ICCJ. Decizia nr. 4852/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4852/2013
Dosar nr. 23532/2/2005
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 725A din 07 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Culturii şi cultelor împotriva sentinţei nr. 346 din 12 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu reclamanţii N.S., N.G. şi G.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 346 din 12 aprilie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte cererea formulată de contestatorii N.S., N.G. şi G.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor. A fost anulată decizia nr. 5359 din 29 august 2003 emisă de acest pârât şi s-a respins capătul de cerere privind obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii, ca prematur formulat.
Cererea adresată instanței a avut ca obiect contestaţia împotriva deciziei nr. 5359 din 29 august 2003 emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor, prin care a fost respinsă notificarea din 21 iunie 2001 prin care contestatorii au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 4.880 m.p. sau despăgubiri corespunzătoare atât pentru teren cât şi pentru construcţiile existente pe acesta.
Tribunalul a reţinut că din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că în ipoteza în care pe rolul instanţelor judecătoreşti se află un litigiu cu privire la care se formulează şi o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu se renunţă la calea judecătorească sau nu se solicită suspendarea cauzei aflată în faţa instanţelor judecătoreşti, procedura administrativă se suspendă. Ca atare, contestaţia este întemeiată pentru acest motiv, nemaifiind necesară analiza motivelor invocate şi care vizau aspecte de fond, ce urmau a fi analizate cu ocazia soluţionării notificării de către unitatea deţinătoare după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii în celălalt litigiu.
Cererea de obligare a pârâtului la emiterea unei noi decizii este prematur formulată în condiţiile în care există un litigiu asupra imobilului, iar asupra acestuia nu s-a dispus suspendarea şi nici nu s-a renunţat la calea dreptului comun.
Asupra apelului declarat de pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor s-au reținut următoarele:
Parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 este obligatorie, iar art. 23 pct. 1 din lege obligă unitățile deținătoare să răspundă în termen de 30 de zile de la data depunerii notificării, prin dispoziţie sau decizie motivată, asupra cererii de restituire.
Apelantul nu a respectat prevederile legale nici în ceea ce priveşte termenul de răspuns, nici motivarea deciziei şi nici nu a făcut dovada că ar fi comunicat intimaţilor lipsurile ce trebuie complinite şi care rezultă din decizia de respingere.
În ceea ce priveşte critica referitoare la calitatea procesuală a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, instanţa de fond a admis motivat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive prin încheierea din 26 octombrie 2004, nefiind obligată să reia argumentele în considerentele hotărârii finale şi, oricum, această omisiune nu ar fi de natură a modifica hotărârea, instanţa de control putând, datorită caracterului devolutiv al apelului, să reaprecieze cauza în ansamblul ei.
Pe de altă parte, în mod corect a fost admisă excepţia, întrucât emitent al deciziei de respingere este apelantul, neavând relevanţă H.G. invocată (şi care a fost emisă aproape concomitent cu decizia anulată), cu atât mai mult cu cât cererea privind emiterea unei noi notificări a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii a declara recurs pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor, invocând în susținere următoarele motive:
1. Potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa este obligată a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
În cuprinsul considerentelor deciziei nu se regăsesc argumente cu privire la mijloacele de apărare pe care le-a invocat cu privire la situaţia juridică actuală a imobilului, referitoare la actualul deţinător. A depus ca material probator H.G. nr. 937/2003, act administrativ în temeiul căruia imobilul a fost transmis din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Nu se regăsesc în considerentele deciziei clarificări privind modalitatea de preluare de către stat a imobilului în litigiu, ca fiind abuzivă sau „cu titlu valabil".
S-a respins capătul de cerere privind obligarea sa la emiterea unei noi decizii ca prematur formulat şi nu ca nefondat, dând astfel reclamanţilor posibilitatea de a solicita, în raport de soluţionarea litigiului pe calea dreptului comun, în condiţiile prevăzute de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, redeschiderea procedurii administrative, prin formularea unei noi notificări către unitatea deţinătoare.
2. În examinarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, instanţa de apel în mod greşit a apreciat că nu are relevanţă în cauză H.G. nr. 937/2003, prin care s-a dispus trecerea unor bunuri proprietate privată a statului din administrarea sa în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, bunuri imobile ce cuprind şi terenul în litigiu, revendicat de contestatori.
Potrivit datelor de identificare din anexa la H.G. nr. 937/2003, bunurile imobile transmise în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - cuprinzând terenul ce a fost denumit obiectivul de investiţie „Centrul de Creaţie şi Cultură „C.R." - includ şi suprafaţa de 2880 m.p ce formează obiectul acţiunii reclamanţilor, împrejurare ce a determinat contestatorii să solicite instanţei, la data de 11 mai 2004, introducerea în cauză a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed:
1. În ceea ce priveşte calitatea procesuală a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, instanţa de apel a reținut că prima instanță a admis motivat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive prin încheierea din 26 octombrie 2004, nefiind obligată să reia argumentele în considerentele hotărârii finale, confirmând argumentat această soluţie.
Aceste considerente fac să nu fie fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
2. Soluția primei instanțe referitoare la calitatea de deținător actual al imobilului, confirmată de decizia de apel, se impune a fi schimbată, în considerarea unor elemente noi, ulterioare soluționării cauzei în faza procesuală a apelului.
Judecata prezentului dosar s-a suspendat până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 3477/2/2011 având ca obiect revendicarea aceluiași imobil teren şi despăgubiri pentru construcţia ce a existat pe teren şi a fost demolată în anul 1985, iar ca părți și pe cele din dosarul de față – dosar soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 2440 din 23 aprilie 2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a stabilit că pârâtul-recurent nu are calitate procesual pasivă.
Prin decizia de apel pronunţată în celălalt dosar s-a dispus obligarea Ministerului Dezvoltării și Turismului să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2175 mp, situat în București, fosta Calea D., sector 3, în prezent situat pe Bulevardul U. și individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză. S-a reținut, cu referire și la raportul de expertiză efectuat în apel, că imobilul se împarte în două suprafețe, una de 2175 mp deținută în prezent de Ministerul Dezvoltării și Turismului și cealaltă de 2705 mp pe care se găsește în prezent artera de circulație Bulevardul U., aflată în domeniul public al unității administrativ-teritorială Municipiul București. În ceea ce privește construcțiile, s-a reținut că acestea au fost demolate în anul 1985.
În ceea ce privește pe pârâtul Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniul Național, s-a constatat că prin H.G. nr. 937/2003 imobilul în suprafață de 10.000 mp aflat pe Bulevardul U., sector 3 a trecut din administrarea acestui minister către Ministerul Dezvoltării și Turismului, operând astfel o transmitere a calității procesuale a pârâtului din acțiunea inițială către o altă persoană juridică, ce a fost introdusă în cauză pe parcursul judecății.
Cu aceleași argumente a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării și Turismului, arătându-se că în suprafața de teren dobândită în administrare prin H.G. nr. 937/2003 este inclusă suprafața de 2175 mp, parte din suprafața de 4480 mp revendicată de reclamanți, ce poate fi restituită în natură.
Prin decizia de recurs s-a respins recursul declarat de către pârâtul Ministerul Dezvoltării și Turismului, care a vizat lipsa calității procesuale, confirmându-se decizia de apel, cu referire la H.G. nr. 937/2003 prin care a operat transferul din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în administrarea pârâtului-recurent.
Cele dezlegate în litigiul anterior se impun între părți cu autoritate de lucru judecat, în condițiile art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 alin. (1) C. civ. – în vigoare la data nașterii raportului juridic dedus judecății, dat fiind cadrul procesual.
În consecință, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul și se va modifica decizia, iar, cu aplicarea art. 296 C. proc. civ., se va admite apelul declarat de acelaşi pârât împotriva sentinţei nr. 346 din data de 12 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Se va schimba, în parte, sentinţa, în sensul că se va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Culturii şi Cultelor de a emite o nouă decizie, ca nefondat, acesta neavând calitatea de unitate deținătoare sau entitate abilitată să soluționeze notificarea, în sensul art. 21 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată – aspect care înlătura analiza criticii referitoare la modalitatea de preluare a imobilului. Se vor menține celelalte dispoziţii ale sentinţei, referitoare la anularea deciziei, soluție confirmată pe aceleași argumente arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor împotriva deciziei nr. 725/A din data de 7 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia, în sensul că:
Admite apelul declarat de acelaşi pârât împotriva sentinţei nr. 346 din data de 12 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Schimbă, în parte, sentinţa, în sensul că:
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Culturii şi Cultelor de a emite o nouă decizie, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4850/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4854/2013. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... → |
|---|
