ICCJ. Decizia nr. 4854/2013. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4854/2013
Dosar nr. 45180/3/2011
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 69A din 1 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1399 din 28 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu reclamanţii D.I.A., D.J.M.I., G.S.R. şi T.J.A.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea formulată la data de 1 iunie 2011, reclamanţii D.l.A., D.J.M.I., G.S.R. şi T.J.A. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea acestuia la plata preţului de piaţă al apartamentului nr. 2 situat în Bucureşti, strada C., sector 4.
În motivare, reclamanții au arătat că, în calitate de moştenitori ai autoarei lor D.L., prin sentinţa civilă nr. 7087 din 14 decembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti au fost obligaţi să-i predea reclamantei D.M. în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în Bucureşti, strada C., sector 4. Ca urmare, fiind privaţi de dreptul lor de proprietate, solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului, în baza art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1399 din 28 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a sumei de 547.346,7 RON reprezentând valoarea de piaţă a apartamentului nr. 2 situat în Bucureşti, strada C., sector 4.
Tribunalul a reţinut că la data de 13 noiembrie 1996 autoarea reclamanţilor, D.L., a încheiat cu SC A.B. SA, ca reprezentant al Primăriei Bucureşti, contractul de vânzare cumpărare din 13 noiembrie 1996 pentru apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, strada C., sector 4, condiţiile Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 7087 din 14 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 463 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a constatat nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului cumpărat de autoarea reclamanţilor şi s-a admis acţiunea în revendicare a fostului proprietar D.M., cu obligarea cumpărătoarei să lase în deplină proprietate şi posesie imobil fostului proprietar.
Potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001 „proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, valoarea despăgubirilor prevăzut la alin. (1) stabilindu-se prin expertiză”.
Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului prevăzut în art. 50 alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
În analiza apelului declarat de pârât, instanța de apel a reținut următoarele:
Textele de lege aplicabile, reținute în motivarea sentinței primei instanțe, reprezintă o normă dintr-o lege specială, cu caracter derogator de la dispoziţiile din dreptul comun, ce reglementează răspunderea pentru evicţiune instituită prin prevederile art. 1337 şi art. 1341 C. civ., în sarcina vânzătorului, ceea ce confirmă modul de soluționare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanţelor Publice.
Conform art. 501 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Prevederile legale suscitate nu au în vedere contractele de vânzare-cumpărare anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 la data încheierii lor, pentru care se aplică 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ci contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza aceleiaşi legi, cu respectarea ei, dar devenite caduce în urma operaţiunii de comparare a titlurilor de proprietate.
Or, într-o astfel de ipoteză se află raportul juridic dedus judecăţii, de vreme ce, prin hotărâre irevocabilă, reclamanţii au fost obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie fostei proprietare, D.M., apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, strada C., sector 4. Obligaţia de restituire a imobilului are la bază compararea titlurilor de proprietate şi nu constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea reclamanţilor cu statul, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Valoarea imobilului a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul G.I. şi nu a fost contestată pe calea obiecţiunilor la raportul de expertiză de către pârât la prima instanţă, după depunerea acestuia la dosar, astfel cum pretind dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., conform cu care expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru motivul că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
1. Ministerului Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţile contractante, neputând nici profita şi nici dauna unui terţ.
Or, Ministerul Finanţelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre autoarea reclamanţilor şi Primăria Municipiului Bucureşti, este terţ faţă de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului Bucureşti.
Prin dispoziţiile art. 1337, art. 1341, art. 1344 şi urm. C. civ. se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru evicțiune totală sau parţială prin fapta unui terţ.
Aceasta dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziţie specială contrară, fiind aşadar pe deplin aplicabilă între părţile din prezentul litigiu, obligaţia de garanţie pentru evicțiune având un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului la valoarea de piață.
Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ.
Nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că în prezenta acţiune nu există culpa acestei instituţii.
2. În mod nelegal instanţa de apel a menţinut obligaţia de plată a preţului de piață în sarcina Ministerul Finanţelor Publice.
Nu este îndeplinită nici o condiţie dintre cele două condiții, prevăzute art. 501 din Legea nr. 10/2001 în mod cumulativ. În ceea ce privește respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, reaua credinţă a cumpărătorilor nu poate fi pusă la îndoială în condițiile în care imobilul a fost preluat abuziv şi, prin urmare, nu putea face obiectul unui contract încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Contractul nu a fost desfiinţat prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, ceea ce impunea dovada constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
3. Valoarea imobilului în discuţie, stabilită la fondul cauzei prin raport de expertiză, nu este corectă, detaliindu-se argumentele care susţin această critică.
Reclamanţii-intimaţi au formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi au susţinut legalitatea deciziei în ceea ce priveşte toate motivele formulate.
În analiza recursului declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
1. În mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a recurentului.
Deşi susţinerea acestuia că este terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare încheiat asupra imobilului în cauză este reală, acest fapt nu determină efectele juridice pe care recurentul le pretinde.
Obligaţia de restituire a preţului către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/2005, au fost desfiinţate nu este un efect al contractului, ci o obligaţie ce decurge din lege.
Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabileşte obligaţia Ministerului Finanţelor Publice de a restitui preţul actualizat/preţul de piaţă al imobilului, după distincţiile făcute în alin. (2) şi (21) ale aceluiaşi articol.
Aceste dispoziţii legale au un caracter special, derogator de la dispoziţiile dreptului comun pe care le invocă recurentul, instituind un caz special de răspundere, din care rezultă calitatea procesuală pasivă unică a Ministerului în litigiile decurgând din restituirea preţului.
Obligaţia de răspundere pentru evicţiune a vânzătorului, aşa cum este ea stabilită de dispoziţiile art. 1337 şi urm. C. civ., este absorbită în această ipoteză de obligaţia Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, de a restitui preţul către chiriaşul evins de un terţ – fost proprietar al imobilului în cauză.
Obligaţia instituită de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este independentă de vreo culpă a debitorului obligat prin lege la restituire, astfel încât nici această critică nu poate fi reţinută.
2. Critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, normă legală reținută în susținerea soluției pronunțată în cauză, este fondată, în parte.
Norma legală menţionată impune pentru restituirea prețului de piață două cerinţe cumulative, respectiv ca actul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar acesta să fi fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Cerința desființării contractelor este explicitată prin art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, fără nicio distincţie în sensul reţinut de instanţa de apel şi, mai mult, într-un context referitor la încheierea contractelor cu respectarea Legii nr. 112/1995.
Astfel, se prevede că „ Î n cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriaşii care au cumpărat cu bună-credinţă imobilele în care locuiau şi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul (…)”.
Prin decizia nr. 463 din 16 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a soluţionat irevocabil litigiul în urma căruia reclamanţii au fost obligaţi să predea imobilul şi s-a reţinut că vânzarea acestuia a fost făcută cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 – dezlegare care se impune cu putere de lucru judecat în cauză şi determină modificarea deciziei în consecinţă, cu aplicarea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
3. Faţă de cele mai sus reţinute nu se mai impune analiza ultimei critici de recurs.
În considerarea celor arătate în analiza criticii notate sub pct. 2, cu aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul şi, cu aplicarea şi a art. 296 C. proc. civ., să dispună modificarea acesteia , în sensul admiterii apelului.
Se va schimba sentinţa, în sensul că se va admite, în parte, acţiunea, obligând pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a preţului de vânzare cumpărare din contractul din 13 noiembrie 1996, încheiat între SC A.B. SA şi D.L., actualizat în raport de indicele de inflaţie la data plăţii.
Se va trimite cauza la acelaşi tribunal pentru judecarea cererii precizatoare formulată de reclamanţi, în considerarea argumentelor ce succed:
La primul termen de judecată în faţa tribunalului, reclamanţii au formulat o cerere completatoare, prin care au solicitat, în subsidiar, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Municipiului Bucureşti, restituirea integrală a preţului apartamentului, actualizat cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective şi plata diferenţei între preţul plătit şi sporul de valoare dobândit de imobil între data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi data producerii evicţiunii – urmare căreia instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Primăriei Municipiului Bucureşti.
La ultimul termen de judecată, reclamanţii au precizat cererea subsidiară,în sensul că pârâtul pentru primul capăt de cerere este Ministerul Finanţelor, iar pentru cel de-al doilea celălalt pârât.
Faţă de modul în care a dispus, instanţa nu s-a mai pronunţat în niciun fel asupra cererii subsidiare - rezolvată în parte prin prezenta decizie, în ceea ce priveşte preţul imobilului, din contractul de vânzare-cumpărare.
În aceste condiţii, cu aplicarea art. 312 alin. (5) şi art. 297 alin. (1) C. proc. civ., se va trimite cauza la acelaşi tribunal pentru judecarea cererii precizatoare formulată de reclamanţi, în limitele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 69A din data de 1 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică decizia, în sensul că:
Admite apelul formulat de acelaşi pârât împotriva sentinţei nr. 1399 din data de 28 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Schimbă sentinţa, în sensul că:
Admite, în parte, acţiunea.
Obligă pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a preţului de vânzare cumpărare din contractul din 13 noiembrie 1996, încheiat între SC A.B. SA şi D.L., actualizat în raport de indicele de inflaţie la data plăţii.
Trimite cauza la acelaşi tribunal pentru judecarea cererii precizatoare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4852/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4856/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
