ICCJ. Decizia nr. 609/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 609/2013
Dosar nr. 22805/3/2009
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 februarie 2008 reclamanţii L.D.H. şi L.D.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. constatarea nulităţii absolute a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 18 din 15 noiembrie 2007 a C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti ori anularea acesteia, iar exproprierea să se dispună de către instanţă conform disp. art. 21 şi urm. din Legea nr. 33/1994, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 590.800 euro pentru suprafaţa de 1.477,22 mp expropriată, situată în Bucureşti, şos. Odăii, sector 1 şi suspendarea hotărârii atacate până la soluţionarea prezentei cauze.
Prin sentinţa civilă nr. 908 din 12 martie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 2496 din 01 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis la rândul ei excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Prin Decizia civilă nr. 41/2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 519 din 28 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei L.D.A. şi respinsă cererea acesteia în consecinţă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a fost admisă în parte cererea reclamantului L.D.H. şi a fost anulată în parte Hotărârea nr. 18 din 15 noiembrie 2007 în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 943.234,51 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active tribunalul a constatat că este întemeiată având în vedere că hotărârea prin care au fost stabilite despăgubirile a fost emisă numai pe numele reclamantului L.D.H., acesta având calitatea de proprietar al terenului expropriat astfel cum rezultă de fapt din contractul de vânzare cumpărare autentificat din 16 aprilie 2004.
În consecinţă, reclamanta L.D.A. nu are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru exproprierea terenului pentru a putea contesta Hotărârea nr. 18/2007 conform art. 9 din Legea 198/2004 abrogată prin Legea nr. 255/2010 atâta timp cât nu a făcut dovada de proprietar al imobilului.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive tribunalul a constatat că este neîntemeiată în raport de disp. art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 potrivit cărora expropriatorul este cel care numeşte o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată şi se pronunţă asupra cuantumului despăgubirii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 18/2007 reclamantului L.D.H. i s-au acordat în baza Legii nr. 198/2004 despăgubiri în valoare de 509.301,14 lei pentru terenul expropriat în suprafaţă de 1.477,22 mp, situat în Bucureşti, şos. Odăii sector 1, având nr. cadastral 13825/1.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză se reţine că valoarea reală a despăgubirilor pentru imobilul expropriat este la data efectuării expertizei de 943.234,51 lei, valoare ce se va lua în considerare de către instanţă având în vedere că aceasta reprezintă valoarea reală a terenului expropriat conform disp. art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
În această situaţie, tribunalul, a apreciat că sub acest aspect Hotărârea nr. 18/2007 expropriatului nu i s-a acordat o despăgubire care să reflecte valoarea reală a terenului expropriat.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului potrivit cărora acesta a depus cerere prin care a solicitat despăgubiri, tribunalul a constatat că această cerere nu a fost depusă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 948/2007, acest aspect fiind corect reţinut prin hotărârea contestată situaţie în care s-a reţinut că exproprierea a avut loc cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 198/2004 în vigoare la data emiterii Hotărârii nr. 18/2007, nefiind îndeplinite condiţiile în care exproprierea se dispune de instanţă potrivit disp. art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat, în termenul legal, apel şi apel incidental pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi reclamanta L.D.A.
Prin decizia civilă nr. 171/ A din 24 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul pârâtului ca nefondat, a admis apelul incident declarat de reclamanta L.D.A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei L.D.A., a admis în parte şi cererea acestei reclamante şi a obligat pârâtul către reclamanţi la plata sumei de 943.234,51 lei, reprezentând despăgubiri; a obligat pârâtul la 3.000 lei cheltuieli de judecată în faţa instanţei de fond către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
În ce priveşte criticile apelantului pârât care vizează exclusiv evaluarea despăgubirilor prin raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond, instanţa de apel a reţinut argumentele acestuia în sensul că, în contextul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportul de evaluare efectuat în primă instanţă trebuia să determine preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile similare, ceea ce semnifică faptul că trebuia să se aibă în vedere preţuri efectiv convenite în convenţii de vânzare-cumpărare încheiate efectiv, iar nu oferte de vânzare, care nu reflectă decât cererea vânzătorului de a primi un anumit preţ, dar nu şi realitatea acestui preţ.
Pe de altă parte, preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile similare nu poate fi extras prin luarea în considerare a unei singure convenţii de vânzare-cumpărare, care poate fi nerelevantă privită singular, sintagma „în mod obişnuit” semnificând preţul în general practicat, ceea ce impune analiza mai multor contracte de vânzare-cumpărare.
Mai mult, prin raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de apel de către experţii desemnaţi, experţii au evaluat terenul, conform metodelor stabilite în Standardele Internaţionale de Evaluare, invocate chiar de apelantul pârât, prin raportare la un număr de 5 contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri similare. Au fost aplicate de către experţi corecţii impuse de diferitele specificităţi ale terenurilor şi care le pot influenţa valoarea pe piaţă, ca de exemplu deschiderea la stradă, amplasarea, condiţiile pieţei imobiliare, accesul, utilităţi. În final, experţii au evaluat terenul la suma de 153 euro/ mp, deci o valoare chiar mai mare decât cea stabilită de raportul de expertiză întocmit în faţa tribunalului.
Apelantul pârât a formulat obiecţiuni la acest raport de expertiză, însă instanţa de apel a constatat că acestea nu pot fi reţinute ca fiind pertinente. Se obiectează de apelantul pârât legat de luarea în considerare de către experţi drept comparabile a unui contract încheiat în ianuarie 2010 (contractul de vânzare-cumpărare din 27 ianuarie 2010 cu un preţ de 164 euro/ mp) şi contractul de vânzare-cumpărare din 30 iunie 2008 cu un preţ de vânzare de 426 euro/ mp.
Apelantul pârât se mulţumeşte să susţină că aceste contracte nu au fost întocmite în perioada de referinţă a datei evaluării (martie 2011) şi de aceea nu pot fi luate în considerare drept comparabile.
Instanţa de apel a constatat însă că experţii, raportându-se şi la aceste contracte (comparabilele A şi B din tabelul anexat raportului de expertiză - f. 129-133) au aplicat corecţii corespunzătoare diferenţei de timp de la momentul acestor contracte până la momentul evaluării, anume pentru contractul din anul 2008 au aplicat o corecţie de 65% pentru deprecierea pieţei imobiliare, iar pentru contractul din ianuarie 2010 au aplicat de asemenea o corecţie de 15% pentru această evoluţie a pieţei imobiliare.
Apelantul-pârât nu combate practic cu argumente tehnice aceste corecţii aplicare de experţi, nu susţine că deprecierea valorii acestor terenuri ar fi fost mai mare decât corecţiile aplicate de experţi.
Experţii au explicat de ce s-au oprit în final la valoarea de 153 euro/ mp, rezultată din comparabila B, anume pentru că acest teren are caracteristici mai apropiate de cele ale terenului expropriat în cauză decât celelalte terenuri şi de aceea a impus cele mai puţine corecţii.
De aceea instanţa de apel a constatat că obiecţiunile apelantului pârât nu sunt fundamentate.
În concluzie, instanţa de apel a apreciat că expertiza efectuată în apel cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 a condus la o valoare a terenului expropriat uşor superioară celei stabilite de tribunal, nedemonstrând criticile apelantului pârât conform cărora valoarea stabilită de tribunal ar fi nereală.
Pentru aceste motive, având în vedere raportul de expertiză întocmit în apel, precum şi faptul că ne aflăm în propria cale de atac a apelantului pârât (reclamanta necriticând prin apelul incidental evaluarea), instanţa de apel a respins criticile apelantului pârât referitor la evaluarea terenului expropriat.
În ce priveşte pretinsul spor de valoare înregistrat ca urmare a exproprierii de restul terenului rămas neexpropriat, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi reţinut un asemenea spor de valoare, indiferent de demonstraţia făcută de apelantul pârât referitoare la fluidizarea traficului rutier.
Apelantul-pârât a susţinut practic faptul că, urmare a fluidizării traficului, terenurile adiacente şoselei de centură vor avea un spor de valoare pe piaţa imobiliară.
Fără să combată că acest raţionament poate părea logic, instanţa de apel a constatat totuşi că această apreciere nu poate fi decât absolut speculativă la acest moment.
Nu se poate determina la momentul actual, cu certitudine, că în viitor - şi începând cu care moment din viitor - valoarea pe piaţa imobiliară a terenului va creşte, în mod logic o asemenea apreciere neputând fi decât speculativă. Cu atât mai speculativă ar fi o evaluare a acestei aprecieri valorice.
Or, pentru a avea în vedere la momentul soluţionării prezentei cauze un spor de valoare care să conducă şi la reducerea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa de apel a apreciat că nu poate specula şi evalua arbitrar un spor de valoare pur ipotetic, ci trebuie să aibă în vedere un spor de valoare cert, sigur că s-a produs.
De aceea, nici sub acest aspect criticile apelantului pârât nu sunt fondate.
In concluzie, în baza art. 296 C. proc. civ. a fost respins apelul pârâtului, ca fiind nefondat.
Soluţionând mai departe apelul incidental formulat de reclamanta L.D.A., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Este întemeiată critica referitoare la greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei L.D.A.
Conform certificatului de căsătorie depus la fila 64 apel, reclamanţii s-au căsătorit în anul 1987, iar conform contractului de vânzare-cumpărare din 16 aprilie 2004 (f. 24-25 dosar fond) reclamanţii au dobândit terenul expropriat din Bucureşti, şos. Odăi, Sector 1 în timpul căsătoriei, în acest contract făcându-se de altfel menţiunea că L.D.H. este cetăţean român şi este căsătorit cu L.D.A.
Aşadar, terenul în discuţie este bun comun în coproprietatea devălmaşă şi a reclamantei apelante, conform art. 30 C. familiei, ceea ce-i conferă calitate procesuală activă în prezenta cauză.
Pentru aceste motive, a fost schimbată sentinţa tribunalului în mod corespunzător.
Instanţa de apel a reţinut întemeiată şi a doua critică formulată de apelanta reclamantă. S-a constatat că la capătul trei din cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat în mod expres obligarea pârâtului la plata despăgubirilor.
Tribunalul nu a redactat dispozitivul sentinţei pronunţate în acest sens, deşi a stabilit el însuşi cuantumul despăgubirilor.
Instanţa de apel a constatat că nici Legea nr. 33/1994 şi nici Legea nr. 198/2004 nu prevăd nicăieri caracterul de titlu executoriu al hotărârii de stabilire a despăgubirilor, fiind prevăzute dispoziţii doar cu privire la modalitatea de efectuare de către expropriator a plăţii voluntare.
În aceste condiţii, nimic nu se opune admiterii cererii reclamanţilor de obligare a pârâtului să plătească suma stabilită drept despăgubiri, această dispoziţie judecătorească fiind de natură să confere hotărârii judecătoreşti caracterul de titlu executoriu, pentru ca, în cazul în care pârâtul nu-şi execută voluntar obligaţia de plată, reclamanţii să poată obţine satisfacerea creanţei lor pe calea executării silite.
În final, instanţa de apel a admis şi cea de-a treia critică formulată de apelanta pârâtă, referitoare la cheltuielile de judecată în faţa instanţei de fond. S-a constatat că la termenul din 21 martie 2011, când a avut loc judecata în faţa instanţei de fond, reclamanţii au solicitat cheltuieli de judecată, cerere asupra căreia tribunalul nu s-a pronunţat.
Drept urmare, instanţa de apel a reţinut că, în baza art. 274 C. proc. civ., în mod corect pârâtul trebuie obligat la plata cheltuielilor suportate de reclamanţi cu expertiza efectuată în faţa instanţei de fond, atâta timp cât aceasta a fost o probă necesară în cauză, şi dată fiind soluţia de admitere a cererii de modificare a cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator.
În concluzia tuturor celor expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul incidental şi a fost schimbată sentinţa tribunalului corespunzător criticilor admise.
Împotriva deciziei nr. 171/ A din 24 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul pârât a arătat că, deşi la dosar au existat şi trei contracte de vânzare-cumpărare din perioada ianuarie-aprilie 2011, experţii le-au înlăturat şi au calculat despăgubirile în baza unui singur contract din anul 2008, un contract din 2010, şi, după aplicarea indicilor de corecţie au făcut media dintre despăgubirile de la data exproprierii şi despăgubirile de la data întocmirii raportului de expertiză la fond.
Instanţa a respins obiecţiunile pârâtului prin care s-a solicitat ca experţii să ia în considerare şi cele trei contracte de vânzare-cumpărare (aplicând indicii de corecţie, după caz) din perioada ianuarie - aprilie 2011.
Hotărârea este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Potrivit acestei dispoziţii legale, evaluarea imobilelor se face în baza preţurilor de vânzare cumpărare de la data întocmirii raportului de expertiză; astfel, legiuitorul a avut în vedere ca evaluarea să se facă la un moment apropriat de momentul plăţii, iar aceste este cel al întocmirii raportului de expertiză, în apel.
Întrucât prin hotărârea recurată apelanta pârâtă a fost obligat la plata despăgubirilor evaluate la nivelul anului 2010 - data întocmirii raportului de expertiză în fond - hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale sus menţionate.
Analizând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce se succed:
Modificarea unei hotărâri se poate cere în considerarea dispoziţiilor înscrise în articolul 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În baza acestui motiv de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât formulează critici ce vizează nerespectarea criteriilor înscrise în articolul 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate. Criticile formulate sub acest aspect sunt întemeiate.
Potrivit articolului 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză…”.
Rezultă astfel că textul mai sus menţionat consacră metoda comparaţiei directe astfel încât la calcularea despăgubirilor cuvenite trebuie să se ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În mod greşit au fost respinse obiecţiunile apelantului pârât la raportul de expertiză întocmit în faza apelului, în cadrul cărora acesta a solicitat ca experţii să aibă în vedere numai contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada de referinţă a evaluării (martie 2011), instanţa de apel neobservând că valoarea finală de 153euro/mp a rezultat din comparabila B raportată la un contract încheiat în ianuarie 2010 (contractul de vânzare-cumpărare din 27 ianuarie 2010 cu un preţ de 164 euro/ mp), la o dată prea îndepărtată de perioada de referinţă a datei evaluării (martie 2011) şi de data întocmirii raportului de expertiză în apel (februarie 2012). Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut greşit şi că valoarea stabilită de raportul de expertiză efectuat în primă instanţă ar fi reală, în condiţiile în care aceeaşi instanţă a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize tocmai la solicitarea apelantului pârât, înlăturând concluziile primului raport întrucât au fost apreciate drept pertinente susţinerile pârâtului asupra aspectelor de nelegalitate invocate.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor unor dispoziţii imperative în materia exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la modalitatea de calcul a despăgubirilor, care fac trimitere la „preţurile obişnuite de tranzacţionare”, operaţiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe preţuri de vânzare din perioada de referinţă a datei întocmirii raportului de expertiză.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, de la data întocmirii raportului de expertiză. De asemenea, se va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 171/ A din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 605/2013. Civil. Legea 10/2001. Anulare act,... | ICCJ. Decizia nr. 611/2013. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
