ICCJ. Decizia nr. 739/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 739/2013
Dosar nr. 5062/1/2012
Şedinţa publică din 14 februarie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 18 februarie 2009, reclamantul Ţ.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea preţului de piaţă al apartamentului nr. 3 situat în Bucureşti, str. Intrarea Italiană.
Prin sentinţa civilă nr. 701 din 19 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V- a civilă, în Dosarul nr. 6287/3/2009, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Ţ.V., iar prin decizia civilă nr. 331/ A din 12 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul, ca nefondat.
Prin decizia nr. 7192 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ţ.V. împotriva deciziei nr. 331/ A din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În considerentele hotărârii, instanţa de recurs a reţinut că, în materia cererilor privind restituirea preţului apartamentului de care chiriaşul, care a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost evins sau deposedat, prin repunere în situaţia anterioară, ca efect al constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare care constituie titlul său de proprietate, sunt incidente prevederile art. 50 şi 501 al Legii nr. 10/2001.
Art. 50 alin. (2) şi (21) stabileşte modalitatea de despăgubire în mod diferit, după cum au fost sau nu eludate prevederile Legii nr. 112/1995, în sensul acordării preţului actualizat plătit de chiriaşii, respectiv al preţului de piaţă al imobilelor.
Aceeaşi distincţie se desprinde şi din interpretarea per a contrario a art. 501 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”.
Din cuprinsul textelor legale menţionate se desprinde concluzia că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului actualizat plătit pentru acel imobil.
Asupra modului în care reclamantul a respectat sau nu dispoziţiile Legii nr. 112/1995 s-a pronunţat în mod irevocabil instanţa de judecată, astfel încât, sub acest aspect, nu se mai pot realiza verificări în cadrul prezentei acţiuni, căci ar încălca autoritatea de lucru judecat al acelei hotărâri judecătoreşti.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 13946/2000 a Judecătoriei Piteşti, rămasă irevocabilă prin admiterea recursului conform deciziei civile nr. 2935 din 9 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii V.A., P.A., G.D. şi M.I., constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996 pentru apartamentul nr. 3 situat în Intrarea Italiană. Instanţa de recurs, în decizia civilă nr. 2935 din 9 noiembrie 2001, a reţinut că „întrucât intimaţii-pârâţi au întocmit acte de vânzare-cumpărare înainte de soluţionarea cererii de restituire depusă de reclamanţi, nu se putea reţine că aceştia au fost de bună-credinţă, cum greşit a reţinut instanţa de apel, şi că actele respective s-au efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale”, „atât a normelor generale de valabilitate a actelor juridice, prin fraudă la lege, cât şi a normelor speciale prevăzute de Legea nr. 112/1995”.
Deoarece în mod irevocabil s-a stabilit, în cadrul unui alt proces, că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care constituie titlul de proprietate al reclamantului, au fost nesocotite prevederile Legii nr. 112/1995, devin incidente prevederile art. 50 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, care prevăd fără echivoc că cererile sau acţiunile în justiţie formulate de către chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pot privi numai restituirea preţului actualizat plătit de aceştia.
Aceeaşi concluzie se desprinde din interpretarea per a contrario a art. 501 al Legea nr. 10/2001, motiv pentru care nu poate fi primită apărarea recurentului în sensul că art. 501 nu trebuie interpretat în mod restrictiv, aşa cum l-a interpretat instanţa de apel, deoarece se minimalizează în mod clar scopul avut în vedere de legiuitor şi anume protecţia cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul Ţ.V., indicând dispoziţiile art. 317 şi urm. C. proc. civ.
Contestatorul a arătat că instanţa de recurs, la momentul pronunţării deciziei atacate, s-a limitat la analizarea motivelor de recurs din memoriul iniţial, fără a avea în vedere şi completarea acestor motive.
Prin urmare, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivelor dezvoltate prin cererea completatoare, ipoteză ce se încadrează în dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
La termenul de judecată din 14 februarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării contestaţiei în anulare.
Analizând cu prioritate această excepţie, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fără să se anexeze chitanţa care să ateste plata taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3, 9 din O.G. nr. 32/1992 privind timbrul judiciar, taxele de timbru se plătesc anticipat.
Cu totul excepţional, în condiţiile art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege, instanţele judecătoreşti pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate ori insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii, în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, dispoziţii incidente şi în cazul neaplicării timbrului judiciar, conform art. 9 din O.G. nr. 32/1995.
Contestatorul Ţ.V. a fost citat cu menţiunea de a timbra cererea cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 şi 0,15 lei timbru judiciar, conform art. 3 din O.G. nr. 32/1995 (dovada de la fila 11), însă nu a înţeles să se conformeze acestei obligaţii.
Înalta Curte, constatând că contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxelor de timbru, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va anula cererea, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ţ.V. împotriva Deciziei nr. 7192 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 738/2013. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 740/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... → |
|---|
