ICCJ. Decizia nr. 818/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 818/2013
Dosar nr. 15833/3/2009
Şedinţa publică din 20 februarie 2013
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 338 din 10 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.R.C.G., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 7385 din 12 februarie 2007, Primarul general al municipiului Bucureşti a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 600 m.p., situat în Bucureşti, fosta str. Armoniei, actual B-dul Fiscului, sector 1 şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că terenul este ocupat de o construcţie şi căi de acces la obiectivele Combinatului Apicol Bucureşti - Băneasa.
Tribunalul a mai reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, terenul în litigiu reprezintă o secţiune dintr-o suprafaţă mai mare de teren, iar în prezent, este inclus în imobilul cu nr. 42/ A, deţinut de Combinatul Apicol Băneasa, fiind ocupat de o construcţie şi de drumuri interioare de acces Ia obiectivele Combinatului apicol.
Pe cale de consecinţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanta având dreptul doar la măsurile reparatorii propuse prin dispoziţia atacată.
Prin decizia nr. 239/ A din 12 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul şi cu intervenienţii accesorii F.D.C. şi D.G., care au intervenit în proces în apel, în interesul reclamantei.
Instanţa de apel a reţinut, după ce a completat probatoriul prin efectuarea unei expertize topografice, că terenul solicitat de reclamantă nu este liber, o parte fiind ocupată de clădirea Institutului de Cercetare, Dezvoltare pentru Apicultură, iar cealaltă parte de zona verde şi de căi de acces.
În plus, există impedimente de ordin juridic, deoarece alte persoane fizice şi juridice au drept de proprietate constituit asupra terenului în litigiu prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, dreptul de proprietate fiind intabulat în cartea funciară.
Instanţa de apel a mai arătat că solicitarea de atribuire a unui teren în compensare a fost tăcută abia în apel, după închiderea dezbaterilor, dar aceasta reprezintă o cerere nouă, potrivit art. 294 din Codul de procedură civilă, ce nu poate fi analizată în apel.
A mai reţinut instanţa de apel, că dispoziţia atacată a fost deja înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent corespunde scopului legii speciale de restituire şi garanţiilor oferite de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanta şi intervenienţii în interes accesoriu F.D.C. şi D.G.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că decizia atacată este nelegală, pentru că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4), 27 alin. (2) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar în subsidiar dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din lege.
Astfel, au arătat recurenţii, unitatea deţinătoare în sensul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este Asociaţia Crescătorilor de Albine şi nu Municipiul Bucureşti.
În aceste condiţii, erau aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. (4), coroborate cu art. 27 alin. (2) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâtul fiind obligat să identifice unitatea deţinătoare şi să comunice persoanei îndreptăţite elementele de identificare ale acesteia.
În subsidiar, recurenţii au arătat că, în situaţia în care primul motiv de recurs va fi respins, au solicitat acordarea unui teren în compensare prin cererea de la fila 46 aflată la dosarul primei instanţe.
Nu au solicitat compensarea prin cererea de chemare în judecată, pentru că nu cunoşteau situaţia exactă a terenului, pe care au aflat-o abia după efectuarea raportului de expertiză judiciară.
De altfel, nici în cadrul procedurii de judecată a apelului nu au solicitat compensarea, pentru că erau convinşi că terenul poate fi restituit în natură.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Prin urmare, în sensul Legii nr. 10/2001, unitate deţinătoare nu este orice persoană juridică, ci doar persoanele juridice de drept public, la care statul sau autorităţile publice centrale sau locale deţin acţiuni.
În cauză, terenul în litigiu este proprietatea Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, persoană juridică de drept privat, constituită ca o organizaţie profesională autonomă, dreptul de proprietate fiind dobândit prin sentinţa civilă nr. 7592 din 14 mai 1999 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi devenită irevocabilă.
Faţă de acest statut juridic şi prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România nu este şi nu poate fi unitate deţinătoare.
În acest sens dispune şi art. 21.1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care explicitează că societăţile comerciale privatizate integral sau cele constituite din iniţiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înfiinţarea lor, nu sunt entităţi învestite cu soluţionarea notificărilor.
De altfel, susţinerea recurenţilor că regimul juridic al imobilului nu era cunoscut până la momentul efectuării raportului de expertiză nu este reală, pentru că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, atât reclamanta cât şi pârâtul cunoşteau cu exactitate faptul că terenul solicitat constituie proprietatea Asociaţiei Crescătorilor de Albine.
Astfel, încă din anul 1998, Consiliul general al municipiului Bucureşti a comunicat reclamantei această împrejurare prin adresa nr. 16106, iar pe parcursul întregii proceduri administrative între părţi a avut loc corespondenţă pe acest subiect. Mai mult decât atât, la solicitarea reclamantei, în anul 2003 a fost efectuat un raport de expertiză extrajudiciar care a constatat acelaşi lucru cu privire la titularul dreptului de proprietate.
Cât priveşte cererea subsidiară, aceasta a fost în mod corect respinsă de instanţa de apel.
Este adevărat că la fila 46 din dosarul primei instanţe există o cerere adresată de notificatori Primarului general în cadrul procedurii administrative de soluţionare a notificării, dar aceasta nu reprezintă un act de "învestire a instanţei cu o cerere de acordare de măsuri reparatorii prin compensare.
În aplicarea principiului disponibilităţii, limitele învestirii instanţei sunt stabilite de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Or, în cauză, se constată că nu a existat o astfel de cerere, iar cea formulată abia în apel, după închiderea dezbaterilor nu poate fi luată în considerare, pentru că s-ar încălca dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., care interzic analizarea cererilor noi în apel.
De aceea, recursul declarat este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.R.C.G. şi intervenienţii F.D.C. şi D.G. împotriva deciziei nr. 239/ A din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 899/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
