ICCJ. Decizia nr. 5625/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5625/2013
Dosar nr. 7304/105/2008/a1
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 10 noiembrie 2008, sub nr. 7304/105/2008, contestatorul I.M.V. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu intimatul Statul Român - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 139 din 05 aprilie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul majorării cuantumului despăgubirii pe care intimatul o datorează în urma aplicării procedurii de expropriere pentru terenul proprietatea bunicii paterne.
Prin Sentinţa civilă nr. 1363 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia, a modificat Hotărârea nr. 139 din 05 aprilie 2007 emisă de intimată în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi a obligat intimata sa plătească contestatorului suma de 6.167,43 RON reprezentând despăgubire pentru terenul expropriat, în suprafaţa de 428,294 mp, situat în comuna B., sat B., jud. Prahova, T.36 Parcela 600/33.
În justificarea soluţiei, prima instanţă, a reţinut că prin Hotărârea de Stabilire a despăgubirilor nr. 139 din 05 aprilie 2007 a fost expropriat terenul în suprafaţă de 428,294 mp situat în intravilanul com. B., sat B., jud. Prahova, acordându-se despăgubiri în cuantum total de 5397,41 RON.
S-au avut în vedere dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptăţite....".
De asemenea, tot cu privite la despăgubiri, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 27 din acelaşi act normativ care stipulează că "Despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat (...)."
S-a ţinut seama de raportul de expertiză efectuat în cauză, care a stabilit că terenul expropriat este amplasat în intravilanul com. B., sat B., jud. Prahova, parcela 600/33, tarlaua 36, cu nr. cadastral 1103.
Pornind de la analiza pieţei terenurilor comparabile, incluzând analiza preţurilor la care au fost înregistrate tranzacţii şi a elementelor de comparaţii cu terenuri similare, prin expertiza întocmită de comisia de experţi, a fost evaluat terenul expropriat la suma de 5397,41 RON, de către expert M.I., 6167,43 RON de către expert D.L. şi 30625 RON expert B.C.
Prin urmare, instanţa a admis în parte acţiunea şi a modificat în parte Hotărârea nr. 139 din 05 aprilie 2007, în sensul că a obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire pentru terenul expropriat în litigiu, în cuantum de 6167,43 RON, ce va fi achitată în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinţei, reţinându-se că punctul de vedere întocmit de expert D.L. este cel mai apropiat de realitate, suma propusă drept despăgubire de către expert B.C., în cuantum de 30.625 RON, fiind una nerealistă, întrucât este mult prea mare.
Apelurile declarate de reclamantul I.M.V. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva sus-menţionatei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 14 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere, referitor la apelul reclamantului, că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat acordată de instanţa de fond este corectă, aceasta reflectând o analiză a pieţei terenurilor comparabile din zona administrativ-teritorială a locului situării terenului, precum şi preţurile la care au fost înregistrate tranzacţii la momentul efectuării expertizei.
S-a apreciat că la stabilirea despăgubirilor s-au respectat atât dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 cu privire la comisia de experţi, formată dintr-un expert desemnat de către instanţă, unul de către expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care au fost supuse exproprierii, cât şi dispoziţiile art. 26 potrivit cărora "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite". Totodată s-a avut în vedere aplicarea corectă a art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Cu privire la raportul de expertiză întocmit de către expertul desemnat de către instanţă, instanţa de apel a apreciat că în mod corect nu a fost omologat acest raport de expertiză, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că s-a făcut o interpretare subiectivă a unor preţuri de ofertare din diverse publicaţii, care nu sunt reale şi verificabile, preţurile de ofertă fiind stabilite numai de către ofertant.
S-a mai reţinut că valoarea propusă de către experta D.L. (desemnată de altfel de către persoana expropriată) reflectă realitatea din zona administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, fiind cel mai apropiat de realitate.
Cu privire la apelul pârâtului, s-a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a omologat raportul de expertiză efectuat de către experta D.L., întrucât acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, că reflectă realitatea din zona administrativ-teritorială în care este situat terenul, folosindu-se preţurile de tranzacţionare practicate în zona respectivă.
S-a conchis în sensul că despăgubirile, astfel cum au fost stabilite, au ţinut seama de toate criteriile impuse de lege şi anume: valoarea reală a imobilului, prejudiciul cauzat proprietarului şi preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de aceeaşi categorie de folosinţă aflate pe teritoriul comunei B.
Prin Decizia nr. 8417 din 28 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamantul I.M.V. şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Considerentele care au condus la adoptarea acestei decizii, au avut în vedere faptul că nu s-a făcut dovada evaluării despăgubirii cuvenită celui expropriat cu respectarea unor dispoziţii imperative în materia exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994, care fac trimitere la preţurile obişnuite de tranzacţionare, operaţiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe preţuri de vânzare şi nu de ofertare.
Astfel, s-a arătat că, deşi experţii ce au întocmit expertiza, pe care s-a întemeiat hotărârea de primă instanţă, au precizat că au analizat piaţa terenurilor comparabile, incluzând analiza preţurilor la care au fost înregistrate tranzacţii şi a elementelor de comparaţii cu terenuri similare, instanţele fondului şi-au însuşit opinia expertului D.L., fără a observa faptul că nu au fost ataşate raportului de expertiză niciun fel de dovezi, respectiv contracte de vânzare-cumpărare din zonă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât cei trei experţi au avut puncte de vedere diferite asupra evaluării.
Sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii puteau apela la alte comparabile decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Cum expertiza însuşită de instanţele de fond nu este însoţită de niciun document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, iar în absenţa acestei dovezi ataşate raportului de expertiză, nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare, s-a apreciat că se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul-teren expropriat, cu respectarea strictă a cerinţelor imperative ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
În rejudecare, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 7304/105/2008/a1 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti care, prin Decizia civilă nr. 26 din 17 aprilie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva hotărârii de primă instanţă de către pârâtul Statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, şi a admis apelul reclamantului îndreptat împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului despăgubiri pentru terenul expropriat în cuantum de 23.117,95 RON, în termen de 30 de zile de la data pronunţării deciziei de apel, menţinând, în acelaşi timp, restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Pronunţându-se astfel, instanţa de apel a precizat că, deşi ambele apeluri conţin critici cu privire la expertiza de evaluare întocmită de instanţa de fond, aceste aspecte nu mai pot fi analizate întrucât prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a considerat că se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul-teren expropriat, cu respectarea strictă a cerinţelor imperative ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Procedând la refacerea expertizei tehnice de către 3 experţi, s-a arătat că nu s-au putut prezenta tranzacţii încheiate în perioada de referinţă, primindu-se răspunsuri negative de la Primăria Comunei B., de la Camera Notarilor Publici şi ANPCI Prahova, urmare a caracterului secret şi confidenţial al contractelor de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, atât expertul numit de instanţă, cât şi expertul desemnat de Statul Român s-au raportat la valorile de piaţă stabilite de experţii tehnici evaluatori în perioada 2007 - 2010, valorile fiind cuprinse între 7,93 euro/mp şi 35 euro/mp, cât şi la valorile de despăgubire stabilite prin Hotărâri ale Comisiilor de Despăgubire cuprinse între 3,74 euro/mp şi 83 euro/mp, observându-se că acestea din urmă diferă foarte mult, deşi terenurile erau situate în aceeaşi zonă de amplasament şi prezentau aceleaşi caracteristici.
Expertul propus de reclamant, a estimat valoarea de piaţă pe baza informaţiilor emise de primărie, practicii judiciare şi altor hotărâri ale comisiilor de despăgubire, ajungând la concluzia că valoarea totală de despăgubire estimată este de 30.532,55 RON, la nivelul anului 2007.
Apreciind că despăgubirea propusă de expertul C.C. este rezonabilă, respectând criteriile cerute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de categoria de folosinţă a terenului, de valorile practicate pe piaţa imobiliară în perioada exproprierii, atât la tranzacţiile imobiliare, cât şi de expropriator, în alte cazuri de expropriere a unor terenuri similare, instanţa de apel a concluzionat că despăgubirea cuvenită reclamantului pentru terenul expropriat, este în cuantum de 23.117,95 RON.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat, s-a susţinut de către recurent că atât tribunalul, dar şi instanţa de apel, în rejudecare, au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit recurentului, sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" nu poate indica decât preţul de tranzacţionare al acestor imobile, menţionat în contractele de vânzare-cumpărare, şi nicidecum preţul de ofertare postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare în jud.Prahova, de care, în mod greşit, au ţinut seama instanţa de apel şi experţii numiţi de către aceasta instanţă şi expropriat.
Preţurile de tranzacţionare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul respectiv a intrat în proprietatea statului, şi anume data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire.
Prin omologarea punctului de vedere întocmit de către expertul C.C., instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile imperative ale Deciziei de casare nr. 8417 din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât evaluarea despăgubirii cuvenită reclamantului, ce a fost efectuată de acest expert, a luat în considerare preţurile de ofertare apărute pe internet şi în presa prahoveană.
Recurentul a formulat obiecţiuni la punctele de vedere ale experţilor C.M. şi C.C., invocând că aceştia nu au ţinut cont de cerinţele imperative ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994 la stabilirea despăgubirilor, însă obiecţiunile au fost respinse de instanţa de apel.
Numai punctul de vedere al expertului M.I., numit de Statul Român prin CNADNR, respectă dispoziţiile Legii nr. 33/1994 la calcularea despăgubirilor, întrucât acesta a luat în considerare preţurile din contractele de vânzare-cumpărare de la Primăria comunei B., care sunt preţuri de tranzacţionare.
Prin concluziile punctului de vedere al acestui expert se arată că valorile de despăgubire acordate au fost de aproximativ două ori mai mari decât valorile de tranzacţionare ale imobilelor din unitatea teritorial- administrativă a comunei B. Prin urmare, întrucât despăgubirile acordate de Statul Român prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă în cauza de faţă sunt îndestulătoare, s-a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
La termenul de judecată din 4 decembrie 2013, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor, din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică, incidenţa dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 1 din acelaşi cod.
Cu referire la motivul de ordine publică pus în discuţia părţilor, din oficiu, de către Înalta Curte, vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ. - când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale - se reţin următoarele:
La data de 10 noiembrie 2008, Tribunalul Prahova a fost învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul I.M.V. împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 139 din 5 aprilie 2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, contestaţie ce a vizat modificarea (în sensul majorării) cuantumului despăgubirilor acordate, urmare a aproprierii unei suprafeţe de 428,294 mp din terenul ce constituie proprietatea contestatorului, în vederea realizării lucrărilor de construcţie a autostrăzii Bucureşti - Transilvania.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi cele ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Se mai reţine că, prin hotărârea contestată, despăgubirea acordată a fost în sumă de 5.397,41 RON şi că, în urma soluţionării contestaţiei, în primul ciclu procesual al cauzei, cuantumul despăgubirii la plata căruia intimatul a fost obligat a fost majorat prin hotărârea primei instanţe, ce a fost menţinută în apel, la suma de 6.167,43 RON.
De asemenea, în urma casării deciziei de apel nr. 14 din 27 ianuarie 2011 în vederea calculării despăgubirilor cuvenite contestatorului cu respectarea criteriilor de determinare prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi a rejudecării cauzei, prin decizia de apel atacată pe calea prezentului recurs, a fost majorat cuantumul despăgubirii stabilit în sarcina intimatului la suma de 23.117,95 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 2821 alin. (1) (în varianta modificată prin Legea nr. 202/2010, norma modificatoare fiind, în acest caz, de imediată aplicare) "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe calea principală privind pensii de întreţinere, în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv, atât în materie civilă cât şi în materie comercială, asupra acţiunilor posesorii, acţiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă şi luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale şi în alte cazuri prevăzute de lege".
Înalta Curte apreciază că acest text legal este unul de aplicabilitate generală, fiind incident chiar în materii speciale cum este cea a exproprierii, nicio condiţionare în aplicarea sa neputând fi dedusă peste limitele pe care dispoziţiile-i proprii le conţine sau care să se regăsească în materia proprie specială care guvernează contenciosul în cauzele de expropriere.
Cu referire la acest ultim aspect, Înalta Curte, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 198/2004, sub regimul de aplicare al căreia a fost emisă hotărârea contestată în prezenta cauză, expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate la dispoziţia lui de expropriator, are deschisă calea procedurală a contestaţiei împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, acţiune care se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33//1994, care stabilesc cadrul legal de soluţionare al unei atare contestaţii, nu conţin nicio dispoziţie derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de normele codului de procedură civilă, sub aspectul căilor de atac în care se judecă astfel de litigii. Dimpotrivă, din dispoziţiile art. 23 alin. (2), teza finală, care trimit la dreptul comun, se înţelege că hotărârea judecătorească pronunţată în astfel de cauze este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, fiind vorba despre un text legal de generală aplicabilitate hotărârilor judecătoreşti date în primă instanţă în "litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv" şi cum valoarea pretenţiei contestate ori a celei acordate în această procedură este cu mult inferioară pragului legal de 100.000 RON, Înalta Curte apreciază că în mod greşit Curtea de Apel Ploieşti a procedat la judecarea prezentei cauze în apel şi nu în recurs, cum era corect şi cum s-ar fi impus cu observarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale.
Reţinând că prin aceasta s-a adus o încălcare dispoziţiilor legale cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, care reglementează compunerea completelor de judecată în apel şi în recurs, Înalta Curte apreciază că în cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fiind nerelevant asupra reţinerii motivului de casare privind nelegala compunere a instanţei, aspectul judecării anterioare a aceleiaşi pricini, în cel dintâi ciclu procesual, în două grade de jurisdicţie, finalizate cu pronunţarea unei decizii în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atâta timp cât motivul de nelegalitate reţinut prin prezenta deciziei, nu a făcut obiectul analizei judecătoreşti în etapele procesuale pe care cauza le-a cunoscut .
De asemenea, reţinerea acestui motiv de casare, face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurent, care vor fi supuse atenţiei instanţei de recurs, cu ocazia rejudecării.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia atacată şi va trimite cauza Curţii de Apel Ploieşti pentru soluţionare, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva Deciziei nr. 26 din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza Curţii de Apel Ploieşti pentru soluţionare ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5624/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5626/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
