ICCJ. Decizia nr. 5470/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5470/2013
Dosar nr. 2631/86/2012
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 23 februarie 2012, reclamanta S.A., în contradictoriu cu pârâţii Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti şi Comisia de verificare a drepturilor de proprietate şi acordare a despăgubirilor Şcheia, a solicitat anularea Hotărârii nr. 47 din 26 octombrie 2011 prin care s-a dispus plata sumei de 1.319 RON cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în comuna Şcheia, jud. Suceava, în suprafaţă de 1069 mp şi obligarea pârâtei expropriatoare la plata sumei reale cuvenite cu titlul de despăgubiri, respectiv suma de 40.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara terenului în baza titlului de proprietate nr. x/1996 iar oferta de despăgubire cuprinsă în hotărârea contestată nu reprezintă valoarea reală a imobilului expropriat în contextul în care acesta este situat la o distanţă de 300 mp de staţia "P." şi de circa 120 mp de ultima locuinţă construită şi la 80 mp de DN 17 şi face parte dintr-un trup de 4800 mp, diferenţa rămasă neexpropriată fiind împărţită efectiv de lucrarea de investiţie ce urmează a se efectua pierzând din valoarea lor, una din parcele rămânând fără cale de acces (549 mp).
Pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în calitate de reprezentantă a Statului Român, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu este întemeiată pretenţia reclamantei privind plata unei despăgubiri în sumă de 38 euro/mp sau 40.000 euro în total dat fiind faptul că, potrivit raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă, terenul în cauză este situat în extravilanul com. Şcheia, la locul numit "S.", are destinaţia de teren arabil, nu beneficiază de nici un fel de utilităţi (reţelele de electricitate, apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune fiind inexistente), iar distanţa faţă de mijloacele de transport în comun şi de unităţile comerciale din zonă este de peste 500 m. Faţă de elementele de individualizare sus-menţionate şi faţă de faptul că la data exproprierii piaţa imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind reduse, iar preţurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate în anii 2008 - 2009, a apreciat că despăgubirea solicitată de reclamanţi este nejustificată.
Prin Sentinţa civilă nr. 206 din 29 ianuarie 2013 Tribunalul Suceava a admis în parte contestaţia; a desfiinţat în parte Hotărârea nr. 47 din 26 octombrie 2011 emisă de către secund-pârâtă în Dosarul nr. 90/2011; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamantă, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 19.777 euro în echivalent lei la data plăţii efective; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 47 din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor Şcheia s-a dispus plata sumei de 1.319 RON în favoarea reclamantei S.A. cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în com. Şcheia, jud. Suceava, identic cu parcela nr. x din CF y, compus din teren liber de construcţii, în suprafaţă de 1069 mp.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 cu modificările şi completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, iar conform art. 22 alin. (3) din lege acţiunea se soluţionează potrivit art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speţei, stabileşte criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse şi că la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii, precum şi instanţa de judecată trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Art. 27 din Legea nr. 33/1994, la care de asemenea se face trimitere în vederea soluţionării cauzei, stabileşte că pentru fixarea despăgubirii instanţa compară rezultatul expertizei cu oferte şi cu pretenţiile formulate de părţi, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat.
În speţă, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 1.319 RON, expropriatul a pretins suma de 38 euro/mp, în timp ce prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experţi compusă din expert V.M., I.R. şi A.M., s-a propus într-o variantă suma de 534 euro (0,5 euro/mp) prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă suma de 19.777 euro (18,50 euro/mp) prin raportare la valoarea de piaţă după Standardele Internaţionale de Evaluare.
Într-adevăr, pentru determinarea preţului de piaţă experţii nu au avut în vedere tranzacţii concrete, raportându-se la oferte de tranzacţionare, pentru terenuri similare sau comparabile, însă în răspunsul la obiecţiuni pe acest aspect şi-au argumentat "alegerea", arătând că sursele de informare aflate la dispoziţia experţilor, posibile şi credibile - bănci, agenţii imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informaţii despre tranzacţiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piaţă imobiliară inactivă faţă de perioada anterioară 2008 - 2010, că puţinele tranzacţii efective nu sunt credibile, date fiind diferenţele nejustificat de mari de preţuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura raţională şi se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice şi a ipotezelor utilizate (Standardele Internaţionale de Evaluare 2011, IVS - Cadru general).
S-a reţinut că experţii au învederat împrejurarea că, potrivit aceloraşi Standarde Internaţionale, atunci când nu există tranzacţii efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obţinute din tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi şi preţurile cerute prin ofertele de vânzare sau preţurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.
Instanţa a mai considerat că nu se poate reţine că experţii ar fi "ignorat" tranzacţiile concrete ci nu le-au identificat ca şi surse credibile de informare, astfel că trebuie să ţină cont de concluziile acestora, cu atât mai mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011), iar expropriatorul, deşi le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puţin un exemplu de tranzacţie concretă similară ori comparabilă.
Aşadar instanţa şi-a însuşit raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piaţă de 18,50 euro/mp, valoare rezonabilă având în vedere caracteristicile concrete ale terenului, faptul că se află relativ aproape de oraşul Suceava, la cca 5 km de Primărie, într-o zonă pretabilă pentru destinaţii diverse, inclusiv rezidenţiale.
În ceea ce priveşte data evaluării, prima instanţă a stabilit că în mod corect a fost avută în vedere data întocmirii raportului de expertiză faţă de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Expropriatorul a solicitat a fi menţinută despăgubirea iniţială, cerere cu care instanţa nu a fost de acord.
Astfel, suma propusă cu titlu de despăgubiri, 5.526 RON, a fost stabilită prin raportul de evaluare teren întocmit de către P.F.A. C.C., în procedura prealabilă exproprierii efective conform art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 din Normele de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite şi actualizate ale Camerei Notarilor Publici.
S-a reţinut că aceste expertize notariale sunt însă doar orientative.
Cât priveşte suma de 38 euro/mp pretinsă de către expropriat, s-a reţinut că este nerealistă, nejustificată, nesusţinută de nicio probă, dimpotrivă infirmată prin raportul comisiei de experţi.
În concluzie, s-a conchis că expropriatorul datorează expropriatului cu titlu de despăgubiri civile suma de 19.777 euro în echivalent lei la data plăţii efective, fără a scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată câtă vreme nu s-a făcut dovada plăţii ei.
În baza art. 274 C. proc. civ., expropriatorul a fost obligat să plătească expropriatului cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON compusă din onorariul aferent expertizei achitat în contul experţilor R.I. şi M.V.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul român - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, solicitând modificarea ei parţială, în sensul respingerii cererii de anulare a hotărârii de expropriere şi înlăturării obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată.
Instanţa a calificat calea de atac ca fiind apel, şi nu recurs.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi interpretarea eronată a probatoriului administrat.
Valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, concluzia contrară a instanţei de fond fiind nelegală.
Pârâtul a invocat în acest sens art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, dispoziţii conform cărora prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C. valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Şcheia.
Prin Decizia nr. 9 din data de 26 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul român - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011 reglementează faptul că în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum susţine şi apelantul şi cum s-a procedat şi în procedura administrativă din prezenta cauză, raportul de evaluare realizat de evaluatorul C.C. având în vedere aceste dispoziţii legale.
Instanţa nu a contestat susţinerea apelantului în sensul că, în materie de expropriere, Legea nr. 255/2010 este norma specială (cadrul aplicabil fiind indicat în art. 1), iar Legea nr. 33/1994 reprezintă norma generală, care se aplică doar în situaţia în care nu există reglementări derogatorii, conform principiului "specialia generalibus derogant".
S-a reţinut că apelantul este în eroare privitor la susţinerea că în cauză nu există o reglementare derogatorie de la aplicarea legii speciale (reglementare care trimite la legea generală) pentru stabilirea despăgubirii atunci când cuantumul acesteia se contestă în instanţă.
Astfel, s-a statuat că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale din care nu rezultă limitarea invocată de apelant (aplicarea legii generale doar sub aspect procedural). Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere, pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv la art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevede expres cum se calculează despăgubirea.
În măsura în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de procedură din Legea nr. 33/1994, era suficient să facă trimitere doar la art. 21 - 24 din Legea nr. 33/1994 (care prevăd instanţa competentă, obligativitatea prezenţei procurorului, persoanele care se citează, căile de atac, efectul înţelegerii părţilor/unor părţi, posibilitatea exproprierii totale), nefiind necesară trimiterea la art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994. Or, o dispoziţie legală trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, nu în sensul în care nu are nicio aplicabilitate.
În concluzie, s-a reţinut că pentru calculul despăgubirii, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legii generale (art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994) la care face trimitere legea specială (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), principiul "specialia generalibus derogant" nefiind încălcat.
Întrucât raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii are în vedere expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici şi nu reflectă valoarea de piaţă a terenului expropriat, astfel cum arată evaluatorul, instanţa de apel a constatat că valoarea indicată nu corespunde dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în mod corect fiind înlăturată de prima instanţă.
În ce priveşte valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat de comisia de experţi, instanţa a constatat că nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că experţii au folosit şi oferte de vânzare, iar nu doar preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
S-a reţinut că textul de lege se referă la "preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel", ceea ce nu însemnă că nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile (tranzacţii care nu au fost identificate în cauză) ori când datele obţinute de la tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate pentru evaluare. Instanţa de apel a apreciat că textul se referă şi la preţurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să îşi înstrăineze bunul.
Totodată s-a avut în vedere şi faptul că nici apelantul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziţia experţilor contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului de expertiză-15 august 2012 (conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994) având ca obiect terenuri din extravilan din localitatea Şcheia, pe care experţii nu le-au avut în vedere.
În altă ordine de idei instanţa de apel a reţinut că nu pot servi drept piese de comparaţie contractele de vânzare-cumpărare depuse în apel întrucât nu sunt din anul 2012, când s-a efectuat raportul de expertiză, ci sunt mult anterioare acestei date şi dacă ar fi avute în vedere s-ar încălca dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care precizează care este momentul în raport de care se stabilesc despăgubirile ("data întocmirii raportului de expertiză").
S-a mai reţinut că este nefondată susţinerea apelantului în sensul că obiecţiunile formulate sub acest aspect (neluarea în calcul a tranzacţiilor concrete) au fost înlăturate nejustificat, în condiţiile în care prima instanţă a arătat că aceste tranzacţii concrete nu au fost ignorate, ci nu au fost identificate drept surse credibile de informaţii.
În ce priveşte aplicarea coeficienţilor de individualizare, s-a reţinut că aceste critici sunt generice, apelantul neaducând alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, iar experţii, potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare, aplicând metode cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şi estimarea corecţiilor.
În concluzie, instanţa de apel a constatat că preţul de 18,50 euro/mp determinat prin expertiza întocmită de comisia de experţi evaluatori reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamanta-intimată, iar despăgubirea stabilită de prima instanţă, în condiţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 respectă prevederile imperative ale art. 26 din acest act normativ.
Cu privire la critica ce vizează cheltuielile de judecată s-a reţinut că în mod corect s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. şi nu a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA reprezentantă a Statului român prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susţinut că în mod greşit ambele instanţe au reţinut că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză ar reprezenta valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu la data exproprierii şi că aceasta ar fi fost calculată conform exigenţelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Acest text de lege face referire la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea preţului real de circulaţie experţii trebuiau să se raporteze la tranzacţii concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacţiile autentice şi materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că, în mod greşit instanţa de apel a înlăturat critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce se succed:
Modificarea unei hotărâri se poate cere în considerarea dispoziţiilor înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În baza acestui motiv de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât formulează critici ce vizează nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate. Criticile formulate sub acest aspect sunt întemeiate.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză ...".
Rezultă astfel că textul mai sus menţionat consacră metoda comparaţiei directe astfel încât la calcularea despăgubirilor cuvenite trebuie să se ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Se constată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că pentru stabilirea despăgubirii ar fi suficiente ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacţii efective cu terenuri comparabile sau că datele obţinute de la tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate pentru evaluare.
În egală măsură se constată că la întocmirea raportului de expertiză din cauză nu au fost verificate şi identificate tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat şi parcelele la care se referă anunţurile de vânzare avute în vedere.
Instanţa ar fi trebuit dispună efectuarea unei expertize iar experţii să aibă în vedere numai contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada de referinţă a evaluării.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor unor dispoziţii imperative în materia exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la modalitatea de calcul a despăgubirilor, care fac trimitere la "preţurile obişnuite de tranzacţionare", operaţiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe preţuri de vânzare din perioada de referinţă a datei întocmirii raportului de expertiză.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, de la data întocmirii raportului de expertiză. De asemenea, se va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti - reprezentantă a Statului român împotriva Deciziei nr. 9 din data de 26 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5532/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 5469/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
