ICCJ. Decizia nr. 5576/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5576/2013

Dosar nr. 6558/117/2005

Ședinţa publică de la 2 decembrie 2013

Deliberând, în conformitate cu dispoziţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 5 septembrie 2005, reclamanţii B.B., I.A.M., B.Ș. şi G.B. l-au chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Câmpia Turzii, solicitând instanţei să stabilească măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, dispunând, în principal, restituirea în natură, în subsidiar, măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele pentru care reclamanţii au formulat notificare, respectiv cele situate: pe str. V. Goldiş, neidentificat topografic, vilă cu teren aferent; pe str. Laminoriştilor, cu nr. top. 824 din CF 1054 Câmpia Turzii, casă de locuit cu teren aferent, în prezent, dispensar medical; pe str. Laminoriştilor, cu nr. top. 824/1 din CF 1054 Câmpia Turzii, clădire de birou cu teren aferent; pe str. Laminoriştilor, nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, fostă fabrică de cărămidă, în prezent, Colegiul Tehnic V. Ungureanu; pe str. Laminoriştilor, cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, având destinaţia parţial de Colegiu Tehnic V. Ungureanu, parţial farmacie şi terenul aferent.

În cauză, au formulat cerere de intervenţie, la data de 6 iulie 2007, B.A.I. şi B.A., în calitate de succesori ai numitului B.A.A., fiu al lui B.A., cererea de intervenţie având un obiect identic cu acţiunea principală, anexând cererii dovada calităţii de moştenitor după B.A.I., respectiv certificatul de moştenitor din 23 noiembrie 2004.

Ulterior, la data de 1 august 2007, a formulat cerere de intervenţie şi B.A.M., în calitate de moştenitor a lui B.A., cu acelaşi obiect ca şi acţiunea principală, anexând dovada acestei calităţi, respectiv certificatul său de naştere.

Prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 4 iulie 2008, tribunalul a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienţii B.A.I. şi B.A.A., resping cererea de încuviinţare în principiu a cererii de intervenţie formulată de B.A.M., pe motiv că acesta nu a dovedit calitatea procesuală.

Prin sentinţa civilă nr. 376 din 18 iulie 2008, Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea principală şi cererea de intervenţie principală şi a dispus: restituirea în natură a: imobilului situat pe str. Laminoriştilor, parcela cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, menţinându-i afectaţiunea pe o perioadă de 2 ani (care a expirat anterior soluţionării apelului); parcelei cu nr. top. 826/1 în suprafaţă de 240 mp; parcelei cu nr. top. 825/1 în suprafaţă de 2925 mp; parcelei cu nr. top. 824/1 în suprafaţă de 3185 mp şi 1850 mp; parcelei cu nr. top. 820/1/2 în suprafaţă de 950 şi 2300 mp; parcelei cu nr. top. 820/2/2/1/2 în suprafaţă de 1950 şi 9000 mp.

Acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru următoarele imobile: 16% din construcţia situată pe str. Laminoriştilor, parcela cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii; 2 apartamente din imobilul de pe str. Laminoriştilor, parcela cu nr. top. 824/1, 820/1/2 din CF 1054 şi terenul aferent nerestituit în natură; suprafeţele de teren nerestituite în natură prin dispoziţiile emise sau prin sentinţă.

Respingerea cererii de restituire în natură a imobilelor pentru care au fost emise dispoziţii de restituire de către pârât, respectiv: cel de pe str. Laminoriştilor, restituit prin dispoziţia nr. 34/2002; cel de pe str. Laminoriştilor, parcela cu nr. top. 824/1 din CF 1054, restituit prin dispoziţia nr. 1743/2007 şi dispoziţia nr. 2022 din 10 iulie 2007; cel de pe str. V. Goldiş, restituit prin dispoziţia nr. 39/2008.

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9415 lei, reprezentând onorariu avocaţial şi onorariul experţilor.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că:

Prin dispoziţiile arătate în dispozitivul hotărârii, o parte din imobilele solicitate prin acţiunea principală şi cererea de intervenţie principală au fost restituite în natură, aceste dispoziţii nefiind contestate, deci nefiind supuse controlului judiciar, motiv pentru care cererile referitoare la aceste imobile au fost respinse.

Prin aceste dispoziţii, pârâtul a recunoscut calitatea reclamanţilor şi a intervenienţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de la antecesorul lor, B.A., astfel că prima instanţă nu a mai analizat calitatea lor de persoane îndreptăţite, ci doar situaţia de fapt privind fiecare din celelalte imobile, pentru a stabili care pot fi restituite în natură şi care prin echivalent.

În urma analizei situaţiei fiecărui imobil, instanţa s-a pronunţat asupra notificărilor părţilor, ţinând seama de decizia nr. XX din 2007 a ÎCCJ, dispunând restituirea în natură, respectiv măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat în termen legal apel reclamanţii, intervenienţii principali şi pârâtul.

Reclamanta I.A.M. şi intervenienţii principali B.A. şi B.I. au formulat apel separat de reclamanţii B.B., B.Ș. şi G.B.

Prin decizia civilă nr. 115 A din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia I Civilă, s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta I.A.M. şi intervenienţii principali B.A. şi B.I. şi cel declarat de reclamanţii B.B., B.Ș. şi G.B. împotriva sentinţei civile nr. 376 din 18 iulie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 6558/117/2005, pe care o schimbă parţial, în sensul că:

S-a înlăturat dispoziţia privind restituirea în natură a suprafeţei de 240 mp din parcela cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii şi dispune restituirea în natură a parcelelor cu nr. top. nou 826/1/3 în suprafaţă de 734 mp şi nr. top. nou 826/1/2 în suprafaţă de 2368 mp, conform completării la raportul de expertiză întocmit de ing. exp. M.M.

S-a dispus restituirea în natură a parcelei cu nr. top. nou 824/1/2 în suprafaţă de 770 m.p. aferentă construcţiei de pe str. Laminoriştilor şi menţine dispoziţia privind respingerea cererii pentru construcţia restituită prin dispoziţiile nr. 1743/2007 şi nr. 2022/2007 emise de pârât.

S-a dispus restituirea în natură şi a terenului în suprafaţă de 99 mp, identificat ca fiind parcela cu nr. top. nou 824/1/3, aferent imobilului de pe str. Laminoriştilor şi menţine dispoziţia privind restituirea diferenţei de 3185 mp şi 1850 m.p. din parcela cu nr. top. 824/1, precum şi cea de respingere a cererii de restituire în natură a spaţiului comercial şi terenului aferent acestuia ce au fost restituite prin dispoziţia nr. 34/2002 emisă de pârât.

S-a constatat că cererea privind înlăturarea dispoziţiei privind menţinerea afectaţiunii imobilului a rămas fără obiect.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor (privind restituirea construcţiei de pe str. Laminoriştilor, restituirea porţiunilor din parcelele cu nr. top 825/1, 820/1/2 şi 820/2/2/1/2, acordarea despăgubirilor în condiţiile Legii nr. 247/2005, precum şi cele privind respingerea plângerii în ceea ce priveşte imobilul de pe str. V. Goldiş, restituit prin dispoziţia nr. 39/2008 emisă de pârât şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată).

S-a respins ca nefondat apelul pârâtului şi a fost obligat pârâtul să le plătească reclamantei I.A.M. şi intervenienţilor principali B.A. şi B.I. suma de 3877,5 lei şi reclamanţilor B.B., B.Ș. şi G.B. suma de 2877,5 lei cheltuieli de judecată în apel, parţiale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că:

Reclamanţii B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moştenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, şi numitul B.A.A. au formulat notificare pentru 5 case de locuit de 43 de încăperi, o casă de gaz, un edificiu de fabrică de 900 mp, grajd, garaj, 2 locuinţe, o livadă de pomi fructiferi, de cca 2 iugh de teren şi încă cca 13 iugh (74.802 mp) învecinate cu SC I.S. SA – atestate în adeverinţa nr. 10/87/1947 emisă de Primarul Câmpia Turzii ca fiind proprietatea lui B.A.

Pentru acelaşi imobil, a formulat notificare şi reclamanta G.B., în calitate de moştenitoare a lui B.A.

Prin dispoziţia nr. 34 din 28 februarie 2002 emisă de pârât, această notificare a fost soluţionată, imobilul de pe str. Laminoriştilor, cu destinaţia de spaţiu comercial în suprafaţă de 28,73 mp (închiriat SC F. SRL) fiind restituit în natură reclamanţilor B.B., I.A.M., B.Ș., precum şi numitului B.A.A., antecesorul intervenienţilor, pentru celelalte stabilindu-se dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Ap. nr. 1 din imobilul de pe str. Laminoriştilor a fost înstrăinat numitei M.A., iar ap. nr. 3 numitului C.G., nefiind în prezent în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale pentru a putea fi restituite în natură.

Aşa cum rezultă din această notificare, reclamanţii au solicitat şi terenul de până la 73.227 mp, plângerea fiind formulată pentru imobilele enumerate în cuprinsul ei ca fiind situate pe str. V. Goldiş, Laminoriştilor, conform cuprinsului plângerii, astfel că, pentru a se verifica dacă este sau nu o cerere nouă formulată direct în apel, deci inadmisibilă în sensul art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., s-a dispus completarea probaţiunii, prin efectuarea unui nou raport de expertiză topografică.

Reclamanţii B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moştenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, au formulat notificare pentru parcela cu nr. top. 820/1/2 din CF 1054 Câmpia Turzii, din cartea funciară depusă la f 47 rezultând că acesta a fost proprietatea lui B.A. şi a soţiei acestuia născută B.E., fiind preluat de stat prin expropriere în temeiul Decretului nr. 84/1950 a Prezidiului Marii Adunări Naţionale.

Aceeaşi reclamanţi au formulat notificare pentru acest imobil şi alături de numitul B.A.A. Pentru acelaşi imobil, a formulat notificare şi reclamanta G.B., în calitate de moştenitoare a lui B.A. Acest imobil nu a constituit obiect al apelului.

Reclamanţii B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moştenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, au formulat notificare şi pentru imobilul cu nr. top 824/1 din CF 1054 Câmpia Turzii, care a fost proprietatea tabulară a părinţilor lor, B.A. şi soţia născută B.E.

Aceeaşi reclamanţi au formulat notificare pentru acest imobil şi alături de numitul B.A.A., antecesorul intervenienţilor.

Pentru acelaşi imobil, a formulat notificare şi reclamanta G.B., în calitate de moştenitoare a lui B.A.

Prin dispoziţia nr. 1743 din 7 mai 2007 emisă de pârât, imobilul de pe str. Laminoriştilor, parcela cu nr. top. 824/1 din CF 1054 Câmpia Turzii, a fost restituită reclamanţilor.

Prin dispoziţia nr. 2022 din 10 iulie 2007 emisă de acelaşi pârât, această dispoziţie a fost parţial modificată, în sensul că în cuprinsul ei au fost incluşi şi intervenienţii B.A.A. şi B.A.I.

Reclamanţii B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moştenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, au formulat notificare şi pentru imobilul cu nr. top 825/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, ce a fost proprietatea tabulară a lui B.A., preluată de statul român prin expropriere în baza Decretului nr. 84 din 30 martie 1950.

Pentru acelaşi imobil, a formulat notificare şi reclamanta G.B., în calitate de moştenitoare a lui B.A.

Reclamanţii B.B., I.A., B.Ș. şi G.B. au formulat notificare şi pentru imobilele de pe str. Laminoriştilor, care sunt, de fapt, imobilele cu nr top 824/1 din CF 1054 şi nr. top. 826/1 din CF 1039.

Imobilul de pe str. Laminoriştilor este în continuare proprietatea unităţii administrativ teritoriale, putând fi restituit în natură, aceasta ne mai prelungind contractul de comodat cu Asociaţia „P.”.

Reclamanţii B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moştenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, au formulat notificare şi pentru imobilul cu nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii, cu destinaţie păşune, fâneţe, ce a fost proprietatea tabulară a antecesorilor lor, preluată în baza Decretului de expropriere nr. 84/1950.

În apel, reclamanta I.A.M. şi intervenienţii principali au solicitat obligarea reclamantei G.B. să depună o declaraţie autentică în sensul că mama sa nu a primit despăgubiri din partea statului român în temeiul Acordului încheiat între acesta şi Austria, care a fost depusă la dosar.

Ulterior, aceştia au contestat împrejurarea că G.B. ar fi depus ea însăşi notificările în baza Legii nr. 10/2001, înscriindu-le în fals. Prin încheierea şedinţei publice din 6 aprilie 2009, instanţa de apel a respins cererea de înscriere în fals ca nepertinentă, deoarece, în realitate, indiferent cine ar fi semnat notificările, mandatul a fost ratificat cel puţin retroactiv, aşa cum rezultă din poziţia reclamantei G.B., care a formulat cererea de chemare în judecată, a declarat apel şi a depus în apel declaraţia solicitată de reclamanta I.A.M. şi de intervenienţii principali.

Diferenţa de teren până la 73.227 mp solicitată în apel se identifică cu terenul situat pe str. Titulescu, parcela cu nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii, astfel că acest teren, deşi poate că a constituit, în intenţia părţilor, obiect al notificării, nu a constituit obiect al plângerii.

Cu toate acestea, din cuprinsul dispozitivului sentinţei obiect al apelului, se poate constata că prima instanţă s-a pronunţat şi asupra acestui imobil, dispunând restituirea unei porţiuni de 10.950 mp, astfel că nu constituie o cerere nouă formulată în apel.

Din consultarea cărţii funciare nr. 138 Câmpia Turzii, depusă la dosar în urma solicitării instanţei de apel, se poate observa că, în prezent, parcela cu nr top. 820/2/2/1/2 nu mai există (aşa cum era în extrasul funciar de la f. 126 din dosarul tribunalului vol. I), fiind obiectul unei dezlipiri, în cartea funciară rămânând înscris statul român asupra parcelei cu nr. top. nou 820/2/2/1/2/1 în suprafaţă de 12090 mp (f. 94 dosar curte vol. I), adică aproape cât a restituit deja prima instanţă reclamanţilor, motiv pentru care, până la diferenţa solicitată, pot fi acordate doar măsuri reparatorii prin echivalent, aşa cum a dispus prima instanţă, sub acest aspect, apelul, deşi admisibil, fiind nefondat.

În ceea ce priveşte parcela cu nr. top nou 824/1/5 în suprafaţă de 6209 mp, ce se identifică administrativ cu cel de pe str. Laminoriştilor, curtea apreciază că aceasta este destinată procesului de învăţământ, fiind ocupată de un atelier şcoală şi un teren de tenis, constituind un tot unitar cu ansamblul destinat procesului de învăţare, inclusiv spaţiul verde necesar recreării elevilor, neputând fi „decupat” din incinta colegiului (f. 14 dosar curte vol. II), astfel că acesta nu poate fi restituit în natură.

Prima instanţă a dispus deja restituirea unei porţiuni de 3185 mp şi 1850 mp din acest topografic aferent numărului administrativ, deci a unui total de 5035 mp, astfel că nu se mai impune discutarea posibilităţii de restituire a suprafeţei rămasă în discuţie de 3249 mp (tot de pe str. Laminoriştilor), identificată ca fiind parcela cu nr. top. nou 824/1/4 (f. 12 dosar curte vol. II), care este mai puţin decât a dat prima instanţă. Pentru a nu înrăutăţi situaţia reclamanţilor şi intervenienţilor în propria cale de atac, pârâtul neformulând apel cu privire la acest aspect, în temeiul disp. art. 296 teza a II-a C. proc. civ., curtea va menţine soluţia primei instanţe referitoare la restituirea în natură a restului din parcela cu nr. top. 824/1, urmând să restituie în plus doar suprafeţele deja arătate, de 770, respectiv 99 mp, pentru diferenţa rămasă până la 16476 mp urmând a se menţine soluţia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Referitor la parcela cu nr. top. 825/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, ce se identifică administrativ cu terenul de pe str. Laminoriştilor, prima instanţă a restituit deja o porţiune despre care a arătat că are 2925 mp, deşi în raportul de expertiză figurează ca având doar 925 mp. prima instanţă, deşi urmare a unor erori privind calculul suprafeţelor din expertiza efectuată în faţa ei, a trecut suprafaţa de 2925 mp, la solicitarea reclamanţilor, în realitate a restituit ceea ce corespunde, de fapt, parcelelor propuse spre restituire în varianta 5 din raportul de expertiză din apel, inclusiv aleea de acces în suprafaţă de 663 mp, astfel că, sub acest aspect, apelul a fost considerat nefondat, punându-se, eventual, problema unei contestaţii la titlu, pentru a se stabili întinderea dispozitivului sentinţei sub acest aspect.

Reclamanţilor şi intervenienţilor le rămâne deschisă calea prevăzută de Titlul VII a Legii nr. 247/2005, ei neputând solicita stabilirea dreptului lor la despăgubiri băneşti în procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.B., B.Ș., I.A.M., reclamanta G.B. şi intervenienţii B.A.A.M. şi B.A.I.

Reclamanta I.A.M. şi intervenienţii B.A.A.M., B.A.I. au criticat decizia din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând să se constate lipsa calităţii procesuale active a reclamantei G.B., şi în consecinţă, obligarea autorităţii competente la împărţirea imobilelor, conform prevederilor dreptului succesoral şi a prevederilor art. 4 alin. (4) raportat la art. 22 din Cap. III din Legea nr. 10/2001, între ceilalţi moştenitori.

S-a arătat că în mod greşit instanţa de apel nu le-a acordat şi diferenţa de despăgubiri raportată la suprafaţa expropriată iniţial de 73.227 mp solicitată de către reclamanţi şi, de asemenea, nu le-a acordat în natură terenul de pe parcela cu nr. top. nou 824/1/5 în suprafaţă de 6209 mp, ce se identifică administrativ cu imobilul de pe str. Laminoriştilor.

O altă critică se referă la stabilirea cuantumului creanţei reprezentând măsurile reparatorii prin echivalent.

În susţinerea primului motiv de recurs recurenţii au arătat că problema calităţii procesuale active a reclamantei G.B. a fost ridicată în faza procesuală a apelului, contestându-se împrejurarea că aceasta ar fi depus ea însăşi notificările în baza Legii nr. 10/2001. Instanţa în mod nelegal a respins cererea de înscriere în fals, de vreme ce s-au constatat diferenţe între semnăturile de pe notificări şi semnătura de pe declaraţia dată în faza procesuală a apelului. Aceste diferenţe notabile şi evidente au ridicat bănuiala că notificările nu au fost făcute de către reclamanta G.B., deoarece chiar dacă ar fi fost făcute prin mandatar, ar fi trebuit să existe un mandat expres şi semnătura să fie a mandatarului, nu semnată cu numele mandantei, întrucât nu opera o ratificare a mandatului.

În ceea ce priveşte diferenţa de teren până la 73.227 mp solicitată de către recurenţi, instanţa de apel reţine în mod eronat că această diferenţă se identifică cu terenul situat pe str. Titulescu, parcela cu nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii şi că acest teren nu ar fi constituit obiect al plângerii.

În fapt, în precizările formulate la cererea introductivă de instanţă s-a arătat că acţiunea se referă la toate imobilele cu privire la care au fost făcute notificări. Notificarea cu nr. 444/2001 din 2 august 2001 a avut ca obiect acest teren identificat prin nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii.

În ceea ce priveşte motivarea neacordării prin echivalent în modalitatea compensării cu alte bunuri sau prin echivalent bănesc, instanţa de apel are o motivare contradictorie.

Astfel se reţine că parcela cu nr. top. 820/2/2/1/2 nu mai există, aşa cum era consemnat în extrasul funciar din dosarul tribunalului, şi că acesta ar fi fost obiectul unei dezlipiri, dar aceste aspecte nu au fost puse în discuţia părţilor, astfel încât nici expertizele nu au putut cuprinde aceasta informaţie.

Instanţa a reţinut că Statul Român rămâne înscris în cartea funciară asupra parcelei cu nr. top. nou 820/2/2/1/2/1 în suprafaţă de 12090 mp - în expertizele existente la dosar însă sub acest nr. topografic regăsindu-se însă o altă suprafaţă de teren de 5144 mp.

Cu privire la parcela tu nr. top. nou 824/1/5 în suprafaţă de 6209 mp, ce se identifică administrativ cu imobilul de pe str. Laminoriştilor Curtea de apel a reţinut în mod greşit că imobil este destinat procesului de învăţământ, fiind ocupat de un atelier şcoală şi un teren de tenis, constituind un tot unitar cu ansamblul destinat procesului de învăţare, astfel că acesta nu poate fi restituit în natură. Această motivare nu este întemeiată în drept şi astfel, aceasta nu poate să stea la baza unei soluţii de respingere a solicitării de acordare în natură a unui imobil, deoarece se încalcă art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/200.

Aşadar, nu se poate motiva prin prisma interesului public neacordarea unei porţiuni de teren în condiţiile în care deja o parte din acest teren constituie obiectul restituirii printr-o hotărâre judecătorească în favoarea recurenţilor.

În ceea ce priveşte neacordarea în natură a unor imobile, instanţa de apel nu a ţinut cont de completările la expertiza ing. M.M. referitoare la propunerile de retrocedare cu privire la: 663 mp din stradă până la intrarea în liceu; 339 mp din terenul aferent clădirii vândute de pe strada Laminoriştilor; 700 mp dintr-o suprafaţă de 1434 mp propuşi de ing. M.M. a fi retrocedaţi încă în prima expertiză efectuat, încălcând dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, recurenţii susţin că este posibil să se stabilească doar cuantumul creanţei, fără ca statul să fie obligat la despăgubiri şi că în aceste condiţii nu este incidentă decizia nr. 27/2011 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta - reclamantă G.B. a criticat hotărârea atacată sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor băneşti pentru bunurile ce nu puteau fi restituite în natura, în cuantumul ce urma a se stabili după efectuarea tuturor expertizelor în cauza.

Decizia pronunţata în apel este criticabilă, deoarece recurenta nu poate fi prejudiciată pentru că statul român nu este solvabil, în sensul că nu poate suporta cheltuiala, în măsura în care practica de acordare a despăgubirilor băneşti ar continua.

Chiar şi având în vedere motivaţia instanţei de apel, în cauza de faţă nu se poate aplica Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronunţată în recurs în interesul legii, deoarece fiind vorba de o lege civilă, aceasta nu retroactivează.

Susţinerile sunt întemeiate având în vedere că instanţa a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, stabilind cuantumul despăgubirilor, fără însă a constata dreptul la despăgubiri în favoarea reclamanţilor şi intervenienţilor.

Recurenta arată că este afectată prin neacordarea drepturilor recunoscute de lege, invocându-se o practici care de fapt nu sunt prevăzute în acte normative.

În ceea ce priveşte restituirea imobilelor ce pot fi retrocedate în natură, decizia este criticabilă având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică, raport din care rezultă clar care sunt imobilele libere ce pot fi restituite.

La pronunţarea deciziei, instanţa de apel nu a avut în vedere, decât parţial, raportul de expertiză, în ceea ce priveşte parcela cu număr top nou 824/1/5 în suprafaţa de 6209 mp,ce se identifică administrativ cu cel de pe str. Laminoriştilor. S-a statuat în mod greşit că nu poate fi restituită în natură, fără a stabili care este temeiul juridic a acestei dispoziţii, atâta timp cât nu face parte din proprietatea publica a statului şi nu are utilitate publică.

Aceleaşi critici au fost formulate şi cu privire la faptul ca nu s-a dispus restituirea imobilului în suprafaţa de 339 mp, deoarece ar fi necesari funcţionării unei construcţii şi este necesară instituirea unui drum de servitute, fără a indica un temei de legal privind retrocedarea în natură. De asemenea, apare ca nejustificat refuzul restituirii în natură a suprafeţei de 12.090 mp, precum şi a suprafeţei de 663 mp identificate în raportul de expertiză.

Reclamanţii B.B. şi B.Ș. au criticat decizia recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurenţii au solicitat, pe lângă restituirea în natură a bunurilor şi despăgubiri băneşti pentru bunurile ce nu puteau fi restituite în natură, în cuantumul ce urma a se stabili după efectuarea tuturor expertizelor în cauză.

Faţă de acest aspect, decizia pronunţată în apel este criticabilă, deoarece recurenţii nu puteau fi prejudiciaţi pentru că statul român nu este solvabil, în sensul că nu poate suporta cheltuiala, în măsura în care practica de acordare a despăgubirilor băneşti ar continua.

Au mai arătat recurenţii că nu se poate aplica Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronunţata în recurs în interesul legii, deoarece fiind vorba de o lege civilă, aceasta nu retroactivează, iar instanţa de apel a efectuat expertiză de evaluare.

În ceea ce priveşte restituirea imobilelor ce pot fi retrocedate în natură, decizia este criticabilă, având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică, raport din care rezulta care sunt imobilele libere ce pot fi restituite.

La pronunţarea deciziei, instanţa de apel nu a avut în vedere, decât parţial, raportul de expertiză, prejudiciind recurenţii în ceea ce priveşte parcela cu număr top nou 824/1/5 în suprafaţa de 6209 mp, deoarece nu a stabilit dacă imobilul poate fi restituit în natură, atâta vreme cât nu face parte din proprietatea publică a statului şi nu este de utilitate publică.

Aceleaşi critici sunt formulate şi cu privire la faptul că nu s-a dispus restituirea imobilului în suprafaţa de 339 mp, întrucât ar fi necesari funcţionării unei construcţii.

Recursurile declarate de reclamanta I.A.M. şi intervenienţii B.A.A.M. şi B.A.I. sunt întemeiate în ceea ce priveşte stabilirea calităţii procesuale active a reclamantei G.B.

Examinând susţinerile formulate de părţi în recurs, Înalta Curte le va analiza din perspectiva art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ.

Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că în recurs au fost depuse acte noi care demonstrează demersurile efectuate de recurenţi în faţa autorităţilor austriece în vederea obţinerii de date cu privire la acordarea de despăgubiri către reclamanta G.B.

Recurenţii au depus la dosarul cauzei : extras din M. Of. al României, partea I nr. 179 din 07 martie 2008 ce cuprinde Acordul între Republica Populară Română şi Republica Austria pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie, încheiat la 3 iunie 1963; Legea nr. 70/1965 emisă de statul austriac, o scrisoare din care rezultă că antecesorii reclamantei au formulat cererea de despăgubire în temeiul unor legi austriece şi dovezi ale solicitărilor recurenţilor I. şi B. către autorităţi ale statului austriac pentru a afla informaţii privind acordarea de despăgubiri.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptăţite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 a legii speciale de reparaţie.

Or, în speţă, deşi reclamanta G.B. a depus o declaraţie autentică pe proprie răspundere din care rezultă că antecesoarea sa nu ar fi primit despăgubiri de la statul austriac, documentele depuse de reclamanta I.A.M. şi intervenienţii B.A.A.M. şi B.A.I. expun demersurile pe care aceştia le-au întreprins în faţa autorităţilor austriece pentru a obţine dovezi în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate de statul român, fără însă a stabili pe deplin dacă aceasta este în mod concret situaţia de fapt.

Actele depuse în limba germană au fost traduse în limba română, fără ca traducerile să fie legalizate şi fără ca acestea să fie apostilate conform Convenţiei de la Haga din 1961 pentru suprimarea cerinţei supralegalizării.

Or, în speţă, deşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., documentele depuse în recurs sunt înscrisuri, iar proba este admisibilă, acestea nu au forţă probantă, deoarece sunt emise de autorităţile unui stat străin, fără a fi apostilate. Apostila certifică veracitatea semnăturii, a calităţii în care a acţionat semnatarul actului, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe act, cu alte cuvinte certifică faptul că, într-adevăr, emană de la autoritatea străină invocată de părţi.

Aşadar, ceea ce se demonstrează prin înscrisuri sunt eforturile depuse de părţi în faţa autorităţilor austriece, fără însă a putea proba efectiv primirea despăgubirilor de către antecesoarea reclamantei G.B.

Stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 şi în consecinţă a calităţii procesuale active a acesteia pe baza probelor administrate ţine, în esenţă, de stabilirea situaţiei de fapt, care nu poate fi stabilită de instanţă, în faza recursului.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu a fost lămurită situaţia de fapt sub aspectul stabilirii calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, a reclamantei G.B., în raport cu aserţiunile conform cărora aceasta a primit despăgubiri potrivit acordului internaţional încheiat de România şi Austria, potrivit anexei 1 a actului normativ menţionat.

Pentru a statua asupra calităţii de persoană îndreptăţită este necesar ca instanţa de apel, în rejudecare, să suplimenteze probatoriul cu înscrisuri care să îndeplinească cerinţele legale în conformitate cu Convenţia de la Haga din 1961 sau orice alte probe pertinente şi utile cauzei pe aspectele reţinute de instanţa de recurs.

Sunt nefondate susţinerile recurenţilor în ceea ce priveşte stabilirea de către instanţă a cuantumului despăgubirilor ce urmează să fie primite ca urmare a constatării dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent.

Astfel, prin decizia nr. 27/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a statuat că, în această materie, statul a decis că restituirea în natură şi acordarea măsurilor reparatorii au loc în condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005.

Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora. Aşadar, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) şi (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

Sunt nefondate şi criticile privind administrarea probei cu înscrierea în fals a semnăturii reclamantei G.B. pe notificările adresate unităţii deţinătoare, deoarece, în realitate, ceea ce vizează recurenţii este modalitatea de interpretare a probatoriului deja administrat de către instanţa de apel în privinţa ratificării mandatului, nu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 180 şi următoarele C. proc. civ. Aşadar, deşi în drept au fost indicate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., argumentele invocate sunt referitoare la netemeinicia hotărârii, de vreme ce se referă la interpretarea probatoriului, aspect ce nu poate fi supus cenzurii instanţei de recurs.

Faptul că instanţa de apel a statuat asupra ratificării ulterioare a mandatului de către reclamanta G.B. reprezintă o consecinţă a efectuării raţionamentului jurisdicţional în raport de probele administrate şi ţine de stabilirea situaţiei de fapt, pe deplin lămurită sub acest aspect.

De altfel, dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, privind dreptul de acrescământ se referă la dreptul material consacrat de lege în favoarea celor care şi-au exercitat dreptul de a formula notificarea. Aceste dispoziţii legale nu au incidenţă pe problema ratificării ulterioare a mandatului, deoarece aplicarea lor intervine numai după ce se stabileşte care sunt persoanele care au depus în termen cererea de restituire.

De asemenea, sunt neîntemeiate şi criticile privind neacordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de teren de 73.227 mp, solicitată de reclamanţi, deoarece instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra acestei susţineri. Recurenţii susţin că acest teren este cuprins în parcela cu nr. top 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii, iar instanţa de apel nu a cercetat solicitările părţilor.

Or, chiar din dispozitivul hotărârii atacate rezultă că instanţa s-a pronunţat asupra tuturor solicitărilor din notificări, în raport cu numerele topografice indicate de reclamanţi şi motivate în considerente. Curtea de Apel Cluj a statuat în motivare că terenul a fost parţial restituit în natură, iar pentru restul s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, deci a fost menţinută soluţia instanţei de fond pe aspectele criticate în apel.

Recursurile declarate de reclamanţii G.B., B.B. şi B.Ș. sunt întemeiate sub aspectul stabilirii regimului juridic al parcelei cu număr top nou 824/1/5 în suprafaţă de 6209 mp şi al aplicării dispoziţiilor legale incidente din Legea nr. 10/2001. Deşi recurenţii au formulat cereri de recurs separate, în esenţă, au invocat aceleaşi critici pe care Înalta Curte le va analiza, grupându-le în raport de argumentele invocate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a statuat în ceea ce priveşte terenul menţionat anterior că pe acesta se află curtea unui atelier-şcoală şi un teren de tenis, constituind un tot unitar cu ansamblul destinat procesului de învăţare şi, în consecinţă, acesta nu poate fi restituit în natură.

Instanţa nu a precizat dacă terenul aparţine domeniului public sau dacă este afectat de amenajări de utilitate publică, neindicând temeiul de drept care înlătură posibilitatea restituirii în natură, ceea ce echivalează cu nestabilirea completă a situaţiei de fapt.

Sintagma „amenajări de utilitate publică”, definită de dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 are în vedere acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, respectiv căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi.

Aşadar, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se face distincţia între noţiunile de „teren liber” şi „teren liber ce poate fi restituit în natură”, ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale.

Pentru a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanţa trebuia să se pronunţe asupra situaţiei juridice a terenului şi să statueze asupra posibilităţii restituirii în natură, urmând ca de la data restituirii să fie menţinută afectaţiunea imobilului pentru perioada de timp prevăzută de lege.

Aceleaşi critici, cu privire la regimul juridic al parcelei cu număr top nou 824/1/5 în suprafaţă de 6209 mp, le-au formulat şi ceilalţi recurenţi, respectiv reclamanţii B.B., B.Ș. şi I.A.M., recursurile formulate de aceştia fiind întemeiate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ.

În vederea stabilirii regimului juridic al terenului în litigiu este necesară suplimentarea probatoriului pe aspectele reţinute de instanţa de recurs.

Sunt nefondate criticile recurenţilor în ceea ce priveşte stabilirea de către instanţă a cuantumului despăgubirilor ce urmează să fie primite ca urmare a constatării dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent.

Astfel, prin decizia nr. 27/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a statuat că în această materie statul a decis că restituirea în natură şi acordarea măsurilor reparatorii au loc în condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005.

Referitor la cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

În ceea ce priveşte restul criticilor formulate de către recurenţi privind restituirea în natură sau privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele solicitate prin notificările formulate în faţa unităţilor deţinătoare, acestea vor fi avute în vedere în rejudecare, de către instanţa de apel.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanţii B.B., B.Ș., I.A.M., de reclamanta G.B. şi de intervenienţii B.A.A.M., B.A.I., împotriva deciziei civile nr. 115 A din 01 noiembrie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, Secţia I Civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 5554/2013. Civil. Expropriere. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 5692/2013. Civil. Despăgubiri Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 5576/2013. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5576/2013. Civil