ICCJ. Decizia nr. 5431/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5431/2013
Dosar nr. 8276/95/2010
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 289 din 4 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr, 8276/95/2010, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A., în contradictoriu cu pârâta SC C.E.T. SA. A fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva O.S.I.M.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt autorii invenţiei „Cupă poligonală pentru excavator", invenţie pentru care data constituirii depozitului naţional reglementar este 19 decembrie 2001, data publicării cererii 28 februarie 2003, iar la 30 decembrie 2005 s-a emis Brevetul de Invenţie din 30 decembrie 2005, pe numele titularului SC U.R.E.X.R. SA.
Pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare s-a dispus decăderea titularului SC U.R.E.X.R. SA din drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 începând cu data de 23 decembrie 2003, iar decăderea s-a publicat în B.O.P.I. la 28 martie 2008.
Prin Hotărârea din 24 februarie 2009 a Comisiei de Examinare din cadrul O.S.I.M., urmare a achitării taxelor de revalidare şi menţinere în vigoare de către M.N., s-a dispus revalidarea brevetului de invenţie, înscrierea menţiunii revalidării în Registrul Naţional al brevetelor de invenţie şi publicarea revalidării în B.O.P.I. din 30 martie 2009 - Secţiunea Invenţii. La data de 30 iunie 2009 a fost emis brevetul de invenţie având ca titular SC U.R.E.X.R. SA.
SC U.R.E.X.R. SA a transmis reclamanţilor prin contract de cesiune calitatea de titular şi drepturile conferite de brevetul de invenţie, contract ce a fost înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009, iar cesiunea brevetului de invenţie a fost publicată în B.O.P.I. la 30 iulie 2009.
Într-un litigiu anterior (Dosarul nr. 6225/95/2007), acţiunea formulată de aceiaşi reclamanţi împotriva aceleiaşi pârâte pentru plata drepturilor de autor decurgând din acelaşi brevet pentru folosirea invenţiei pe perioada 01 iulie 2004 - 30 iunie 2007 a fost respinsă prin Decizia nr. 10141 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reţinut în esenţă că pentru perioada solicitată reclamanţii nu sunt titularii brevetului invocat.
În litigiul de faţă, reclamanţii solicită despăgubiri pentru folosirea fără drept de către pârâtă în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010 a aceleiaşi invenţii (respectiv a unei componente din invenţia brevetată - „dinţi de cupă excavator", în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (3) şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.
Deoarece perioadele de timp pentru care se solicită despăgubiri sunt subsecvente, deci diferite, tribunalul a apreciat neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă şi a respins-o prin încheierea din 29 noiembrie 2010.
Faţă de temeiurile de drept invocate în acţiune, tribunalul a reţinut că reclamanţii şi-au fundamentat cererea pe dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei de către titularul de brevet (reglementat de art. 32 din Legea nr. 64/1991) şi pe dreptul la reparaţie patrimonială pentru încălcarea dreptului exclusiv de exploatare.
S-a apreciat că dreptul conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizat în raport de limitele impuse de art. 34 şi de dispoziţiile art. 45 din aceeaşi lege, care reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet şi opozabilitatea transmiterii faţă de terţi, precum şi în raport de sancţiunea decăderii prevăzută de art. 43.
S-a apreciat că în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare (începând cu data de 23 decembrie 2003) publicarea în B.O.P.I. a revaiidării brevetului (30 martie 2009), invenţia aparţine domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terţii o pot folosi iară a se reţine că s-a încălcat dreptul instituit de art. 32 din Legea nr. 64/1991.
Ca atare, pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 (solicitată prin acţiune) şi 30 martie 2009, când s-a publicat revalidarea, folosirea de către pârâtă a invenţiei ce face obiectul brevetului din 30 decembrie 2005 nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv la exploatare, întrucât în această perioadă de decădere invenţia nu a fost protejată juridic,
Tribunalul a constatat că dreptul exclusiv de exploatare poate fi invocat de reclamanţi împotriva pârâtei numai după data publicării în B.O.P.I. a cesiunii încheiate cu SC U.R.E.X.R. SA, respectiv 30 iulie 2009, faţă de dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, potrivit cu care transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în B.O.P.I. a menţiunii transmiterii înregistrate îa O.S.I.M.
Pentru intervalul de timp rămas, 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, tribunalul a constatat că pârâta a dobândit un drept de folosinţă ulterioară, personal şi gratuit, în condiţiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, astfel că folosirea unei părţi din invenţie în această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare al titularului de brevet şi nu dă dreptul la reparaţia patrimonială solicitată de reclamanţi.
Reglementarea posesiunii ulterioare este în favoarea terţilor, permiţând exploatarea unei invenţii, care, într-o anumită perioadă, s-a găsit în domeniul public.
Terţul care foloseşte cu bună-credinţă sau a luat măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei beneficiază de un drept de posesiune ulterioară şi personală. Din considerente de echitate, terţul poate folosi în continuare invenţia, în limita existentă la momentul publicării menţiunilor de revalidare. Folosirea fiind personală, dreptul nu poate fi transmis decât cu patrimoniul afectat exploatării.
Pentru a beneficia de dreptul de posesiune ulterioară şi personală se cer întrunite deci următoarele condiţii: folosirea cu bună-credintă sau luarea de măsuri, efective şi serioase, de folosire a invenţiei de către terţul interesat, invenţia să fie folosită în intervalul dintre decăderea titularului din drepturi şi publicarea revalidării.
În cazul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, terţul poate continua, şi după revalidarea brevetului, folosirea invenţiei începută anterior revalidării brevetului. Toate activităţile terţului, deşi efectuate iară acordul titularului de brevet, nu constituie contrafacere şi nu dă dreptul titularului de brevet de a cere despăgubiri. Exploatarea invenţiei trebuie să aibă acelaşi volum cu cel existent Ia data revalidării şi folosirea să fie personală.
Tribunalul a constatat că pârâta SC C.E.T. SA folosea parte din invenţie (dinţii de cupă) la data de 30 martie 2009, când s-a publicat revalidarea brevetului de invenţie, aspect ce rezultă atât din susţinerea reclamanţilor prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentei judecăţi (în sensul că, în perioada 01 iulie 2007-30 iunie 2010, pârâta a utilizat în mod nelegal dinţii de cupă excavator), din expertiza efectuată în Dosarul nr. 6225/95/2007 şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în acel dosar (în sensul că foloseşte o parte din invenţia reclamanţilor, adică dinţii de cupă, pe care îi ataşează la alte tipuri de cupă, dinţi ce au fost folosiţi la 10 excavatoare), din adresa din 24 iunie 2011 a SC C.E.T. SA, coroborată cu precizarea reclamanţilor din dosar.
E.M.C. Jilț a intrat în componenţa SC C.E.T. SA prin reorganizare, astfel că pârâta, preluând patrimoniul E.M.C. Jilț, a preluat şi dreptul de posesiune ulterioară reglementat de art. 34 lit. f).
Este respectată şi condiţia folosirii invenţiei la acelaşi volum. Raportat la obiectul invenţiei - cupă poligonală pentru excavator, precum şi la componenta invenţiei folosită de pârâtă - dinţii de cupă, condiţia folosirii invenţiei la acelaşi volum va fi verificată în raport de numărul de excavatoare la care pârâta foloseşte astfel de dinţii de cupă. A apreciat tribunalul că producţia de cărbune obţinută sau cantitatea de masă excavată ar fi putut fi criterii de apreciere a volumului numai dacă obiectul invenţiei ar fi fost un procedeu.
Condiţia aplicării invenţiei la acelaşi volum ar fi încălcată în cazul extinderii invenţiei. Extinderea aplicării invenţiei ce constituie obiectul litigiului de faţă s-ar putea realiza prin aplicarea dinţilor de cupă şi pe alte utilaje (excavatoare) faţă de cele la care se foloseau anterior revalidării.
Întrucât pârâta a folosit atât anterior revalidării brevetului, cât şi ulterior dinţii de cupă ce formează obiectul invenţiei reclamanţilor la un număr de 10 excavatoare, fiind respectate toate condiţiile impuse de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, astfel că a dobândit un drept de folosinţă gratuită asupra acestei componente a invenţiei. Prin urmare, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri de la pârâtă, chiar dacă aceasta foloseşte parte din invenţie tară acordul lor, a conchis tribunalul.
Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă a fost respinsă cu motivarea că aceasta are caracter subsidiar în raport cu cererea de chemare în judecată iar pârâta nu a căzut în pretenţii.
Prin Decizia nr. 95 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acţiunea în parte şi a obligat pe pârâtă să achite fiecăruia dintre reclamanţi câte 26.183,17 lei despăgubiri aferente perioadei 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data de 10 octombrie 2012 şi până la data plăţii efective, precum şi la dobânda legală începând cu 1 iulie 2010. A menţinut sentinţa referitor la cererea de chemare în garanţie.
Pentru a decide astfel, instanţa de apei a reţinut, în esenţă, următoarele:
Titularul unui brevet de invenţie are un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată, potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991. Pentru ca acest drept să fie protejat, legea prevede obligaţia de a achita o taxă anuală, de menţinere în vigoare a brevetului.
Legiuitorul face distincţie între noţiunea de valabilitate a brevetului de invenţie şi cea de menţinere în vigoare a acestuia. Un brevet de invenţie este valabil pe întreaga perioadă prevăzută de lege, de 20 de ani, calculată de la data de depozit a cererii de brevetare a invenţiei (art. 31 alin. (1), dacă nu a fost desfiinţat în vreuna din procedurile prevăzute de lege (respectiv pe calea revocării sau a anulării), indiferent dacă acesta este menţinut sau nu în vigoare prin plata taxelor anuale.
Cu referire la decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet, ce operează pentru neplata taxelor anuale în condiţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, instanţa de apel a precizat că legea nu reglementează expres un reper în raport de care trebuie stabilit momentul de la care decăderea produce efecte în raporturile eu terţii, astfel încât a considerat relevant aspectul ca intervenirea sancţiunii decăderii este supusă publicării în B.O.P.I.
Reglementarea procedurii publicării este justificată de necesitatea de a aduce la cunoştinţă publicului, într-o modalitate accesibilă, faptul că o anumită invenţie nu se mai bucură de protecţie, ca urmare a neachitării taxelor datorate către O.S.I.M. În lipsa acestei publicări, este de prezumat că publicul (respectiv terţele persoane) nu au avut cunoştinţă despre faptul că taxele sunt neachitate şi că invenţia nu este protejată, astfel fiind nu pot invoca buna-credinţă cerută de prevederile art. 34, în raport cu titularul brevetului de invenţie.
Prin art. 2 lit. k) din Legea nr. 64/1991, legiuitorul a definit şi sensul noţiunii de „publicare", respectiv „difuzarea informaţiei într-un mod accesibil publicului"; din această definiţie rezultă şi scopul publicării dar şi faptul că în lipsa acesteia nu se poate prezuma ca o persoană, terţ în raport cu O.S.I.M. şi titularul unei cereri de brevet sau brevet de invenţie, are cunoştinţă de informaţia (situaţia juridică) supusă publicării anterior momentului publicării.
În sprijinul afirmaţiei că decăderea operează din momentul publicării decăderii sunt şi prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora, în cazul decăderii din drepturi, titularul brevetului poate cere la O.S.I.M. revalidarea brevetului „în termen de 6 luni de la data publicării decăderii".
Se desprinde din această normă concluzia că legiuitorul nu a dorit să lase posibilitatea formulării cererii de revalidare pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului, urmărindu-se evitarea situaţiilor de incertitudine; astfel fiind, a limitat exercitarea dreptului de a cere revalidarea brevetului (menţinerea acestuia în vigoare), la un termen de 6 luni, termen care însă curge din momentul publicării decăderii, întrucât numai din acel moment terţii au cunoştinţă de lipsa de protecţie a brevetului şi au posibilitatea să utilizeze invenţia neîngrădit, invocând buna-credinţă întemeiată pe faptul publicării hotărârii de decădere.
În raport de cele expuse concluzia care se desprinde în speţă este aceea că, deşi titularul iniţial al brevetului de invenţie, SC U.R.E.X.R. SA, nu a achitat taxa de menţinere în vigoare a brevetului încă din anul 2003, decăderea din drepturile ce decurg din brevet s~a produs abia la 10 aprilie 2008 (data publicării hotărârii de decădere în B.O.PI).
O.S.I.M., în anul 2008, a adus la cunoştinţă titularului SC U.R.E.X.R. SA că, urmare a neplăţii laxei de menţinere în vigoare a brevetului începând cu 20 decembrie 2003, a fost decăzut din drepturile ce decurg din acesta şi că faptul aplicării sancţiunii decăderii se publică în B.O.P.I. din 28 martie 2008; că se poate solicita revalidarea în termen de 6 luni de la publicarea decăderii cu condiţia plăţii taxelor datorate pentru întreaga perioadă „pentru care nu s-a făcut plata (19 decembrie 2003 -19 decembrie 2008)".
Solicitarea plăţii taxei de menţinere în vigoare pentru întreaga perioadă (decembrie 2003 - decembrie 2008) confirmă faptul că decăderea nu produce efecte decât din momentul publicării sale în B.O.P.I.; în caz contrar nu se justifică solicitarea plăţii taxelor pentru perioada anterioară momentului publicării decăderii.
Menţiunea din înscrisul menţionat, făcută de O.S.I.M., în sensul că decăderea a intervenit la 20 decembrie 2003, nu prezintă relevanţă în cauză; 20 decembrie 2003 este data începând cu care nu era achitată taxa de menţinere în vigoare, însă sancţiunea decăderii a operat efectiv abia în momentul publicării sale în B.O.P.I.
La cererea titularului de brevet (SC U.R.E.X.R. SA) s-a dispus revalidarea, hotărârea prin care s-a încuviinţat cererea fiind publicată în B.O.P.I. la 30 martie 2009. Rezultă astfel că brevetul în discuţie a fost lipsit de protecţie numai în perioada 10 aprilie 2008 - 30 martie 2009.
În aceste condiţii, pentru a se reţine buna credinţă (impusă de prevederile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991) a intimatei pârâte în utilizarea invenţiei este necesar ca această utilizare să fi început cel mai devreme ulterior datei de 10 aprilie 2008.
Prin sentinţa apelată s-a stabilit, însă, că pârâta a utilizat o parte din invenţie încă din perioada anterioară celei pentru care se solicită despăgubiri (iulie 2007), precum şi în continuare în perioada aflată în litigiu, respectiv a utilizat dinţii descrişi în brevetul de invenţie pe un număr de 10 excavatoare, iar starea de fapt referitoare la utilizarea de către intimata pârâtă a invenţiei în perioada aflată în litigiu a intrat în puterea lucrului judecat, în absenţa formulării de către pârâtă a apelului sau a unei cereri de aderare la apel.
În acest context, s-a constatat că nu poate fi reţinută bună-credinţă a intimatei pârâte pe temeiul art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, în condiţiile în care pârâta a început să utilizeze o parte din invenţie în perioada în care brevetul era protejat, astfel încât, în mod greşit, Tribunalul a respins acţiunea.
Chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că se impune analizarea în apel a temeiniciei sentinţei sub aspectul menţionat, Curtea a considerat că situaţia de fapt pe aspectul utilizării este aceeaşi cu cea reţinută în primă instanţă, avându-se în vedere şi probatoriul administrat în apel.
Astfel, prin expertiza întocmită de un expert specialist în tehnologia construcţiilor de maşini, s-a stabilit că dinţii folosiţi în perioada 1 iulie 2004 -30 iunie 2007 şi respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010 au aceeaşi denumire, respectiv dinte E nemodernizat cu fixare în casetă şi dinte modernizat cu fixare în casetă; că revendicările din brevetul de invenţie se regăsesc în configuraţia dinţilor folosiţi de cele 10 excavatoare din carierele J.S.N., subunităţi ale intimatei pârâte.
Afirmaţiile expertului cum ca „O.S.I.M. a oferit cadou inventatorilor o infinitate de configuraţii ale suprafeţei de aşezare a dintelui" şi că O.S.I.M. ar trebui să revadă brevetul de invenţie, nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, nefiind pertinente faţă de obiectul litigiului dedus judecăţii la fond,
De asemenea, faptul că prin hotărârea din 30 ianuarie 2012 a Comisiei de Examinare Desen şi modele din cadrul O.S.I.M., s-a stabilit că un anumit desen pentru „Dinţi de excavator" reprezintă un model nou faţă de alte desene şi modele existente în fondul documentar al O.S.I.M., este lipsit de relevanţă probatorie în cauză câta vreme nu s-a susţinut şi dovedit de intimata pârâtă că dinţii folosiţi sunt produşi în baza desenului despre care se face vorbire în hotărârea din 30 ianuarie 2012.
Producerea dinţilor de către U.P.E.T.R.O.M. Ploieşti s-a făcut în baza unor contracte de furnizare încheiate cu C.E. Rovinari (nr. 77/2007, 472/2007, conform menţiunilor de pe înscrisul aflat în copie la dosarul de apel), modelul dinţilor ce urmau a fi fabricaţi fiind stabilit de părţi de comun acord. Intimata pârâtă nu a susţinut şi probat în cauză faptul că dinţii folosiţi ar fi produşi în baza vreunui alt desen industrial (sau brevet) înregistrat la O.S.I.M.
Instanţa de apel a conchis în sensul folosirii cu rea credinţă de către pârâtă a unei părţi din invenţia ce face obiectul brevetului din 2005, dată fiind utilizarea în perioada de protecţie a brevetului, astfel încât reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în temeiul art. 59 din Legea nr. 64/1991, pentru perioada solicitată prin acţiune, respectiv 1 iulie 2007-30 iunie 2010.
S-a apreciat că reclamanţii au calitate procesuală activă să solicite despăgubiri chiar începând cu 1 iulie 2007, cu toate că actul de cesiune încheiat cu SC U.R.E.X.R. SA a fost înregistrat la O.S.I.M. abia ia data de 30 iulie 2008, deoarece cesiunea a vizat „calitatea de titular şi drepturile conferite cedentului de către brevetul de invenţie", astfel încât reclamanţii sunt succesori în drepturi ai fostului titular de brevet.
S-a reţinut că dezlegarea dată în Dosarul nr. 6225/95/2007, în care s-au solicitat despăgubiri pentru folosirea aceleiaşi invenţii de către pârâtă în perioada 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007, nu prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului de faţă, deoarece acţiunea în despăgubiri a fost respinsă avându-se în vedere lipsa calităţii procesuale active, iar premisa a fost diferită de cea din prezenta cauză.
Astfel, litigiul anterior a fost promovat de reclamanţii din litigiul de faţă, deşi ia acea dată calitatea de titular al brevetului de invenţie o avea SC U.R.E.X.R. SA. Abia când litigiul se afla pe rolul instanţei de recurs, a fost încheiat contractul de cesiune a brevetului de invenţie între SC U.R.E.X.R. SA şi reclamanţi; astfel fiind acţiunea a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie care nu putea fi acoperită în recurs întrucât calitatea procesuală a părţilor se analizează în raport de situaţia existentă la data promovării litigiului.
Instanţa de apel a reţinut că în litigiul de faţă nu a fost contestată calitatea procesuală activă, apreciind că aceasta există şi pentru despăgubirile solicitate pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 şi data publicării contractului de cesiune, dată fiind calitatea de succesori în drepturi ai fostului titular de brevet. Nu rezultă din contractul de cesiune că cedentul şi-ar fi rezervat dreptul de a pretinde despăgubiri pentru încălcarea de către terii, în perioada anterioară încheierii contractului de cesiune, a obligaţiilor care le reveneau în temeiul art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.
Cât priveşte despăgubirile cuvenite apelanţilor reclamanţi, prin art. 59 din Legea nr. 64/1991 nu s-au reglementat criterii de stabilire a întinderii acestora.
Instanţa de apel a apreciat căs în lipsa unor criterii legale de stabilire a întinderii despăgubirilor cuvenite în cazul folosirii iară drept a invenţiei, din folosul (eficienţa economică) înregistrat de intimata pârâtă prin aplicarea invenţiei (stabilit pe bază de expertiză contabilă), trebuie avut în vedere procentul de 20%5 rezultat din convenţia încheiată, în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991, cu SC U.R.E.X.R. SA, ca reprezentând întinderea dreptului stabilit a fi achitat reclamanţilor, în calitate de autori ai invenţiei, neexistând argumente pentru a acorda apelanţilor reclamanţi despăgubiri mai mari decât aceştia au negociat (pentru aplicarea aceleiaşi invenţii) în temeiul art. 36 din Lege.
Astfel, suma cuvenită fiecăruia dintre apelanţii reclamanţi cu titlu de despăgubiri, pentru aplicarea fără drept de către intimata pârâtă, în perioada dedusă judecăţii (1 iulie 2007 - 30 iunie 2010), a unei părţi din invenţia pentru care s-a emis Brevetul de Invenţie din 30 decembrie 2005, este de 26.183,17 lei, sume de bani ce vor fi actualizate la data plăţii, raportat la data raportului de expertiză (10 octombrie 2012) şi la care se va adăuga dobânda legală, începând cu 1 iulie 2010.
Împotriva deciziei menţionate mai sus, au declarat recurs, în termen legal reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. şi de pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul denumit „Declaraţia - înţelegere" din 24 septembrie 2003 şi a tăcut o aplicare necorespimzătoare a prevederilor art. 969 C. civ.
Astfel, s-a arătat că instanţa de apel, din moment ce şi-a fundamentat soluţia pe temeiul convenţiei din 24 septembrie 2003, încheiată între reclamanţi, în calitate de autori ai invenţiei, şi SC U.R.E.X.R. SA, titularul brevetului de invenţie, trebuia să recunoască reclamanţilor o cotă de 50% din eficienţa economică, şi nu doar de 20%. Potrivit pct. 2 din acest act, drepturile cuvenite reclamanţilor, în calitate de cedenţi, în urma utilizării şi exploatării brevetului cesionat, totalizau un procent de 50%.
Pe de altă parte, soluţia fundamentată pe temeiul acelei convenţii, care a fost încheiată cu o altă societate decât pârâta, a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute având putere de lege numai între părţile contractante.
Astfel, în lipsa unui contract pentru utilizarea invenţiei, pe care pârâtele au refuzat să-l încheie cu reclamanţii, în ciuda insistenţelor repetate ale acestora, autorii invenţiei sunt îndreptăţiţi să solicite întreaga eficienţă economică obţinută de către pârâte, având în vedere şi dispoziţiile art. 59 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1991, invocate drept temei al acţiunii, şi nu numai o cotă din eficienţa economică, deoarece pârâtele nu pot să obţină vreun beneficiu din comiterea infracţiunii de contrafacere săvârşite cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.
Instanţa de apel, dispunând actualizarea sumelor ce se cuvin începând cu data de 10 octombrie 2012, a interpretat greşit actul pe care şi-a fundamentat soluţia (raportul de expertiză contabilă depus pe data de 10 octombrie 2012 ia instanţa de apel), deoarece prin raportul de expertiză contabilă au fost calculate eficienţa economică şi drepturile reclamanţilor până la data de 30 iunie 2010, fără actualizarea acestora cu indicele de inflaţie până Ia data întocmirii expertizei, respectiv 10 octombrie 2012.
Totodată, reclamanţii au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, în baza art. 103 C. proc. civ., motivat de faptul că apărătorul ales, cu care a fost încheiat contractul de asistenţă juridică după 4 zile de la comunicarea deciziei de apel, a fost în imposibilitate de a declara recursul în termenul legal, din motive medicale.
În dovedirea acestor susţineri, reclamanţii au ataşat cererii înscrisuri provenind de la unităţi spitaliceşti.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta SC C.E.O. SA.-Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că dispoziţia privind acordarea de despăgubiri constând în drepturi de autor pentru întreaga perioadă solicitată, respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a fost pronunţată cu interpretarea ori aplicarea greşită a legii, pentru următoarele considerente;
- Pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 iulie 2009, despăgubirile au fost acordate cu încălcarea prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, privind momentul de la care o cesiune a drepturilor ce decurg dintr-un brevet de invenţie produce efecte faţă de terţi, respectiv de la data publicării cesiunii în B.O.P.I.
Pe acest temei, reclamanţii îşi puteau exercita drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 doar de la data de 30 iulie 2009, când a avut loc publicarea în B.O.P.I. (din 30 iulie 2009), ulterior achitării taxelor cerute de lege pentru menţinerea în vigoare a brevetului cu chitanţa în data de 12 februarie 2009.
Totodată, prin acordarea de despăgubiri constând în drepturi de autor pentru perioada când aceste taxe nu au fost achitate, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 64/1991.
Durata brevetului de invenţie este, într-adevăr, de 20 de ani, perioadă pentru care titularul brevetului de invenţie beneficiază de un drept exclusiv de exploatare, dar numai în condiţiile plăţii taxelor conform art. 43 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.
Practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă cu privire la modul în care operează decăderea asupra brevetelor de invenţie şi a efectelor pe care aceasta le produce în concordanţă cu prevederile Legii nr. 64/1991 (Decizia nr. 6560 din 03 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2144/95/2007; Decizia nr. 6561 din 03 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 571/95/200S; Decizia nr. 6562 din 03 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 15631/95/2007). Instanţa supremă a statuat că decăderea nu poate opera de la o dată ulterioară scadenţei de plata, deoarece această interpretare ar echivala cu menţinerea în vigoare a brevetului pe o perioadă de timp pentru care taxele nu au fost plătite, ceea ce contravine atât literei cât şi spiritului reglementării care prevede obligaţia de plată a taxelor şi sancţiunea nerespectării obligaţiei.
Astfel, decăderea fostului titular al brevetului de invenţie, SC U.R.E.X.R. SA a operat cu începere de la data de 23 decembrie 2003, de când nu a mai achitat taxele de protecţie a brevetului, până la data revalidării brevetului (30 iulie 2009). Decăderea fiind totală, a avut ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet privind brevetele de invenţie.
În perioada dintre decăderea din drepturi şi revalidarea brevetului intimaţii - reclamanţi nu pot solicita despăgubiri pentru utilizarea invenţiei deoarece invenţia aparţine domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terţii o pot folosi fără a se reţine că s-au încălcat prevederile legale.
Aprecierea contrară a instanţei de apel încalcă şi constatările unei alte instanţe dintr-un litigiu între aceleaşi părţi, soluţionat prin respingerea acţiunii şi având drept motivare tocmai aspectele invocate anterior.
- Pentru perioada 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, despăgubirile au fost acordate cu încălcarea prevederilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, deoarece nu s-a ţinut cont de faptul că pârâta a dobândit un drept de folosinţă a invenţiei, personal şi gratuit, folosind cu bună - credinţă o parte din invenţie în limita existentă la momentul publicării menţiunilor de revalidare, astfel cum a constatat prima instanţă.
- În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că pârâta utilizează întreaga invenţie, aşa cum este protejată prin brevet, în condiţiile în care pârâta achiziţionează dinţi direct de la producători, inclusiv de la SC M.C.F. SA Piteşti, după o documentaţie de execuţie proprie, iar dintele executat şi livrat de SC M.C.F. SA nu este acelaşi cu cel din brevetul de invenţie.
Această concluzie este înscrisurile depuse de către pârâtă, inclusiv în faza apelului, respectiv Hotărârea din 30 ianuarie 2012 a Comisiei de Examinare Desene şi Modele din cadrul O.S.I.M., prin care s~a stabilit că modelul pentru desenul „Dinţi de excavator" aparţinând SC M.C.F. SA Piteşti este nou şi are caracter individual, faţă de alte desene şi modele existente în fondul documentar din cadrul O.S.I.M. De asemenea, din raportul de expertiză întocmită de expertul T.B. în Dosarul nr. 8903/95/2010 aflat pe rolul Tribunalului Harghita, rezultă că revendicările din brevetul de invenţie se regăsesc parţial în modelul aparţinând SC M.C.F. SA Piteşti, dar există diferenţe conceptuale cu efecte îmbunătăţite în comportamentul dintelui în procesul de excavare.
Instanţa de apel nici nu s-a pronunţat asupra aspectelor invocate anterior, înlăturând apărările pârâtei sub pretextul că nu au fost dovedite.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin motivele de recurs formulate, reclamanţii tind la modificarea deciziei de apel pe aspectul întinderii dreptului la despăgubiri ce le-a fost recunoscut de către instanţa de apel, în timp ce motivele de recurs concepute de către pârâtă conţin critici chiar cu privire la îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri.
Ca atare, se impune a fi cercetat cu prioritate recursul declarat de către pârâta SC C.E.O. SA, întrucât evaluarea criticilor reclamanţilor depinde de modul de soluţionare al recursului pârâtei, urmând a fi motivată, în prealabil, admiterea cererii reclamanţilor de repunerea în termenul de declarare a căii de atac.
Recursul declarat de către pârâta SC C.E.O. SA este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de judecată a fost învestită în prezenta cauză cu soluţionarea cererii în despăgubiri pentru utilizarea de către pârâtă, la Exploatarea Jilţ, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a invenţiei „Cupă poligonală pentru excavator", ce face obiectul Brevetului, fără consimţământul reclamanţilor, ca autori ai invenţiei şi, totodată, titulari ai drepturilor patrimoniale decurgând din brevetul menţionat.
Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au reţinut, în mod necontestat, că, iniţial, brevetul a fost acordat pe numele titularului SC U.R.E.X.R. SA, cu începere de la data depozitului reglementar - 19 decembrie 2001, însă, ca urmare a neplăţii taxelor legale de menţinere în vigoare, a operat decăderea titularului din drepturile conferite de brevet, menţiunea decăderii fiind publicat în B.O.P.I. din 28 martie 2008.
Ulterior, O.S.I.M. a dispus revalidarea brevetului de invenţie, menţiune ce a fost publicată în B.O.P.I din 30 martie 2009, iar la data de 30 iunie 2009 s-a emis brevetul de invenţie, având ca titular pe SC U.R.E.X.R. SA.
Între SC U.R.E.X.R. SA şi reclamanţi a intervenit un contract de cesiune al drepturilor conferite de brevetul de invenţie, în urma căruia reclamanţii au dobândit calitatea de titulari ai brevetului, contractul fiind înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009 şi publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009.
În ceea ce priveşte momentul de la care operează efectele decăderii, instanţa de apel, spre deosebire de prima instanţă, a apreciat că acesta coincide cu momentul publicării menţiunii decăderii în B.O.P.I., în speţă, 28 martie 2008.
Această apreciere contravine prevederilor Legii nr. 64/1991, din coroborarea cărora rezultă că decăderea produce efecte chiar din momentul scadenţei taxelor legale de menţinere în vigoare a brevetului, neachitate de către titular, respectiv 23 decembrie 2003, astfel cum, în mod corect, a considerat prima instanţă.
Legea nr. 64/1991 nu prevede explicit data de la care operează sancţiunea decăderii titularului din drepturile asupra brevetului de invenţie pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare a brevetului, însă voinţa legiuitorului cu privire la acest moment rezultă din dispoziţiile legii (se va face referire, în prezenta decizie, la forma legii de la data publicării cererii de brevet - 28 februarie 2003, care concordă cu cea de la data acordării brevetului-30 decembrie 2005).
Astfel, potrivit art. 45 (actualmente art 43) alin. (2) şi (3) „Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului, titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului. Neplata acestor taxe atrage după sine decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet."
Stingerea drepturilor decurgând din brevet este consecinţa neplăţii taxelor datorate pentru menţinerea în vigoare a brevetului. Ca atare, deplasarea momentului de la care sancţiunea îşi produce efectele, la data publicării, echivalează cu menţinerea în vigoare a brevetului în perioada în care taxele nu au fost achitate, ceea ce goleşte de conţinut instituţia decăderii, reglementată ca o sancţiune aplicată titularului nediligent ori dezinteresat de menţinerea brevetului.
Mai mult, legiuitorul a prevăzut explicit că, în cazul în care se dispune revalidarea brevetului, în condiţiile art. 37 (din forma legii de la momentul cererii de revalidare din cauză, ce concordă cu forma actuală a legii), folosirea de către terţi a invenţiei, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului, nu constituie o încălcare a drepturilor patrimoniale ale titularului brevetului, conform art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege.
Or, în interpretarea instanţei de apel, decăderea se transformă într-o sancţiune pentru terţii care exploatează invenţia.
Astfel, deşi legiuitorul prevede că folosirea invenţiei de către terţi, în perioada ulterioară decăderii, nu aduce atingere drepturilor decurgând din brevet, aplicarea acestei prevederi favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar împiedicată, dacă ar fi condiţionată de o procedură administrativă, cea a publicării în B.O.P.I., ale cărei durată şi materializare depind exclusiv de O.S.I.M.
Raţiunea reglementării favorabile terţilor este tocmai aceea a încetării protecţiei invenţiei prin brevet, ca urmare a atitudinii culpabile a titularului brevetului, neexistând niciun motiv pentru ca această atitudine să nu fie sancţionată chiar din momentul manifestării de voinţă a titularului în sensul neplăţii taxelor.
Faptul că termenul în care titularul poate solicita revalidarea brevetului, pentru motive justificate, curge de la data publicării decăderii în B.O.P.I., nu înseamnă că, până la data publicării, brevetul este valid, ci că legiuitorul a intenţionat stabilirea unui termen ferm, neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care titularul sa-şi manifeste voinţa în sensul revalidării brevetului.
În aceste condiţii, singura interpretare posibilă pentru ca dispoziţiile legale arătate să-şi producă efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea valabilităţii brevetului intervine chiar la data scadenţei taxelor legale datorate, dar neachitate, titularul fiind decăzut din drepturile decurgând din brevet. Această interpretare concordă, de altfel, cu practica Înaltei Curţi (a se vedea, de exemplu, în acest sens, Deciziile nr. 3942/2010, nr. 4612/2010, nr. 6560/2010 și nr. 6561/2010), după cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de recurs.
Nu în ultimul rând, pot fi invocate argumente de drept comparat, legislaţia mai multor ţări conţinând prevederea expresă a operării decăderii din cauza neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului de la data scadenţei taxei neachitate (de exemplu, art. Legea nr. 613/22 din Codul francez al proprietăţii intelectuale, art. 40 alin. (2) din Legea belgiană a brevetelor de invenţie).
În consecinţă, se constată, în speţă că decăderea titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenţie şi-a produs efectele cu începere de la data de 23 decembrie 2003 şi până la data de 30 martie 2009, când a fost publicată revalidarea brevetului de invenţie.
În această perioadă de timp, titularul brevetului nu este îndreptăţit la despăgubiri, întrucât invenţia nu beneficiază de protecţie juridică, iar terţii o pot exploata liber.
În ceea ce priveşte efectele faţă de terţi ale cesiunii drepturilor patrimoniale decurgând din brevetul de invenţie, se constată că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că acestea se produc retroactiv, cu începere de la data încheierii contractului de cesiune.
În conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, „Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în B.O.P.I. a menţiunii transmiterii înregistrate la O.S.I.M."
Legiuitorul a prevăzut expres momentul de la care cesiunea drepturilor decurgând din brevet produce efecte faţă de terţi, ca fiind acela ai publicării cesiunii în B.O.P.I. (în speţă, 30 iulie 2009), ceea ce înseamnă că reclamanţii, în calitate de cesionari ai drepturilor patrimoniale, ar putea pretinde despăgubiri, de la terţul care exploatează invenţia, doar pentru perioada ulterioară publicării cesiunii.
Obligaţia de plată a terţului, corelativă dreptului de creanţă pretins de către titularul brevetului, are drept cauză juridică fapta terţului de exploatare a invenţiei tară consimţământul titularului şi, dat fiind caracterul continuu al aplicării invenţiei, obligaţia este cu executare succesivă.
Astfel, cesionarul drepturilor decurgând din brevet, în calitate de succesor cu titlu particular, este îndreptăţit să solicite executarea obligaţiei de plată doar în privinţa actelor de aplicare ulterioare momentului de la care actul juridic al cesiunii este opozabil terţilor. Eventualele pretenţii ale cesionarului pentru perioada anterioară (chiar pentru perioada anterioară încheierii contractului de cesiune) interesează exclusiv desocotirea sa cu cedentul, care nu poate fi opusă, însă, terţilor (decât în cazurile în care ar fi îndeplinite condiţiile unei cesiuni de creanţă sau ale unei alte forme de transmisiune ori de stingere a obligaţiilor, instituţii de drept civil ce nu au fost, însă, invocate în speţă).
În consecinţă, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri pentru încălcarea drepturilor decurgând din brevet pentru perioada 1 iulie 2007-30 iulie 2009.
Această constatare coincide cu dezlegările date de Înalta Curte prin Decizia nr. 10141 din 15 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 6225/95/2007, prin care s-a apreciat că aceiaşi reclamanţi nu au calitate procesuală în cererea privind acordarea de despăgubiri, împotriva aceleiaşi pârâte, atât timp cât au dobândit calitatea de titulari ai brevetului abia după încheierea contractului de cesiune cu fostul titular al brevetului, SC U.R.E.X.R. SA, contract înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009 şi publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009.
Este adevărat că această constatare a vizat perioada 1 iulie 2004 -30 iunie 2007 (motiv pentru care tribunalul, în prezenta cauză, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, prin încheierea de şedinţă de la 29 noiembrie 2010, tară ca pârâta să declare apel), însă nu există nicio raţiune pentru a nu urma raţionamentul juridic ce a fost conceput de către Înalta Curte într~o altă cauză vizând aceleaşi părţi, pornind de la aceeaşi premisă a efectelor faţă de terţi a unui contract vizând transmiterea drepturilor patrimoniale decurgând din brevet, atunci când pretenţiile titularului acestor drepturi se referă la o perioadă anterioară încheierii contractului.
În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor arh 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, Înalta Curte constată următoarele:
Prin prevederea legală menţionată, se arată că „Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 şi 33: (...) folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. în acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei".
Tribunalul a reţinut, în fapt, pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi a raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. 6225/95/2007 (ce a vizat un litigiu între aceleaşi părţi şi care a avut drept obiect pretenţii similare celor din prezenta cauză, însă pentru o perioadă anterioară, respectiv 1 iulie 2004 -30 iunie 2007), că pârâta utiliza, la data revalidării brevetului - 30 martie 2009, o componentă a invenţiei ce face obiectul brevetului, anume dinţii de cupă de excavator, pe care îi ataşează la alte tipuri de cupă, iar aceşti dinţi erau folosiţi la 10 excavatoare. Astfel, a conchis în sensul că, în perioada de timp pentru care s-au formulat pretenţiile din cererea de chemare în judecată (inclusiv în perioada 31 iulie 2009 - 30 iunie 2010), pârâta a folosit invenţia.
În acest context, tribunalul a constatat, pe temeiul art. 34 alin. (1) lit. f) teza a II -a din Lege, că pârâta a dobândit un drept de folosinţă ulterioară, cu titlu personal şi gratuit, fără a aduce atingere drepturilor patrimoniale ale titularului de brevet, fiind îndeplinită, pentru perioada în discuţie, şi condiţia folosirii invenţiei în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării.
Prin motivele de apel, reclamanţii au susţinut că nu sunt întrunite condiţiile de aplicare ale normei în discuţie, deoarece pârâta nu este un terţ de bună - credinţă, deoarece nu a implementat invenţia în perioada în care invenţia era lipsită de protecţie (între momentul decăderii şi cel al revalidării brevetului) şi, chiar dacă s-ar fi făcut această dovadă, buna -credinţă subzista doar pentru perioada utilizării dinţilor aprovizionaţi şi existenţi pe stoc ia data revalidării brevetului, întrucât nu există nicio investiţie în măsuri „efective şi serioase" efectuate în perioada lipsei de protecţie a brevetului.
Instanţa de apel, având în vedere şi constatările din raportul de expertiză cu specialitatea construcţii de maşini, întocmit în faza apelului, a constatat că revendicările din brevetul de invenţie se regăsesc în configuraţia dinţilor folosiţi pentru cele 10 excavatoare din carierele Jilţ Sud şi Nord, subunităţi ale pârâtei- a apreciat - faţă de susţinerile din motivarea apelului - că pârâta a folosit invenţia cu rea - credinţă, în condiţiile în care pârâta a folosit invenţia anterior datei de 10 aprilie 2008, când a intervenit decăderea (potrivit aprecierii instanţei de apel), aşadar în perioada în care invenţia beneficia de protecţie juridică.
În condiţiile în care instanţa de apel a stabilit în mod greşit momentul de la care produce efecte decăderea din drepturile conferite prin brevet, ca urmare a neplăţii taxelor legale de menţinere a brevetului - pentru considerentele deja expuse prin prezenta decizie -, se constată că actele de aplicare a invenţiei anterior datei de 10 aprilie 2008 (şi chiar înainte de data de 1 iulie 2007, astfel cum rezultă din decizia de apel) se plasează în perioada expres prevăzută de art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege (dintre decădere şi revalidare), astfel că nu poate fi reţinută reaua - credinţă a terţului din această perspectivă.
Este de observat că, prin motivele de apei, reclamanţii au susţinut că buna - credinţă a pârâtei, chiar în ipoteza în care ar fi reţinută pentru perioada în care a operat decăderea din drepturile decurgând din brevet, a subzistat doar până la epuizarea stocului de dinţi de cupă excavator, existent la data revalidării brevetului.
O asemenea susţinere se bazează pe confuzia între două condiţii distincte de aplicare a prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, respectiv folosirea obiectului invenţiei cu bună - credinţă în perioada de timp dintre decădere şi revalidare şi folosirea invenţiei, după data revalidării, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării.
Atitudinea subiectivă pe care legiuitorul o pretinde terţului pentru a beneficia de dreptul de folosinţă asupra obiectului invenţiei (cu titlu personal şi gratuit) vizează doar perioada de timp dintre decădere şi revalidarea brevetului şi presupune convingerea terţului că, prin asemenea utilizare, nu aduce atingere vreunui drept patrimonial decurgând dintr-un brevet de invenţie.
Această convingere este perfect justificată în cauză atât timp cât, în perioada de timp în discuţie, invenţia nu a beneficiat de protecţie juridică, date fiind efectele decăderii, arătate prin considerentele anterior expuse.
Legiuitorul nu condiţionează dreptul de folosire în continuare a invenţiei de menţinerea atitudinii de bună - credinţă a terţului după revalidarea brevetului şi, de altfel, o asemenea condiţie ar fi imposibil de îndeplinit, cât timp, după acest moment, realizându-se procedura de publicare a menţiunii revalidării brevetului, terţul a cunoscut sau ar fi putut cunoaşte situaţia juridică a brevetului, în sensul că beneficiază de protecţie ca urmare a revalidării.
Buna - credinţă încetează chiar la momentul publicării menţiunii de revalidare a brevetului, însă este suficientă întrunirea sa, în persoana terţului, pentru perioada dintre decădere şi revalidare, pentru a se produce efectele juridice preconizate de legiuitor prin norma în discuţie; absenţa vreunei încălcări a drepturilor conferite de brevet pentru perioada dintre decădere şi revalidare; absenţa vreunei încălcări a drepturilor conferite de brevet pentru perioada ulterioară revalidării, cât timp invenţia este folosită în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării.
Astfel, reclamanţii plasează, în mod greşit, condiţia bunei - credinţe în contextul celei de-a doua condiţii de aplicare a normei, motiv pentru care susţinerile pe acest aspect sunt nefondate.
Ca atare, sunt întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) teza I din Lege pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 martie 2009 (când s-a dispus revalidarea brevetului), ceea ce înseamnă că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru această perioadă de timp, din moment ce folosirea cu bună - credinţă a obiectului invenţiei nu reprezintă o încălcare a drepturilor decurgând din brevet.
Din considerentele expuse rezultă că instanţa de apei, chiar în ipoteza în care a apreciat că efectele faţă de terţi ale cesiunii intervenite între fostul titular de brevet şi reclamanţii din cauză se produc şi pentru perioada anterioară publicării cesiunii în B.O.P.I., a constatat în mod greşit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, faţă de incidenţa art. 34 alin. (1) lit. f) teza I din Lege.
Pe de altă parte, pe acelaşi temei, este lipsit de relevanţă dacă revalidarea brevetului produce sau nu un efect retroactiv, în sensul recunoaşterii drepturilor decurgând din brevet chiar pentru perioada decăderii, aşadar în sensul „ştergerii" decăderii (instanţa de apel nu a reţinut un asemenea argument în motivarea soluţiei sale), cât timp legiuitorul a prevăzut explicit că folosirea invenţiei cu bună - credinţă de către terţ, în perioada de referinţă, nu constituie o mcălcare a drepturilor titularului (deci, chiar dacă s-ar reţine existenţa viabilă a acestor drepturi, ca urmare a revalidării).
În contextul aceluiaşi art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege, se constată că, pentru perioada ulterioară revalidării brevetului (30 martie 2009 - 30 iunie 2010), pârâta, prin folosirea cu bună - credinţă invenţia în perioada dintre decădere şi revalidare, beneficiază de dreptul de a folosi invenţia în continuare, fără ca această utilizare să reprezinte o mcălcare a drepturilor titularului de brevet.
Cu toate că s-au referit la modul de folosire a invenţiei de către pârâtă la data publicării menţiunii de revalidare a brevetului, reclamanţii au făcut confuzie, după cum s-a arătat, între condiţiile de aplicare a normei, neurmărind clarificarea de către instanţă a sintagmei „volum al folosirii invenţiei" la data publicării menţiunii revalidării.
De altfel, chiar dacă s-ar reţine că finalitatea motivului de apel pe acest aspect rezidă în susţinerea neîntrunirii cerinţelor legale pentru folosirea invenţiei de către pârâtă, fără consimţământul titularului şi fără plata vreunei despăgubiri, pentru perioada ulterioară revalidării brevetului, tot nu ar fi posibilă valorificarea acestor susţineri în sensul urmărit de către recurenţi, dată fiind poziţia procesuală manifestată pe tot parcursul judecăţii şi modul în care au înţeles să administreze probatoriile propuse şi încuviinţate de către instanţă.
Prin precizarea formulată în faţa primei instanţe pentru termenul de judecată de la data de 27 iunie 2011 (fila 234 dosar tribunal), reclamanţii au arătat explicit că dinţii de cupă ce constituie obiect al invenţiei brevetate sunt utilizaţi pe un număr de 10 excavatoare, fără vreo referire la perioada de utilizare a dinţilor aprovizionaţi şi existenţi pe stoc la data revalidării brevetului.
Mai mult, reclamanţii s-au preocupat în faza apelului, prin administrarea probelor cu expertiză tehnică specialitatea construcţii de maşini şi cu expertiză contabilă, încuviinţate de către instanţă, exclusiv de stabilirea comparativă a caracteristicilor tehnice ale dinţilor de cupă ce constituie obiect al brevetului şi ale dinţilor de cupă efectiv folosiţi de către pârâtă, precum şi de eficienţa economică realizată de către pârâtă prin utilizarea obiectului invenţiei, ceea ce denotă că reclamanţii nu au înţeles să susţină folosirea invenţiei de către pârâta în perioada 30 martie 2009 - 30 iunie 2010, prin comparaţie cu folosirea de la data publicării menţiunii revalidării, într-un alt „volum" decât prin utilizarea uneia dintre componentele invenţiei pe un număr de 10 excavatoare de tipul menţionat.
Drept urmare, se constată că este fondat şi motivul de recurs pe aspectul întrunirii condiţiilor de aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare de către instanţa de apel a dreptului la apărare şi, în general, a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, prin ignorarea înscrisurilor depuse în faza apelului de către pârâta, invocată prin ultimul motiv de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile cri acest obiect sunt nefondate.
După cum s-a arătat deja, instanţa de apel a reţinut, confirmând hotărârea primei instanţe pe acest aspect, că pârâta a utilizat invenţia, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, prin faptul folosirii unei componente a invenţiei ce face obiectul brevetului, respectiv „dinţi de cupă excavator".
Este adevărat că instanţa de apel a înlăturat apărările pârâtei referitoare la achiziţionarea dinţilor de cupă de la producătorii UP.E.T.R.O.M. Piteşti şi SC M. SA, care beneficiază de un desen sau model industrial înregistrat, cu motivarea că nu s-a probat că dinţii de cupă folosiţi de către pârâtă sunt aceiaşi cu cei achiziţionaţi de la producătorul menţionat, însă este relevantă concluzia instanţei, formulată pe baza probatoriului administrat, în sensul ca dinţii de cupă excavator efectiv folosiţi se regăsesc în obiectul invenţiei brevetate, astfel cum acesta rezultă din conţinutul revendicărilor brevetului.
Instanţa de apel a conchis, astfel, că brevetul include şi componentele efectiv utilizate de către pârâtă, pârâta folosind însăşi invenţia brevetată.
Din motivele de recurs nu rezultă că pârâta contestă concluzia instanţei de apel privind obiectul invenţiei, cât timp face referire la un raport de expertiză întocmit într-un alt dosar în care se atestă tocmai reflectarea parţială a revendicărilor din brevet în documentaţia de execuţie a producătorului SC M. SA Piteşti.
Singura apărare relevantă pe care pârâta ar fi trebuit să o construiască în cauză, faţă de situaţia de fapt reţinută, era aceea referitoare la întinderea protecţiei conferite de brevet, în raport de conţinutul revendicărilor, ţinându-se seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări,
Or, pârâta nu a formulat vreo critică pe aspectul întinderii protecţiei brevetului, în contextul art. 32 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 64/1991 şi al normelor corespondente din Normele metodologice de aplicare a legii şi nu a contestat, din această perspectiva, concluzia instanţei de apel în sensul că lucrarea utilizată de către pârâtă ar reprezenta un efect echivalent al brevetului, acoperit prin conţinutul revendicărilor acestuia.
În absenţa unor astfel de critici, susţinerea privind ignorarea înscrisurilor depuse în faza apelului tinde exclusiv la reevaluarea situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel, nu şi Ia demonstrarea nelegalităţii deciziei; or, finalitatea reaprecierii probatoriului administrat excede atribuţiilor acestei instanţe de control judiciar, circumscrise verificării legalităţii deciziei recurate, prin prisma cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu şi a temeiniciei acesteia, moîivpentru care sunt nefondate susţinerile recurentei pe acest aspect.
Întrucât toate motivele de recurs, cu excepţia celui din urmă au fost apreciate ca fiind fondate, pentru considerentele ce au fost expuse prin prezenta decizie, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi ia despăgubiri.
În consecinţă, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, va modifica în tot decizia, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de către reclamanţi împotriva sentinţei nr. 179 din 19 iunie 2012 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, făcând aplicarea şi a prevederilor art. 296 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamanţi împotriva Deciziei nr. 96 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea reclamanţilor de repunere în termenul de declarare a recursului este întemeiată.
Hotărârea instanţei de apel a fost comunicată la domiciliul fiecăruia dintre reclamanţi la data de 16 ianuarie 2013, termenul de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ., respectiv de 15 zile de la comunicarea deciziei, împlinindu-se la data de 1 februarie 2013.
Cererea de recurs a fost trimisă prin poştă la data de 8 februarie 2013 şi înregistrată la Înalta Curte la data de 12 februarie 2013, fiind, aşadar, depusă cu depăşirea termenului legal de exercitare a caii de atac.
În conformitate cu art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea unei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel ori când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Imposibilitatea declarării căii de atac înlăuntrul termenului prescris de lege, în condiţiile art. 103 C. proc. civ., poate fi întrunită şi în persoana reprezentantului părţii, atât al celui legai, dar şi a mandatam lui, pentru asigurarea dreptului la apărare a părţii, respectându-se voinţa acesteia de a beneficia de asistenţă calificată pe tot parcursul procesului.
După cum rezultă din înscrisurile ataşate la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, reclamanţii au încheiat cu dl. avocat I.M. un contract de asistenţă juridică, la data de 21 ianuarie 2013, în vederea promovării recursului şi a reprezentării intereselor lor în faţa Înaltei Curţi, după cum reiese din împuternicirea avocaţială din 21 ianuarie 2013 (fila 9 dosar recurs).
La data de 22 ianuarie 2013, apărătorul reclamanţilor este internat de urgenţă la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean Tg. Jiu, de unde se externează la cerere, Ia data de 26 ianuarie 2013, cu recomandarea de internare în clinică de specialitate în vederea continuării tratamentului până la vindecare. Este apoi internat la data de 28 ianuarie la Secţia Chirurgie a unei clinici private din Tg. Mureş, de unde se externează vindecat chirurgical la data de 31 ianuarie 2013 (conform înscrisurilor de la filele 10 - 12).
Starea precară de sănătate a apărătorului ales al reclamanţilor a reprezentat o împrejurare asimilabilă forţei majore, care 1-a împiedicat pe acesta să respecte obligaţiile asumate prin contractul de asistenţă juridică, în perioada 22 - 31 ianuarie 2013 şi să promoveze recursul înlăuntrul termenului legal, împlinit la data de 1 februarie 2013.
Este adevărat că, potrivit art. 221 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, „în cazul în care avocatul este împiedicat să îndeplinească serviciul profesional, îşi va asigura substituirea, inclusiv printr-un avocat care îşi desfăşoară activitatea într-o altă forma de exercitare a profesiei", însă este rezonabil a se considera că, în speţă, motivul de ordin medical care l-a împiedicat pe avocat să formuleze cererea de recurs a reprezentat un impediment pentru efectuarea oricărei alte activităţi, inclusiv a formalităţilor pentru asigurarea substituirii. Mai mult, potrivit tezei ultime a aceluiaşi art. 221, substituirea poate opera doar cu acordul clientului, ceea ce presupunea şi efectuarea de diligente pentru obţinerea în prealabil a acceptului reclamanţilor, demers pe care avocatul nu l-ar fi putut realiza, dată fiind starea fizică precară.
Sunt, astfel, întrunite cerinţele prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., urmând a fi admisă cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, ţinându-se cont şi împrejurarea recursul a fost exercitat înlăuntrul unui termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în conformitate cu art, 103 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de către reclamanţi, faţă de modul de soluţionare a recursului pârâtei împotriva aceleiaşi decizii, în sensul admiterii acestuia şi a menţinerii hotărârii primei instanţe prin care pretenţiile reclamanţilor au fost respinse în totalitate, urmează a se constatat că sunt lipsite de obiect criticile reclamanţilor referitoare la întinderea dreptului la despăgubiri, astfel cum fusese stabilit de către instanţa de apel, cât timp reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru" perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea reclamanţilor B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. şi M.A. de repunere în termenul de declarare a recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. şi M.A. împotriva Deciziei nr. 95 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de pârâta SC C.E.O. SA-Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în tot decizia, în sensul că:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. şi M.A. împotriva sentinţei nr. 289 din 4 iulie 2011 a Tribunaluiui Gorj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5411/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5432/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
