ICCJ. Decizia nr. 707/2013. Civil. Expropriere. Recurs
Comentarii |
|
R O M ÂN I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 707/2013
Dosar nr. 1663/3/2009
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1416 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis acţiunea formulată de către reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în contradictoriu cu pârâta B.I.A.; a admis în parte cererea reconvenţională; a încuviinţat măsura exproprierii pentru cauză de utilitate publică a imobilului apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. Mircea Vulcănescu, proprietatea pârâtei B.I.A., identificat, compus din 2 camere în suprafaţă utilă de 48,05 m.p., balcon în suprafaţă de 7,12 m.p., cota indiviză din terenul în suprafaţă de 15,30 m.p.; a dispus trecerea imobilului apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. Mircea Vulcănescu, proprietatea pârâtei B.I.A., identificat potrivit raportului de expertiză tehnică, pârâtei B.I.A., în proprietatea expropriatorului Municipiul Bucureşti; a obligă reclamantul la plata sumei de 395.300 lei către pârâta B.I.A., reprezentând despăgubiri, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. A fost omologat raportul de expertiză tehnică realizat de experţii tehnici D.P., V.V. şi A.V.P. şi s-a respins cererea reconvenţională în ceea ce priveşte acordarea unor despăgubiri în procent de 7% din valoarea imobilului stabilită de experţi, a sumei de 2.000 euro reprezentând cheltuieli pentru mutarea într-un nou apartament, ca neîntemeiată.
Împotriva Sentinţei nr. 1416 din 27 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat apel pârâta B.I.A.
Prin Decizia nr.113/ A din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul pârâtei B.I.A., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, pârâta B.I.A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 septembrie 2011.
Prin încheierea din 12 octombrie 2011, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, prin rezoluţia din 12 decembrie 2012 pentru discutarea excepţiei perimării, fiind fixat termen la 13 februarie 2013.
Analizând cu prioritate această excepţie peremptorie, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu ” .
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere şi suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 şi 250 Cod procedură civilă.
În prezenta cauză, prin încheierea din 12 octombrie 2011 s-a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la data suspendării procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an, fiind repus pe rol din oficiu.
Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părţilor, care, după ce s-a dispus suspendarea pentru lipsa acestora, nu au îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii şi nici nu au invocat şi dovedit existenţa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, recursul urmează a fi constatat perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâta B.I.A. împotriva Deciziei nr. 113/ A din 29 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 695/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 708/2013. Civil → |
---|