ICCJ. Decizia nr. 5735/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5735/2013
Dosar nr. 5979/30/2011
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2078/ PI din 5 iulie 2012, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea, precizată şi completată, formulată de reclamantul S.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul român - prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin C.N.A.D.N.R. SA, reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiţionarul-expropriat a despăgubirilor (aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 540 mp, identificat cadastral cu nr. x în CF Balint, supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanşator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunţată, acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei de 1890 euro; şi, constatând acordul subiecţilor implicaţi în operaţiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condiţiile de exigenţă ale art. 5 în corelaţie cu acelea ale art. 6 apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 205, dresat, la 29 septembrie 2011, în condiţiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53 din 19 ianuarie 2011, cum şi a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având acelaşi nr. 205, emisă, - în condiţiile de exigenţă ale art. 18-20 apartenente toate aceleiaşi Legi cu nr. 255/2010, în corelaţie cu acelea ale art. 15 şi 16 apartenente Normelor deja supra anunţate, la 30 septembrie 2011 şi a obligat pârâtul la plata către petiţionar a cheltuielilor de judecată avansate de către cel din urmă pe durata derulării activităţii jurisdicţionale cu titlu de onorariu avocaţial în cuantum de 1538 lei.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I c ivilă, învestită cu apelul declarat de pârât, prin decizia civilă nr. 7 din 23 ianuarie 2013, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 C. pr oc . civ., excepţiile netimbrării acţiunii, necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Timiş, lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtul apelant, Curtea a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că acţiunea nu este o acţiune de drept comun, ci o acţiune civilă cu caracter special, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 22 şi 23 din Legea nr. 255/2010 şi art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, Curtea a apreciat că soluţia dată de prima instanţă este legală şi temeinică, avându-se în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, respectiv la data de 23 decembrie 2010, procedura de expropriere era în curs de desfăşurare, iar evaluarea făcută prin H.G. nr. 1232 din 06 decembrie 2010 nu mai putea fi revocată prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011, dispoziţiile tranzitorii ale art. 31 din Legea nr. 255/2010, în forma în vigoare la data efectuării formelor de publicitate de către Consiliul Local Balinţ şi la data introducerii acţiunii, stipulau că „Orice documentaţie tehnică de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”.
Or, în speţă, aşa cum reiese din „Sinteza raportului de evaluare” (filele 9, 10 dosar fond) a rezultat că documentaţia de evaluare a fost întocmită în luna aprilie 2010, de către experţi autorizaţi, prin care s-a stabilit suma de 3,50 euro/ mp şi că s-au afişat ofertele de despăgubiri la data de 23 decembrie 2010, la Consiliul local Balinţ (fila 8 dosar fond), pentru reclamantul intimat fiind prevăzută o despăgubire în sumă de 1.890 euro (fila 30 dosar fond), sumă pe care reclamantul a şi solicitat-o prin cererea din 13 ianuarie 2011 (fila 112 dosar fond).
Prin urmare, sumele stabilite prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011, prin care s-a făcut o nouă evaluare, au încălcat atât norma tranzitorie prevăzută de art. 31 din Legea nr. 255/2010, în forma avută la data intrării în vigoare a legii (care consideră valabilă orice documentaţie de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a legii), cât şi principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 1 C. civ., în raport de care, procedura de expropriere (notificarea intenţiei de expropriere, emiterea deciziei de expropriere, stabilirea despăgubirilor) prevăzută de Legea nr. 255/2010 trebuie să se aplice numai exproprierilor care se realizează după intrarea în vigoare a acestei legi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C . N . A . D . N . R . S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru cele ce se vor arăta.
Cererea reprezintă o acţiune de drept comun, aşa încât se invocă nelegala soluţionare a excepţiei netimbrării acţiunii, a excepţiei necompetenţei materiale a tribunalului, a excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţelor din Timişoara şi nici a celor din judeţul Timiş, a excepţiei lipsei calităţi procesuale pasive a C . N . A . D . N . R . S.A. şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de drept comun.
Pe fond s-a apreciat că acţiunea este neîntemeiată deoarece prevederile Legii nr. 255/2010 coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/2010 nu pot fi invocate în cadrul unei proceduri de drept comun, ci numai în cadrul contestaţiei împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor întemeiate pe art. 22 din Legea nr. 255/2010. Precizarea ulterioară a acţiunii după emiterea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirii trebuiau să transforme acţiunea într-una eminamente specială şi nu să-i păstreze caracterul unei acţiuni de drept comun cum era iniţial. Apreciază că nimeni nu se poate prevala de prevederile unei legi speciale într-o acţiune de drept comun fie ea şi atipică.
Teoria întâlnirii ofertei cu acceptarea ofertei generând contract, este aplicabilă exclusiv în raporturile de drept privat, or în speţă, este un raport de drept public.
Legile speciale, cum sunt cele 2 legi invocate de reclamant nu pot fi interpretate în sensul în care din acestea s-ar naşte un raport juridic în mod implicit. Raportul juridic în lumina dreptului public fie este prevăzut expres, fie nu există.
Se mai arată că cererea este o acţiune de contencios administrativ, aspect neanalizat de instanţă.
De asemenea, cererea reprezintă o contestaţie împotriva deciziei de expropriere In temeiul art. 9 alin . ( 2 ) teza finală din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local fie o contestaţie în temeiul art. 22 alin 1 din lege coroborat cu alin. ( 31 ).
Cu referire la această critică se invocă prematuritatea cererii.
Dreptul expropriatului de a se adresa instanţei se naşte în momentul comunicării hotărârii emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 255/2010. Dispoziţiile art. 23 din lege reflectă fără echivoc acest parcurs procesual. Întrucât la data introducerii acţiunii hotărârea în speţă nu a fost emisă, dreptul la contestaţie al expropriatului nu era născut.
În ipoteza în care excepţia prematurităţii va fi respinsă se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât despăgubirile stabilite prin H.G. nr. 492/2011 care nemulţumesc expropriatorul şi care au dat naştere prezentului litigiu au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale respectiv prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, ipoteză secundă ce nu este aplicabilă cauzei.
Decizia instanţei superioare de fond a fost comunicată pârâtului la data de 13 martie 2013 astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare aflat la fila 27 din dosarul Curţii de Apel Timişoara.
Termenul de exercitare a căii devolutive de atac, calculat conform art. 101 C. proc. civ., se împlinea vineri 29 martie 2013.
Recursul a fost trimis de pârâtă prin poştă, devenind incidente dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ.
Data poştei este 1 aprilie 2013 astfel cum rezultă din menţiunile existente pe plicul de expediere cât şi din factura de predare a recomandatei emisă de oficiul poştal (fila 57 recurs).
Din cele expuse rezultă că pârâtul a exercitat calea extraordinară de atac peste termenul prescris de lege.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 7 din data de 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5734/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5739/2013. Civil → |
|---|
