ICCJ. Decizia nr. 573/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar, s-a disjuns cererea reconvențională formulată de intimatul T.A. la data de 29 februarie 2012, de cererea principală având ca obiect contestație la executare.
Prin cererea reconvențională, intimatul - reclamant T.A. a solicitat anularea ordinului de deplasare nr. 103050 din 25 octombrie 2006 și obligarea contestatorei pârâte SC R.R. SA să comunice acestuia documentul din care să rezulte că pârâta a solicitat la data de 25 octombrie 2006 punerea în funcțiune a pachetului de programme TV Extra Plus (E+) și să se constate că obținerea suspendării s-a făcut în mod abuziv, deoarece în dosar, firma din București nu avea calitate procesuală, între acesta și pârâtul T. neexistând o relație contractuală și să se dispună aplicarea dispozițiilor art. 1081pct. 1 C. proc. civ. și a prevederilor art. 1083C. proc. civ., iar pe cale de consecință solicită despăgubiri în cuantum de 5000 euro.
De asemenea, a solicitat să se constate că la data de 22 februarie 2011, pârâta în complicitate cu executorul judecătoresc C.F. au decuplat cablu TV al reclamantului, cuplarea nemaiavand loc în distribuitorul de pe stâlp aflat pe domeniul public, iar asigurarea recepționării posturilor TV în imobilul situate în Craiova, jud. Dolj, nu s-a realizat deoarece cablul TV era decuplat și pe de altă parte nu s-a putut intra în imobilul proprietatea abonatului T.A. deoarece acesta nu era prezent la domiciliu, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la data de 30 mai 2012, pârâta SC R.R. SA a invocat excepția necompetenței materiale, excepția necompetenței teritoriale, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 9528 din 20 iunie 2012, pronunțată în dosar, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, reținând că litigiul este unul neevaluabil în bani, iar sediul pârâtei este în București.
Pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 29 iunie 2012 sub nr. 25213/3/2012.
La termenul din 18 septembrie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale.
Prin sentința civilă nr. 11717 din 18 septembrie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul T.A. și pe pârâta S.C. R.R. SA în favoarea Judecătoriei Craiova; a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 21 C. proc. civ. a suspendat de drept judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului către înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Instanța a reținut că prin art. 219 Legea nr. 71/2011, a fost abrogat art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că judecătoriile judecă, în materie civilă, cererile neevaluabile în bani, art. 2 pct. 1 lit. b) nefăcând distincție după cum litigiul vizează profesioniști sau neprofesioniști.
Tribunalul a constatat că aceste dispoziții legale erau în vigoare la data de 29 decembrie 2011, data înregistrării pe rolul Judecătoriei Craiova a contestației la executare și, cu atât mai mult, la data de 29 februarie 2012 - data învestirii instanței cu cererea reconvențională formulată de reclamantul T.A., ulterior disjunsă, astfel că nu își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 cu referire la cele ale fostului art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competentă material să soluționeze cererea neevaluabilă în bani fiind judecătoria.
Instanța a mai reținut și incidența în cauză a dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., cererea reconvențională formulată de T.A. având caracter incidental în raport cu contestația la executare formulată de SC R.R. SA; totodată, potrivit art. 99 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești conform căruia "în caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității".
în finalul considerentelor, Tribunalul a reținut că, din punct de material, judecătoriei în revine competența să soluționeze pricina, în temeiul dispozițiilor legale în vigoare la data învestirii sale, prorogarea de competență operând doar sub aspectul competenței teritoriale, derogând astfel de la dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, în conformitate cu art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., instanța a suspendat din oficiu procedura și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, înalta Curte constată că Judecătoria Craiova este competentă să soluționeze cererea, pentru următoarele considerente :
Pentru emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că, în speță, se pune în discuție competența materială, reglementată de dispoziții de ordine publică, cu caracter absolut, astfel că părțile nu o pot modifica prin convenție și deci nu o pot dobândi nici prin judecată.
Obiectul speței în litigiu îl reprezintă nulitatea unui act neevaluabil în bani și obligația de a face tot neevaluabilă formulate în cadrul unei cereri reconvenționale.
în ceea ce privește competența materială, având în vedere că obiectul litigiului este unul neevaluabil în bani și, urmare a abrogării art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. prin art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011, se aplică regula generală înscrisă în art. 1 C. proc. civ., respectiv competența de soluționare a prezentei cauze aparține judecătoriei.
Dispozițiile art. 17 C. proc. civ. stabilesc expres prorogarea legală de competență a cererilor accesorii sau incidentale, așa încât ele vor fi judecate de instanța competentă să soluționeze cererea principală conform principiului "accesorium sequitur principale" (accesoriul urmează soarta principalului), care își va păstra competenta de a soluționa cererea incidentală și după disjungere.
Formularea cererii reconvenționale, la un termen ulterior, nu deschide drumul unei noi evaluări a competenței de soluționare, față de caracterul incident, de apărare lato sensu, pe care literatura de specialitate o conferă unei asemenea cereri.
în consecință, chiar dacă prin cererea reconvențională ar fi fost solicitate pretenții care ar fi atras competența de soluționare a unei instanțe superioare, având în vedere faptul că aceasta nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, ca o formă de apărare a pârâtului față de pretențiile reclamantei, competența rămâne câștigată judecătorului din cadrul Judecătoriei Craiova.
Natura juridică a litigiului fiind una comercială, în ceea ce privește competența teritorială, pe lângă dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 7 alin. (1) C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 C. proc. civ. care reglementează competența teritorială alternativă.
Potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în speță reclamanta-pârâtă SC R.R. SA din cererea principală alegând Judecătoria Craiova.
Interesul ocrotit prin normele de competență teritorială alternativă aparține reclamantei, astfel încât ea este cea care decide care va fi instanța sesizată cu rezolvarea litigiului, dintre două sau mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial.
Cum alegerea făcută de reclamantă este irevocabilă, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, acesteia îi revine competența în soluționarea cauzei, altfel s-ar încălca principiul disponibilității.
în raport de cele arătate, înalta Curte a stabilit în favoarea Judecătoriei Craiova competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul T.A.
| ← ICCJ. Decizia nr. 575/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 574/2013. Civil → |
|---|
