăţire fără justă cauză.
Metoda folosită de experţi a fost aleasă în ipoteza în care "nu există tranzacţii efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obţinute din tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate".
În ce priveşte criticile pârâtei privind greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, urmează a fi înlăturate, deoarece, aşa cum rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 22 din această lege, conţinutul acestui articol face trimitere la Legea nr. 33/1994 şi, în consecinţă, în mod corect instanţa a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză.
Nici criticile prin care pârâta susţine că instanţa de apel nu a analizat obiecţiunile sale la raportul de expertiză, care vizau greşita aplicare de către experţi a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cât şi greşita cuantificare a coeficienţilor de individualizare specifici terenului în cauză nu pot fi primite deoarece, pe de o parte, aşa cum am arătat deja, instanţa de apel a analizat respectarea în cauză a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Cât priveşte celelalte obiecţiuni formulate la instanţa de fond, reluate în cererea de apel, acestea au fost analizate de instanţa de apel odată cu analiza criticilor formulate de pârâtă în cererea de apel.
Aşa fiind, cum în cauză ambele instanţe au aplicat corect dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 pentru considerentele ce preced, ambele recursuri se privesc a fi nefondate, urmând a fi respinse ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta S.D.E. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 4 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4748/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4750/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
