ICCJ. Decizia nr. 5734/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5734/2013
Dosar nr. 12448/111/2011
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 25/ A din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelul declarat de apelanţii pârâţi M.I.P. şi SC B.C. SRL Marghita împotriva sentinţei civile nr. 1043 din 26 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu apelanta reclamantă SC R.C.S. R.D.S. SA, pe care a schimbat-o în parte. A redus despăgubirile civile la care au fost obligaţi pârâţii de la suma de 35.436 euro la suma de 2.953 euro plus T.V.A. S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1043/ C din 26 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a a dmis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA în contradictoriu cu pârâţii M.I.P. şi SC B.C. SRL. Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 35.436 euro plus T.V.A. cu titlu de daune materiale. S-a respins cererea privind acordarea de daune morale şi cheltuielile de judecată.
În motivarea sentinței s-au reţinut următoarele:
Reclamanta este titulara deciziei de autorizare audiovizuală pentru serviciu de programe de televiziune T.V. D.S. cu valabilitate până la data de 9 iulie 2018, eliberată de C.N.A., începând să emită acest program începând cu luna iulie 2009.
Din Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 15 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj rezultă că la data de 26 august 2010 reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA a sesizat poliţia cu privire la faptul că SC B.C. SRL retransmite posturile de televiziune D.S. şi G.S.P T.V., fără a avea acordul titularului dreptului de autor.
În baza sesizării, poliţia a făcut o verificare în data de 26 august 2010 constatându-se că SC B.C. SRL a furnizat servicii de televiziune prin cablu pentru postul D.S., fără a deţine acord de retransmisie pentru acest post. Prin rezoluţie s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în valoare de 1.000 lei, cu motivarea că prin conţinutul concret şi atingerea minimă adusă, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Conform art. 139 din Legea nr. 8/1996 (1) Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. (2) La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecata a luat în considerare: a) fie criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menţionate la lit. a).
Instanţa a constatat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 139 pct. 2 lit. a) care se referă la daunele materiale constând în câştigul nerealizat sau suma pe care ar fi putut-o câştiga reclamanta dacă ar fi transmis ea programele abonaţilor pârâţilor, care se calculează după formula arătată de reclamantă şi inserată în contractul cadru, şi anume - perioada de 12 luni ca fiind cea minimă pentru care se poate transmite sub licenţiere, iar costul minim/abonat de 1 auro + T.V.A./lună.
Chiar dacă s-a dovedit că pârâţii au folosit în mod nelegal programele T.V. ale reclamantei doar câteva zile, o achiziţionare legală se putea face pe o perioadă minimă de 12 luni, respectiv 2.953 (număr abonaţi) x 1 euro x 12 (nr. luni), ceea ce determină un total al prejudiciului material 35.436 euro (a se vedea în acest sens contractul de licenţă de la fila 33 şi cel de vânzare - cumpărare de la fila 43).
În speţă sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., respectiv fapta ilicită constând în retransmiterea neautorizată a serviciilor de programe purtătoare de drepturi conexe fără acordul titularului, culpa pârâtului de rândul 2 constând în aceea că a retransmis cu intenţie, în mod ilicit, serviciul de programe protejat, iar prejudiciul este cel calculat mai sus. Sunt incidente și prevederile art. 1000 şi 1003 C. civ., care reglementează condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, motiv pentru care pârâţii au fost obligaţi la plata sumei în mod solidar.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, reclamanta nu a făcut dovada atingerii adusă prestigiului şi imaginii societăţii, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă au fost respinse, cu motivarea că nu s-au dovedit a fi efectiv efectuate.
Apelul declarat de reclamantă este nefondat, iar cel al pârâţilor este fondat, în considerarea următoarelor argumente:
Aplicarea criteriilor prevăzute la lit. b) a art. 139 din Legea nr. 8/1996 în cuantificarea prejudiciului nu se justifică, întrucât dispoziţiile legale se aplică în ordinea înscrierii lor în lege, criteriile prevăzute de litera a aplicându-se cu precădere şi înaintea celor prevăzute de lit. b) din textul legal enunţat. Dispoziţiile prevăzute la lit. b) au aplicabilitate doar în ipoteza în care criteriile prevăzute de litera a nu pot fi stabilite, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât în dosar există probe care permit cuantificarea câştigului nerealizat de reclamantă, acesta fiind criteriul primordial la cuantificarea prejudiciului.
Curtea și-a însuşit concluziile parchetului rezultate din ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului M.I.P., din care rezultă că retransmisia postului D.S. s-a făcut pentru o scurtă perioadă de timp, la începutul lunii august 2010, perioada fiind confirmată atât de recunoaşterea pârâtului M.I., cât şi de declaraţiile martorilor B.I., G.E., Z.L. şi O.M.D.
Faţă de această stare de fapt, în mod greşit tribunalul a reţinut ca perioadă de referinţă pentru calcularea prejudiciului cauzat reclamantei o perioadă de 12 luni, ignorând probele de la dosar. Criteriul ales de prima instanţă la cuantificarea prejudiciului ar fi fost valabil doar în ipoteza în care nu ar fi existat probe din care să rezulte perioada efectivă în care pârâta a operat retransmisia T.V. fără autorizare legală. Ori, în speţă, cum s-a reţinut mai sus, există probe din care rezultă care a fost perioada efectivă de retransmisie, astfel că acesta va fi criteriul ce va sta la baza calculului prejudiciului cauzat reclamantei.
Având în vedere că retransmisia a operat doar în cursul lunii august 2010, în temeiul art. 139 alin. (2) lit. a) câştigul nerealizat de reclamantă este costul minim abonat de 1 Euro + T.V.A./lună, înmulţit cu numărul de abonaţi care în speţă este de 2.953, rezultând astfel un prejudiciu material total de 2.953 euro.
Nu se cuvin reclamantei daune morale, faţă de împrejurarea că retransmisia postului D.S. s-a operat doar pentru o perioadă scurtă de timp, iar pe de altă parte, în luna septembrie 2010, întregul fond de comerţ al pârâtei SC B.C. SRL a fost cumpărat de reclamantă.
Deşi s-au solicitat cheltuieli de judecată, cuantumul acestora nu a fost precizat si dovedit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA., criticând-o pentru următoarele motive:
Din probele administrate în dosarul penal rezultă că postul T.V. D.S. a fost transmis abonaţilor pârâților, fără a se putea stabili cu certitudine datele concrete, iar apărarea pârâtei în sensul că a retransmis postul numai o zi nu este susţinută de nicio probă.
Decizia tolerează săvârşirea de fapte de natură penală, deoarece o persoană ce a fost sancţionată pentru o faptă prevăzută de legea penală a fost avantajată în raport cu un agent economic corect, ce ar fi achitat cele 12 luni de contract.
Câştigul nerealizat de reclamanta-recurentă este taxa aferentă pentru un an, întrucât dacă pârâta opta să transmită legal T.V. D.S., în ipoteza încheierii unui contract, ar fi încasat în orice situaţie taxa de licenţă pentru 12 luni. Această încasare era garantată de contract - ori se derula până la final contractul şi implicit suma se achita integral, ori se achita această sumă cu titlu de clauză penală, dacă s-ar fi încălcat contractul.
Acest mod de evaluare a despăgubirilor se regăseşte şi în dreptul comparat.
Astfel, în mod frecvent, termenul folosit în evaluarea prejudiciilor este de cel de "daune efective", iar în practica judiciară americană şi europeană se consideră că acest termen ar trebui să fie interpretat în general în favoarea victimelor reproducerii ilegale (W.R.P. - Legea şi practica drepturilor de autor-1994).
Pe de altă parte, incertitudinea, determinată de valoare sau timp, trebuie interpretată în favoarea proprietarului, iar daunele efective trebuie să fie acordate deoarece instanţa trebuie să aleagă şi să garanteze recuperarea totală a acestora.
Într-un caz concret din practica Curţii Supreme de Justiţie din SUA, cunoscut ca Encyclopedia Brown, o societate de televiziune prin cablu şi diverşi operatori din acelaşi domeniu de activitate au retransmis ilegal un program de televiziune purtător de drepturi de autor. Instanţa a respins argumentul invocat de pârâţi cum că pretenţiile reclamantului de a primi contravaloarea taxei de licenţă nu poate fi recunoscută, motivând în acest sens că dacă vânzările pierdute ale unui produs către clienţi terţe persoane pot reprezenta un prejudiciu atunci şi vânzările pierdute ale unei licenţe către diferiţi clienţi, pot fi considerate daune efective.
Corect ar fi fost ca, în situaţia în care perioada de retransmitere nu se poate stabili în concret - ziua de început şi de sfârşit, inclusiv pentru că pârâţii au susţinut că s-a transmis ocazional T.V. D.S., să se aplice criteriul de la lit. b) a art. 139 alin. (2) din Legea 8/1996, respectiv triplul sumelor legal datorate.
Analizând decizia în limitele criticilor de recurs formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în cauză făcându-se o corectă aplicare a normelor legale reţine ca fiind incidente, din perspectiva Legii nr. 8/1996 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prima teză, titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin această lege pot solicita instanţelor de judecată recunoaşterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
Al doilea alineat al aceluiaşi articol prevede că la stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare: a) fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).
În cazul în care se dispune de suficiente elemente care să facă aplicabilă lit. a) a art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 este exclusă metoda de calcul de la lit. b), așa cum prevede în mod expres norma incidentă.
Dispozițiile legale fac trimitere la câştigul nerealizat de partea vătămată şi beneficiului realizat pe nedrept de făptuitor, iar acestea au putut fi stabilite cu certitudine de instanţă.
Astfel, cu referire la probele din dosarul penal avute în vedere şi care nu sunt exclusiv bazate pe recunoaşterea făptuitorului, s-a stabilit că perioada de transmisie a fost doar în cursul lunii august 2010 - situaţie de fapt ce nu poate fi reapreciată de instanţa de recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., la care s-a aplicat modul de calcul indicat de către reclamanta-recurentă, necontestat.
Drepturile de care ar fi putut beneficia reclamanta-recurentă în cazul încheierii unui contract de licenţă, contract tip aferent unei perioade minime de 1 an, nu pot fi avute în vedere atât timp cât nu reprezintă un câştig nerealizat/beneficiu necuvenit în sensul dispoziţiilor legale incidente, care să poată fi cuantificat cu certitudine, contractul cuprinzând și clauze referitoare la încetarea înainte de expirarea termenului, diferite de cea indicată în recurs.
Date fiind aceste elemente particulare ale speţei şi prevederile legale susmenţionate, daunele efectiv suferite de către reclamanta-recurentă (cu privire la care se face referire şi la dreptul comparat) sunt cele fixate de instanţa de apel şi care au putut fi determinate cu certitudine faţă de perioada de transmitere a postului.
În considerarea acestor argumente care susţin caracterul nefondat al recursului, urmează să se dispună în consecinţă, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA împotriva Deciziei nr. 25/ A din data de 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5731/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5735/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
