ICCJ. Decizia nr. 5743/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5743/2013
Dosar nr. 205/59/2012
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16 februarie 2011, reclamantul Ş.I. a solicitat obligarea pârâtei SC E.C.F.R. SA la plata drepturilor salariale prevăzute de art. 32 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2005-2006, prelungit prin acte adiţionale, şi pentru anii 2008-2009, în sensul de a-i fi acordate „salariul suplimentar” pentru anii 2008 şi 2009 pentru fiecare an în parte, actualizat cu rata inflaţiei, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi a tichetelor de masă aferente lunilor februarie 2009 până la martie 2010 (inclusiv), prevăzute de art. 75 din Contractul colectiv de muncă încheiat cu SC E.C.F.R. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 3112 din 30 mai 2011, Tribunalul Timiş a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2008 şi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2009, actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei până la data plăţii efective şi la acordarea tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009 - martie 2010.
Prin decizia nr. 408 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâta SC E.C.F.R. SA Bucureşti - Sucursala Electrificare Timişoara; a modificat în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că a respins acţiunea în totalitate; a menţinut restul dispoziţiilor cuprinse în hotărârea recurată.
La data de 15 februarie 2012, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de reclamantul Ş.I. în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2, 7 şi 9 C. proc. civ. împotriva deciziei pronunţate în recurs.
Prin decizia nr. 1196 din 22 mai 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul Ş.I. în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 şi 9 C. proc. civ.; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul Ş.I. în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea instanţei supreme.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 iunie 2013.
În temeiul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul Ş.I. a susţinut contrarietatea dintre decizia civilă nr. 2566 din 29 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi decizia civilă nr. 408 din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, solicitând anularea celei din urmă.
În motivare, revizuentul a arătat că decizia civilă nr. 2566 priveşte acordarea aceloraşi drepturi băneşti către membrii aceluiaşi sindicat, în baza aceloraşi dispoziţii asumate prin Contractul colectiv de muncă 2007-2008 şi 2009-2010 şi prin care acţiunea a fost admisă.
Revizuentul a învederat că este inechitabil ca doar o parte din salariaţii aceleiaşi pârâte, membrii ai aceluiaşi sindicat, să-şi primească drepturile băneşti privind salariul suplimentar pentru anii 2008 şi 2009, prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar alţi salariaţi, membrii ai aceluiaşi sindicat, să nu primească aceste drepturi.
Înalta Curte constată inadmisibilitatea cererii de revizuire, în considerarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii şi faptelor pe care se întemeiază aceasta, pentru următoarele considerente:
Motivul de revizuire invocat de revizuent în susţinerea cererii vizează dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Conform acestor prevederi, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
Una dintre cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunţate în aceeaşi cauză, în rezolvarea aceluiaşi raport juridic dedus judecăţii, deci între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză.
Raţiunea reglementării acestuia motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului autorităţii de lucru judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Aşadar, pentru existenţa acestui caz de revizuire este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii de lucru judecat.
În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire, şi anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.
Din analizarea susţinerilor revizuentului, precum şi a actelor şi lucrărilor cauzei, rezultă că acesta a învederat faptul că într-o cauză similară a fost pronunţată o soluţie potrivnică celei din decizia atacată, existând în prezent hotărâri contradictorii date în litigii diferite şi invocând, de fapt, practica neunitară în materie.
Prin urmare, cele două decizii au fost pronunţate în litigii diferite, astfel că prin pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat.
În considerarea acestor argumente, care susţin inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Ş.I. împotriva deciziei nr. 408 din data de 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 1185/30/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5741/2013. Civil. Fond funciar. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 5744/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
