ICCJ. Decizia nr. 769/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 769/2013
Dosar nr. 912/118/2012
Şedinţa publică de la 18 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 912/118/2012 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii Z.I. şi Z.E. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., să se dispună stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru expropriere cu privire la terenul situat în Peştera, parcela X în suprafaţă de 690,00 mp şi anularea parţială a deciziei nr. 1651 din 28 noiembrie 2011 poziţia nr. X.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că pârâta a stabilit un cuantum al despăgubirilor derizoriu faţă de valoarea reală a terenului. Mai arată reclamanţii că daunele nu au fost stabilite deşi pe suprafaţa expropriată s-ar fi putut obţine recolte considerabile.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, faţă de împrejurarea că nu a fost emisă o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor, astfel că nu s-a născut dreptul reclamanţilor de a contesta cuantumul despăgubirilor.
În şedinţa din 27 martie 2012 instanţa a pus în discuţie excepţia prematurităţii formulării acţiunii.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1740 din 3 aprilie 2012 a admis excepţia prematurităţii şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local a prevăzut că procedura de expropriere se realizează în două etape: administrativă şi judiciară.
În speţă, etapa administrativă a exproprierii nu a fost epuizată, întrucât Comisia stabilită în baza Legii nr. 255/2010 nu a emis hotărâre cu privire la valoarea despăgubirilor şi modul de plată a acestora, hotărâre care poate fi contestată în instanţă de persoana în cauză.
În termen legal împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanţii.
Prin decizia nr. 85/ C din 18 iunie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că, în vederea realizării lucrării de utilitate publică Autostrada Bucureşti - Constanţa a fost declanşată procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul acestei lucrări.
Astfel, prin H.G. nr. 415/2010 s-a declanşat procedura de expropriere a acestor imobile, printre care şi imobilul proprietatea reclamanţilor în suprafaţă de 690,00 mp situat în Peştera, parcela X.
Procedura de expropriere este reglementată de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local care prevede parcurgerea a două etape: administrativă şi judiciară.
În faza administrativă a procedurii de expropriere, Statul Român prin C.N.A.D.R. SA întocmeşte o documentaţie tehnico-economică pentru fiecare lucrare care cuprinde date cu privire la încadrarea în planurile de urbanism şi de încadrare a teritoriului, panouri cu amplasamentul lucrării vizate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, care includ delimitarea terenurilor şi a construcţiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor şi a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, stabilite de persoane autorizate.
În baza acestei documentaţii înaintate de către C.N.A.D.R. SA, Guvernul aprobă prin hotărâre, amplasamentul lucrării, declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor, suma globală a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar al C.N.A.D.R. SA şi sursa de finanţare.
Planul cu amplasamentul lucrării întocmit pentru fiecare unitate administrativ teritorială se afişează la sediul local al unităţii respective publicat într-un ziar local.
Conform dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 255/2010 la nivelul fiecărei unităţi administrative se constituie o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia persoana în cauză care justifică un interes legitim formulează cererea de despăgubiri.
În baza dispoziţiilor art. 18 şi 19 din Legea nr. 255/2010 comisia emite hotărârea în care se precizează cuantumul despăgubirilor şi modul de plată.
În cauza dedusă judecăţii, curtea a constatat că această comisie constituită în temeiul art. 18 raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2010 nu a emis o hotărâre cu privire la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, precum şi a modalităţii de plată a acestora.
Prin urmare, cea de-a doua etapă a exproprierii şi anume cea judiciară va fi declanşată după epuizarea celei administrative, adică după emiterea hotărârii individuale pe numele celui în cauză, hotărâre care astfel cum s-a menţionat mai sus nu a fost emisă.
Nefiind emisă această hotărâre, etapa administrativă nu a fost epuizată şi în atare situaţie, apelanţii nu pot uza de dispoziţiile legale sus menţionate.
H.G. nr. 200/2011 invocată de reclamanţi, care cuprinde „lista imobilelor supuse exproprierii pe tronsonul Medgidia - Constanţa, a proprietarilor sau deţinătorilor acestora, precum şi a sumelor individuale aferente despăgubirilor”, nu poate fi asimilată hotărârii de stabilire a despăgubirilor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Valoarea stabilită prin H.G. nr. 200/2011 este orientativă, pentru stabilirea bugetului de cheltuieli necesar pentru realizarea exproprierii, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2010, respectiv la art. 7 din aceeaşi lege, dar pot fi suplimentate prin hotărâre de guvern la cererea expropriatorului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii.
1. În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, s-a reţinut că nu a fost emisă o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, iar pe de altă parte, instanţa face referire la H.G. nr. 791/2011 şi la Decizia de expropriere nr. 1651/2011.
2. Recurenţii susţin că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, motiv reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că reclamanţii au contestat Decizia de expropriere nr. 1651/2011 şi H.G. nr. 791/2011, iar instanţa a analizat H.G. nr. 200/2011, care nu are nicio legătură cu decizia contestată.
Se susţine că instanţele de fond şi apel nu au înţeles dispoziţiile Legii nr. 255/2010, coroborate cu dispoziţiile H.G. nr. 791/2011 şi cu Decizia de expropriere nr. 1651/2011, în sensul că H.G. nr. 791/2011 a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 31 şi art. 32 din legea nr. 255/2010, iar Decizia de expropriere nr. 1651/2011 a fost emisă de C.N.A.D.R. SA pentru exproprierea terenurilor proprietatea reclamanţilor.
Recurenţii fac mai multe consideraţii teoretice cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în speţă, concluzionând prin aceea că apreciază soluţia instanţei ca fiind nelegală, întrucât reclamanţii au fost consemnaţi atât în lista anexă la Hotărârea de Guvern, cât şi în decizia de expropriere, astfel că demersul lor judiciar este legal.
3. Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care susţin că despăgubirea acordată pentru pierderea dreptului de proprietate trebuie să fie prealabilă deposedării, intimata nefăcând dovada consemnării sumelor la dispoziţia reclamanţilor.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică, vizând contradictorialitatea hotărârii pronunţată de instanţa de apel, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.
Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv.
Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.
Indicarea ipostazelor ce pot atrage incidenţa motivului de nelegalitate încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este limitativă, însă aceasta relevă acele situaţii ce se pot constitui în cazuri de modificare a unei hotărâri judecătoreşti pe temeiul de drept invocat şi în care nu poate fi încadrată critica recurenţilor constând în motivarea contradictorie raportat la împrejurarea că, deşi în decizia recurată se reţine că nu a fost emisă o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor, aceeaşi hotărâre menţionează că s-au emis H.G. nr. 791/2011 şi Decizia de expropriere nr. 1651/2011.
Nu este vorba despre o contradicţie între considerente, întrucât nici Hotărârea de Guvern şi nici decizia de expropriere, invocate de recurenţi, nu reprezintă hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Ca atare, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizând contradictorialitatea hotărârii pronunţată de instanţa de apel este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.
Tot astfel, referirea la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este lipsită de orice susţinere în dezvoltarea motivelor de recurs, având în vedere că recurenţii nu indică actul juridic în înţelesul lui material (de negotium iuris) ale cărui clauze clare, neechivoce să fi fost interpretate greşit de către instanţă, denaturându-li-se înţelesul.
Referirea recurenţilor reclamanţi în susţinerea acestui motiv de modificare la decizia de expropriere, nu este susceptibilă de încadrare în acest motiv de recurs.
Nefondate sunt şi criticile încadrate în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 255/2010, etapele procedurii de expropriere sunt: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrării de interes naţional, judeţean sau local, consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele ce fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor, transferul dreptului de proprietate şi finalizarea formalităţilor procedurii de expropriere.
Potrivit art. 18 şi 19 din această lege, faza administrativă a procedurii exproprierii se încheie, putând fi declanşată procedura judiciară, după emiterea de către comisie a unei hotărâri în care se va preciza valoarea despăgubirilor şi modul de plată a acestora.
Deci, pentru a lua naştere dreptul reclamanţilor de a contesta, în calitate de persoane expropriate, cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator este necesar ca acesta să emită o hotărâre în acest sens.
În speţă, după emiterea H.G. nr. 415/2010, a fost emisă o decizie de expropriere în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 şi art. 6 din Normele metodologice de aplicare a legii, ce reprezintă titlu executoriu pentru transferul dreptului de proprietate şi care trebuie urmată de emiterea unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Faţă de dispoziţiile legale evocate, se constată că nici H.G. nr. 415/2010 şi nici decizia de expropriere nr. 1651/2011 nu reprezintă şi nu pot fi asimilate hotărârii de stabilire a despăgubirilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 255/2010.
Procedura judiciară poate fi declanşată numai după emiterea de către comisie a unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor, ceea ce nu este cazul în speţă. Din momentul comunicării acestei hotărâri se naşte dreptul persoanei expropriate de a contesta cuantumul despăgubirii, simpla menţionare a reclamanţilor în lista anexă la H.G. nr. 415/2010 neechivalând unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Z.I. şi Z.E. împotriva deciziei nr. 85/ C din 18 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 740/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 818/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
