ICCJ. Decizia nr. 5228/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5228/2013
Dosar nr. 8672/99/2011
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin cererea formulată la Tribunalul Iaşi, reclamanta Parohia Ortodoxă „S.T.” a chemat în judecată pe pârâta U.A.T. Horleşti, solicitând să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilelor: Biserică, anexe, teren intravilan în suprafaţă de 2.806 m2 situat în intravilanul sat Scopoşeni, com. Horleşti, Jud. Iaşi, teren arabil şi fânaţ în suprafaţă de 14 ha 5.544 m2, casă parohială şi terenul aferent în suprafaţă de 1 ha 1.602 m2, cimitirul sat. Scopoşeni în suprafaţă de 1 ha 805 m2 .
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilele litigioase au fost dintotdeauna în posesia şi folosinţa Parohiei Ortodoxe „S.T.”, sat Scopoşeni, com. Horleşti, Jud. Iaşi, posesie exercitată de mai bine de 30 ani în mod continuu, netulburat şi sub nume de proprietar.
Prin Sentinţa civilă nr. 2681 din 31 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă „S.T.”, sat. Scopoşeni, com. Horleşti, Jud. Iaşi în contradictoriu cu U.A.T. com. Horleşti, prin Primar.
S-a constatat că reclamanta este proprietara suprafeţei de 958 mp teren din intravilan sat Scopoşeni în raportul de expertiză întocmit de ing. V.M. şi a construcţiilor ridicate pe acest teren identificate astfel:
- C1 - Biserica cu suprafaţa construită la sol de 126 mp,
- C2 - prăznicarul cu suprafaţa de 58 mp,
- C3 - Clopotniţa cu suprafaţa de 21 mp,
- C4 - şi C5 morminte cu suprafaţa de 4 mp şi respectiv 3,5 mp, conform raportului de expertiză efectuat de ing. V.M. ce face parte integrantă din hotărâre.
Totodată, s-a respins cererea reclamantei având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 2.806 mp intravilan sat Scoposeni, com. Horleşti, teren arabil şi fânaţ în suprafaţă de 14 ha 5.544 mp, casă parohială şi teren aferent în suprafaţă de 1 ha şi 1.602 mp şi cimitirul sat. Scoposeni în suprafaţă de 1 ha 805 mp.
Instanța a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel reclamanta Parohia Ortodoxă „S.T.”
Prin motivele de apel depuse la dosar în termenul procedural reclamanta a arătat că în mod greşit s-a respins cererea de constatare a dreptului său de proprietate pentru suprafaţa de 2.806 m2,aflată în intravilanul sat. Scopoşeni.
A motivat apelanta că această suprafaţă de teren este parte integrantă cu suprafaţa de 958 m2 pentru care li s-a constatat dreptul de proprietate, suprafaţă care se află în preajma bisericii, primind denumirea de cimitir deoarece sunt mormintele fostului preot paroh şi a câtorva enoriaşi. A arătat că cimitirul, care a fost deţinut de către parohie încă din 1938, are o suprafaţă mult mai mare respectiv de 10.805 m2, care ar intra sub incidenţa Legii nr. 213/1993. A susţinut că suprafeţele de teren care fac obiectul cererii de apel nu au un regim special care să nu poată face obiectul uzucapiunii, fiind deţinute încă din anul 1938 de către parohie.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate în parte sub aspectul constatării că şi pentru suprafaţa de 2.806 m2 a operat prescripţia achizitivă de 30 de ani.
Prin Decizia civilă nr. 33 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, a respins apelul declarat de Parohia Ortodoxă „S.T.”, sat Scopoşeni, com. Horleşti, Jud. Iaşi, împotriva Sentinţei civile nr. 2681 din 31 octombrie 2012 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia civilă.
A fost respinsă cererea de cheltuieli de judecată în apel formulată de U.A.T. com. Horleşti, Jud. Iaşi.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Preliminar analizării criticilor formulate în cuprinsul motivelor de apel, analiza cât mai precisă a uzucapiunii ca mod de dobândire a proprietăţii trebuie să aibă în vedere şi normele de drept tranzitorii adoptate odată cu intrarea în vigoare a noului C. civ. Astfel, potrivit art. 82 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului C. civ., dispoziţiile art. 930 – 934 din noul C. civ. privitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării lui în vigoare, adică după data de 1 octombrie 2011. Pentru cazurile în care posesia aptă să conducă la dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune a început înainte de această dată – astfel cum se pretinde de reclamantă în speţa de faţă – rămân aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei, respectiv în cazul de faţă, dispoziţiile în materie de uzucapiune reglementate de C. civ. român de la 1864 la care instanța de fond trebuia să se refere.
Aceste prevederi ale legii speciale sunt în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile noului C. civ., privitoare la aplicarea legii civile în timp, care prin dispoziţiile art. 6 alin. (4), dispun ca prescripţiile (extinctive), decăderile şi uzucapiunile începute dar neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
Pe fondul cauzei, sub aspectul criticilor referitoare la respingerea solicitării privind constatarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2.806 m2 intravilan Scopoşeni, instanţa de fond în mod corect a reţinut că, în raport de regimul juridic stabilit terenului respectiv, uzucapiunea nu poate opera în raport de dispoziţiile înscrise în art. 1890 C. civ.
Pe baza materialului probator administrat în faţa instanţei de fond, în mod corect s-a stabilit asupra regimului juridic al imobilului – teren în suprafaţă de 2.806 m2 intravilan sat. Scopoşeni şi care face obiectul criticilor de apel - în sensul concluzionării că terenul respectiv face parte din domeniul public al U.A.T. Horlești.
Deşi regulă generală în sistemul fostului C. civ. de la 1864, se consideră că uzucapiunea se aplică în privinţa bunurilor imobilele, aceasta însă nu operează în privinţa bunurilor imobile proprietate publică întrucât atât Constituţia, cât şi dispoziţiile cuprinse în legile speciale prevăd că acestea sunt inalienabile şi imprescriptibile. De asemenea, potrivit art. 120 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, bunurile care fac parte din domeniul public al unităţii administrativ – teritoriale sunt imprescriptibile, inalienabile şi insesizabile.
Sub aspectul regimului juridic al terenului în suprafaţă de 2.806 m2 corect s-a reţinut din materialul probator că acesta nu poate forma obiect al prescripţiei achizitive întrucât terenul respectiv potrivit naturii şi destinaţiei legii face parte din domeniul public local al sat Scopoşeni, com. Horleşti, Jud. Iaşi, astfel cum rezultă din art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică. Astfel, din înscrisurile depuse de reclamantă în susţinerea acţiunii, coroborate cu raportul de expertiză topografică efectuat în cauză a rezultat că din identificare - conform planului cadastral de încadrare în zonă şi a măsurătorilor efectuate în teren - suprafaţa reală actuală de teren este de 2.945 m 2 are destinaţia de cimitir.
Nu poate fi primită susţinerea apelantei, potrivit căreia terenul respectiv se află în preajma bisericii, primind doar denumirea de cimitir, deoarece ar fi doar mormintele fostul preot paroh şi a câtorva enoriaşi, terenul fiind diferit de cel în suprafaţă de 958 m2 intravilan Scopoşeni, pe care sunt ridicate construcţiile C1 cu destinaţie Biserică, C2 – prăznicar, C3 - clopotniţă şi C5 – două monumente cu suprafaţa de 4 m2 şi respectiv 3,5m2.
S-a mai reţinut că intimata-pârâtă este titulara dreptului de proprietate publică, drept dobândit prin efectul legii, atâta timp cât dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 stabilesc fără echivoc bunurile care fac parte din domeniul public al comunei, fiind indicate expres în conținutul pct. III din anexa legii.
Drept urmare, având în vedere afectațiunea specială de utilitate publică determinată prin lege a terenului în suprafață de 2.806 mp. ce face obiectul criticilor și având în vedere caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate publică, în mod judicios instanța de fond a concluzionat asupra imprescriptibilităţii achizitive în privința suprafeţei de 2.906 m2, atâta timp cât terenul aparţine domeniului public al unităţii administrativ teritoriale a com. Horleşti, Jud. Iaşi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă S.T., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că în mod greşit, în raport de materialul probator administrat, s-a reţinut că terenul face parte din domeniul public al unităţii administrative, şi că astfel nu poate face obiect al dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă.
Că, deşi s-a reţinut apartenenţa imobilului la domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei hotărârii consiliului local în acest sens, conform art. 21 din Legea nr. 213/1998.
U.A.T. a com. Horleşti, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi a arătat că bunul este inclus în domeniul public al localităţii, fiind emisă Hotărârea C.L. nr. 18/1999, cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998.
Intimata a depus la dosar dispoziția de constituire a comisiei de inventariere a bunurilor aparținând domeniului public şi privat al com. Horleşti şi dovada publicării în M. Of. a anexei privind bunurile care aparţin domeniului public al com. Horleşti.
Recursul este nefondată pentru următoarele considerente:
Trecerea unui bun din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului judeţean sau a consiliului local, conform art. 8 din Legea nr. 213/1998.
Actul administrativ prin care se face această trecere din domeniul privat în domeniul public poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă, în a cărei rază teritorială se află bunul conform legii contenciosului administrativ [art. 8 alin. (2)].
Numai dreptul de proprietate privată se poate dobândi prin uzucapiune, dreptul de proprietate publică şi drepturile reale constituite pe temeiul acestuia, neputând fi dobândite în acest mod.
Bunurile care aparţin domeniului public nu sunt susceptibile de apropriere în nici o formă şi pe nici o cale, ele fiind inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile potrivit art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.
Bunul în litigiu, aşa cum a fost acesta individualizat prin raportul de expertiză şi în raport de destinaţia sa, de cimitir, aparţine domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, făcând obiectul unei clauze legale de inalienabilitatea, prevăzute de art. 3 şi anexa la Legea nr. 213/1998, şi nu poate fi dobândit prin uzucapiune.
Caracterul de bun aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale rezultă şi din Hotărârea C.L. nr. 18/1999, anexa privind bunurile incluse în această categorie fiind publicată în M. Of.; hotărârea consiliului local nu a fost atacată la instanţa de contencios administrativ.
În mod legal a apreciat instanța, în raport de natura şi destinaţia bunului, de caracterul legal inalienabil şi de declararea utilității publice a bunului, că acesta nu poate face obiect al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă S.T. împotriva Deciziei nr. 33 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5227/2013. Civil. Recunoaştere paternitate.... | ICCJ. Decizia nr. 5229/2013. Civil. Hotarare care sa ţină loc... → |
|---|
