ICCJ. Decizia nr. 5225/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5225/2013
Dosar nr. 46395/3/2011
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta SC C.C.I. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.T.C.T., C.N.A.D.N.R., Comisia Locală pentru Aplicarea Legea nr. 198/2004 şi C.L. Popeşti Leordeni obligarea pârâtei să pună în aplicare hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 14 din 10 august 2010 prin care s-a hotărât ca suma de 139.400 euro să fie consemnată pe numele expropriatului reclamant şi a creditorilor menţionaţi în termen de 30 de zile de la data când hotărârea devine definitivă.
Până la data plăţii sumei de bani ce reprezintă valoarea suprafeţei de teren expropriată de 697 mp. ce aparţinea societăţii reclamante să fie obligată pârâta să plătească daune cominatorii de 100 euro pe zi de întârziere până la plata efectivă a contravalorii mai sus indicate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 10 august 2010 a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor în baza Legii nr. 198/2004 prin care suprafaţa de teren de 697 mp. situată în com. Popeşti - Leordeni, Jud. Ilfov, cu nr. cadastral, și C.F., a fost expropriată.
În baza acestei legi a fost stabilită contravaloarea terenului expropriat la suma de 139,400 euro pentru suprafaţa de 697 mp.
Prin Sentinţa nr. 1541 din 20 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinându-se că reclamanta nu a dovedit că s-a adresat expropriatorului în termenul prevăzut la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 cu cerere de plata însoţită de actele doveditoare. Numai după parcurgerea procedurii stabilite prin lege reclamanta poate invoca şi dovedi neîndeplinirea obligaţiilor legale stabilite de legiuitor în sarcina expropriatorului, în speţă C.N.A.D.N.R.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta arătând că a depus cererea şi actele doveditoare şi, ca urmare a îndeplinirii acestei obligaţii a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor din data de 10 august 2010.
Dacă reclamanta nu depunea cererea şi actele doveditoare nu se putea emite această hotărâre, deci condiţia a fost îndeplinită aşa că argumentul instanţei trebuie înlăturat.
Pe parcursul derulării procesului în apel, intimatul pârât Ministerul Transporturilor a depus o precizare, la termenul din 6 februarie 2013, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. La acelaşi termen, reprezentantul Ministerului Transporturilor a şi susţinut verbal excepţia, iar cauza s-a amânat la 27 februarie 2013 pentru a se discuta calificarea căii de atac şi a se comunica precizarea. Prin încheierea de la 27 februarie 2013 instanţa a calificat calea de atac ca fiind apel şi a amânat pronunţarea la 6 martie 2013.
Prin Decizia civilă nr. 79/ A din 6 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor să pună în aplicare hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 14/2010 şi să fie consemnată suma stabilită prin hotărâre pe numele expropriatului conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 255/2010. A respins cererea de acordare a daunelor cominatorii, ca prematur formulată.
Analizând dispoziţiile Legii nr. 255 din 14 decembrie 2010, instanţa a constatat că potrivit art. 19 alin. (2), cererea pentru plata despăgubirilor va conţine numele şi prenumele titularilor drepturilor reale adresa de domiciliu şi actele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat.
Cererea, împreună cu documentele doveditoare originale sau copii legalizate, va fi depusă în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoştinţa publică, prin afişare la sediul consiliului local pe raza căruia se află imobilul.
Conform alin. (5) din acelaşi articol, în cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cererea sau documentele doveditoare potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), expropriatorul va notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor şi le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului şi vor fi eliberate în condiţiile acestei legi.
Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condiţiile acestei legi, se comunică solicitantului conform art. 20, iar în termen de cel mult, 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilirea cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi.
În această situaţie, instanţa a constatat că şi în situaţia în care titularii drepturilor reale nu depun cererea sau documentele doveditoare, expropriatorul are obligaţia de a notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor şi a le consemna într-un cont bancar, conform art. 19 din Legea nr. 255/2010, iar după emiterea hotărârii cuantumului despăgubirilor, trebuie să efectueze plata acestora, către titularii drepturilor de proprietate, prin transfer bancar sau numerar.
În prezenta cauză, a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor pentru suprafaţa de 697 mp, situată în com. Popeşti Leordeni, Jud. Ilfov, fiind stabilit cuantumul despăgubirii cuvenită apelantei-reclamante, iar în situaţia în care acesta nu a depus cererea şi documentele doveditoare, expropriatul are obligaţia de a consemna într-un cont bancar, deschis pe numele expropriatului suma stabilită prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor în sumă de 139.400 euro şi să efectueze plata conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 255/2010.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii. În argumentare, a susţinut că legea 198/2004 prevede la art. 9 numai situaţia în care expropriatul poate contesta doar cuantumul despăgubirii acordate. Intrucât legea specială stabileşte întreaga procedură ce trebuie urmată, a apreciat că acţiunea reclamantei este inadmisibilă. A mai susţinut că instanţa a aplicat greşit prevederile Legii nr. 255/2010.
Împotriva acestei decizii, precum şi a încheierilor de şedinţă din 6 februarie 2013 şi 27 februarie 2013, a declarat recurs şi pârâtul Ministerul Transporturilor, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive prin precizare depusă la 24 ianuarie 2013, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii. În argumentare a arătat că în urma H.G. nr. 24/2013 nu mai are nici o atribuţie privind exproprierile, aceste atribuţii fiind preluate de D.P.I.S., iar în speţă calitatea de expropriator a avut-o C.N.A.D.N.R. care a trecut sub autoritatea acestui departament.
Recursurile nu sunt fondate.
Inadmisibilitatea unei acţiuni reprezintă o sancţiune care face imposibilă analizarea fondului cauzei ce a fost greşit îndreptată, nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, sau prin care reclamantul tinde la satisfacerea unor pretenţii pentru care s-a ales o cale greşită de valorificare.
Acţiunea în plata despăgubirii datorate ca urmare a exproprierii formulată de reclamanta SC C.C.I. SRL are ca obiect o obligaţie de a face, ce derivă din neîndeplinirea obligaţiei de a plăti despăgubirea în termenul legal. Această acţiune nu poate fi respinsă ca inadmisibilă întrucât nu este îndeplinită nici una dintre condiţiile menţionate. Mai mult, pentru stabilirea modalităţii în care pârâtul şi-a executat obligaţiile legale sau pentru a analiza eventualele impedimente care au survenit în neîndeplinirea acestora, este necesară analiza cauzei pe fond.
Deşi hotărârea de stabilire a despăgubirilor din data de 10 august 2010 a fost emisă sub incidenţa Legii nr. 198/2004, iar acţiunea s-a depus după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 255/2010, care prevede expres la art. 32, că în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi.
Instanţa de apel a aplicat corect prevederile Legii nr. 255/2010, mai precis ale dispoziţiilor art. 21, care stipulează că, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirii către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate. Din interpretarea acestui text legal rezultă că legiuitorul a instituit, printr-o normă cu caracter imperativ, o obligaţie în sarcina expropriatorului care trebuie îndeplinită în termenul expres stipulat. De remarcat este faptul că acestei obligaţii îi corespunde dreptul corelativ al expropriatului de a încasa despăgubirile.
În urma acestei analize, este evident că termenul de cel mult 90 zile operează în favoarea expropriatului.
Ca urmare a nerespectării acestui termen imperativ de 90 de zile, expropriatorul este de drept pus în întârziere şi poate fi obligat, potrivit art. 1088 şi 1079 C. civ., la plata de daune interese pentru neexecutare.
De asemenea, instanţa de apel a interpretat corect şi dispoziţiile art. 19 alin. (5) din Legea nr. 255/2010 potrivit cărora şi în cazul în care persoana expropriată nu depune cererea sau documentele doveditoare pentru plata despăgubirilor, expropriatorul va notifica acesteia sumele propuse pentru plata despăgubirilor şi le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului, iar despăgubirile vor fi eliberate în condiţiile prezentei legi.
Prin calitatea procesuală se înţelege titlul sau modul în care o persoană participă într-un raport juridic, îndreptăţind-o să fie parte în proces.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic.
În speţă, exproprierea a fost realizată de Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R ca reprezentant al Statului Român, astfel încât el are calitatea de expropriator şi urmează să fie obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Împrejurarea că prin H.G. nr. 7/2013, C.N.A.D.N.R a trecut în subordinea D.P.I.S., nu are nici o relevanţă, întrucât prin acest act normativ nu se precizează expres că noul departament înfiinţat ar prelua şi atribuţiile anterioare ale C.N.A.D.N.R. Ca atare, departamentul respectiv va avea atribuţii în procedura exproprierii numai după data înfiinţării, respectiv 15 ianuarie 2013.
Având în vedere considerentele expuse, potrivit cărora nu se poate reţine nici una dintre criticile formulate, recursurile se privesc ca nefondate şi vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.N.A.D.N.R S.A. prin mandatar D.A.C.M. SRL împotriva Deciziei nr. 79/ A din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva aceleiaşi decizii, precum şi a încheierilor de şedinţă din 6 februarie 2013 şi 27 februarie 2013.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5223/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5226/2013. Civil → |
|---|
