ICCJ. Decizia nr. 5461/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5461/2013
Dosar nr. 17999/300/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 noiembrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 5600/196/2013 la data de 8 aprilie 2013, contestatoarea-debitoare SC I.L.R. IFN SA, prin mandatar SC A.I. SRL Bucureşti, a formulat în contradictoriu cu intimatul creditor A.M., contestaţie împotriva executării silite pornite în Dosarul de executare nr. 59/2013 la BEJ N.S., solicitând anularea somaţiei emise în dosarul de executare, a Încheierii nr. 113/2013 a BEJ N.S., dată în acelaşi dosar, a încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţată în Dosar nr. 4029/196/2013 de către Judecătoria Brăila şi întoarcerea executării silite, prin restituirea sumelor achitate către creditor.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că titlul executoriu îl constituie Sentinţa civilă nr. 7005 din 1 noiembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 12759/196/2012, prin care a fost obligată la plata sumei de 1.697 RON cheltuieli de judecată către contestatorul A.M., intimatul din prezenta cauză.
Contestatoarea arată că se impune anularea întregii executări silite, deoarece a fost demarată de un executor judecătoresc cu sediul în municipiul Brăila, din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, sediul său fiind în municipiul Bucureşti, sector 2; prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 781 NCPC, competent era un executor din raza Curţii de Apel Bucureşti; consecutiv, şi încuviinţarea executării silite dispusă de Judecătoria Brăila, s-a pronunţat în mod greşit, Judecătoria Brăila nefiind instanţă de executare; or, potrivit art. 651 NCPC, cele anterior arătate conduc la nulitatea tuturor actelor de executare silită.
Pe fondul cauzei, contestatoarea învederează că la data de 1 aprilie 2013 a achitat intimatului creditor suma înscrisă în somaţia executorului; de asemenea, la data de 29 martie 2013 a depus la BEJ P. o cerere precizatoare, în Dosarul de executare nr. 1075/2012 (în care A.M. este executat silit pentru o sumă mai mare, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing). Prin cererea precizatoare, contestatoarea (având calitatea de creditor în cealaltă executare) a solicitat executorului ca din suma datorată de A.M. să se scadă suma pe care, la rândul său, o datorează acestuia, în Dosarul de executare nr. 59/2013, în temeiul compensaţiei; în aceste condiţii, dată fiind această modalitate de stingere a obligaţiei sale, rezultă că plata făcută la data de 1 aprilie 2013 este nedatorată, astfel încât solicită restituirea acesteia.
În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 711, 722 NCPC şi cele ale art. 1617 NCC.
Legal citat, creditorul A.M. a depus întâmpinare, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată. A învederat că Judecătoria Brăila este instanţă de executare, BEJ N. din raza Curţii de Apel Galaţi fiind competent să efectueze executarea silită, dat fiind că pe raza acestei instanţe se află sediul terţului poprit. Cu privire la fondul contestaţiei, a susţinut că nu operează compensaţia, deoarece executarea silită este suspendată în Dosarul de executare nr. 1075/2012, înregistrat la BEJ P.
Din dispoziţia instanţei, BEJ N.S. a ataşat dosarul de executare privind-o pe contestatoare.
La termenul din 22 mai 2013, instanţa a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale, faţă de faptul că debitorul are sediul în municipiul Bucureşti, sector 2, executarea silită fiind încuviinţată pentru toate formele de executare prevăzute de lege; pe de altă parte, singurul act de executare îl reprezintă somaţia de executare emisă şi comunicată debitorului, iar Judecătoria Brăila nu este instanţă de executare, conform art. 650 coroborat cu art. 651 NCPC.
În consecinţă, prin Sentinţa civilă nr. 4031 din 22 mai 2013, Judecătoria Brăila a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că faţă de obiectul cauzei, pricina este una privitoare la executare silită, astfel încât, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.
Or, potrivit art. 650 NCPC coroborat cu art. 651 NCPC, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul biroul executorului judecătoresc, acesta fiind, în cazul urmăririi imobiliare, executorul din circumscripţia curţii de apel unde se situează imobilul; în cazul urmăririi bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, executorul din circumscripţia curţii de apel unde se află sediul/domiciliul debitorului; în cazul executării obligaţiei de a face, executorul din circumscripţia curţii de apel de la locul unde se face executarea; pe de altă parte, potrivit art. 781 NCPC, în cazul popririi este competent executorul de la domiciliul/sediul debitorului ori al terţului poprit, inclusiv executorul de la oricare dintre sediile secundare ale instituţiilor de credit.
Analizând cererea de executare silită formulată de creditor, cererea de încuviinţare a executării silite depuse la Judecătoria Brăila de executorul judecătoresc, instanţa a reţinut că s-a solicitat încuviinţarea executării silite a unui debitor persoană juridică, având sediul în municipiul Bucureşti, sector 2, care nu are sedii secundare în municipiul Brăila (conform certificat ORC), solicitându-se ca executarea să fie încuviinţată pentru toate formele de executare silită.
De asemenea, Judecătoria Brăila a reţinut că prin întâmpinare, creditorul a precizat că în municipiul Brăila este sediul terţului poprit, însă, examinându-se dosarul de executare, s-a constatat că nu rezultă niciun terţ cu sediul în Brăila cu privire la care să se poată dispune înfiinţarea popririi.
În aceste condiţii, faţă de solicitarea generică formulată de creditor de încuviinţare a executării, având în vedere lipsa vreunei dovezi privind un eventual terţ poprit cu sediul în municipiul Brăila, instanţa a apreciat că Judecătoria Brăila nu poate avea calitatea de instanţă de executare, astfel că aceasta nu este competentă a se pronunţa asupra contestaţiei la executare, competenţă care, în raport cu prevederile art. 650 - 651 NCPC, revine Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, respectiv instanţa de la sediul debitorului.
S-a apreciat că aceste norme ce stabilesc competenţa din punct de vedere teritorial sunt de ordine publică, astfel că, în această materie, competenţa teritorială este una absolută, de la care părţile nu pot deroga.
Având în vedere că debitorul are sediul în municipiul Bucureşti, sector 2, faţă de dispoziţiile art. 650 - 651 C. proc. civ. cu aplicarea art. 107 NCPC, conform cărora cererea se face la instanţa de executare de la domiciliul pârâtului, Judecătoria Brăila a reţinut că în cauză competenţa aparţine Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, instanţă în favoarea căreia a procedat la declinarea de competenţă, în temeiul art. 132 NCPC.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 sub nr. 17999/300/2013.
Prin Sentinţa civilă nr. 16635 din 22 octombrie 2013, Judecătoria sector 2, la rândul său, a procedat la declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila şi, constatând conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Astfel, după învestirea sa prin declinare, Judecătoria sector 2, la termenul din 22 octombrie 2013 a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale.
Asupra acestei excepţii, a reţinut următoarele:
Conform art. 650 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.
Aşadar, în regulă generală, judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, este instanţa competentă să judece contestaţia la executare.
Cum în speţă executarea silită a fost declanşată în cadrul Dosarului de executare nr. 59/2013 de Biroul Executorului Judecătoresc N.S., cu sediul în Brăila, str. CC, modul nr. 6, judeţul Brăila, iar contestatoarea a înţeles să sesizeze Judecătoria Brăila cu soluţionarea contestaţiei la executare, rezultă că instanţa competentă să judece prezenta cerere este Judecătoria Brăila.
Judecătoria sector 2 a mai constatat că, într-adevăr, conform art. 713 alin. (2) C. proc. civ., în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, iar în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului.
Din formularea normei, rezultă că prevederile art. 713 alin. (2) C. proc. civ. instituie două cazuri de competenţă teritorială alternativă, lăsate la libera apreciere a contestatorului, care poate sesiza şi o altă judecătorie decât instanţa de executare, respectiv fie judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, fie judecătoria de la locul situării imobilului.
S-a apreciat că raţionamentul primei instanţe învestite este viciat, întrucât se confundă competenţa instanţei de executare cu competenţa executorului judecătoresc, prin definirea competenţei instanţei de executare, în baza art. 650 raportat la art. 651 C. proc. civ.
Cele două competenţe teritoriale aparţin unor participanţi diferiţi la executarea silită şi nu se influenţează sau condiţionează reciproc, astfel încât este posibil ca executorul judecătoresc să nu fie competent conform art. 651 C. proc. civ., dar judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc necompetent, să fie competentă teritorial să judece contestaţia la executare prin care se invocă drept motiv de nulitate a executării însăşi necompetenţa executorului judecătoresc.
Concepţia Noului Cod de procedură civilă care stă la baza competenţei teritoriale a instanţei de executare are menirea de a simplifica şi unifica practica judiciară neunitară cu care s-au confruntat instanţele de judecată sub imperiul Codului anterior.
Judecătoria sector 2 a mai arătat că potrivit actualei reglementări, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul executorului judecătoresc care face executarea, indiferent dacă executorul respectiv este sau nu competent conform art. 651 C. proc. civ., contestatorul având facultatea de a sesiza şi alte două instanţe, diferite, de instanţa de executare, astfel cum prevede art. 713 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Judecătoria Sector 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu de instanţă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, astfel că s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în vederea soluţionării lui.
Analizând conflictul negativ de competenţă în condiţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în cadrul căreia s-a ivit acest incident procedural, în favoarea Judecătoriei Brăila, potrivit celor ce succed.
Astfel, cererea cu care Judecătoria Brăila a fost învestită la data de 8 aprilie 2013 are ca obiect contestaţia la executare formulată de debitoarea SC I.L.R. IFN SA, în cursul unei executării silite declanşate în martie 2013, aşadar, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatul creditor, anularea somaţiei emise în dosarul de executare, a încheierii nr. 113/2013 a BEJ N.S., dată în acelaşi dosar, a încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţată în Dosar nr. 4029/196/2013 de către Judecătoria Brăila şi întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor achitate către contestatoare; de asemenea, se constată că, în principal, contestatoarea a invocat drept motiv de anulare a formelor de executare emise în Dosarul nr. 59/2013 al BEJ N.S., cu sediul în municipiul Brăila, chiar necompetenţa executorului judecătoresc ce instrumentează dosarul de executare indicat şi, consecutiv, necompetenţa Judecătoriei Brăila ca instanţă de executare; în subsidiar, pe fondul contestaţiei la executare, s-a invocat compensaţia prevăzută de art. 1617 NCC, ca modalitate de stingere a datoriei sale faţă de creditorul A.M.
În consecinţă, dat fiind obiectul pricinii, trebuie observate normele de competenţă stabilite cu privire la soluţionarea contestaţiei la executare.
Se constată că art. 713 alin. (1) C. proc. civ. statuează regula potrivit căreia contestaţia la executare se soluţionează de instanţa de executare, alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi text, reglementând anumite derogări, fie în raport cu forma de executare aleasă de creditor (alin. (2)), fie în funcţie de forma contestaţiei la executare, anume dacă se formulează o contestaţie la titlu (alin. (3)).
Cum în speţă nu s-a formulat o contestaţie la titlu, ci o contestaţie la executare propriu-zisă, rezultă că derogarea prevăzută la art. 713 alin. (3) C. proc. civ. nu este incidentă; în acelaşi timp, din verificarea cererii de executare silită adresată de creditor executorului judecătoresc N.S.I., rezultă că acesta a arătat că solicită ca „executarea silită să se facă simultan prin toate formele prevăzute de lege”; ca atare, faţă de această formulare generică a creditorului, cu privire la forma de executare pentru realizarea creanţei sale, nici criteriile pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare, prevăzute de art. 713 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt operante.
Drept urmare, pentru stabilirea instanţei competente va trebui aplicată regula instanţei de executare statuată prin art. 713 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de executare este definită prin dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., anume: „judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul biroului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”
În consecinţă, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziţie derogatorie de la criteriul stabilit prin această normă (ceea ce ar presupune cunoaşterea formei de executare alese de creditor, cel puţin, în mod prioritar), rezultă că judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul biroului judecătoresc care face executarea este instanţa de executare.
Cum în cauză sediul biroului judecătoresc ce instrumentează Dosarul de executare nr. 59/2013 este în municipiul Brăila, aşadar, în circumscripţia Judecătoriei Brăila, rezultă că această instanţă este instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de debitoarea SC I.L.R. IFN SA.
Pe de altă parte, art. 651 C. proc. civ. este textul ce reglementează competenţa executorului judecătoresc, în raport cu forma de executare ce va fi urmată, dacă prin lege nu se dispune altfel (cum este de exemplu, în materia popririi, dispoziţiile art. 781 C. proc. civ., fiind normă specială, derogatorie de la art. 651), iar art. 651 alin. (4) C. proc. civ. prevede că nerespectarea prezentului articol atrage nulitatea necondiţionată a actelor de procedură efectuate.
Determinarea executorului judecătoresc reprezintă o operaţiune juridică anterioară declanşării executării silite, ce este la îndemâna creditorului care se adresează cu o cerere de executare silită unui executor judecătoresc, iar nerespectarea normelor procedurale privind competenţa executorului judecătoresc nu poate fi sancţionată decât la cererea părţii interesate prin invocarea acestui motiv de nulitate necondiţionată în cadrul unei contestaţii la executare propriu-zise, pe temeiul art. 651 alin. (4) C. proc. civ.
Însă, odată învestit un executor judecătoresc, chiar necompetent, instanţa de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul său, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, în speţă nefiind incidentă vreo dispoziţie specială care să conducă la înlăturarea aplicării regulii enunţate.
În cauză, nu sunt incidente nici prevederile art. 781 C. proc. civ. (avute în vedere de Judecătoria Brăila), normă care, din nou, reglementează competenţa executorului judecătoresc, iar nu a instanţei de executare; de asemenea, este exclusă aplicarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ. referitoare la competenţa teritorială de drept comun (invocată, de asemenea, de instanţa mai întâi sesizată), acestea fiind incidente în procedura contencioasă derulată în faţa primei instanţe; această normă se regăseşte în Titlul II din Cartea I a C. proc. civ., în timp ce executarea silită este obiect de reglementare al Cărţii a V-a din Cod (art. 622 şi urm. NCPC), cu norme proprii de competenţă, judecata (cognitio) şi executarea (executio) fiind cele două faze autonome ale oricărui proces civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5469/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5359/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
