ICCJ. Decizia nr. 5110/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5110/2013
Dosar nr. 1352/1/2013
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin decizia nr. 855 din 21 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins recursurile declarate de pârâtele SC S.P. SRL, SC U. SRL şi SC C. SA, prin P.C.B.R.S. IPURL, împotriva deciziei civile nr. 1111 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, şi a obligat recurentele pârâte la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. către intimaţii-reclamanţi D.A.I., J.T.G. şi J.I.Ş.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza în limitele căreia a fost legal învestită, raportat la obiectul acţiunii pendinte.
Instanţa de apel a acordat ceea ce s-a cerut, şi anume restituirea în natură a imobilului fostă „clădire-conac”, edificat parţial pe parcele de teren conform C.F. X Beregsăul Mare nr. top. BB, CC, DD, AA, în prezent evidenţiat pe parcelele nr. cad. 161/1/1, ce face parte din parcelele de teren unificate în parcele cu nr. cadastral VV din C.F. modificat Y Beregsăul Mare.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat incidenţa motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., considerându-se că există neconcordanţă şi contradicţii între considerentele hotărârii recurate, precum şi înlăturarea de către instanţă a concluziilor experţilor topografici sau reţinerea selectivă a concluziilor raportului de expertiză.
Aceasta deoarece, deşi se reţine că obiectul solicitării îl formează conacul aflat şi înscris în C.F. X SC S.P. SRL, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri se reţine că este vorba de o „construcţie” neintabulată în cartea funciară.
Instanţa de recurs a reţinut că, pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să nu cuprindă motivele pe care se sprijină sau să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
În realitate, s-a arătat că decizia recurată cuprinde considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora instanţa şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) C. proc. civ. neexistând motive contradictorii.
Nu s-au reţinut nici încălcări ale prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, întrucât acest articol nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părţi, iar motivarea hotărârii recurate este realizată într-o manieră clară de natură a exercita controlul de către instanţa de recurs.
Instanţa de recurs a mai reţinut şi că instanţa de apel nu a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, pronunţându-se în limitele în care a fost învestită legal de către reclamanţi.
Mai mult, instanţa de apel s-a conformat îndrumărilor deciziei de casare şi a judecat cauza în limitele acestei decizii. Astfel, s-a dispus de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1131/R din 10 martie 2011 să se analizeze restituirea construcţiei în litigiu potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, iar instanţa de apel a analizat şi a dispus asupra restituirii acestei construcţii în limitele deciziei de casare şi a principiului disponibilităţii părţilor.
Ca situaţie de fapt, s-a arătat că la data formulării notificării în cauză, respectiv data de 12 noiembrie 2001, art. 8 din Legea nr. 10/2001 excludea de la incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic era reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere.
Or, în cauză, aşa cum s-a menţionat în încheierea de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2006 în faţa instanţei de apel, cum s-a reţinut prin decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare şi cum s-a avut în vedere în rejudecarea pricinii în al doilea ciclu procesual, obiectul pretenţiilor deduse judecăţii îl reprezintă imobilul – construcţie despre care petenţii susţin că nu este înscris în cartea funciară, care se află pe terenul înscris în C.F. X Beregsăul Mare nr. top. BB-GG şi a cărei restituire recurenţii au solicitat-o în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, curtea de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 1/2000. Or, la data formulării notificării de către recurenţi - 12 noiembrie 2001 - dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 fuseseră abrogate prin art. 45 al O.U.G. nr. 102/2001.
În condiţiile abrogării acestor prevederi legale, apelând la procedura instituită prin Legea nr. 10/2001, recurenţii au avut o speranţă legitimă de restituire a bunului ce le-a aparţinut, întemeiată pe dispoziţiile în vigoare ale Legii nr. 10/2001, ei neputând fi obligaţi să suporte consecinţele unor modificări legislative ulterioare şi neputându-li-se imputa faptul că nu şi-au formulat pretenţiile în temeiul unei prevederi legale abrogate la data cererii de restituire.
Instanţa de recurs a mai reţinut şi că reclamanţii au făcut dovada, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 a calităţii de persoane îndreptăţite, precum şi a preluării imobilului în litigiu.
Aflat în al treilea ciclu procesual de rejudecare, obiectul cauzei a fost stabilit cu putere de lucru judecat la identificarea situării construcţiei - „conac”, în cauză efectuându-se mai multe expertize pentru a se verifica dacă acesta se află edificat pe terenul aflat în proprietatea SC C. SA, sau în afara perimetrului aparţinând acestei societăţi comerciale (conform deciziei civile nr. 32/A din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în calea de atac a apelului).
Astfel, în mod just s-a reţinut de către instanţa de apel că, din coroborarea concluziilor expertizelor tehnice de specialitate topografică şi construcţii şi a răspunsurilor la obiecţiunile formulate în parte, în mod corect instanţa de fond a reţinut că imobilul solicitat a fi restituit în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001 de către reclamanţi, se află amplasat pe actualul nr. cadastral VV aflat în proprietatea SC C. SA şi, mai apoi, transmis prin vânzări succesive către pârâtele SC S.P. SRL (fostă SC A. SRL), şi SC U. SRL.
De altfel, în mod just s-a reţinut de instanţa de apel că, la data formulării notificării de către reclamanţi, imobilul construcţie - conac se afla în administrarea şi posesia SC C. SA, aflată în lichidare.
A mai arătat instanţa de recurs şi că dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 au fost interpretate şi aplicate în mod corect de instanţa de apel. Curtea de Apel a statuat în mod just că, raportat la data depunerii notificării de către reclamanţi la sediul unităţii deţinătoare a imobilului, 28 noiembrie 2011, faţă de încheierea contractului de vânzare-cumpărare între SC C. SA şi SC A. SRL la data de 28 decembrie 2001, se impunea constatarea nulităţii absolute parţiale a acestui contract de vânzare-cumpărare. SC C. SA nu putea invoca buna sa credinţă deoarece, prin înregistrarea notificării reclamanţilor, avea reprezentarea că imobilul în litigiu este revendicat de aceştia.
În mod corect s-a reţinut că şi cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat de SC S.P. SRL (fostă SC A. SRL) şi SC U. SRL este lovit de nulitate absolută parţială, pentru imobilul în litigiu, în virtutea principiului efectelor nulităţii actelor juridice, conform căruia anularea actului iniţială atrage şi anularea actului subsecvent.
Nici dobânditoarea SC A. SRL nu poate invoca buna sa credinţă, în condiţiile în care ea avea posibilitatea să verifice modalitatea în care imobilul a intrat în patrimoniul SC C. SA, şi de aici, să depună diligentele necesare şi să verifice în concret dacă, în privinţa obiectului contractului, există declanşată procedura de revendicare de foştii proprietari sau persoanele îndreptăţite potrivit legii.
A fost înlăturată susţinerea recurenţilor în sensul că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a prescris, în ceea ce priveşte termenul în care aceştia puteau solicita nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, cu motivarea că termenul special de 1 an prevăzut de dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prelungit ulterior, a fost instituit de la data intrării în vigoare a legii, dar această dispoziţie legală specială nu se poate aplica decât actelor juridice de înstrăinare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Nu se poate invoca faptul că dreptul la acţiune de a solicita nulitatea absolută a unui contract încheiat în 2008 (cum este cazul celui de-al doilea contract încheiat) s-ar fi prescris, deoarece nu s-a solicitat nulitatea acestuia până la data de 14 august 2002, (deci anterior încheierii sale cu 6 ani), constatarea nulităţii neputând fi cerută decât după data încheierii acestui act juridic.
Împotriva acestei decizii SC S.P. SRL a formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivare, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv referitor la contradicţiile existente în decizia nr. 1111 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Astfel, instanţa de recurs a respins acest motiv de recurs, fără însă a-l analiza şi fără a răspunde tuturor argumentelor invocate de recurenta.
A arătat că noţiunea de proces echitabil presupune un examen efectiv al tuturor argumentelor părţilor, aşa cum a statuat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Perez contra Franţei, Van der Hurk contra Olandei, Albină contra României.
De asemenea, instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la încălcarea art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi ale art. 480 C. civ.
Deşi toate acestea au fost invocate prin motivele de recurs, instanţa a omis să le cerceteze şi nu a prezentat argumentele pentru care a înlăturat susţinerile recurentei.
Contestatoarea a mai arătat şi că hotărârea atacată se întemeiază pe o greşeală materială.
Instanţa de recurs a apreciat că în apel s-a acordat ceea ce s-a cerut, şi anume restituirea în natură a imobilului fostă clădire conac, ignorând că decizia din apel este ambiguă, făcând confuzie între terenul arabil de 51 ha şi cel de 5.771 m.p.
Această este o greşeală materială şi nu una de judecată, pentru că priveşte aspecte formale ale judecăţii şi nu interpretarea greşită a unor probe sau texte de lege.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:
Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. „hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.
Prin această ipoteză legiuitorul a avut în vedere greşeli materiale, în urma cărora instanţa ar fi pronunţat o soluţie greşită.
În speţa de faţă, contestatoarea pretinde că decizia nr. 855 din 21 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, este rezultatul unei greşeli materiale, instanţa omiţând să cerceteze motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Înalta Curte constată că acest motiv de contestaţie în anulare este neîntemeiat, în cuprinsul deciziei de recurs a fost analizat şi respins acest motiv de recurs.
Instanţa de recurs a arătat că decizia recurată cuprinde considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora instanţa şi-a format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) C. proc. civ. neexistând motive contradictorii.
Împrejurarea că instanţa nu ar fi răspuns tuturor argumentelor formulate de recurentă nu este de natură să atragă incidenţa art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., pentru că instanţa de recurs a analizat motivul de recurs, respingând-l.
A mai susţinut contestatoarea că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la încălcarea art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi ale art. 480 C. civ.
Înalta Curte constată că şi acest motiv de contestaţie în anulare este neîntemeiat, în cuprinsul deciziei de recurs a fost analizat şi respins acest motiv de recurs.
Astfel, instanţa de recurs s-a pronunţat expres în acest sens, arătând că nu există neconcordanţe sau contradicţii cu privire la imobilul „conac” edificat iniţial pe parcela din C.F. X Beregsăul Mare şi în prezent pe parcela cadastrală TT, ce face parte din parcelele de teren unificate în parcela cu număr cadastral VV din C.F. Y Beregsăul Mare.
Înalta Curte constată că, în realitate, contestatoarea invocă greşeli de judecată ale instanţei de recurs.
Prin urmare, nefiind întrunite condiţiile art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., precum şi înscrisul depus la dosar, urmează să oblige contestatoarea SC S.P. SRL la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat către intimaţii D.A.I., J.T.G., J.I.Ş., J.M. şi J.M.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S.P. SRL împotriva deciziei civile nr. 855 din 21 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii D.A.I., J.T.G., J.I.Ş., J.M. şi J.M.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5109/2013. Civil. Hotarâre care sa tina loc... | ICCJ. Decizia nr. 5111/2013. Civil → |
|---|
