ICCJ. Decizia nr. 5114/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5114/2013
Dosar nr. 2733/1/2013
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin decizia nr. 1970 din 04 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinţei civile nr. 4941 din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În motivare, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile art. 322 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 6034 din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinţei nr. 1077 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că înscrisul (fişa postului) de care face vorbire revizuentul nu ar fi antrenat o altă soluţie în cauză.
La data de 07 mai 2013 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe cererea de revizuire formulată de A.D.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a arătat că sentinţa nr. 6034 din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, este potrivnică cu decizia nr. 1970 din 04 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Astfel, prin sentinţa nr. 6034/2012 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi a fost respinsă cererea de revizuire, ca nefondată.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 1970/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Procedând în acest fel, instanţa supremă a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 6034/2012.
Este întrunită şi condiţia triplei identităţi, întrucât fişa postului a fost modificată ilegal de către intimata şi reprezintă un înscris nou.
Prin această soluţie au fost încălcate şi drepturile fundamentale, aşa cum sunt ele garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru considerentele ce succed:
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.
Aşadar, una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
În speţă, revizuentul invocă pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti contradictorii în litigii care nu au acelaşi obiect, întrucât cererile de revizuire privesc hotărâri judecătoreşti distincte.
Astfel, prin decizia nr. 1970 din 04 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei civile nr. 4941/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 6034 din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinţei nr. 1077 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, obiect şi cauză, ceea ce nu este ipoteza din speţă.
Aşadar, lipsa identităţii de obiect, respectiv hotărâri judecătoreşti distincte, nu poate fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece nu asigură îndeplinirea cerinţei de admisibilitate impusă de acest text de lege.
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva deciziei civile nr. 1970 din 04 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5113/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 5115/2013. Civil → |
---|