ICCJ. Decizia nr. 5432/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5432/2013

Dosar nr. 8280/95/2010

Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 179 din 19 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, a fost respinsa acţiunea formulată de reclamanţi B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. ș i M.A., împotriva pârâtelor Complexul Energetic Oltenia şi Exploatarea de Carieră Roşia.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamanţii sunt autorii invenţiei „Cupă poligonală pentru excavator", invenţie pentru care data constituirii depozitului naţional reglementar este 19 decembrie 2001, data publicării cererii 28 februarie 2003, iar la 30 decembrie 2005 s-a emis Brevetul de Invenţie din 30 decembrie 2005, cu titular SC U.R.E.X.R. SA.

Pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare s-a dispus decăderea titularului din drepturile conferite de brevet începând cu data de 23 decembrie 2003, iar decăderea s-a publicat în B.O.P.I. din 28 martie 2008.

Prin Hotărârea din 14 din 24 februarie 2009 a Comisiei de Examinare din cadrul O.S.I.M., urmare a achitării taxelor de revalidare şi menţinere în vigoare de către M.N., s-a dispus revalidarea brevetului de invenţie, înscrierea menţiunii revalidăm în Registrul Naţional al brevetelor de invenţie şi publicarea revalidării în B.O.P.I. din 30 martie 2009 - Secţiunea Invenţii. La 30 iunie 2009 s-a emis brevetul de invenţie, având ca titular pe SC U.R.E.X.R. SA.

SC U.R.E.X.R. SA a transmis reclamanţilor, calitatea de titular şi drepturile conferite de brevetul de invenţie, prin contract de cesiune înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009 şi publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009.

În prezentul litigiu, reclamanţii au solicitat despăgubiri pentru folosire fără drept de către pârâte, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a unei componente din invenţia brevetată, respectiv a „dinţilor de cupă excavator." Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (3), art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

Faţă de temeiurile de drept invocate în acţiune, tribunalul a reţinut că reclamanţii şi-au fundamentat cererea pe dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei de către titularul de brevet şi pe dreptul la reparaţie patrimonială pentru încălcarea dreptului exclusiv de exploatare.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991, prin eliberarea brevetului de invenţie se asigură titularului un drept exclusiv de exploatare a invenţiei, opozabil erga omnes şi dreptul de a transmite prerogativele acestui drept altor persoane.

Dreptul conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizat în raport de limitele impuse de art. 34 şi de dispoziţiile art. 45 din aceeaşi Lege, care reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet şi opozabilitatea transmiterii faţă de terţi, precum şi în raport de sancţiunea decăderii prevăzută de art. 43.

În cauză, decăderea titularului SC U.R.E.X.R. SA din drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare, începând cu data de 23 decembrie 2003, este totală şi are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet.

Legea nr. 64/1991 prevede posibilitatea revalidării brevetului, revalidare care a intervenit şi în privinţa brevetului din 30 decembrie 2005 şi care a fost publicată în B.O.P.I. la 30 martie 2009.

În intervalul dintre decăderea din drepturi şi revalidarea brevetului, invenţia aparţine domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terţii o pot folosi tară a se reţine că s-a încălcat dreptul instituit de art. 32 din Legea nr. 64/1991.

Astfel, pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 şi 30 martie 2009, când s-a publicat revalidarea, folosirea de către pârâtă a invenţiei ce face obiectul brevetului nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv la exploatare, întrucât în această perioadă de decădere invenţia nu a fost protejată juridic.

Faptul că invenţia a fost folosită în această perioadă de către pârâte rezultă chiar din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert C.I.G.

Tribunalul a constatat, totodată, că dreptul exclusiv de exploatare poate fi invocat de către reclamanţi împotriva pârâtelor numai după publicarea în B.O.P.I. a contractului de cesiune încheiat de către reclamanţi cu SC U.R.E.X.R. SA, respectiv după data de 30 iulie 2009, în aplicarea art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, potrivit cu care transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în B.O.P.I. a menţiunii transmiterii înregistrate la O.S.I.M.

Pentru intervalul de timp rămas, 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, s-a constatat că pârâtele au dobândit un drept de folosinţă ulterioară, personal şi gratuit, astfel că folosirea unei părţi din invenţie în această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare al titularului de brevet şi nu dă dreptul la reparaţia patrimonială solicitată de reclamanţi.

Aceasta deoarece, potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 „nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 şi 33 folosirea cu bună-eredinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. In acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei".

Reglementarea posesiunii ulterioare este în favoarea terţilor, permiţând exploatarea unei invenţii, care, într-o anumită perioadă, se găseşte în domeniul public.

Pentru ca terţul să beneficieze de dreptul de posesiune ulterioară şi personală se cer întrunite următoarele condiţii: folosirea cu bună-credinţă sau luarea de măsuri, efective şi serioase, de folosire a invenţiei de către terţul interesat, în intervalul dintre decăderea titularului din drepturi şi publicarea revalidaţii.

În cazul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, terţul poate continua, şi după revalidarea brevetului, folosirea invenţiei începută anterior revalidării brevetului. Toate activităţile terţului, deşi efectuate fără acordul titularului de brevet, nu constituie contrafacere şi nu dau dreptul titularului de brevet de a cere despăgubiri.

Exploatarea invenţiei trebuie să aibă aceiaşi volum cu cel existent la data revalidării, iar folosirea să fie personala, condiţie respectată în cauză, deoarece pârâtele foloseau partea din invenţie (dinţii de cupă) la data de 30 martie 2009, când s-a publicat revalidarea brevetului de invenţie, aspect ce rezuită atât din susţinerea reclamanţilor prin cererea de chemare în judecată, cât şi din expertiza tehnică efectuată în cauză.

Astfel din raportul de expertiză efectuat de expert C.I.G. rezulta că, urmare analizei desenelor de execuţie ale dinţilor folosiţi la cupele de la excavatoare, se constată că dinţii executaţi după desenul de execuţie au caracteristici tehnice similare cu dinţii care fac obiectul brevetului de invenţie, în tabelul anexă 2 fiind menţionată perioada în care au funcţionat pârâtele cu aceşti dinţi.

Tribunalul a conchis în sensul că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri de la pârâte, chiar dacă acestea folosesc o parte din invenţie fără acordul lor, în considerarea dreptului de folosinţă gratuită asupra acestei componente a invenţiei recunoscut prin art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Prin Decizia nr. 96 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul declarat de către toţi reclamanţii împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtele să plătească fiecăruia dintre reclamanţi câte 34.407,18 lei despăgubiri aferente perioadei 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie începând cu 17 februarie 2012, până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală începând cu 01 iulie 2010.

Pentru a decide astfel, instanţa de apei a înlăturat susţinerile privind pronunţarea de către prima instanţă asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, În condiţiile în care atât reclamanţii, cât şi pârâtele, au făcut referire la incidenţa acestor dispoziţii legale în concluziile formulate la instanţa de fond, astfel încât instanţa, analizând aceste dispoziţii legale, a soluţionat cauza în limitele învestirii sale, fiind respectat principiul rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

Instanţa de apel a constatat, însă, că tribunalul a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr, 64/1991, întrucât pârâtele nu beneficiază de protecţia prevăzută de aceste dispoziţii legale.

Astfel, titularul unui brevet de invenţie are un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată, potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991. Pentru ca acest drept să fie protejat, legea prevede obligaţia de a achita o taxă anuală, de menţinere în vigoare a brevetului.

Legiuitorul face distincţie între noţiunea de valabilitate a brevetului de invenţie şi cea de menţinere în vigoare a acestuia. Un brevet de invenţie este valabil pe întreaga perioadă prevăzută de lege, de 20 de ani, calculată de la data de depozit a cererii de brevetare a invenţiei (art. 31 alin. (1)), dacă nu a fost desfiinţat în vreuna din procedurile prevăzute de lege (respectiv pe calea revocării sau a anulării), indiferent dacă acesta este menţinut sau nu în vigoare prin plata taxelor anuale.

Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 neplata taxelor anuale atrage „decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în B.O.P.I."

Legea nu reglementează expres un reper în raport de care decăderea din dreptul de protecţie produce efecte în raporturile cu terţii. în stabilirea acestui moment, Curtea a apreciat că prezintă relevanţă aspectul că intervenirea sancţiunii decăderii este supusă publicării în B.O.P.I. Reglementarea procedurii publicării este justificată de necesitatea de a aduce la cunoştinţă publicului, într-o modalitate accesibilă, faptul că o anumită invenţie nu se mai bucură de protecţie, ca urmare a neachitării taxelor datorate către O.S.I.M. În lipsa acestei publicări este de prezumat că publicul (respectiv terţele persoane) nu au avut cunoştinţă despre faptul că taxele sunt neachitate şi că invenţia nu este protejată, astfel fiind nu pot invoca buna-credinţă cerută de prevederile art. 34, în raport cu titularul brevetului de invenţie.

Prin art. 2 lit. k) din Legea nr. 64/1991 legiuitorul a definit şi sensul noţiunii de „publicare", respectiv „difuzarea informaţiei într-un mod accesibil publicului; din această definiţie rezultă şi scopul publicării, dar şi faptul că în lipsa acesteia nu se poate prezuma că o persoană, terţ în raport cu O.S.I.M. şi titularul unei cereri de brevet sau brevet de invenţie, are cunoştinţă de informaţia (situaţia juridică) supusă publicării anterior momentului publicării.

În sensul că decăderea operează din momentul publicării decăderii sunt şi prevederile art. 37 din Legea nr, 64/1991, potrivit cărora, în cazul decăderii din drepturi, titularul brevetului poate cere la O.S.I.M. revalidarea brevetului „în termen de 6 luni de la data publicării decăderii". Legiuitorul nu a dorit să lase posibilitatea formulării cererii de revalidare pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului, urmărindu-se evitarea situaţiilor de incertitudine. Astfel, a limitat exercitarea dreptului de a cere revalidarea brevetului (menţinerea acestuia în vigoare), la un termen de 6 luni, termen care însă curge din momentul publicării decăderii, întrucât numai din acel moment terţii au cunoştinţă de lipsa de protecţie a brevetului şi au posibilitatea sa utilizeze invenţia neîngrădit, invocând buna-credinţă întemeiată pe faptul publicării hotărârii de decădere.

În speţă, deşi titularul iniţial al brevetului de invenţie, SC U.R.E.X.R. SA, nu a achitat taxa de menţinere în vigoare a brevetului din anul 2003, decăderea din drepturile ce decurg din brevet s-a produs abia la 10 aprilie 2008 (data publicării hotărârii de decădere în B.O.P.I.). În anul 2008 O.S.I.M. a adus la cunoştinţă titularului SC U.R.E.X.R. SA că, urmare neplăţii taxei de menţinere în vigoare a brevetului începând cu 20 decembrie 2003, a fost decăzut din drepturile ce decurg din acesta şi că faptul aplicării sancţiunii decăderii se publică în B.O.P.I. din 28 martie 2008; că se poate solicita revalidarea în termen de 6 luni de la publicarea decăderii cu condiţia plăţii taxelor datorate pentru întreaga perioadă „pentru care nu s-a făcut plata (19 decembrie 2003 – 19 decembrie 2008)".

Solicitarea plăţii taxei de menţinere în vigoare pentru întreaga perioadă (decembrie 2003 - decembrie 2008) confirmă faptul ca decăderea nu produce efecte decât din momentul publicării sale în B.O.P.I.; în caz contrar nu se justifică solicitarea plaţii taxelor pentru perioada anterioară momentului publicării decăderii.

La cererea titularului de brevet (SC U.R.E.X.R. SA) s-a dispus revalidarea, hotărârea prin care s-a încuviinţat cererea fiind publicată în B.O.P.I. la 30 martie 2009.

În speţă, implementarea invenţiei s-a realizat încă din 2001, aspect care rezultă din adresa din 22 noiembrie 2011 emisă de S.N.L.O. către expertul contabil A.V., în vederea întocmirii raportului de expertiză în Dosarul nr. 8277/95/2010, în conformitate cu care dinţii clasici au fost utilizaţi înainte de data depozitului invenţiei. Rezultă astfel că dinţii de cupă au fost utilizaţi din 19 decembrie 2001, data de depozit a invenţiei. Se reţine astfel că s-a făcut dovada folosirii invenţiei anterior decăderii din protecţia brevetului de invenţie - 20 decembrie 2003, şi anume începând cu 19 decembrie 2001, când invenţia era protejată, astfel încât în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

S-a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, pentru perioada solicitată prin acţiune, respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, întrucât s-a folosit cu rea credinţă o parte din invenţia ce face obiectul brevetului din 2005.

Pentru a se reţine perioada menţionată, s-a avut în vedere că, prin contractul de cesiune, SC U.R.E.X.R. SA a cedat către reclamanţi „calitatea de titular şi drepturile conferite cedentului de către brevetul de invenţie". Contractul de cesiune a fost înregistrat la O.S.I.M. la 30 iulie 2009, însă reclamanţii au calitate procesuală să solicite despăgubiri şi pentru perioada anterioară, respectiv începând cu 1 iulie 2007, în calitate de succesori în drepturi ai fostului titular de brevet.

În litigiul de faţă nu a fost contestată calitatea procesuală activă, care există şi pentru despăgubirile solicitate pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 şi data publicării contractului de cesiune, întrucât prin acest contract reclamanţilor li s-a transmis atât calitatea de titular al brevetului, cât şi drepturile conferite cedentului de brevetul de invenţie. Unul din aceste drepturi este cei de a pretinde despăgubiri de la cei care au încălcat dreptul exclusiv de exploatare al invenţiei de către titular.

Din contractul de cesiune nu rezultă că cedentul şi-ar fi rezervat dreptul de a pretinde despăgubiri pentru încălcarea de către terţi, în perioada anterioară încheierii contractului de cesiune, a obligaţiilor care le reveneau în temeiul art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991. Pentru această perioadă, despăgubirile sunt solicitate de reclamanţi în calitate de succesori în drepturi ai fostului titular de brevet, considerente în raport de care se apreciază că nu îşi produc efecte juridice dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr, 64/1991, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Referitor la practica judiciară invocate prin întâmpinare, cu privire la data la care operează decăderea din protecţie a brevetului de protecţie şi a efectelor decăderii, s-a constatat că, în respectivele cauze, temeiul de drept era reprezentat de răspunderea civilă contractuală, pe când prezenta cauză are ca temei juridic art. 32 alin. (1) şi (2) şi art. 59 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1991.

În privinţa apărării din întâmpinare referitoare la achiziţionarea dinţilor de cupă prin licitaţie deschisă de la producătorul SC M.E.T.A.B.E.T. SA Piteşti, s-a constatat că, într-adevăr, producătorul şi furnizorul dinţilor pentru cupă, SC M.E.T.A.B.E.T. SA Piteşti are desen propriu, după care a executat şi execută dinţii care fac obiectul brevetului de invenţie din 30 decembrie 2005, fiecare societate producătoare de dinţi pentru cupe având propriul desen de execuţie şi denumire proprie pentru dinţii produşi.

Prin raportul de expertiză tehnică întocmit la prima instanţă de către expert C.I.G., s-a stabilit, însă că, s-au utilizat dinţi cu caracteristici tehnice similare cu dinţii care fac obiectul brevetului de invenţie în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, pe mai multe excavatoare, tipul acestora fiind menţionat în raportul de expertiză întocmit.

Mai mult, din actele depuse în apel, rezultă că SC M.E.T.A.B.E.T. SA Piteşti şi-a protejat desenul şi modelul începând cu 30 ianuarie 2012, pe când drepturile solicitate de reclamanţi în prezenta cauză sunt anterioare acestei protecţii, vizând perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010.

Prin precizarea acţiunii formulată la data de 26 septembrie 2011, s-a arătat că cel de-al doilea capăt al cererii are ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor reprezentând eficienţa economică, realizată prin utilizarea neautorizată a dinţilor de cupă, care fac obiectul brevetului de invenţie din 30 decembrie 2005, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010. în aceeaşi precizare, s-a menţionat că în acţiune s-a făcut referire la un dinte de cupă desen, după care se execută dinţii de cupă (brevetaţi de reclamanţi), de către U.M.R. .Rovinari, celelalte societăţi producătoare având desene similare, dar cu altă denumire.

Prin expertiza tehnică întocmită în cauză de expert C.I.G., expert tehnic judiciar în specializarea construcţiilor de maşini, s-a stabilit că dinţii folosiţi Ia cupele pentru excavatoare, executaţi după desenul de execuţie, au caracteristici tehnice similare, cu dinţii pentru cupele de la excavatoare care fac obiectul brevetului de invenţie, fiind stabilite numărul şi tipul excavatoarelor respective, precum şi perioada (din intervalul 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010) în care excavatorul a funcţionat cu dinţi cu caracteristici tehnice similare dinţilor care fac obiectul brevetului de invenţie.

Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit eficienţa economică realizată prin utilizarea neautorizată a dinţilor de cupă, părţi componente ale invenţiei, perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, în cuantum de 1.628.611 lei, reactualizată la suma de 1.720.354 lei la data depunerii raportului de expertiză contabilă, respectiv 17 februarie 2012.

Cât priveşte despăgubirile cuvenite apelanţilor reclamanţi, prin ari 59 din Legea nr. 64/1991 nu s-au reglementat criterii de stabilire a întinderii acestora. în lipsa unor criterii legale de stabilire a întinderii despăgubirilor cuvenite în cazul folosirii tară drept a invenţiei, din folosul (eficienţa economică) înregistrat de intimata pârâtă prin aplicarea invenţiei (stabilit pe baza expertizei contabile efectuate la instanţa de fond), Curtea a avut în vedere un procent de 20% pentru a fi plătit apelanţilor reclamanţi. Această cotă procentuală reprezintă întinderea dreptului stabilit a fi achitat reclamanţilor, în calitate de autori ai invenţiei, prin convenţia încheiată în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991 cu SC U.R.E.X.R. SA.

Curtea a apreciat că nu li se pot acorda apelanţilor reclamanţi despăgubiri mai mari în temeiul art. 59 din Legea nr. 64/1991 decât au negociat aceştia (pentru aplicarea aceleiaşi invenţii) în temeiul art. 36 din aceeaşi Lege, respectiv întreaga eficienţă economică rezultată din folosirea invenţiei, aşa cura au solicitat în cauză, în caz contrar pârâtele nu ar mai fi avut nici un interes practic pentru folosirea invenţiei.

Astfel fiind, suma cuvenită fiecăruia dintre apelanţii reclamanţi eu titlu de despăgubiri, pentru aplicarea fără drept în perioada dedusă judecăţii (1 iulie 2007 - 30.06,2010) a unei părţi din invenţia pentru care s-a emis Brevetul de Invenţie din 30 decembrie 2005, este de câte 34.407,18 lei, care reprezintă 20% din suma de 1.720.354 lei, împărţită la fiecare din cei 10 reclamanţi.

Fiecare dintre sume va fi actualizată la data plăţii, raportat la data stabilirii sale prin raportul de expertiză (12 februarie 2012); intimata pârâtă va fi obligată şi la dobânda legală, începând cu 1 iulie 2010-data formulării acţiunii, când a operat punerea în întârziere a pârâtelor.

Împotriva deciziei menţionate mai sus, au declarat recurs, în termen legal reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. şi de pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pet 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul denumit „Declaraţia - înţelegere" din 24 septembrie 2003 şi a făcut o aplicare necorespimzătoare a prevederilor art. 969 C. civ.

Astfel, s-a arătat că instanţa de apel, din moment ce şi-a fundamentat soluţia pe temeiul convenţiei din 24 septembrie 2003, încheiată între reclamanţi, în calitate de autori ai invenţiei, şi SC U.R.E.X.R. SA, titularul brevetului de invenţie, trebuia sa recunoască reclamanţilor o cotă de 50% din eficienţa economică, şi nu doar de 20%. Potrivit pct. 2 din acest act, drepturile cuvenite reclamanţilor, în calitate de cedenţi, în urma utilizării şi exploatării brevetului cesionat, totalizau un procent de 50%.

Pe de altă parte, soluţia fundamentată pe temeiul acelei convenţii, care a fost încheiată cu o altă societate decât pârâta, a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ., convenţiile legal tăcute având putere de lege numai între părţile contractante.

Astfel, în lipsa unui contract pentru utilizarea invenţiei, pe care pârâtele au refuzat să-l încheie cu reclamanţii, în ciuda insistenţelor repetate ale acestora, autorii invenţiei sunt îndreptăţiţi să solicite întreaga eficienţă economică obţinută de către pârâte, având în vedere şi dispoziţiile art. 59 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1991, invocate drept temei al acţiunii, şi nu numai o cotă din eficienţa economică, deoarece pârâtele nu pot să obţină vreun beneficiu din comiterea infracţiunii de contrafacere săvârşite cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că dispoziţia privind acordarea de despăgubiri constând în drepturi de autor pentru întreaga perioadă solicitată, respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a fost pronunţată cu interpretarea ori aplicarea greşită a legii, pentru următoarele considerente:

- Pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 iulie 2009, despăgubirile au fost acordate cu încălcarea prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, privind momentul de la care o cesiune a drepturilor ce decurg dintr-un brevet de invenţie produce efecte faţă de terţi, respectiv de la data publicării cesiunii în B.O.P.I.

Pe acest temei, reclamanţii îşi puteau exercita drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 doar de la data de 30 iulie 2009, când a avut loc publicarea în B.O.P.I (din 30 iulie 2009), ulterior achitării taxelor cerute de lege pentru menţinerea în vigoare a brevetului cu chitanţa în data de 12 februarie 2009.

Totodată, prin acordarea de despăgubiri constând m drepturi de autor pentru perioada când aceste taxe nu au fost achitate, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 64/1991.

Durata brevetului de invenţie este, într-adevăr, de 20 de ani, perioadă pentru care titularul brevetului de invenţie beneficiază de un drept exclusiv de exploatare, dar numai în condiţiile plăţii taxelor conform art. 43 din Legea nr, 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă cu privire la modul în care operează decăderea asupra brevetelor de invenţie şi a efectelor pe care aceasta le produce In concordanţă cu prevederile Legii nr. 64/1991 (Decizia nr. 6560 din 03 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2144/95/2007; Decizia nr. 6561 din 03 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 571/95/200S; Decizia nr. 6562 din 03 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 15631/95/2007). Instanţa supremă a statuat că decăderea nu poate opera de la o dată ulterioară scadenţei de plată, deoarece această interpretare ar echivala cu menţinerea în vigoare a brevetului pe o perioadă de timp pentru care taxele nu au fost plătite, ceea ce contravine atât literei cât şi spiritului reglementării care prevede obligaţia de plată a taxelor şi sancţiunea nerespectării obligaţiei.

Astfel, decăderea fostului titular ai brevetului de invenţie, SC U.R.E.X.R. SA, a operat cu începere de la data de 23 decembrie 2003, de când nu a mai achitat taxele de protecţie a brevetului, până la data revalidării brevetului (30 iulie 2009), Decăderea fiind totală, a avut ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet privind brevetele de invenţie.

În perioada dintre decăderea din drepturi şi revalidarea brevetului intimaţii - reclamanţi nu pot solicita despăgubiri pentru utilizarea invenţiei deoarece invenţia aparţine domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terţii o pot folosi fără a se reţine că s-au încălcat prevederile legale.

Aprecierea contrară a instanţei de apel încalcă şi constatările unei alte instanţe dintr-un litigiu între aceleaşi părţi, soluţionat prin respingerea acţiunii şi având drept motivare tocmai aspectele invocate anterior.

- Pentru perioada 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, despăgubirile au fost acordate cu încălcarea prevederilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, deoarece nu s~a ţinut cont de faptul că pârâta a dobândit un drept de folosinţă a invenţiei, personal şi gratuit, folosind cu bună - credinţă o parte din invenţie în limita existentă la momentul publicării menţiunilor de revalidare, astfel cum a constatat prima instanţă.

- Prin respingerea solicitării pârâtei de încuviinţare a efectuării unei expertize de specialitate, instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O., referitoare la asigurarea unui proces echitabil, în condiţiile în care necesitatea administrării probei a rezultat din dezbateri, respectiv din înscrisurile noi depuse şi din răspunsul la întâmpinare depus de apelanţii-reelamanţi, avându-se în vedere şi efectul devolutiv al apelului.

Din înscrisurile noi depuse în apei de către societatea pârâtă, respectiv Hotărârea din 30 ianuarie 2012 a Comisiei de Examinare Desene şi modele din cadrul O.S.I.M., prin care s-a stabilit că modelul pentru desenul „Dinţi de excavator" este nou şi are caracter individual, faţă de alte desene şi modele existente în fondul documentar din cadrul O.S.I.M., era necesară administrarea unei noi expertize, care să contribuie la aflarea adevărului în cauză.

Dacă s-ar fi administrat această probă, s-ar fi confirmat apărarea pârâtei în sensul că invenţia, aşa cum este protejată prin brevetul de invenţie din 2005, nu este utilizată de Complexul Energetic Oltenia - Sucursala Divizia Minieră Tg-Jiu, care achiziţionează direct de la producători dinţi, inclusiv de la SC M.E.T.A.B.E.T. CF Piteşti, după o documentaţie de execuţie proprie.

Examinând decizia recurata in raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constata următoarele:

Prin motivele de recurs formulate, reclamanţii tind la modificarea deciziei de apel pe aspectul întinderii dreptului la despăgubiri ce le-a fost recunoscut de către instanţa de apel, în timp ce motivele de recurs concepute de către pârâtă conţin critici chiar cu privire la îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri.

Ca atare, se impune a fi cercetat cu prioritate recursul declarat de către pârâta SC C.E.O. SA, întrucât evaluarea criticilor reclamanţilor depinde de modul de soluţionare al recursului pârâtei.

Recursul declarat de către pârâta SC C.E.O. SA este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de judecată a fost învestită în prezenta cauză cu soluţionarea cererii în despăgubiri pentru utilizarea de către pârâtă, la Exploatarea Roşia, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a invenţiei „Cupă poligonală pentru excavator", ce face obiectul Brevetului, farâ consimţământul reclamanţilor, ca autori ai invenţiei şi, totodată, titulari ai drepturilor patrimoniale decurgând din brevetul menţionat.

Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au reţinut, în mod necontestat, că, iniţial, brevetul a fost acordat pe numele titularului SC U.R.E.X.R. SA, cu începere de la data depozitului reglementar din 19 decembrie 2001, însă, ca urmare a neplăţii taxelor legale de menţinere în vigoare, a operat decăderea titularului din drepturile conferite de brevet, menţiunea decăderii fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală din 28 martie 2008.

Ulterior, O.S.I.M. a dispus revalidarea brevetului de invenţie, menţiune ce a fost publicată în B.O.P.I 30 martie 2009, iar la data de 30 iunie 2009 s-a emis brevetul de invenţie, având ca titular pe SC U.R.E.X.R. SA.

Între SC U.R.E.X.R. SA şi reclamanţi a intervenit un contract de cesiune al drepturilor conferite de brevetul de invenţie, în urma căruia reclamanţii au dobândit calitatea de titulari ai brevetului, contractul fiind înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009 şi publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009.

În ceea ce priveşte momentul de la care operează efectele decăderii, instanţa de apel, spre deosebire de prima instanţă, a apreciat că acesta coincide cu momentul publicării menţiunii decăderii în B.O.P.I., în speţă, 28 martie 2008.

Această apreciere contravine prevederilor Legii nr. 64/1991, din coroborarea cărora rezultă că decăderea produce efecte chiar din momentul scadenţei taxelor legale de menţinere în vigoare a brevetului, neachitate de către titular, respectiv 23 decembrie 2003, astfel cum, în mod corect, a considerat prima instanţă.

Legea nr. 64/1991 nu prevede explicit data de la care operează sancţiunea decăderii titularului din drepturile asupra brevetului de invenţie pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare a brevetului, însă voinţa legiuitorului cu privire la acest moment rezultă din dispoziţiile legii (se va face referire, în prezenta decizie, la forma legii de la data publicării cererii de brevet - 28 februarie 2003, care concordă cu cea de la data acordării brevetului-30 decembrie 2005).

Astfel, potrivit art. 45 (actualmente art. 43) alin. (2) şi (3) „Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului, titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului. Neplata acestor taxe atrage după sine decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet."

Stingerea drepturilor decurgând din brevet este consecinţa neplăţii taxelor datorate pentru menţinerea în vigoare a brevetului. Ca atare, deplasarea momentului de la care sancţiunea îşi produce efectele, la data publicării, echivalează cu menţinerea în vigoare a brevetului în perioada în care taxele nu au fost achitate, ceea ce goleşte de conţinut instituţia decăderii, reglementată ca o sancţiune aplicată titularului nediligent ori dezinteresat de menţinerea brevetului.

Mai mult, legiuitorul a prevăzut explicit că, în cazul în care se dispune revaîidarea brevetului, în condiţiile art. 37 (din forma legii de la momentul cererii de revalidare din cauză, ce concordă cu forma actuală a legii), folosirea de către terţi a invenţiei, în irttervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului, nu constituie o încălcare a drepturilor patrimoniale ale titularului brevetului, conform art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege.

Or, în inteipretarea instanţei de apel, decăderea se transformă într-o sancţiune pentru terţii care exploatează invenţia.

Astfel, deşi legiuitorul prevede că folosirea invenţiei de către terţi, în perioada ulterioară decăderii, nu aduce atingere drepturilor decurgând din brevet, aplicarea acestei prevederi favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar împiedicată, dacă ar fi condiţionată de o procedură administrativă, cea a publicării în B.O.P.I., ale cărei durată şi materializare depind exclusiv de O.S.I.M.

Raţiunea reglementării favorabile terţilor este tocmai aceea a încetării protecţiei invenţiei prin brevet, ca urmare a atitudinii culpabile a titularului brevetului, neexistând niciun motiv pentru ca această atitudine să nu fie sancţionată chiar din momentul manifestării de voinţă a titularului în sensul neplăţii taxelor.

Faptul că termenul în care titularul poate solicita revalidarea brevetului, pentru motive justificate, curge de la data publicării decăderii în B.O.P.I., nu înseamnă că, până la data publicării, brevetul este valid, ci că legiuitorul a intenţionat stabilirea unui termen ferm, neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care titularul sa-şi manifeste voinţa în sensul revalidării brevetului.

În aceste condiţii, singura interpretare posibilă pentru ca dispoziţiile legale arătate să-şi producă efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea valabilităţii brevetului intervine chiar la data scadenţei taxelor legale datorate, dar neachitate, titularul fiind decăzut din drepturile decurgând din brevet. Această interpretare concordă, de altfel, cu practica Înaltei Curţi (a se vedea, de exemplu, în acest sens, Deciziile nr, 3942/2010, nr. 4612/2010, nr. 6560/2010 ș i nr. 6561/2010), după cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de recurs.

Nu în ultimul rând, pot fi invocate argumente de drept comparat, legislaţia mai multor ţări conţinând prevederea expresă a operării decăderii din cauza neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului de la data scadenţei taxei neachitate (de exemplu, art. L613.22 din Codul francez al proprietăţii intelectuale, art. 40 alin. (2) din Legea belgiană a brevetelor de invenţie).

În consecinţă, se constată, în speţă că decăderea titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenţie şi-a produs efectele cu începere de la data de 23 decembrie 2003 şi până la data de 30 martie 2009, când a fost publicată revalidarea brevetului de invenţie.

În această perioadă de timp, titularul brevetului nu este îndreptăţit la despăgubiri, întrucât invenţia nu beneficiază de protecţie juridică, iar terţii o pot exploata liber.

În ceea ce priveşte efectele faţă de terţi ale cesiunii drepturilor patrimoniale decurgând din brevetul de invenţie, se constată ca instanţa de apel a apreciat în mod greşit că acestea se produc retroactiv, cu începere de la data încheierii contractului de cesiune.

În conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, „Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în B.O.P.I. a menţiunii transmiterii înregistrate la O.S.I.M."

Legiuitorul a prevăzut expres momentul de la care cesiunea drepturilor decurgând din brevet produce efecte faţă de terţi, ca fiind acela al publicării cesiunii în B.O.P.I. (în speţă, 30 iulie 2009), ceea ce înseamnă că reclamanţii, în calitate de cesionari ai drepturilor patrimoniale, ar putea pretinde despăgubiri, de la terţul care exploatează invenţia, doar pentru perioada ulterioară publicării cesiunii.

Obligaţia de plată a terţului, corelativă dreptului de creanţă pretins de către titularul brevetului, are drept cauză juridică fapta terţului de exploatare a invenţiei tară consimţământul titularului şi, dat fiind caracterul continuu al aplicării invenţiei, obligaţia este cu executare succesivă,

Astfel, cesionarul drepturilor decurgând din brevet, în calitate de succesor cu titlu particular, este îndreptăţit să solicite executarea obligaţiei de plată doar în privinţa actelor de aplicare ulterioare momentului de la care actul juridic al cesiunii este opozabil terţilor. Eventualele pretenţii ale cesionarului pentru perioada anterioară (chiar pentru perioada anterioară încheierii contractului de cesiune) interesează exclusiv desocotirea sa cu cedentul, care nu poate fi opusă, însă, terţilor (decât în cazurile în care ar fî îndeplinite condiţiile unei cesiuni de creanţă sau ale unei alte forme de transmisiune ori de stingere a obligaţiilor, instituţii de drept civil ce nu au fost, însă, invocate în speţă),

În consecinţă, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri pentru încălcarea drepturilor decurgând din brevet pentru perioada 1 iulie 2007-30,07.2009.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, Înalta Curte constată următoarele:

Prin prevederea legală menţionată, se arată că „Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 şi 33: (...) folosirea cu bună-credinţă sau luarea masurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. în acest caz invenţia poate fi folosită în contmuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidăm, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei".

Tribunalul a reţinut, în fapt, pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi a raportului de expertiză în specialitatea construcţii de maşini, întocmită în cursul judecăţii în primă instanţă de către expertul desemnat C.I.G., că pârâta utilizează, în activitatea sa, o componentă a invenţiei ce face obiectul brevetului, motiv pentru care a conchis în sensul că, în perioada de timp pentru care s-au formulat pretenţiile din cererea de chemare în judecată (inclusiv în perioada 31 iulie 2009 - 30 iunie 2010), pârâta a folosit invenţia.

În acest context, tribunalul a constatat că, pe temeiul art. 34 alin. (1) lit. f) teza a II -a din Lege, pârâta a dobândit un drept de folosinţă ulterioară, personal şi gratuit, fără a aduce atingere drepturilor patrimoniale ale titularului de brevet, fiind îndeplinită, pentru perioada în discuţie, şi condiţia folosirii invenţiei în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării.

Prin motivele de apel, reclamanţii au susţinut că nu sunt întrunite condiţiile de aplicare ale normei în discuţie, deoarece pârâta nu este un terţ de bună - credinţă, deoarece nu a implementat invenţia în perioada în care invenţia era lipsită de protecţie (între momentul decăderii şi cel al revalidării brevetului), ci începând cu 19 decembrie 2001, data depozitului reglementar al invenţiei. în plus, au susţinut că reaua - credinţă deriva şi din faptul că pârâta a refuzat încheierea unui contract de folosire a invenţiei cu titularii de brevet, chiar şi după publicarea menţiunii de revalidare a brevetului în B.O.P.I.

Instanţa de apel a confirmat situaţia de fapt reţinută prin sentinţă în ceea ce priveşte folosirea invenţiei de către pârâtă în perioada indicată prin cererea de chemare în judecată, însă, a apreciat - în limitele motivelor de apel - că pârâta a folosit invenţia cu rea - credinţă, în condiţiile în care s-a făcut dovada că invenţia a fost implementată începând cu 19 decembrie 2001, când invenţia beneficia de protecţie juridică.

Înalta Curte apreciază că fapta! utilizării invenţiei în perioada anterioară decăderii titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenţie nu denotă reaua - credinţă a terţului şi nu înlătură incidenţa prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege.

Atitudinea subiectivă pe care legiuitorul o pretinde terţului pentru a beneficia de dreptul de folosinţă asupra obiectului invenţiei (cu titlu personal şi gratuit) vizează doar perioada de timp dintre decădere şi revalidarea brevetului şi presupune convingerea terţului că, prin asemenea utilizare, nu aduce atingere vreunui drept patrimonial decurgând dintr-un brevet de invenţie.

Or, această convingere este perfect justificată în cauză în ceea ce o priveşte pe pârâtă, atât timp cât, în perioada de timp în discuţie, invenţia nu a beneficiat de protecţie juridică, date fiind efectele decăderii, arătate prin considerentele anterior expuse.

Ca atare, sunt întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) teza 1 din lege pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 martie 2009 (când s-a dispus revalidarea brevetului), ceea ce înseamnă că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru această perioadă de timp, din moment ce folosirea cu bună - credinţă a obiectului invenţiei nu reprezintă o încălcare a drepturilor decurgând din brevet.

Din considerentele expuse rezultă că instanţa de apel, chiar în ipoteza în care a apreciat că efectele faţă de terţi ale cesiunii intervenite între fostul titular de brevet şi reclamanţii din cauză se produc şi pentru perioada anterioară publicării cesiunii în B.O.P.I., a constatat în mod greşit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, faţă de incidenţa art. 34 alin. (1) lit. f) teza I din Lege.

Pe de altă parte, pe acelaşi temei, este lipsit de relevanţă dacă revalidarea brevetului produce sau nu un efect retroactiv, în sensul recunoaşterii drepturilor decurgând din brevet chiar pentru perioada decăderii, aşadar în sensul „ştergerii" decăderii (instanţa de apel nu a reţinut un asemenea argument în motivarea soluţiei sale), cât timp legiuitorul a prevăzut explicit că folosirea invenţiei cu bună - credinţă de către terţ, în perioada de referinţă, nu constituie o încălcare a drepturilor titularului (deci, chiar dacă s-ar reţine existenţa viabilă a acestor drepturi, ca urmare a revalidării).

În contextul aceluiaşi art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege, se constată ca, pentru perioada ulterioară revalidării brevetului (30 martie 2009 - 30 iunie 2010), pârâta, prin folosirea cu bună - credinţă invenţia în perioada dintre decădere şi revalidare beneficiază de dreptul de a folosi invenţia în continuare, tara ca această utilizare să reprezinte o încălcare a drepturilor titularului de brevet. întrunirea cerinţelor de aplicare a celei de-a doua teze a normei în discuţie, constatată ca atare de către prima instanţă, nu a făcut obiectul vreunei critici prin motivele de apel, ca atare, nici nu a fost infirmată prin decizia instanţei de apel, nelacând obiectul învestirii instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare de către instanţa de apel a dreptului la apărare şi, în general, a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, invocată prin ultimul motiv de recurs al pârâtei, înalta Curte constată că susţinerile cu acest obiect sunt nefondate.

După cum s-a arătat deja, instanţa de apel a reţinut, confirmând hotărârea primei instanţe pe acest aspect, că pârâta a utilizat invenţia, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, prin faptul folosirii unei componente a invenţiei ce face obiectul brevetului nr. 120350, respectiv „dinţi de cupa excavator.

Instanţa de apel a înlăturat apărările pârâtei referitoare la achiziţionarea dinţilor de cupă de la producătorul SC M.E.T.A.B.E.T. SA Piteşti, arătând că, deşi producătorul are o documentaţie de execuţie proprie, dinţii de cupă astfel produşi şi livraţi pârâtei, care îi utilizează în activitatea sa, au caracteristici tehnice similare cu dinţii care constituie obiect al brevetului reclamanţilor şi, ca atare, pârâta foloseşte însăşi invenţia brevetată.

Din motivele de recurs nu rezultă că pârâta contestă concluzia instanţei de apel privind similaritatea caracteristicilor tehnice, menţionată anterior, cât timp face referire la un raport de expertiză întocmit într-un alt dosar în care se atestă tocmai reflectarea parţială a revendicărilor din brevet în documentaţia de execuţie a producătorului SC M.E.T.A.B.E.T. SA Piteşti.

Singura apărare relevantă pe care pârâta ar fi trebuit să o construiască în cauza, faţă de situaţia de fapt reţinută, era aceea referitoare la întinderea protecţiei conferite de brevet, în raport de conţinutul revendicărilor, ţinându-se seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări.

Or, pârâta nu a formulat vreo critică pe aspectul întinderii protecţiei brevetului, în contextul art. 32 alin. (3) şi (6) din Legea nr, 64/1991 şi al normelor corespondente din Normele metodologice de aplicare a legii şi nu a contestat, din această perspectivă, concluzia instanţei de apel în sensul că lucrarea utilizată de către pârâtă ar reprezenta un efect echivalent al brevetului, acoperit prin conţinutul revendicărilor acestuia.

În absenţa unor astfel de critici, este lipsită de temei susţinerea privind respingerea greşită, de către instanţa de apel, a efectuării unei noi expertize de specialitate, cu ignorarea înscrisurilor depuse în faza apelului, cât timp pârâta nu a înţeles să formuleze apărări corespunzătoare din perspectiva prevederilor legale menţionate anterior.

Totodată, este lipsită de finalitate reiterarea conţinutului Hotărârii din 30 ianuarie 2012 a Comisiei de Examinare Desene şi Modele din cadrul O.S.I.M., cu referire la desenul producătorului SC M.E.T.A.B.E.T. SA Piteşti, în condiţiile în care nu a formulat vreo critică la adresa considerentelor instanţei de apel prin care a fost infirmată valoarea probatorie a acestui înscris, prin care s-a arătat că desenul şi modelul aparţinând societăţii menţionate au fost protejate abia cu începere de la data de 30 ianuarie 2012, în timp ce pretenţiile reclamanţilor din cauză vizează o perioadă anterioară, respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010.

Întrucât toate motivele de recurs, cu excepţia celui din urmă au fost apreciat ca fiind fondate, pentru considerentele ce au fost expuse prin prezenta decizie, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.

În consecinţă, în baza art 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, va modifica în tot decizia, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de către reclamanţi împotriva sentinţei nr. 179 din 19 iunie 2012 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, făcând aplicarea şi a prevederilor art. 296 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamanţi împotriva Deciziei nr. 96 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, se constată că este nefondat.

Faţă de modul de soluţionare a recursului pârâtei împotriva aceleiaşi decizii, în sensul admiterii acestuia şi a menţinerii hotărârii primei instanţe prin care pretenţiile reclamanţilor au fost respinse în totalitate, sunt lipsite de obiect criticile reclamanţilor referitoare la întinderea dreptului la despăgubiri, astfel cum fusese stabilit de către instanţa de apel, cât timp reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru perioada 1 iulie 2007 -30 iunie 2010.

În consecinţă, în baza ari 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefbndat, recursul formulat de reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. şi M.A. împotriva Deciziei nr. 96 din 14 decembrie 2012 a Curtii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Admite recursul declarat de pârâta SC C.E.O.a SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu împotriva aceleiaşi decizii.

Modifică în tot decizia, în sensul că:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. şi M.A. împotriva sentinţei nr. 179 din 19 iunie 2012 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 5431/2013. Civil		ICCJ. Decizia nr. 5435/2013. Civil. Expropriere. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 5432/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5432/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs