ICCJ. Decizia nr. 5731/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5731/2013

Dosar nr. 6071/111/2009

Şedinţa publică din 10 decembrie 2013

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 421/ C din data de 07 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepţia lipsei capacităţi procesuale pasive a pârâtului Centrul Silvic de Producţie Beiuş.

S-a respins cererea precizată formulată de reclamanta Biserica română Unită cu Roma greco-catolică Beiuş în contradictoriu cu pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Oradea şi Centrul Silvic de Producţie Beiuş.

S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă reconvenţională Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - prin Direcţia Silvică Oradea, şi în consecinţă:

S-a stabilit în favoarea pârâtei - reclamantă - reconvenţională un drept de superficie asupra suprafeţei de 5750 mp din topograficul 1041/1 Beiuş înscris în CF Beiuş, pe conturul 1 - 2 - 3 - 4 - B - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12 - 13, conform planului de situaţie întocmit de exp. Mone Ioan Mihai, ce face parte din prezenta hotărâre (f. 67 - Dosar nr. 779/2006 al Judecătoriei Beiuş), pe durata existenţei construcţiilor.

A fost obligată reclamanta Biserica română Unită cu Roma greco-catolică Beiuş să plătească pârâtei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Oradea, suma de 960 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea, s ecţia I civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamanta Biserica română unită cu Roma greco-catolică Beiuş, prin decizia civilă nr. 59 din 8 noiembrie 2012, drept consecinţă a respingerii cererii de repunere în termenul de apel, a respins calea de atac ca tardiv formulat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit înscrisului aflat la dosar fond la fila 135 - comunicare hotărâre civilă – dovadă de prim ire şi proces verbal de primire, s-a reţinut faptul că sentinţa apelată a fost comunicată apelantei la sediul acesteia din localitatea Beiuş, cod poştal 415200, judeţul Bihor, prin afişare, pe uşa principală, aspect consemnat de agentul T.C.

Art. 100 alin. ( 2 ) C. proc. civ., prevede faptul că, procesul verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură, face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de acesta, ori, în lipsa urmării acestei proceduri speciale, criticile apelantei apar ca nefondate.

Comunicarea s-a făcut în speţă conform art. 92 C. proc. civ., fiind constatată lipsa de la sediu a oricărei persoane care să preia actul de procedură.

Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal - art. 103 alin. ( 2 ) C. proc. civ. - atrage decăderea, afară doar de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, dovadă inaplicabilă în speţă raportat la cele expuse.

Termenul de apel, conform art. 284 alin. ( 1 ) C. proc. civ. este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, în speţă neexistând motive pentru repunerea în acest termen, conform celor de mai sus, câtă vreme hotărârea s-a comunicat la data de 11 aprilie 2012 iar apelul s-a înregistrat doar la data de 16 mai 2012.

Împotriva cestei decizii a declarat recurs reclamanta, Biserica Română Unită cu Roma Greco - Catolică Beiuş, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. raportate la art. 103 alin. (1) C. proc. civ., solicitând casarea deciziei cu trimiterea cauzei pentru judecarea apelului.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că decizia încalcă dispoziţiile art. 921 C. proc. civ. şi art. 103 C. proc. civ., întrucât era cu neputinţă afişarea actului de procedură câtă vreme exista o poartă metalică de acces ce nu permite în vreun fel afişarea.

În etapa procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri în conformitate cu dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., constând în ordonan ţ a de neîncepere a urmării penale şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Prin ordonanţa menţionată s-a reţinut că prin modul defectuos în care făptuitorul - factorul poştal - şi-a îndeplinit îndatorirea de serviciu privind comunicarea sentinţei civile nr. 421/C/2012 a Tribunalului Bihor, actul respectiv nu a ajuns în posesia persoanei vătămate - Biserica română Unită cu Roma greco-catolică - fiind cauzată astfel o vătămare a intereselor legale ale acesteia prin respingerea ca tardivă a căii de atac a apelului.

Faţă de conţinutul actului nou depus în calea extraordinară de atac, Înalta Curte reţine că înmânarea actului de procedură, hotărârea pronunţată de prima instanţă de fond, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 90 C. proc. civ.

Rezultă aşadar, că reclamanta a exercitat calea de atac devolutivă în termenul prescris de art. 284 C. proc. civ.

Drept consecinţă se va constata incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte, pentru argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), ( 2 ) şi ( 3 ) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Biserica Română Unită cu Roma Greco - Catolică Beiuş împotriva deciziei nr. 59/ A din data de 8 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5731/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs