ICCJ. Decizia nr. 4751/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4751/2013
Dosar nr. 13675/99/2011
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2011 la Tribunalului Iaşi reclamanta Parohia "Sf. N." Ciurea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să constate dreptul său de proprietate dobândit pe calea uzucapiunii de 30 de ani, cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire şi curtea care le împrejmuieşte, având o suprafaţă de 10.000 mp; teren intravilan în suprafaţă de 15.000 mp, cu destinaţie de cimitir.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi art. 930 noul C. civ.
S-a susţinut că, în fapt, Parohia "Sf. N." Ciurea stăpâneşte, începând cu anul 1948, aşa cum reiese din documentaţia depusă la dosar următoarele imobile: biserica, casa de prăznuire şi curtea care le împrejmuieşte, având o suprafaţă de 10.000 mp; teren intravilan în suprafaţă de 15.000 mp cu destinaţie de cimitir.
Parohia "Sf. N." Ciurea are o existenţă de peste 60 de ani, existenţa consemnată în hrisoavele vechi, dar şi în documentele de evidenţă a acelor ani. Clădirile mai sus amintite au fost dintotdeauna în posesia şi folosinţa Parohiei "Sf. N." Ciurea, posesie pe care o continuă şi astăzi în mod netulburat şi sub nume de proprietar.
Parohia "Sf. N." Ciurea a întreţinut aceste clădiri, stăpânindu-le netulburat, în mod efectiv, fără întrerupere şi sub nume de proprietar.
Întrucât, la vremea edificării acestor construcţii, legislaţia timpului nu presupunea existenţa unor autorizaţii de construcţii sau a unor cărţi funciare, Parohia Ciurea nu deţine acte de proprietate autentice, ci doar nişte acte primare în dovedirea dreptului de proprietate: copie - extras din "Borderoul populaţiei proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna Ciurea, jud. Iaşi - întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948 şi Registru de inventar jurnal.
Tribunalul Iaşi, prin Sentinţa civilă nr. 2400 din 3 octombrie 2012 a admis în parte acţiunea. A fost respinsă cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 15000 mp, cu destinaţie cimitir. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2001 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin prescripţie achizitivă de 30 de ani, asupra următoarelor imobile biserica, în suprafaţă construită la sol 228 mp; prăznicar, în suprafaţă construită la sol de 152 mp; teren, în suprafaţă de 9987 mp, identificat în schiţa anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de inginer V.V.B.
S-a mai reţinut că dispoziţia legală invocată de reclamantă, respectiv art. 930 din noul C. civ. nu se aplică având în vedere dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 71/2011 care prevăd: Dispoziţiile art. 930 - 934 C. civ. referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din vechiul C. civ.
Art. 6 alin. (4) din noul C. civ. prevede că uzucapiunile începute la data intrării în vigoare a acestuia (4 octombrie 2010) sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. În consecinţă, s-a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C. civ.
Uzucapiunea, invocată în cauza de faţă drept temei juridic al acţiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietăţii, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege.
Prescripţia achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 1847 C. civ. Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Pentru a stabili caracterul continuu şi neîntrerupt al posesiei, conform art. 1850 C. civ., trebuie stabilit momentul începerii posesiei. Posesia reclamantei a început în urmă cu mai mult de 30 de ani, conform celor declarate de martorul M.M., coroborate cu concluziile raportului de expertiză şi a continuat până în prezent.
Tribunalul a reţinut că, în cauză, prezumţia de continuitate şi neîntrerupere nu este răsturnată şi face dovada unei posesii utile sub aspectul caracterului continuu şi neîntrerupt al acesteia.
Referitor la caracterul netulburat al posesiei, acesta este prezumat, deoarece pârâta nu a invocat şi probat existenţa viciului tulburării, conform art. 1851 C. civ.
Caracterul public al posesiei, în sensul art. 1852 C. civ. este dovedit de declaraţia martorului care atestă că reclamanta nu a exercitat posesia "în ascuns", nu a avut probleme cu vecinii referitor la posesie.
În ce priveşte caracterul neprecar al posesiei, art. 1853 alin. (2) C. civ. dispune că precaritatea constă în acea "posesie exercitată asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduinţă a proprietarului său". Posesia sub nume de proprietar este prezumată (art. 1854 C. civ.).
Fiind dovedit în cauză elementul material al posesiei, tribunalul a constatat că, drept urmare a aplicării prezumţiei instituite de art. 1854 C. civ., care face din elementul material al posesiei dovada elementului intenţional, prezumţie ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamanta a probat posesia utilă exercitată până în prezent.
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie achizitivă, instanţa a notat că reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii de 30 de ani, potrivit art. 1890 C. civ. în fapt, posesia a început în urmă cu peste 60 de ani, iar la momentul judecării cauzei se împlinise termenul de 30 de ani, necesar pentru a uzucapa.
În ce priveşte imobilele cu privire la care sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii, tribunalul a constatat că acestea sunt următoarele: biserica, în suprafaţă construită la sol de 228 mp; prăznicar, în suprafaţă construită la sol de 152 mp; teren în suprafaţă de 9987 mp identificat în schiţa anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de inginer V.V.B.
Instanţa a respins cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafaţa de 15.000 mp, având în vedere destinaţia acestuia, respectiv "cimitir", dispoziţiile Legii nr. 213/1998 anexa III, punctul 10 şi ale art. 5 din Legea nr. 18/1991.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta Parohia " Sf. N." Ciurea, cât şi pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea
Parohia "Sf. N." Ciurea a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) pct. c din Legea nr. 213/1998: "bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile (...) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor imobile" însă, inalienabilitatea bunurilor din domeniul public operează numai atâta timp cât bunul aparţine acestui domeniu. per a contrario, de îndată ce un bun, prin decizia autorităţii publice competente, este dezafectat din domeniul public şi trecut în domeniul privat, el va putea fi înstrăinat în condiţiile legii.
Or, în speţă, prin hotărârea Consiliului Local al Comunei Ciurea nr. 16 din 17 februarie 2011, acest teren, în suprafaţă de 15.000 mp., având destinaţia de cimitir, a fost trecut în domeniul privat al comunei Ciurea.
Hotărârea nr. 16, prin care cimitirul a fost trecut în domeniul privat al comunei, a fost emisă în data de 17 februarie 2011, în cursul litigiului, fiind evident faptul că acest act normativ este emis pro causa în scopul exclusiv de a nega dreptul său legal cu privire la această suprafaţă de teren.
În motivarea apelului pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea a susţinut că, având în vedere că pretenţiile reclamantei au fost admise doar în parte, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 26 din 1 martie 2013 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul declarat de Parohia "Sf. N." Ciurea, a schimbat în parte sentinţa apelată şi a constatat că reclamanta a dobândit în proprietate - prin prescripţia achizitivă de 30 de ani - terenul în suprafaţă de 9.600 mp, cu destinaţia de cimitir, conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. th. V.V.B. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei. A fost respins apelul pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ciurea, judeţul Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că prin acţiune reclamanta Parohia "Sf. N." Ciurea a solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea, constatarea dreptului de proprietate - dobândit pe calea uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire şi curtea care le împrejmuieşte, având o suprafaţă de 10.000 mp; teren intravilan în suprafaţă de 15.000 mp, cu destinaţie de cimitir.
Prin sentinţa atacată, tribunalul a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 15.000 mp, cu destinaţie de cimitir, raportat la dispoziţiile Legii nr. 213/1998 anexa III, punctul 10 şi ale art. 5 din Legea nr. 18/1991.
Raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, s-a reţinut că aceasta a procedat la o aplicare greşită a prevederilor legale.
Astfel, potrivit art. 1890 C. civ., toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile şi pentru care nu a definit un termen de prescripţie, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel care invoca această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fără a i se putea opune reaua-credinţă.
Prescripţia constituie, conform art. 1837 C. civ., un mijloc de a dobândi proprietatea, fiind fondată pe faptul posesiunii (art. 1846 alin. (1) C. civ.). Pentru a putea prescrie, se cere, în lipsa unui just titlu, o posesiune utilă pe o perioada de cel puţin 30 de ani, utilitatea posesiei fiind apreciată în raport de prevederile art. 1847 C. civ., şi anume: să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Prin urmare, pentru a se constata intervenită prescripţia şi, implicit, a se constata existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei se cer a fi îndeplinite toate condiţiile enumerate mai sus.
S-a reţinut că art. 1889 C. civ. stipulează că "prescripţia nu se socoteşte câştigată decât după împlinirea celei din urmă zile a termenului definit prin lege".
În prezenta cauză, reclamanta-apelantă a susţinut că a exercitat o posesie utilă asupra terenului intravilan, cu destinaţie de cimitir, timp de peste 60 de ani, iar în dovedirea acestei susţineri a depus la dosarul cauzei extras din "Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din Comuna Ciurea, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948", din care rezultă că biserica satului Ciurea avea în posesie suprafaţa totală de 13,8012 ha teren, în şapte parcele, iar martorul M.M. a declarat că posesia reclamantei asupra cimitirului a început înainte de anul 1933, anul în care el s-a născut.
Expertiza tehnică efectuată în cauză la instanţa de fond a stabilit că cimitirul din satul Ciurea, comuna Ciurea are o suprafaţă de 9.600 mp.
Este adevărat că Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia menţionează în anexa III, punctul 10, că domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit, alături de alte bunuri, din cimitirele orăşeneşti şi comunale.
Însă, raportat la "Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din Comuna Ciurea, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948" rezultă că termenul prescripţiei achizitive asupra terenului, cu destinaţia de cimitir, s-a împlinit în ianuarie 1978.
Astfel, la data emiterii Hotărârii nr. 51 din 23 august 1999, prin care Consiliul Local al Comunei Ciurea şi-a însuşit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul public al comunei - care evidenţiază la poziţia nr. 451 şi cimitirul din satul Ciurea -, termenul de 30 de ani, necesar prescripţiei achizitive era deja împlinit, iar terenul făcea parte din patrimoniul reclamantei - apelante şi nu din domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritoriale Comuna Ciurea.
Mai mult, prin Hotărârea nr. 16 din 17 februarie 2011, Consiliul Local al Comunei Ciurea şi-a însuşit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul privat al comunei Ciurea, iar în anexa nr. 4b la această hotărâre este menţionat la punctul 4 cimitirul din satul Ciurea, în suprafaţă de 0,9593 ha.
Aşa fiind, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1847 şi următoarele C. civ. de la 1864 pentru a opera uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu (teren în suprafaţă de 9.600 mp, cu destinaţie de cimitir), astfel cum este identificat şi individualizat prin expertiza tehnică efectuată şi prin planul de situaţie anexat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea, s-a reţinut că, potrivit art. 274 (1) C. proc. civ., "Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Astfel, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii "care cade în pretenţii".
În prezenta cauză, culpa procesuală aparţine în totalitate pârâtei apelante atât timp cât, urmare a admiterii apelului declarat de Parohia "Sf. N." Ciurea, s-a reformat în parte sentinţa tribunalului şi s-a admis acţiunea reclamantei şi în ceea ce priveşte constatarea dreptului de proprietate - dobândit pe calea uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la terenul intravilan, în suprafaţă de 15.000 mp, cu destinaţie de cimitir.
Împotriva acestei decizii pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Ciurea a formulat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a susţinut că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 1846 - 1847 C. civ. pentru a opera prescripţia achizitivă. Uzucapiunea de lungă durată presupune dobândirea proprietăţii sau a altui drept real prin posesia utilă vreme de 30 de ani, a unui bun imobil aflat în circuitul civil.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată de art. 1890 C. civ. recurenta susţine că este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că reclamanta a avut o posesie utilă asupra terenurilor pe o perioadă de 60 de ani.
În anul 1948 reclamanta avea calitatea de proprietar al acestor terenuri potrivit certificatului de la Arhivele statului, dar, nu se cunoaşte data la care reclamanta a pierdut acest drept pentru a se putea calcula momentul de la care începe să curgă cei 30 de ani de posesie.
Ulterior, între anii 1974 - 1990, indicaţi de pârâtă ca făcând parte din perioada în care a operat prescripţia achizitivă terenul nu se afla în circuitul civil, iar din 1999 până în 2011 terenul în litigiu figurează ca făcând parte din domeniul public al comunei Ciurea, fiind scos din circuitul civil prin H.C.L. nr. 51 din 23 august 1999.
Bunul solicitat se află în domeniul public, având caracter inalienabil şi imprescriptibil potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 1844 C. civ., art. 1 şi art. 136 pct. 4 din Constituţie.
La dosarul cauzei nu s-a depus niciun înscris din care să rezulte plata impozitului de către reclamantă către comuna Ciurea.
Uzucapiunea este o sancţiune care se aplică proprietarului neposesor determinată de lipsa de interes în exercitarea prerogativelor proprietăţii, ceea ce nu se poate spune despre comuna Ciurea.
Recursul va fi respins.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, corect analizate de instanţa de fond şi de apel, sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 1847 respectiv art. 1890 C. civ., în cauză fiind dovedit că reclamanta a avut posesia continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar asupra bunurilor în litigiu, inclusiv asupra cimitirului, a cărui suprafaţă s-a constatat prin expertiză că este de 9.600 mp, fiind împlinit termenul de prescripţie achizitivă de 30 de ani.
O probă utilă în aflarea adevărului şi stabilirea situaţiei de fapt este raportul de expertiză, potrivit căruia, precum şi potrivit susţinerilor martorului M.M., momentul începerii posesiei a început în urmă cu mai mult de 30 de ani.
Din acest motiv este lipsită de eficienţă susţinerea recurentei că terenul nu s-a aflat în circuitul civil sau că cimitirul ar fi fost scos din circuitul civil prin H.C.L. nr. 51 din 23 august 1999, deoarece, reclamanta a deţinut imobilele încă din anul 1948, iar la data emiterii acestei hotărâri termenul de 30 de ani, necesar prescripţiei achizitive, era de mult împlinit, lucru dovedit prin "Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din Comuna Ciurea, Judeţul Iaşi", întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948 precum şi de întregul ansamblu probator al cauzei.
Aşa fiind, reclamanta nu a pierdut niciodată prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor în discuţie, idee ce încearcă să o acrediteze recurenta-pârâtă.
Cât priveşte plata impozitului, la care se referă recurenta, dispoziţiile art. 1847 C. civ. nu fac vorbire despre acest lucru, ci statuează: "se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar". Aşa cum am arătat deja, aceste condiţii au fost amplu şi judicios analizate de instanţa de fond din perspectiva materialului probator şi a conţinutului art. 1850 şi urm. C. civ., ajungându-se în mod corect la concluzia că sunt îndeplinite cerinţele art. 1847 C. civ.
Uzucapiunea nu este o sancţiune ci o instituţie juridică definită, aşa cum am arătat mai sus, de art. 1847 C. civ., iar reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de acest text pentru prescripţia achizitivă de 30 de ani, fiind lipsită de relevanţă sub acest aspect, conduita pârâtei cu privire la imobilele în litigiu.
Pentru considerentele ce preced, recursul va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea împotriva Deciziei civile nr. 26 din 1 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4750/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 4752/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
