ICCJ. Decizia nr. 5626/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5626/2013
Dosar nr. 40085/3/2010
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 20 august 2010, sub nr. 40085/3/2010, reclamanţii C.M. şi C.R.A. (prin reprezentant legal C.M.), au solicitat în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 26 iulie 2010 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 şi stabilirea despăgubirilor pentru imobilul situat în Bucureşti, str. G.I.S. nr. 25, sectorul 1, constând în 11 mp teren şi împrejmuirea, care au făcut obiectul exproprierii.
În motivare, au arătat, în esenţă, că valoarea de 15.452 RON stabilită prin hotărârea sus-menţionată pentru imobilul expropriat de către Municipiul Bucureşti, este prea mică în raport de valoarea reală a imobilului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1651 din 05 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea în sensul că l-a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti, să plătească reclamanţilor suma de 32.014 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire pentru imobilul expropriat şi suma de 3800 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 26 iulie 2010 emisă de Municipiul Bucureşti - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-a dispus transferul dreptului de proprietate asupra imobilului compus din suprafaţa de 11 mp teren şi împrejmuire de 18 ml, imobil situat în Bucureşti, sectorul 1, str. G.I.S. nr. 25, identificat cu nr. cadastral 7910/2ACT/1 înscris în CF 23240, proprietatea publică a Municipiului Bucureşti, în schimbul sumei de 15.452 RON stabilită conform art. 4 alin. (8) şi 9 din Legea nr. 198/2004, cu titlu de despăgubire.
Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a stabilit că valoarea totală a imobilului este de 47.466 RON din care reclamanţii au încasat deja suma de 15.452 RON stabilită prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor; prin urmare, a fost obligat pârâtul la plata diferenţei în cuantum de 32.014 RON.
Apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva Sentinţei civile nr. 1651 din 05 octombrie 2011 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis prin Decizia civilă nr. 70 A din 01 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
A fost schimbată, în parte, sentinţa, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 13.923 RON reprezentând diferenţa de despăgubire pentru imobilul expropriat, constând în suprafaţa de teren de 11 mp şi împrejmuire, situat în Bucureşti, str. G.I.S. nr. 25, sector 1; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel, examinând contractele de vânzare-cumpărare depuse de părţi la dosar, având ca obiect terenuri învecinate, şi raportul de expertiză întocmit în apel de către experţii C.G. şi C.I., a reţinut că valoarea de circulaţie a suprafeţei de 11 mp teren din suprafaţa totală de 2000 mp teren, proprietatea reclamanţilor, avea în toamna anului 2011, la data întocmirii raportului de expertiză în faţa primei instanţe, o valoare de 20.202 RON, din acelaşi raport de expertiză rezultă că valoarea împrejmuirii de 18,32 ml, este de 9.173 RON. Prin urmare, valoarea întregului imobil este de 29.375 RON, din care urmează a se deduce valoarea deja încasată în baza hotărârii anulate, de 15.452 RON.
Cu referire la solicitarea intimaţilor-reclamanţi care în apel, au pretins şi costul branşamentului electric pe care au fost nevoiţi să-l refacă în urma exproprierii, în cuantum de 7.614 RON, instanţa a reţinut că este inadmisibilă, atât pentru că reclamanţii nu au emis o astfel de pretenţie în faţa primei instanţe, cât şi pentru faptul că nu au declarat apel în cauză; a reţinut, de asemenea, curtea de apel că potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot formula cereri noi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C.M. şi C.R.A. (prin reprezentant legal C.M.), pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat decizia recurată, susţinând că a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (2) şi 3 din acelaşi act normativ.
Astfel, a arătat acest recurent că prin cererea înregistrată la data de 20 august 2010, reclamanţii C.M. şi C.R.A. (prin reprezentant legal C.M.), au învestit instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti cu o cerere în despăgubiri, întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, solicitând majorarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat la nivelul sumei de 80.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ., procesele şi cererile în materie de expropriere sunt de competenţa tribunalului în primă instanţă.
În speţă, împotriva Sentinţei civile nr. 1651 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat cerere de apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, în temeiul dispoziţiilor art. 282 şi următoarele C. proc. civ. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a judecat calea de atac declarată în cauză ca fiind apel, deşi faţă de câtimea pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv 80.000 RON, hotărârea instanţei de fond nu este supusă apelului ci, potrivit dispoziţiilor art. 2821 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., recursului.
A susţinut recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti că, având în vedere caracterul imperativ al dispoziţiilor legale sus-menţionate, instanţa de apel ar fi trebuit să procedeze la recalificarea căii de atac declarate în cauză, ca fiind recurs şi nu apel, chiar dacă în dispozitivul Sentinţei civile nr. 1651 pronunţate de Tribunalul Bucureşti se menţionează calea de atac a apelului; nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 2821 C. proc. civ. de către instanţa de control judiciar a condus la pronunţarea unei decizii nelegale sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale privitoare la compunerea instanţei, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
S-a mai arătat că, încălcând principiul consacrat atât de normele imperative de procedură civilă cât şi de literatura juridică în materie, potrivit cărora calea de atac este dată de lege şi nu de judecător, Curtea de Apel Bucureşti a judecat recursul declarat în cauză în complet de doi judecători, deşi potrivit prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, recursurile se judecă în complet format din trei judecători.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 1 şi 9 şi art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
Recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General a solicitat, în principal, modificarea deciziei recurate şi, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de intimaţii-reclamanţi, pentru motivele prevăzute de art. 304, pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În esenţă, acest recurent a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia", astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că experţii C.I. (desemnat de instanţă) şi C.G. (desemnat de intimaţii-reclamanţi) nu au realizat expertiza în conformitate cu obiectivul stabilit de instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2012 şi au înlăturat contractele de vânzare-cumpărare pentru imobile similare depuse de apelantul-pârât, Municipiul Bucureşti, fără nicio justificare.
Cu privire la valoarea terenului, s-a susţinut că nu a fost respectat criteriul legal prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece s-au folosit oferte şi tranzacţii deşi combinarea celor două metode nu este permisă iar valoarea împrejmuirii a fost determinată fără a se preciza sursa valorilor utilizate, ceea ce pune părţile şi instanţa de judecată în imposibilitatea de a verifica justeţea acestora.
În plus, deşi experţii au precizat că s-au raportat la data efectuării primului raport de expertiză (în faţa instanţei de fond), respectiv toamna anului 2011, aceştia au calculat despăgubirile la nivelul anului 2013.
Printr-o altă critică recurentul-pârât a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Reclamanţii C.M., C.R.A. (prin reprezentant legal C.M.) au solicitat, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi menţinerea ca temeinică şi legală a Sentinţei civile nr. 1651 din 05 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În subsidiar, recurenţii-reclamanţi au solicitat modificarea deciziei recurate în sensul obligării Municipiul Bucureşti la plata sumei totale de 41.389 RON stabilită cu titlu de despăgubire astfel cum a fost evaluată cu majoritate de comisia de experţi în cuprinsul raportului de expertiză tehnică imobiliară, inclusiv cu privire la prejudiciul estimat în sumă de 12.014 RON pentru refacerea branşamentelor electric şi de gaze.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. recurenţii-reclamanţi au arătat că prin acţiunea promovată au solicitat obligarea Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, la acordarea unei despăgubiri care să reflecte valoarea imobilului expropriat şi să includă valoarea totală a prejudiciului, evaluat la suma totală de 80.000 RON.
Prin urmare, în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că cererea de acordare de despăgubiri pentru refacerea branşamentelor electric şi de gaze ocazionată de expropriere a fost formulată pentru prima dată în faţa instanţei de apel.
Au mai arătat recurenţii-reclamanţi că nu aveau interes să declare apel în cauză întrucât despăgubirea stabilită de către instanţa de fond cuprindea şi toate sumele estimate cu titlu de prejudiciu.
În opinia recurenţilor-reclamanţi hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanţa nu a expus motivele pentru care prejudiciul reprezentat de necesitatea refacerii branşamentului de gaze, urmare a exproprierii imobilului teren şi construcţie, evaluat la suma de 4.400 RON, nu a fost cuprins în despăgubirea acordată, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs instituit de ari. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea de chemare în judecată care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 20 august 2010 a avut ca obiect contestaţia împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 26 iulie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
Despăgubirea contestată a fost stabilită de expropriator la suma de 15.452 RON, iar despăgubirea solicitată de reclamanţi a fost de 80.000 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 1651 din 05 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, l-a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti, să plătească reclamanţilor suma de 32.014 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire pentru imobilul expropriat; prin Decizia civilă nr. 70 A din 01 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost schimbată, în parte, această sentinţă, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 13.923 RON reprezentând diferenţa de despăgubire pentru imobilul expropriat, constând în suprafaţa de teren de 11 mp şi împrejmuire, situat în Bucureşti, str. G.I.S. nr. 25, sector 1; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Sub aspectul determinării, în cauză, a posibilităţii exercitării căilor de atac de reformare, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată are caracter patrimonial, iar prin raportare la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea se situează sub limita de 100.000 RON.
Din perspectiva Legii nr. 33/1994, Înalta Curte reţine că la art. 23 acest act normativ prevede că hotărârile pronunţate ca urmare a soluţionării cererilor de expropriere sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, nu există în această lege dispoziţii derogatorii de la prevederile Codului de procedură civilă sub aspectul regimului juridic al căilor de atac, astfel că nu poate fi primită susţinerea reprezentantului convenţional al recurentului-pârât în sensul că hotărârile pronunţate în materie de expropriere sunt susceptibile atât de apel cât şi de recurs, indiferent de valoarea pretenţiilor.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că a fost încălcat principiul legalităţii căii de atac şi că în mod greşit curtea de apel s-a considerat învestită cu o cerere de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionare, ca instanţă de recurs.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că faţă de motivul de recurs care a fost găsit întemeiat, respectiv acela că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, nu se impune analiza celorlalte motive de recurs formulate de recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii C.M. şi C.R.A. (prin reprezentant legal C.M.), de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 70 A din 01 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionare, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5625/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5627/2013. Civil → |
|---|
