ICCJ. Decizia nr. 497/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 497/2013
Dosar nr. 4687/1/2012
Şedinţa publică din 6 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 30 decembrie 2009 sub nr. 638819712009, reclamanta SC P.C. SA Bucureşti - prin lichidator R.V.A. I.S. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu R.C.C. şi B.E.J. R.C.C., obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.059.327,00 lei şi dobânzile legale aferente, de la data executării fiecărei sume şi până la data restituirii integrale a debitului.
În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta în calitate de executor judecătoresc, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, a înfiinţat popriri concomitente asupra conturilor sale, ce le avea deschise la mai multe unităţi bancare, ceea ce a condus la dubla executare a sumelor stabilite prin titlurile executorii respective.
A mai arătat că, în scopul recuperării prejudiciului creat a emis adresele din 25 septembrie 2009 şi 24 noiembrie 2009, solicitând restituirea sumei de 2.059.327 lei, însă pârâta a refuzat, continuând să deţină şi să folosească această sumă.
Prin sentinţa civilă nr. 174 din 16 iunie 2010 Tribunalul Hunedoara, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.C.C.; a admis acţiunea şi a obligat pârâtul B.E.J. R.C.E. să restituie reclamantei suma de 2.059.327 lei şi dobânzile legale aferente pe perioada cuprinsă între data încasării şi data restituirii efective a acesteia.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut că debitul la care era obligat reclamanta s-a executat din eroare de două ori, singura cauză, care a determinat această situaţie fiind procedura de executare silită - prin poprire - care îndreptăţeşte executorul judecătoresc la poprirea conturilor bancare ale debitorului, până la executarea efectivă a creanţelor.
Raportat la demersurile reclamantei de a obţine restituirea sumelor nedatorate, instanţa de fond a apreciat că pârâta a dovedit rea-credinţă, considerent pentru care a obligat-o, prin B.E.J. R.C.C., ca în calitate de accipiens, să achite reclamantei şi dobânzile bancare legale, aferente sumei pe perioada cuprinsă între data încasării şi data restituirii efectivă a acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta R.C.C., care a solicitat schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii, invocând faptul că instanţa a procedat la schimbarea temeiului de drept a acţiunii fără a se înştiinţa părţile potrivnice şi fără a se pune în discuţia părţilor acest aspect determinant.
Apelanta a formulat în prealabil cerere de repunere în termenul de apel întrucât sentinţa nu i-a fost legal comunicată, comunicarea nefiind făcută personal către ea, ci către o persoană străină de cauză care nu avea calitatea de a primi acte de procedură sau de corespondenţă destinate persoanei fizice R.C.C., sentinţa nefiindu-i comunicată de către această persoană.
Prin decizia civilă nr. din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secţia civilă a respins cererea de repunere în termen, şi a constatat, ca tardiv declarat, apelul pârâtei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dovezii de comunicare de la fila 634, sentinţa nr. 174/2010 a Tribunalului Hunedoara a fost comunicată acestei pârâte la data de 20 august 2010, împrejurare faţă de care apelul declarat la data de 20 octombrie 2010 apare ca fiind tardiv formulat.
Instanţa de apel a mai reţinut că procedura de comunicare a sentinţei a fost legal îndeplinită cu persoana fizică R.C.C., acesteia fiindu-i comunicată sentinţa la sediul biroului notarial, persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, semnând personal dovada de comunicare, iar agentul procedural trecând numele şi prenumele acestei persoane precum şi datele de identificare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta R.C.C., arătând că, respingând cererea de repunere în termen şi constatând tardivitatea apelului declarat, instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, reţinându-se, în mod greşit, că procedura de comunicare a hotărârii de primă instanţă a fost legal îndeplinită, în condiţiile în care, persoana care a primit corespondenţa, numita C.S., nu avea mandat în acest sens, iar în cuprinsul procesului verbal de comunicare a sentinţei nu este indicată calitatea persoanei căreia i s-a făcut înmânarea, fiind incident art. 100 pct. 8 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 419 din 26 ianuarie 2012, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul pârâtei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente, şi anume, art. 103 C. proc. civ., art. 91 şi 100 pct. 7-8 C. proc. civ., comunicarea hotărârii de fond fiind realizată, în mod legal, prin funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei în cadrul B.E.J. R.C.E., respectiv, numita C.S.
Împotriva acestei decizii, la data de 25 iunie 2012, a formulat contestaţie în anulare R.C.E., arătând că soluţionarea cauzei prin respingerea cererii de repunere în termen şi constatarea tardivităţii apelului declarat de această parte împotriva hotărârii de primă instanţă echivalează cu o necercetare pe fond a cauzei, situaţie ce se circumscrie dispoziţiilor art. 317 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare „când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii" (alin. (1) pct. 1) ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă"(alin. (1) pct. 2), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol contestaţia mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunţate au fost invocate prin cererea de recurs, „dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
În speţă, deşi formal încadrată în dispoziţiile art. 317 alin. (2) teza finală C. proc. civ., contestaţia în anulare nu este motivată conform legii, în sensul că se limitează la a preciza că admisibilitatea cererii este dată de respingerea cererii de repunere în termen şi constatarea, ca tardiv, a apelului, aspecte ce echivalează, în opinia contestatoarei, cu o necercetare pe fond a cauzei, fără a dezvolta în ce constă greşeala instanţei de recurs atunci când a apreciat că soluţia instanţei de apel este corectă.
Cum contestatoarea nu a formulat în concret şi nu a dezvoltat în vreun mod niciunul din motivele de contestaţie în anulare subsumate de legiuitor dispoziţiilor legale în materie, simpla cerere formulată nu poate avea semnificaţia juridică a unei motivări, astfel cum este impusă de textul legal în mod expres.
Având în vedere că cererea nu cuprinde motivarea în fapt, ca parte integrantă a contestaţiei în anulare, aceasta nu poate fi primită, sens în care va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de R.C.C. împotriva deciziei nr. 419 din 26 ianuarie 2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 500/2013. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 486/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
