ICCJ. Decizia nr. 605/2013. Civil. Legea 10/2001. Anulare act, obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 605/2013
Dosar nr. 16375/3/2009
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timişoara, la data de 28 august 2010, sub numărul de Dosar nr. 6553/30/2008, reclamantul A.R. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 209/2008 emisă de către pârâtă, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, notificarea reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru activele SC Ţ.M.B.E.A. SA.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în calitate de fost acţionar al SC Ţ.M.B.E.A. SA este îndreptăţit la măsuri reparatorii sau prin echivalent în ce priveşte elementele active ale patrimoniului societăţii menţionată anterior, precum şi faptul că îndeplineşte toate condiţiile pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 3711 din 19 noiembrie 2008 pronunţată de către Tribunalul Timişoara, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului,ca nefondat, prin decizia civilă nr. 218 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-civilă, la data de 17 aprilie 2009 sub nr. 16375/3/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 158 din 8 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A.R. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reclamantul nu a făcut dovada calităţii de unic moştenitor a unicului asociat sau a asociaţilor membri ai SC Ţ.M.B.E.A. SA, motiv pentru care tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 158 din 8 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat apel reclamantul A.R.
Prin decizia nr. 907/ A din 16 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamant şi a fost schimbată în tot sentinţa în sensul că a fost admisă contestaţia, a fost anulată dispoziţia nr. 208/2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost constatată calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului şi a fost obligată pârâta să propună măsuri reparatorii pentru imobilul topografic X din CF, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această decizie, s-au reţinut următoarele considerente:
Întreprinderea SC Ţ.M.B.E.A. SA a fost înfiinţată în anul 1933, aşa cum rezultă din actul de constituire al societăţii şi coala de semnare, în care autorul apelantului - reclamant V.A. figurează cu un număr de 400 de acţiunii, conform înscrisurilor aflate la filele 444-452 din volumul II, al dosarului de apel.
Întreprinderea SC Ţ.M.B.E.A. SA a trecut în proprietatea firmei SC V.S.C.S.I.N.C.. SA, aşa cum rezultă din adresa din 17 iunie 1943, aflată la fila 453 din dosarul de apel, volumul I.
În cadrul societăţii noi înfiinţate autorul tatălui reclamantului, A.V., deţinea calitatea de acţionar cu un procent de 30% (fila 456, din volumul I al dosarului de apel).
Instanţa de apel a constatat că preluarea întreprinderii SC Ţ.M.B.E.A. SA de către societatea SC V.S.C.S.I.N.C SA a vizat numai imobilul din Timişoara, respectiv numai terenul cu nr. topografic X, nu şi celelalte imobile notificate.
Ulterior, din adeverinţa din 06 aprilie 1992 (fila 467, volumul II, dosar apel) rezultă că firma E. şi A. a figurat la data de 22 septembrie 1948 sub denumirea T., fiind înregistrată sub nr. x/1948. Această societate a fost naţionalizată în anul 1948, sub nr. x din 14 iunie 1949. Din înscrisurile aflate la filele 502-509 din dosarul de apel, volumul II, rezultă că, la data naţionalizării autorul apelantului, respectiv A.E., deţinea 12,5% din acţiunile societăţii naţionalizate.
Firma SC Ţ.M.B.E.A. SA a fost naţionalizată de către stat prin întreprinderea industrială T.T. prin actul administrativ nr. X din 14 iunie 1949, care a fost adoptat în temeiul Legii nr. 119/1948, aşa cum rezultă din menţiunile din cartea funciară coroborate cu menţiunile din cuprinsul deciziei nr. 209/2008 emisă de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului.
S-a mai reţinut că la data naţionalizării, în patrimoniul acestei societăţi se afla numai terenul cu nr. topografic X, reprezentând Fabrica P. În acest sens, sunt şi menţiunile din cartea funciară. Instanţa de apel a constatat că menţiunile din cartea funciară cu privire la calitatea de proprietar au un caracter constitutiv, având în vedere dispoziţiile din Decretul nr. 115/1938 privind înfiinţarea cărţii funciare şi anume dispoziţiile art. 17, 32 şi 39 din Decret.
Având în vedere aceste susţineri, instanţa de apel a constatat că preluarea abuzivă se circumscrie dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010.
Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, A.R. are calitatea de descendent de gradul I după A.E., fiind şi beneficiarul testamentului, aşa cum rezultă din actele de stare civilă şi înscrisurile aflate la filele 51-63 din dosarul Tribunalului Bucureşti.
Instanţa de apel a constatat că reclamantul este fiul lui A.E., care figura în calitate de coacţionar al firmei SC Ţ.M.B.E.A. SA, având un procent de 12,5% din acţiunile acelei societăţi, aşa cum rezultă din lista acţionarilor aflată la fila 507 din dosarul de apel, volumul II.
Drept urmare, instanţa de apel a constatat, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. b) coroborate cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, că reclamantul şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită şi beneficiază de măsuri reparatorii, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilului notificat, instanţa de apel a constatat că imobilul notificat, respectiv Fabrica P., a fost preluat cu titlu, respectiv prin Legea nr. 119/1948, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest imobil era evidenţiat în patrimoniul unei persoane juridice privatizate, care l-a dobândit prin înstrăinări succesive.
Conform art. 29 alin. (1) pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, iar în dispoziţiile alin. (2) se stipulează că „dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate”. Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate coroborate cu art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a constatat că A.R. are calitatea de persoană îndreptăţită şi poate beneficia numai de măsurile reparatorii constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamantul nu beneficiază de dreptul acrescământ, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, neputând să culeagă şi drepturilor celorlalţi acţionari, respectiv A.V., A.I., A.A., A.I.A., A.E. şi A.S., deoarece, la data naţionalizării, aceştia aveau calitatea de coacţionari, fiind menţionaţi în actele societăţii comerciale naţionalizate.
Împotriva deciziei nr. 907/ A din 16 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au formulat recurs reclamantul A.R. şi pârâtul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ambii recurenţi prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul arată că, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 poate să beneficieze de dreptul de acrescământ deoarece ceilalţi coacţionari, în afara tatălui său, nu au solicitat acordarea de despăgubiri şi astfel reclamantului, care este şi moştenitorul celorlalţi coacţionari, i se cuvine dreptul de acrescământ, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre eventualii comoştenitori ai coacţionarilor nu au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în acest sens.
Recurenta pârâtă, în motivarea recursului său, consideră că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Măsurile reparatorii se propun de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru acţiunile deţinute de antecesorii persoanelor care au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, la fosta societate naţionalizată şi nu pentru imobilele din patrimoniul acestora.
Antecesorii acestor persoane nici nu au avut calitate de proprietar a imobilelor din patrimoniul fostelor societăţi naţionalizate, ci doar calitatea de acţionar.
Pentru a fi incidente în cauză dispoziţiile legale menţionate este necesară dovedirea calităţii de acţionar a SC Ţ.M.B.E.A. SA în privinţa antecesorilor reclamantului prin depunerea unui extras din registrul acţionarilor ai societăţii naţionalizate la data intervenirii actului legal de preluare abuzivă a acesteia, prin actul administrativ din 14 iunie 1949, precum şi prin depunerea ultimului bilanţ contabil al societăţii la data de 31 decembrie 1947.
Se arată că reclamantul nu a depus ultimul bilanţ contabil al societăţii naţionalizate aferent anului 1947 pentru a se putea determina valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în lumina prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, se argumentează că este greşită motivarea instanţei de apel în sensul că recalcularea valorii acţiunilor se va realiza ţinând cont de bilanţul contabil încheiat la data de 11 iunie 1948, acesta fiind doar pe jumătate de an.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 18 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, cu excepţia cazului în care persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii.
Or, reclamantul nu a făcut dovada calităţii de unic moştenitor a unicului asociat sau a asociaţilor membrii ai SC Ţ.M.B.E.A. SA prin depunerea unui certificat de moştenitor sau a calităţii de moştenitor.
Recurenta pârâtă a mai invocat şi încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că reclamantul nu a formulat notificare pentru acţiunile antecesorului său la SC Ţ.M.B.E.A. SA, ci doar pentru activele acestei societăţi, pentru care nu e îndreptăţit să primească măsuri reparatorii întrucât antecesorul său nu a fost proprietarul acestor imobile.
Se mai susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se au în vedere doar actele doveditoare depuse până la soluţionarea notificării şi care au stat la baza deciziei contestate. În acest sens, se arată că reclamantul a avut suficient timp la dispoziţie pentru a depune actele doveditoare, sarcina probei revenindu-i acestuia.
Ca atare, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantului şi menţinerii ca legală a sentinţei instanţei de fond.
Analizând recursurile prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce se succed:
1. Criticile recurentului reclamant în sensul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prin neacordarea dreptului de acrescământ în favoarea acestuia pentru cotele deţinute de ceilalţi coacţionari ai societăţii sunt nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire”.
Recurentul reclamant A.R. are, în calitate de descendent de gradul I şi în baza testamentului din 3 august 1974 (a cărui traducere apostilată se află la fila 11 dosar fond), doar calitatea de moştenitor al tatălui său, A.E., nu şi a celorlalţi coacţionari ai societăţii SC Ţ.M.B.E.A. SA, respectiv A.V., A.I. (căsătorită K.), A.A. (căsătorită K.), A.I.A. şi A.E.
Drept urmare, acesta are vocaţie doar la cota cuvenită de pe urma tatălui său, care deţinea numai 12,5% din capitalul social al societăţii şi dobândeşte, astfel, ceea ce era îndreptăţit antecesorul său să dobândească, doar în acest caz funcţionând dreptul de acrescământ.
Nefiind şi moştenitor al coacţionarilor societăţii, A.V., A.I. (căsătorită K.), A.A. (căsătorită K.), A.I.A. şi A.E., recurentul reclamant nu poate invoca dreptul de acrescământ faţă de aceştia, pentru a putea culege şi cotele cuvenite acestora, corespunzătoare cotelor din capitalul social pe care le deţineau.
Simpla afirmaţie că este şi moştenitor al celorlalţi coacţionari care erau membri ai aceleiaşi familii, neînsoţită de niciun fel de acte doveditoare în acest sens, alăturat faptului că la termenul de şedinţă din data de 8 februarie 2013, fiind întrebat, recurentul reclamant, prin apărător, a arătat că nu deţine niciun fel de certificat de moştenitor de pe urma coacţionarilor, nu-l îndreptăţeşte pe recurentul reclamant la acordarea dreptului de acrescământ, de altfel, în virtutea prevederilor art. 1169 C. civ. vechi, acesta avea obligaţia să-şi dovedească pretenţiile sale.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a statuat instanţa de apel, recurentul reclamant nu poate invoca dreptul de acrescământ, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru a profita de cotele de capital social deţinute de coacţionarii societăţii, cuvenite acestora sau succesorilor lor, şi care nu au formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.
2. De asemenea, recursul pârâtei este nefondat.
În raport de situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită de instanţa de apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se constată că autorii reclamantului au înfiinţat societatea SC Ţ.M.B.E.A. SA; că imobilele solicitate prin notificare au fost dobândite cu titlu de cumpărare prin actele de vânzare-cumpărare succesive, respectiv din 10 noiembrie 1925, din 10 iulie 1923, nr. x/1923 şi nr. y/1926, fiind menţionate în partea a II a Cărţii funciare a localităţii Timişoara; că această societate a trecut în proprietatea firmei SC V.S.C.S.I.N.C. SA, iar preluarea a vizat numai imobilul din Timişoara str. P., respectiv numai terenul cu nr. Topografic X, nu şi celelalte imobile notificate, că, ulterior firma E. şi A. a figurat la data de 22 septembrie 1949 sub denumirea de T.T., fiind naţionalizată în anul 1948, prin actul administrativ din 14 iunie 1949, emis în temeiul Legii nr. 119/1948, iar din înscrisurile aflate la filele 502-509 din dosarul de apel, volumul II, rezultă că, la data naţionalizării, contrar susţinerilor recurentei pârâte, tatăl reclamantului, respectiv A.E., deţinea 12,5% din acţiunile societăţii naţionalizate; că, faţă de menţiunile din cartea funciară cu privire la calitatea de proprietar ce au caracter constitutiv, în temeiul Decretului nr. 115/1938, imobilul apare ca fiind preluat abuziv de stat, iar regimul său juridic intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În acest context, se reţine că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condiţiile art. 3 lit. b) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în calitate de descendent de gradul I după A.E., fiind şi beneficiarul testamentului, aşa cum rezultă din actele aflate la filele 51-63 din dosarul de fond, care la rândul său fusese acţionar, cu o cotă de 12,5% din capitalul social de la data naţionalizării societăţii.
Susţinerea recurentei pârâte că măsurile reparatorii se propun pentru acţiunile deţinute de antecesorii persoanelor, care au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 la fosta societate naţionalizată, şi nu pentru imobilele din patrimoniul acestora, este neîntemeiată, deoarece Legea nr. 10/2001, în art. 29 alin. 1, prevede că măsurile reparatorii se acordă pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), iar nu pentru acţiunile deţinute la aceste societăţi.
Recurenta pârâtă mai invocă faptul că reclamantul nu a depus în susţinerea notificării bilanţul contabil la data de 31 decembrie 1947 la fosta societate de SC Ţ.M.B.E.A. SA, conform dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 republicată, ci doar bilanţul contabil la data de 11 iunie 1948 la respectiva societate şi, prin urmare, nu pot fi calculate măsurile reparatorii prin echivalent solicitate de reclamant, întrucât bilanţul contabil depus a fost întocmit jumătate de an.
Însă, atât timp cât art. 31 alin. (4) din legea nr. 10/2001 face referire la activul net din ultimul bilanţ contabil, iar acesta se constată a fi în cauză aferent perioadei 14 august 1947 - 11 iunie 1948, aşa cum rezultă din înscrisul afla la filele 508-509, dosar apel, volumul II, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi a acestor dispoziţii legale, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că este lipsită de relevanţă susţinerea recurentului în sensul că actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale calităţii de persoană îndreptăţită au fost completate în instanţă, întrucât pot fi acestea pot fi depuse „până la soluţionarea notificării”, astfel cum dispune art. 23 din Legea nr. 10/2001; sintagma menţionată are semnificaţia de soluţionare definitivă şi irevocabilă a notificării, în consecinţă, incluzând şi exercitarea şi epuizarea căilor de atac.
În caz contrar, respectiv, dacă s-ar admite punctul de vedere exprimat în cuprinsul motivelor de recurs, în sensul că probatoriul poate fi completat doar până la emiterea dispoziţiei sau deciziei motivate de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării potrivit dispoziţiilor legale, dreptul de acces la instanţă pentru cel ce se pretinde îndreptăţit la beneficiul legii speciale ar fi doar unul iluzoriu, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A.R. şi de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 907/ A din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 601/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 609/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
