ICCJ. Decizia nr. 695/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 695/2013
Dosar nr. 8485/83/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 26 septembrie 2011, reclamantul D.I.T. a solicitat obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Preşedinţia României, Consiliul Superior Al Magistraturii şi Guvernul României, la plata de despăgubiri materiale şi morale, urmare a încălcării drepturilor sale constituţionale recunoscute prin dispoziţiile art. 16, 21,. 22, 23 şi 44 din Constituţia României şi a drepturilor fundamentale garantate prin dispoziţiile art. 3, 6 şi 14 din C.E.D.O.; art. 1 Protocolul adiţional nr. 1 al convenţiei, arătând în esenţă că în cadrul dosarului nr. 1275/83/2008 aflat în curs de soluţionare, i s-a cauzat un prejudiciu semnificativ fiind supus torturii fizice şi psihice prin aceea că s-au efectuat acte de procedură eronate constând în citarea la o adresă ca figurând în judeţul Zalău în loc de judeţul Sălaj, iar răspunsurile emise de instituţiile pârâte la cererile formulate sub acest aspect i-au produs aceleaşi consecinţe datorită conţinutului necorespunzător al acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 4187/ D din 16 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 8485/83/2011, s-a respins acţiunea civilă înaintată de reclamantul D.I.T., împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Preşedinţia României, Consiliul Superior Al Magistraturii şi Guvernul României, având ca obiect pretenţii, întemeiate pe art. 998 şi urm. C. civ.
Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Reclamantul a solicitat să se constate că a fost supus unei torturi fizice şi psihice, de natură a-i pune în pericol sănătatea şi de a-i cauza suferinţe fizice şi morale, astfel încât a înţeles să promoveze acţiunea .
Cu privire la temeiul juridic invocat de către reclamant, un prim aspect reţinut de către instanţă a fost acela că în legislaţia noastră fundamentul acordării daunelor morale sau materiale îl constituie disp. art. 998 C. civ., care evocă săvârşirea unui delict imputabil unei persoane fizice sau juridice.
S-a mai reţinut că în vederea angajării răspunderii civile delictuale în condiţiile normei juridice evocate se impune dovedirea îndeplinirii mai multor condiţii cumulative prevăzute în acest scop de lege iar în speţă existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu moral sau material, precum şi existenţa unui raport de cauzalitate între acestea reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiţii.
Instanţa de fond a mai reţinut că angajarea răspunderii Statului Român pentru pretinsa activitate defectuoasă a instituţiilor sale, pe temeiul juridic indicat de către reclamant, în speţă Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, are un caracter subsidiar, în sensul că poate fi atrasă şi poate fi adusă în discuţie doar în măsura în care titularul cererii nu obţine o satisfacţie echitabilă în condiţiile procedurale ale unui act normativ intern aplicabil în materie.
Din această perspectivă şi reţinând că potrivit disp. art. 7201 C. proc. civ. drepturile procesuale recunoscute părţilor au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună credinţă şi în limite rezonabile, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada demersurilor întreprinse de către reclamant, în condiţiile dreptului comun în materie.
Curtea de Apel Oradea, secţia I a civilă, prin Decizia nr. 33 din 30 mai 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva Sentinţei nr. 4187/ D din 16 decembrie 2011 a Tribunalului Satu-Mare.
Instanţa de apel a reţinut că, raportat la temeiurile de drept invocate în susţinerea cererii şi la probele depuse la dosarul cauzei, corect a constatat instanţa de fond că, în speţă nu s~a făcut dovada unei conduite ilicite sau abuzive din partea instituţiilor pârâte, conduită care să-i cauzeze reclamantului prejudiciul invocat, respectiv a existenţei legăturii de cauzalitate între acest prejudiciu, care de altfel nu a fost dovedit, şi conduita instituţiilor pârâte, neputându-se reţine în acest sens din probele administrate că această conduită a determinat agravarea stării de boală a reclamantului, respectiv că reclamantul a fost supus unei torturi fizice şi psihice, datorită actelor invocate, nefiind incidente aşadar dispoziţiile art. 998 C. civ. pentru a atrage răspunderea materială a pârâţilor chemaţi în judecată.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamantul D.I.T. a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că instanţele de fond şi apel au apreciat greşit probatoriul administrat în cauză.
A susţinut că înţelege să facă dovada faptului că a fost torturat pe timpul transferului şi prezentării în instanţă pentru soluţionarea Dosarului nr. 1275/83/2008 cu Decizia nr. 8318 din 23 noiembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 3533/111/2009 al Î.C.C.J., prin care s-a constatat că s-a încălcat art. 3 din C.E.D.O.
Totodată, recurentul-reclamant a arătat că înţelege să probeze modul în care a evoluat starea sa de boală cu „profilul glicemic ” şi scrisoarea medicală nr. 401 din 16 noiembrie 2011 şi a susţinut că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au luat în considerare aceste aspecte.
Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia înalta Curte a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 13 februarie 2013, se constată că excepţia nulităţii recursului este întemeiată în raport de următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. statuând că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, recurentul-reclamant nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele instanţei în fundamentarea acesteia.
Motivele recursului se referă la probatoriul administrat în cauză care, în opinia recurentului-reclamant, a fost greşit interpretat de către instanţe deoarece înscrisurile depuse făceau dovada deplină a faptului că pretenţiile sale sunt întemeiate, instanţa constatând însă contrariul.
Aceste critici, care pun în discuţie situaţia de fapt în raport de probele administrate în cauză, nu pot face însă obiect de examinare în faza procesuală a recursului.
Motivul de casare care permitea reevaluarea situaţiei de fapt în urma unei alte interpretări a probelor administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum solicită recurentul-reclamant, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Prin urmare, criticile formulate de recurentul-reclamant nu se pot încadra în nici unul dintre cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, astfel încât, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva Deciziei nr. 33/ A din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 693/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 707/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
