ICCJ. Decizia nr. 5411/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5411/2013
Dosar nr. 3634/117/2008
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., retine următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 26 august 2008 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta SC E.V.W. H. SRL a solicitat obligarea Statului Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA la plata suma de 1.844.000 euro cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în comuna Gilău judeţul Cluj, arabil în intravilan cu ieşire la D.N. 1, parcele topografice (numere vechi) în suprafaţă de 16.800 mp, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, se arată că reclamanta este proprietara tabulară actuală al imobilului, achiziţionat în vederea edificării unei construcţii cu destinaţia „showroom auto" şi atelier de reparaţii autocamioane, necesare desfăşurării activităţii proprii.
Prin certificatul de urbanism din 2006 solicitat de aceştia în vederea demarării construcţiilor, au fost informaţi de Consiliul Local Gilău că imobilul urma a fi afectat de construcţia autostrăzii Braşov - Oradea, fără a se specifica măsura în care imobilul va face obiectul unei eventuale exproprieri.
În vederea clarificării situaţiei imobilului, reclamanta a solicitat Consiliului Local Gilău să îi comunice planurile cu amplasamentul lucrării precum şi lista imobilelor propuse spre expropriere în zona respectivă, în condiţiile în care aceste informaţii nu au fost aduse la cunoştinţa publică, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, respectiv art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare ale acestei legi.
În pofida insistenţelor de care au dat dovadă, aceste informaţii nu le-au fost comunicate. Faţă de această situaţie, au acţionat în justiţie, solicitând obligarea Consiliului Local al Comunei Gilău şi a Primarului Comunei Gilău la afişarea la sediul Consiliului Local a planurilor cu amplasamentul lucrării precum şi a listei imobilelor propuse spre expropriere. În urma acestui demers judiciar, cele două autorităţi administrative au făcut publice informaţiile în cauză.
Prin H.G. nr. 245/2008, a fost aprobat amplasamentul lucrării „Secţiunea 2B" pe teritoriul localităţilor Câmpia Turzii, Gilău, Floreşti, Săvădisla, Petreştii de Jos, Luna şi Sănduleşti din judeţul Cluj din cadrul obiectivului de investiţie Autostrada Braşov-Cluj-Borş. În continuare, s-a derulat procedura specială de expropriere reglementată de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale şi de Normele metodologice de aplicare acesteia.
În data de 14 aprilie 2008, reclamanta a fost notificată de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 cu privire la declanşarea procedurii de expropriere a imobilului, comunicându-se totodată prima ofertă de expropriere, prin care cuantumul despăgubirii a fost stabilit la suma de 285.600,00 euro.
În data de 21 aprilie 2008, reclamanta a comunicat în scris Comisiei dezacordul cu privire la suma propusă cu titlu de despăgubiri, şi, ca urmare, Comisia a comunicat reclamantei o nouă adresă, prin care cuantumul despăgubirii a fost majorat la suma de 495.600,00 euro.
În data de 5 mai 2008, reclamanta a comunicat în scris, pentru a doua oară, refuzul cu privire la noul cuantum propus.
În data de 9 mai 2008, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis Hotărârea cu privire la exproprierea imobilului, prin care s-au stabilit despăgubiri în sumă de 1.824.600,96 lei, reprezentând echivalentul în lei a 495.600,00 euro, pe care reclamanta a refuzat să o accepte, reţinându-se poziţia acesteia, în sensul că preţul pe metru pătrat este sub valoarea de circulaţie a terenurilor din zona respectivă.
Prin comunicarea Hotărârii de stabilire a despăgubirii, însoţită de Procesul-verbal de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, la data de 13 august 2008, a luat sfârşit etapa administrativă a procedurii de expropriere.
Reclamanta a arătat că despăgubirile pe care le solicită se compun din valoarea reală a imobilului de 1.344.000 euro, pe de o parte, iar pe de altă parte din suma de 500.000 euro, reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere şi care constă în nerealizarea proiectului de construcţie, care a constituit scopul achiziţionării imobilului de către reclamantă.
Ulterior, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită de la pârâtă plata sumei de 3.054.725 euro, în echivalent lei la curs B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul din litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 694 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis, în parte, acţiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.167.872 euro, în echivalent lei la curs B.N.R. din ziua plăţii efective, cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul expropriat situat în comuna Gilău, jud. Cluj, arabil intravilan cu ieşire la D.N. 1, tarla 18, în suprafaţă de 16.800 mp. Prin aceeaşi hotărâre a fost obligat pârâtul şi la achitarea sumei de 19.835,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea acestui cuantum, experţii, precum şi instanţa, au ţinut seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Raportându-se la acest text de lege, tribunalul a apreciat că despăgubirea care i se cuvine reclamantei este de 2.167.872 euro, reprezentând valoarea stabilită de experţi în considerarea metodei comparaţiei de piaţă.
Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de a-i fi acordate despăgubirile de 3.052.752 euro, deoarece faptul că aceasta intenţiona să construiască un showroom pe acest teren nu poate reprezenta un prejudiciu în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, exproprierea fiind un act al puterii de stat şi nu o faptă delictuală, şi mai mult în speţă se pune problema unei intenţii a reclamantei, neexistând nici un început de edificat pe acest teren care să contureze intenţiile reclamantei.
Prin Decizia nr. 8/ A din 31 ianuarie 2013 Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis în parte, apelurile declarate de reclamantă şi de pârât, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 170.402,4 euro sau echivalentul în lei la data plăţii pentru suprafaţa expropriată de 13.524 mp; a compensat cheltuielile de judecată ale părţilor în toate instanţele.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că totalul suprafeţei expropriate este de 13.542 mp şi nu de doar 11.452 mp, pentru cât au fost acordate despăgubiri prin hotărârea de expropriere, aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit de ing. exp. E.D. corectat (aflat laf. 201-211, filele 315-316 dosar curte, vol. II).
Cu privire la edificarea unui showroom, curtea de apel a reţinut că reclamanta a obţinut un certificat de urbanism, în data de 24 iulie 2006, privind construirea unui showroom auto pe terenul proprietatea sa, situat în intravilanul localităţii Gilău, în cuprinsul acestui certificat menţionându-se că terenul obiect al acestuia este afectat de traseul autostrăzii Braşov-Oradea.
Autorizaţia de construire nr. 70 a fost emisă la data de 28 iulie 2008, la aproape 3 luni de la data exproprierii (filele 66- 68 dosar curte, vol. I), însă, din cuprinsul ei, rezultă că se referă la un alt teren, respectiv parcela din CF Gilău, aspecte ce au fost invocate şi de pârâtă prin notele de şedinţă depuse la 15 martie 2010 (filele 150-152 dosar curte vol. I).
Contractul de prestări de servicii proiectare a fost încheiat la data de 1 iulie 2008, la aproape 2 luni de la data hotărârii de expropriere (filele 40-142 dosar tribunal).
Toate acestea după ce reclamanta a solicitat informaţii privind traseul exact al autostrăzii, obţinând şi sentinţa civilă nr. 2093 din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, secţia mixtă, de conflicte de muncă şi contencios administrativ şi fiscal, (filele 27-29 dosar tribunal), copia planului de situaţie afişat la Primăria Gilău cu privire la traseul şi zona afectată de autostradă fiindu-i comunicată anterior (filele 33-34 din acelaşi dosar), procesul verbal de afişare fiind întocmit abia în data de 18 aprilie 2008, după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, însă anterior hotărârii de expropriere (fila 47 din acelaşi dosar).
Reclamanta a cumpărat un alt teren în aceeaşi localitate, la circa 3 km de cel expropriat, cu acces din şoseaua E 60, dar printr-un drum de şantier neamenajat, pe care a construit un showroom, conform declaraţiilor date de reprezentantul acesteia, consemnate în încheierea şedinţei publice din 17 februarie 2011 (fila 318 dosar curte, vol. I) şi primului raport de expertiză dispus în apel (filele 54-58 dosar curte, vol. II).
A doua expertiză întocmită în apel a concluzionat că toate terenurile din zonă au fost achiziţionate pentru construirea unor spaţii comerciale, showroom, depozite etc. şi că cele două amplasamente sunt echivalente, neexistând vreun prejudiciu din mutarea investiţiei pe un alt amplasament (fila 9 dosar curte, vol. III).
Ca atare curtea de apel a apreciat că valoarea oferită de expropriator cu titlu de despăgubire este similară cu valoarea altor terenuri din zonă, nedovedindu-se un prejudiciu mai mare sub aspectul modului de stabilire a valorii unui mp de teren.
Faptul că reclamanta nu a putut edifica un showroom pe terenul expropriat nu-i cauzează un prejudiciu suplimentar, întrucât a construit altul în apropiere, pe un teren pe care-l avea în proprietate. Oricum, actele depuse privind intenţia edificării unui astfel de spaţiu nu se referă la terenurile expropriate obiect al prezentului litigiu.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC E.V.W. .H. SRL a formulat recurs.
Printr-o primă critică a arătat că a fost greşit aplicat art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte modul de stabilire a despăgubirilor.
Astfel, instanţa nu a luat în considerare valoarea stabilită prin raportul de expertiză, înlăturând în mod nelegal valorile stabilite de experţi, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Mai mult, la pronunţarea soluţiei, instanţa a considerat că valoarea de piaţă prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/2004 poate fi stabilită doar comparativ cu preţurile ce reies din contractele de vânzare cumpărare, înlăturând expertiza efectuată pe baza ofertelor de vânzare. Astfel, instanţa în mod nejustificat a înlăturat contractele efectiv încheiate în anul 2008, iar ultima expertiză a avut în vedere un singur contract de vânzare cumpărare.
Printr-o a doua critică, reclamantă arată şi că instanţa de apel nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor prejudiciul rezultat din faptul că nu a putut să construiască pe teren un showroom auto, deşi a făcut dovada demarării procedurilor administrative de autorizare a construcţiei.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct 9 C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 26. alin. (1) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite" şi alin. (2) „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Instanţa de apel a fost preocupată să respecte întocmai condiţiile legii, dispunând în acest sens întocmirea a două expertize, la care s-au formulat obiecţiunii şi a procedat inclusiv la audierea expertului, pentru a se lămuri cu privire la modul în care au fost aplicaţi coeficienţii de corecţie şi cum s-a apreciat evoluţia preţurilor la terenuri.
S-a reţinut ca situaţie de fapt, din probele administrate, că suprafaţa terenului expropriat de la reclamantă este mai mare decât cea trecută în hotărârea de expropriere, fiind, în realitate, de 13.524 mp.
Pentru stabilirea valorii imobilului expropriat, instanţa de apel a procedat la întocmirea de expertize de specialitate.
Concluziile primei expertize întocmite au fost înlăturate, deoarece experţii desemnaţi au întocmit două expertize distincte, în loc de una singură.
Ca atare, instanţa de apel a numit noi experţi pentru refacerea expertizei, solicitând acestora să ţină seama de contractele de vânzare depuse la dosar atât de reclamantă cât şi de pârâtă.
Expertiza astfel întocmită s-a raportat la data hotărârii de expropriere, respectiv luna mai 2008, având în vedere două contracte de vânzare cumpărare şi o ofertă din ziar, la data întocmirii primei expertize efectuată în dosarul tribunalului, luna aprilie 2009, precum şi la data efectuării primei expertize din apel, aprilie 2012.
Experţii au răspuns la obiecţiunile formulate de pârâtă, iar instanţa de apel a procedat şi la audierea unuia dintre cei trei experţi, pentru a se lămuri cu privire la modul în care s-au aplicat coeficienţii de corecţie şi cum s-a apreciat evoluţia preţurilor la terenuri.
Ca atare, pentru a stabili cuantumul despăgubiri la suma de 170.402,4 euro, curtea de apel a respectat inclusiv prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în sensul că a coroborat concluziile expertizelor cu toate înscrisurile depuse la dosar de către părţi, care se refereau la anul 2012, anul întocmirii expertizei din apel.
Înalta Curte constată că este nefondată critica reclamantei, în sensul unei greşite aplicări a art. 26, mai sus citat.
Aceasta deoarece stabilirea preţului de piaţă a unui bun presupune administrarea de către părţi a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi, pe cale de consecinţă, analizarea şi aprecierea acestora de către judecătorul fondului, ceea ce instanţa de apel a făcut şi a argumentat pe larg.
În analiza criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate, doar omisiunea instanţelor de fond de a analiza şi respecta criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuţie o problemă de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Însă calitatea probatoriilor administrate de părţi, în susţinerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii şi, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pune în discuţie o problemă de temeinicie a hotărârii.
Astfel, criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experţilor, admiterea sau respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere şi interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 C. pr. civ.
În ceea ce priveşte prejudiciul rezultat din faptul că nu a putut să construiască pe teren un showroom auto, Înalta Curte a reţinut că şi această critică este nefondată.
Deşi recurenta susţine că noţiunea de prejudiciu este suficient de largă încât implică orice rezultat vătămător de natură patrimonială sau nepatrimonială, Înalta Curte constată că art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că prejudiciul îl reprezintă daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Aşa fiind, corect au reţinut instanţele de fond că împrejurarea invocată de recurentă nu reprezintă un prejudiciu în sensul mai sus arătat, aceasta deoarece reclamanta nu a făcut dovada intenţiei construirii spaţiului comercial, câtă vreme certificatul de urbanism solicitat anterior demarării proceduri de obţinere a avizelor precizează că terenul este afectat de traseul autostrăzii Braşov Oradea, iar autorizaţia de construcţie invocată se referă la alt teren.
Având în vedere cele mai sus reţinute, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.V.W. .H. SRL împotriva Deciziei civile nr. 8/ A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5333/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5431/2013. Civil → |
|---|
