ICCJ. Decizia nr. 855/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 855/2013
Dosar nr. 435/59/2011
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. 3315 din 21 aprilie 2004, contestatorii J.G.A. şi D.A.I. au solicitat în contradictoriu cu intimata SC C. SA Timişoara, uzând de dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, anularea Deciziei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 ca netemeinică şi nelegală, să se dispună obligarea intimatei la restituirea imobilului conac şi teren înscris în CF X B.M. nr. top. x-y.
Prin Încheierea din 22 septembrie 2004, Tribunalul a respins excepţia privind perimarea contestaţiei, constatând că din eroare aceasta s-a ataşat la Dosarul nr. 8208/2002 însă nu a fost soluţionată în acel dosar şi deci nu a făcut obiectul perimării.
Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2005 contestatorii au chemat în judecată şi pârâta SC A. SRL, solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC C. cu această societate la data de 28 decembrie 2001 şi înregistrat sub nr. 30/2660, prin care s-au vândut mai multe imobile, inclusiv cel din litigiu, deşi vânzarea imobilelor care constituie obiectul unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate este interzisă astfel că actul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută parţială.
La data de 17.03 2005, ca urmare a decesului contestatorului J.G., moştenitorii acestuia J.M.I., J.I.Ş., J.T.G., şi J.M. au solicitat introducerea lor în cauză, printr-o cerere de intervenţie în nume propriu, în calitate de soţie supravieţuitoare, respectiv de fii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1730/PI din 26 iunie 2006, Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de contestatorii J.G.A. şi D.A.I. şi intervenienţii J.M.I.; J.I.Ş.; J.T.G., în contradictoriu cu intimatele SC C. SA reprezentată prin lichidator P.W.M.C. SRL şi SC A. SRL.
Tribunalul a reţinut că reclamanţii au depus la dosar un Plan de Situaţie întocmit la data de 18 decembrie 1934 (Dosar nr. 8208/2002 anexat) de expert E.L., în care au menţionat că în CF X B.M. nr. top x-y este evidenţiat un conac ce a aparţinut doamnei A.V. şi au susţinut că această construcţie se afla şi în prezent printre construcţiile deţinute de intimata SC C. SA şi care ulterior au fost vândute către SC A. SRL Timişoara.
Prin urmare, faţă de concluziile raportului de expertiză, instanţa a constatat că nu s-a dovedit existenţa imobilului revendicat sau că un asemenea imobil a fost deţinut de intimata SC C. SA, astfel că nefiind întemeiată, contestaţia a fost respinsă.
Pentru aceleaşi considerente şi, întrucât nu s-a făcut dovada că imobilul menţionat a făcut obiectul vânzării către SC A. SRL, tribunalul a respins şi capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 decembrie 2001.
Împotriva sentinţei de mai sus, au declarat apel reclamanţii, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 24 iunie 2006, în Dosar nr. 5985/59/2006.
Prin Decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 5984/2006, s-a admis apelul declarat de reclamanţi, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi, în consecinţă, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, apreciindu-se că prima instanţă nu a rezolvat litigiul prin cercetarea fondului, având în vedere că expertizele efectuate în cauză sunt în contradicţie una cu cealaltă, respectiv una dintre lucrări concluzionând în sensul existenţei imobilului revendicat, iar cealaltă în sensul imposibilităţii localizării acestuia.
Îndrumările instanţei de control judiciar au constat în necesitatea efectuării, la rejudecare, a unei expertize comune de trei experţi, în specialitatea construcţii, topografie, cadastru şi evaluări imobile, pentru a se stabili cu certitudine existenţa sau inexistenţa clădirii revendicate, locul amplasării acesteia, titularii dreptului real de proprietate potrivit evidenţelor de carte funciară şi valoarea de circulaţie a imobilelor.
Prin Decizia nr. 3892/PI din 16 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, în rejudecare, în Dosarul nr. 5985/59/2006 s-a respins contestaţia formulată de reclamanta D.A.I. şi intervenienţii reclamanţi J.M.I., J.I.Ş., J.T.G. şi J.M. în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA prin P.W.C.B.S.R. IPURL, SC A. SRL, SC S.P. SRL (fosta SC A. SRL) Timişoara şi SC U. SRL Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, în rejudecare a reţinut următoarele:
Prin acţiunea dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială, reclamanţii D.A.I. şi J.G.A. (cel din urmă decedat pendinte de soluţionarea procesului, context în care poziţia procesuală i-a fost continuată de moştenitorii J.T.G., J.I.Ş., J.M.I. şi J.M., potrivit certificatului de moştenitor nr. 88 din 06 decembrie 2004) au atacat Decizia nr. 30/3942 din 12 noiembrie 2004 emisă de SC C. SA, prin care s-a respins notificarea formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001 de restituire în natură a construcţiilor denumite "conac", înscrise în CF nr. X B.M., nr. top.x-y, cu argumentaţia că notificarea nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deoarece imobilul evidenţiat în CF nr. X B.M. este teren agricol, ce face obiect al reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000.
S-a reţinut că obiectul pretenţiilor reclamanţilor, raportat la notificarea formulată, dar şi la poziţia procesuală exprimată în acest sens în încheierea de şedinţă din 14 decembrie 2006 în faţa Curţii de Apel Timişoara, rezultă cu claritate că acesta constă strict în restituirea construcţiilor denumite "conac", nepurtând şi asupra terenului, context în care, la rejudecare, instanţa a fost îndrumată a se preocupa, raportat la limitele învestirii sale, numai de situaţia clădirii revendicate.
Dovada calităţii de moştenitori ai proprietarei tabulare a fost în speţă, principala dispută procesuală, aspect desprins cu îndestulătoare evidenţă şi din decizia de desfiinţare a Curţii de Apel Timişoara nr. 32 din 25 ianuarie 2007.
Interpretând coroborat concluziile experţilor topografi şi în construcţii, tribunalul a concluzionat că, de vreme ce experţii în construcţii au verificat structura de rezistenţă a clădirii pentru stabilirea anului aproximativ al edificării sale şi cum concluziile lor, în acest sens se corelează cu cele iniţiale ale experţilor topografi, în sensul că edificatul în discuţie se află amplasat pe actualul nr. cad. Y aflat în proprietatea SC C. SA şi, mai apoi transmis prin vânzări succesive către pârâtele SC S.P. SRL fosta SC A. SRL) şi SC U. SRL, dar şi cu datele transmise de Primăria comunei S., conţinute de Adresa nr. 2890 din 09 septembrie 2002 aflată la dosar nr. 3315/C/2004, rezultă o legală constituire în cauză a cadrului procesual de către reclamanţi, unitatea deţinătoare identificându-se a fi pârâta SC C. SA.
Astfel că, raportat la calitatea de unitate deţinătoare a imobilului în persoana SC C. SA, potrivit cerinţelor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în formă iniţială, instanţa a apreciat că aceasta este confirmată de probele administrate în cauză şi interpretate mai sus, context în care a conchis că în mod legal decizia atacată a fost emisă de această societate comercială.
Cu privire la tardivitatea contestaţiei deduse judecăţii, analizată din perspectiva cerinţei respectării termenului legal de decădere instituit de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială, dat fiind că decizia contestată a fost emisă în anul 2002, iar reclamanţii au lăsat în nelucrare un alt dosar, pendinte, de a cărui soluţionare s-a emis decizia şi au luat cunoştinţă de ea (Dosar nr. 8208/C/2002, perimat), tribunalul a observat că, înainte de desfiinţarea Sentinţei civile nr. 1730/A din 26 iunie 2006 prin Decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007, contestaţia a fost apreciată ca introdusă în termenul legal.
Chiar dacă soluţia tribunalului într-un prim ciclu procesual a fost desfiinţată în apel, astfel că, consecinţele desfiinţării constau în lipsirea de efecte a celor dispuse în acea fază a judecăţii, având în vedere că instanţa de control judiciar a apreciat implicit, obligând în rejudecare la verificarea unor aspecte legate indirect şi de fondul pricinii, ca formulată în termenul legal acţiunea reclamanţilor, se desprinde concluzia implicită că a considerat în termen declanşată prezenta acţiune.
Or, faţă de această apreciere a instanţei de control judiciar, rezultând că, implicit această chestiune a tardivităţii acţiunii a fost depăşită, tribunalul a considerat că excepţia de tardivitate invocată de pârâţi nu se verifică şi a fost respinsă cu argumentaţia supra prezentată.
Relativ la modul de soluţionare a notificării prin decizia contestată, tribunalul a constatat că unitatea deţinătoare a sustras-o sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, apreciind că pentru terenuri, notificatorii trebuiau să urmeze în vederea restituirii lor, procedura impusă de legile fondului funciar în acord cu art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Or, ceea ce unitatea deţinătoare nu a observat, este că s-a pronunţat oarecum în afara obiectului notificării, reprezentat de restituirea construcţiei denumită "conac".
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că soluţia de respingere a notificării reclamanţilor este legală, în temeiul art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială şi art. 26 în forma actuală a legii, procedând la respingerea contestaţiei, iar faţă de soluţia privind petitul 1, de respingere a contestaţiei, nu a mai procedat la examinarea petitelor privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pendinte de proces între pârâte, petite apreciate accesorii faţă de cel privind constatarea îndreptăţirii reclamanţilor la repararea prejudiciului, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva Sentinţei civile nr. 3892 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5985/59/2006, au declarat apel reclamanţii D.A.I., J.T.G. şi J.I.Ş. la 29 decembrie 2008, solicitând admiterea lui, desfiinţarea sentinţei civile ca nelegală, iar pe fond, anularea Dispoziţiei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 prin care SC C. SA a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului denumit "conac", neintabulat în cartea funciară, dar edificat pe terenul înscris în CF X B.M. nr. top. x-y; constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 din 28 decembrie 2001 încheiat între SC C. SA şi SC A. SRL (actual SC S.P. SRL), înscris actualmente sub nr. cadastral Z; constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16 septembrie 2008 între SC A. SRL (actual SC S.P. SRL) şi SC U. SRL, privind imobilul de mai sus, cu restituirea în natură a acestuia către reclamanţi, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari.
Prin Decizia civilă nr. 284/A din 23 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 5985.1/59/2006 s-a respins apelul declarat de reclamantă şi intervenienţi împotriva Sentinţei civile nr. 3892 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5985/59/2006, ca neîntemeiat, cu obligarea apelanţilor la plata către intimatul S.P. SRL a sumei de 33.361,07 RON cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, dat fiind că imobilul în litigiu nu este de domeniul Legii nr. 10/2001, ci de domeniul Legii nr. 1/2000, neavând relevanţă împrejurarea că pe terenul agricol în discuţie se află o construcţie - conacul - căci instanţa a calificat natura construcţiei ca aparţinând exploataţiei agricole, în sensul art. 31 din Legea nr. 1/2000, având destinaţia de fermă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanta D.A.I. şi intervenienţii J.T.G. şi J.I.Ş.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-au formulat critici de nelegalitate relativ la reţinerea aspectului că notificarea formulată nu ar intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001, ci sub incidenţa Legii nr. 1/2000, contrar probelor administrate care au dovedit existenţa imobilului în litigiu în patrimoniul autorilor recurenţilor, Comisia de Fond Funciar neputând dispune restituirea imobilelor aflate în proprietatea societăţilor cu capital de stat.
Recurenţii au formulat critici şi cu privire la reţinerea greşită a neidentificării imobilului "conac", precum şi cu privire la nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare intervenite pe parcursul soluţionării litigiului.
Prin Decizia civilă nr. 1131/R din 10 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti în Dosarul nr. 321/1/2010 s-a admis recursul declarat de reclamantă şi intervenienţi împotriva Deciziei civile nr. 286/A din 23 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 5985/59/2006, s-a dispus casarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei civile de casare s-a reţinut că pretenţiile formulate de recurenţi, de restituire a imobilului - clădire ce a aparţinut autorilor lor -, trebuie soluţionate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi, constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, precum şi pentru examinarea susţinerilor părţilor cu privire la valabilitatea celor două acte juridice de înstrăinare, în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., s-a dispus admiterea recursului, casarea deciziei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 435/59 din 01 aprilie 2011 şi, faţă de dispoziţiile deciziei de casare privind soluţionarea litigiului prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, precum şi a petitelor privind nulitatea absolută parţială a actelor de înstrăinare încheiate în cursul procesului [obligatorii potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.], s-a procedat la luarea unui interogatoriu pârâtei SC C. SA reprezentată prin lichidator P.W.C.B.S.R. IPURL Timişoara şi pârâtei SC U. SRL, ale căror răspunsuri au fost depuse în scris la dosar.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de reclamantă şi intervenienţi în apelul declarat împotriva Hotărârii nr. 3892 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 5985/59/2006, în raport de excepţiile invocate de părţi şi probele administrate în cauză, Curtea a constatat că apelurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte existenţa în teren a unei construcţii - conac, neintabulată în CF la momentul preluării, Curtea a reţinut că această construcţie, în prezent se află amplasată pe actualul nr. cadastral Y aflat în proprietatea SC C. SA, evidenţiată în CF nedefinitiv nr. Z B.M., pe parcela cu nr. cadastral Z, inclusă în parcela cu nr. cadastral Y.
Aşadar, în principiu, restituirea se dispune în natură, principiul restituirii în natură fiind consacrat şi de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată.
În ceea ce priveşte validitatea celor două acte succesive de înstrăinare a acestei construcţii - conac, Curtea a reţinut următoarele:
În condiţiile în care notificarea reclamanţilor a fost înregistrată la SC C. SA la data de 28 noiembrie 2001, încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 la 28 decembrie 2001 (deci, la o lună de la înregistrarea notificării de restituire în natură), prin care SC C. SA (în lichidare), reprezentată prin P.W.C.M.C. SRL a vândut către SC A. SRL mai multe construcţii, între care şi construcţia - conac, (identificată în teren potrivit expertizelor efectuate în cauză pe parcela cu nr. cadastral Z ce face parte din parcele de teren unificate în parcela cu nr. cad. Y în incinta SC C. SA, evidenţiat în CF nedefinitiv Q B.M.), este lovit de nulitate absolută parţială în ceea ce priveşte construcţia - conac.
Pornind de la aceste consideraţii şi raportat la particularităţile speţei de faţă, Curtea a reţinut că încheierea primul contractul de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 din 28 decembrie 2001, prin care unitatea deţinătoare a imobilului revendicat, la o lună de la data înregistrării la sediul ei a notificării prin care reclamanţii revendicau construcţia - conac, aflată în posesia şi administrarea ei, este lovită de nulitate absolută parţială în ceea ce priveşte construcţia - conac, ştiut fiind faptul că sunt interzise înstrăinările de orice fel pentru imobilele în privinţa cărora s-au formulat şi declanşat procedurile administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, până la finalizarea definitivă a acestora.
În speţa de faţă, Curtea a reţinut însă că nici vânzătorul, respectiv unitatea deţinătoare SC C. SA şi nici dobânditorul SC A. SRL nu au fost de bună-credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru mai multe imobile, între care şi cel revendicat de reclamanţi, vechiul conac, în condiţiile în care unitatea deţinătoare fusese notificată cu o lună înainte de către reclamanţi, prin intermediul Primăriei comunei S., de declanşarea procedurii de revendicare a unei construcţii aflată în posesia şi administrarea societăţii, până la a cărei finalizare, potrivit legii, erau interzise înstrăinările de orice fel.
Pentru aceleaşi argumente, şi cel de al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat între SC S.P. SRL (fostă SC A. SRL) şi SC U. SRL, la data de 16 septembrie 2008, (în cursul derulării prezentului litigiu declanşat în aprilie 2004), este lovit de nulitate absolută parţială în ceea ce priveşte imobilul înscris în CF X B.M., nr. top. x-y, înscris actualmente sub nr. cadastral Z.
În acest context, Curtea a reţinut că prin constatarea nulităţii absolute a primului contract de vânzare-cumpărare, în ceea ce priveşte imobilul ce face obiectul cauzei, în baza principiului potrivit cu care anularea actului iniţial atrage şi anularea actului subsecvent, este lovit de nulitatea absolută parţială (în limitele imobilului ce face obiectul revendicării de faţă) şi cel de al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat la 16 septembrie 2008.
Ca o consecinţă a constatării nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în discuţie şi a constatării nulităţii absolute parţiale a celor două contracte de vânzare-cumpărare, în baza art. 480 C. civ., a fost admis şi petitul privind restituirea în natură a imobilului - fostă clădire - conac, edificat iniţial pe parcela de teren din CF X B.M., în prezent, evidenţiat pe parcela nr. cad. Z ce face parte din parcele de teren unificate în parcela cu nr. cadastral Y din CF modificat Q B.M., către reclamanţi.
Concluzionând, Curtea a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 3892 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5985/59/2006, în sensul că a anulat Dispoziţia nr. 30/3942 din 12 noiembrie 2004 emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001 de SC C. SA, prin care s-a respins notificarea formulată de reclamanţi şi înregistrată la unitatea deţinătoare la 28 noiembrie 2001 pentru restituirea în natură a imobilului conac, neintabulat în CF, edificat pe terenul înscris în CF X B.M., nr. top. x-y.
A constatat nulitatea absolută parţială a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 din 28 decembrie 2001 încheiat între SC C. SA şi SC A. SRL Timişoara (actual SC S.P. SRL Timişoara), privind imobilul conac de mai sus, înscris în prezent sub numărul cadastral Z.
A constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16 septembrie 2008 între SC S.P. SRL Timişoara (fostă SC A. SRL Timişoara) şi SC U. SRL, privind imobilul de mai sus, înscris actual sub numărul cadastral Z.
A dispus restituirea în natură a imobilului de mai sus, fostă clădire - conac, edificat iniţial pe parcela de teren din CF X B.M., în prezent, evidenţiat pe parcela nr. cad. Z ce face parte din parcele de teren unificate în parcela cu nr. cadastral Y din CF modificat Q B.M., către reclamanţi.
Împotriva Deciziei civile nr. 1111 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, au declarat recurs pârâtele SC S.P. SRL, SC U. SRL şi SC C. SA prin P.W.C.B.S.R. IPURL a invocat următoarele motive de nelegalitate:
1) Recurenta SC S.P. SRL a indicat următoarele motive de nelegalitate:
Prin hotărârea recurată s-a acordat mai mult decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art 304 pct. 6 C. proc. civ.
Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub primul aspect se reţine că, hotărârea recurată încalcă principiul disponibilităţii şi obligaţia instanţei, astfel cum a fost statornicită de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel dispune "restituirea în natură a imobilului de mai sus, fostă clădire conac în: evidenţiat pe parcela cu nr. cadastral Z, ce face parte din Parcelele de terenuri în parcela cu nr. Cadastral Y, din CF-ul modificat Q B.M.".
În fapt, instanţa de apel, cu ignorarea limitelor casării, a reconstituit dreptul de proprietate, însă nu asupra unei construcţii, astfel cum prevede Legea nr. 10/2001.
Practic, hotărârea Curţii de Apel se circumscrie ambelor ipoteze prevăzute în motivul de recurs de la pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., respectiv, "plus petita", prin faptul că a acordat mai mult decât s-a cerut, reconstituind un drept de proprietate asupra unor parcele de teren, precum şi "extra petita", în sensul că a acordat ceea ce nu s-a cerut, reclamanţii precizând expres în faţa instanţei de apel în primul ciclu procesual, astfel cum s-a consemnat prin încheierea din 14 decembrie 2006, că nu solicită restituirea terenurilor şi că acţiunea lor priveşte doar construcţia.
În plus, în cauza de faţă, însăşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat expres limitele de rejudecare, în sensul dispoziţiei de a se analiza restituirea construcţiei potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că instanţa de apel a ignorat îndrumările instanţei de casare, statuând contra dispoziţiilor imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dar şi puterii de lucru judecat a încheierii interlocutorii din 14 decembrie 2006.
O altă critică vizează critica conform căreia hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Se susţine că, neconcordanţele şi contradicţiile din considerentele hotărârii recurate privesc în principal obiectul litigiului, se reţine că obiectul solicitării de restituire a reclamanţilor îl formează conacul înscris în CF X B.M., iar trei paragrafe mai jos se citează că obiectul revendicării îl constituie o "construcţie neîntabulată în CF".
În plus, în timp ce la pagina 10 hotărârea recurată instanţa de judecată, reţine că în al 3-lea ciclu procesual obiectul litigiului a fost stabilit cu putere de lucru judecat, la verificarea situării construcţiei conac, la pagina 9 din hotărârea recurată reţine că acesta îl constituie "construcţia denumită conac, constând în teren arabil în suprafaţă de 51 hectare şi 5771 mp, având ca foşti proprietari tabulari pe A.A. căsătorită cu numitul S.V."
Deşi la pagina 10 (ultimul paragraf) instanţa reţine că experţii constructori au certitudinea că clădirea expertizată iniţial de experţii topografi este clădirea în litigiu, se înlătură fără vreo justificare concluziile experţilor topografi din răspunsul la obiecţiuni.
În acest sens, Curtea de Apel Timişoara reţine selectiv concluziile expertizei administrate în cauză, fără a ţine cont de răspunsurile oferite obiecţiunilor la expertiză.
Aşadar instanţa a constatat că la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare dintre C. şi A. (în prezent S.P.), acesta din urmă a fost cumpărător de rea-credinţă, însă argumentarea acestei constatări este inexistentă, motivele fiind subiective.
Ultima critică vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se consideră că hotărârea recurată abundă în referiri la chestiuni de drept inaplicabile cauzei deduse judecăţii.
Totodată, instanţa a încălcat prevederile Legii speciale nr. 10/2001 referitoare la dovada dreptului de proprietate a persoanei care pretinde că este îndreptăţită la restituire, dovada existenţei unei preluări abuzive, procedura de reconstituire a dreptului, modul de reconstituire a dreptului de proprietate şi la aplicarea efectivă a dispoziţiilor legale incidente, precum şi prevederile art. 480 - 481 C. civ., în ceea ce priveşte fondul acţiunii în revendicare.
Deşi Curtea de Apel Timişoara a reţinut corect prin Decizia civilă nr. 1111/2011 că "Legea nr. 10/2001, republicată, instituie principiul restituirii în natură", a aplicat acest principiu în mod greşit ignorând textele exprese legii precum şi interpretarea coroborată a normelor de drept aplicabile.
În plus, instanţa a reţinut greşit că "preeminenţa acestui principiu rezultă şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanţa nu a ţinut cont de acele dispoziţii ale Legii nr. 10/2001 ce conţin prevederi explicite privind nerestituirea în natură, ci doar prin echivalent, în cazul imobilelor preluate de către Statul Român în perioada martie 1945 - decembrie 1989, care au fost înstrăinate în mod legal sau care nu mai sunt libere.
În acest sens, interpretând şi aplicând la situaţia de fapt dezlegată în cauză prevederile Legii nr. 10/2001 [art. 2 lit. de la a) la i)], care definesc noţiunea de imobil preluat abuziv, instanţa era datoare să constate că obiectul cererii, respectiv construcţia nu poate fi considerată imobil preluat abuziv, deoarece reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unui astfel de imobil, şi, cu atât mai puţin, a actului/faptului de expropriere - preluarea imobilului.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 care impune reclamanţilor obligaţia de a depune actele doveditoare ale dreptului de proprietate până la soluţionarea notificării.
Pe de o parte, reclamanţii nu au făcut dovada că sunt titularii unui bun sau al unei speranţe legitime în sensul avut de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului, iar, pe de altă parte, SC S.P. a fost subdobânditor de bună-credinţă al imobilului, astfel cum rezultă dintr-o analiză corectă a contractului de vânzare-cumpărare.
În cauza dedusă judecăţii, SC S.P. SRL are un drept de proprietate pe care, fiind de bună-credinţă, l-a dobândit direct de la lege, fiind aşadar un mod specific, originar, de dobândire a proprietăţii, pe care instanţa va fi nevoită să îl reţină.
Se mai consideră că instanţa de apel a interpretat greşit şi prevederile art. 46 (actual 45) din Legea nr. 10/2001, reţinând că acesta "vizează exclusiv aspecte legate de valabilitatea actului de vânzare-cumpărare ca act juridic", instanţa de apel confundă inopozabilitatea actului juridic cu nevalabilitatea actului.
Practica judiciară este constantă în sensul că nevalabilitatea titlului de proprietate al transmiţătorului cu titlu oneros al unui bun nu este de natură să atragă caducitatea actului subsecvent în ceea ce îl priveşte pe terţul subachizitor în cazul în care acesta a fost de bună-credinţă.
Aprecierea bunei-credinţe se face prin raportare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre autoarea subscrisei, respectiv SC A. SRL, C. SA din data de 28 decembrie 2001.
Din conţinutul dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că legiuitorul a intenţionat nu numai menţinerea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu bună-credinţă, ci şi recunoaşterea prevalenţei interesului dobânditorului care a dovedit o astfel de atitudine subiectivă, pentru asigurarea securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice.
2) Recurenta SC U. SRL invocă următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
Se consideră că hotărârea Curţii de Apel Timişoara a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia recurată s-a admis în mod greşit apelul formulat de reclamanţi, s-a constatat în mod eronat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC S.P. S.R.L. la 16 septembrie 2008, în ce priveşte construcţia revendicată denumită "Conac" întrucât nu a făcut obiectul contractului şi nu a fost identificată prin expertiza judiciară efectuată în cauză aceasta neaflându-se amplasată pe terenul cumpărat şi neexistând în mod concret la faţa locului.
Se invocă prescripţia dreptului privind anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare în ce priveşte imobilul denumit "conac", conform art. 45 din Legea nr. 10/2001.
În speţă contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la 16 septembrie 2008, iar reclamanţii au solicitat în mod tardiv anularea parţială a acestuia.
Pe fond, se invocă faptul că societatea este un cumpărător de bună-credinţă.
Din actele de la dosar rezultă că Decizia nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 prin care C., prin lichidator judiciar, a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură a construcţiei denumită "Conac" este întemeiată, un asemenea imobil neputând fi identificat, întrucât nu există la faţa locului şi nu este amplasat pe terenul cumpărat.
Se învederează faptul că la pronunţarea Sentinţei civile nr. 1730/PI/2006 Tribunalul Timiş, a dat eficienţă expertizei topografice efectuate de către expert G.I. care a concluzionat că imobilul în litigiu, "construcţie conac" nu se identifică cu obiectul expertizei în specialitatea construcţii, aceasta regăsindu-se în amplasament la o distanţă de aproximativ 70 de metri. Expertul a mai arătat că incinta C. SA este înscrisă în CF Q B.M. sub nr. cadastral Y şi că în conformitate cu Planul moşiei din 1934, clădirea conac împreună cu anexele din CF X B.M. se identifică sub nr. cadastral actual CC Z care nu face parte din numerele cadastrale unificate sub nr. cadastral Y.
Expertul a precizat, cu ocazia răspunsului la obiecţiuni, că "imobilul conac" evidenţiat în planul de situaţie întocmit în anul 1934 actualmente nu mai există şi întrucât nu s-a dovedit existenţa imobilului revendicat sau că un asemenea imobil a fost deţinut de SC C. SA şi că ar fi făcut obiectul vânzării către SC A. SRL, în mod corect a fost respinsă contestaţia, inclusiv capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare încheiat la 28 decembrie 2001.
Rezultă că restituirea construcţiei în litigiu ce a aparţinut unei exploataţii agricole - fermă, după cum afirmă chiar reclamanţii, trebuia să se realizeze pe calea Legii nr. 1/2000. Inclusiv doctrina şi jurisprudenţa în materie, în mod constant au apreciat, întrucât prevederile art. 31 din Legea nr. 1/2000, având caracter special şi privind construcţii de orice fel aparţinând exploataţilor agricole trecute în proprietatea statului, n-au putut fi modificate sau abrogate implicit prin apariţia Legii nr. 10/2001 rămânând aplicabile.
Pentru aceste considerente, Tribunalul Timiş a apreciat în mod corect că soluţia de respingere a notificării reclamanţilor este legală, iar în temeiul art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială şi art. 26 în forma actuală a legii, a procedat la respingerea contestaţiei.
Prin decizia de casare nr. 1131/R din 10 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pricina trebuie cercetată şi în temeiul Legii nr. 10/2001, iar instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului pretenţiilor deduse judecaţii şi pentru examinarea susţinerilor părţilor cu privire la valabilitatea celor două acte juridice de înstrăinare.
Se consideră că au fost ignorate concluziile celor două expertize topografice efectuate în cauză care ajung ambele la concluzia definitivă că amplasarea clădirii expertizate nu coincide cu amplasamentul clădirilor evidenţiate în planul CF.
În speţă sunt incidente şi dispoziţiile art. 18 lit. d) [actual lit. c)] din Legea nr. 10/2001, care prevede că măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 ori alte dispoziţii legale.
În mod greşit s-a reţinut reaua-credinţă a cumpărătoarelor pentru cele două contracte de vânzare-cumpărare, la care s-a constatat nulitatea absolută parţială.
De asemenea, s-a apreciat în doctrină că în măsura în care ambele părţi, sau cel puţin cumpărătorul au fost de bună-credinţă, intenţia de fraudare a legii nu există şi drept urmare, nici cauza ilicită. Aşadar, sub acest aspect, actul este deplin valid.
Ca şi criteriu pentru aprecierea bunei-credinţe, cumpărătorul trebuie să depună toate diligenţele necesare pentru a cunoaşte situaţia juridică reală a imobilului raportat la sistemul publicităţii imobiliare şi pentru a afla dacă titlul prezentat de vânzător nu este contestat. Aceste exigenţe au fost îndeplinite de societate la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât nu li se poate contesta buna-credinţă.
3. Recurenta SC C. SA prin P.W.C.B.S.R. IPURL a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Se apreciază că hotărârea ce face obiectul prezentului recurs este rezultatul unei aplicări eronate a legii, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct 9 C. proc. civ.
Pe fondul contestaţiei, se constată că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a probelor administrate în cauză şi, în consecinţă, a făcut şi o greşită interpretare şi aplicare a legii.
Astfel, din probatoriul administrat de către prima instanţă, se desprinde concluzia clară a faptului că imobilul clădire "conac", pe care reclamanţii l-au revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 şi care face obiectul prezentului litigiu nu se identifică cu singura construcţie civilă aflată în acel perimetru care se află ca amplasament la 70 m distanţă de amplasamentul pretinsei clădiri "conac".
Concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară şi ale suplimentului la expertiză, sunt concludente în acest sens, de vreme ce se arată că în litigiu, denumit "construcţie - conac" nu se identifică, ca amplasament în imobilul care face obiectul revendicării, acesta găsindu-se la o distanţă de 170 m, în exteriorul incintei de sub nr. cadastral nou Y, iar pe amplasamentul în Planul de situaţie din anul 1934 nu există nicio construcţie de tip "conac".
Este posibil ca pe acest teren agricol (arabil) să fi existat o construcţie de tip conac, aşa cum arată planul cadastral din 1944, însă în prezent, pe acest amplasament nu există o construcţie de tip conac, aşa cum rezultă fără echivoc din raportul de expertiză judiciară topografică administrat în primă instanţă.
Conform prevederilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 actele juridice de înstrăinare sunt considerate a fi încheiate cu bună-credinţă, dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
În conformitate cu pct. 45.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 1 an şi 6 luni, prevăzut de dispoziţiile art. 45 din lege este un termen special de prescripţie, care înlătură dreptul subiectiv la acţiune pentru constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare după data de 14 august 2002.
În prezenta cauză, contractul de vânzare-cumpărare perfectat între C. şi A. SRL a fost încheiat la data de 28 decembrie 2001, astfel că acţiunea în constatarea nulităţii ar fi prescrisă.
Analizând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Recursul declarat de SC S.P. SRL vizează, în primul rând, incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., conform căruia "modificarea unei hotărâri se poate cere dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".
Susţinerile recurentei pârâte SC S.P. SRL nu se justifică, restituirea în natură a imobilului "fostă clădire - conac" dispusă de instanţa de apel nu reprezintă nicio "plus petita", nicio "extra petita".
Pentru a ne afla în prezenţa unui caz de "plus petita" este necesar ca instanţa de apel să fi acordat mai mult decât s-a cerut, iar "extra petita" vizează situaţia în care instanţa ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut.
Instanţa de apel a soluţionat cauza în limitele căreia a fost legal învestită.
Raportat la obiectul acţiunii pendinte, în mod corect instanţa de apel a acordat ceea ce s-a cerut şi anume restituirea în natură a imobilului fostă "clădire - conac", edificat parţial pe parcele de teren conform CF X B.M., în prezent evidenţiat pe parcele nr. cad. Z ce face parte din parcelele de teren unificate în parcele cu nr. cadastral Y din CF modificat Q B.M.
Al doilea motiv de recurs invocat de recurenta pârâtă SC S.P. SRL vizează incidenţa motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. considerându-se că există neconcordanţă şi contradicţii între considerentele hotărârii recurate, precum şi înlăturarea de către instanţă a concluziilor experţilor topografici sau reţinerea selectivă a concluziilor raportului de expertiză.
Se arată că, deşi se reţine că obiectul solicitării îl formează conacul aflat şi înscris în CF X, SC S.P. SRL, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri se reţine că este vorba de o "construcţie" neintabulată în CF, precum şi înlăturarea de către instanţă a concluziilor experţilor topografici sau reţinerea selectivă a concluziilor raportului de expertiză.
Aceste critici nu se justifică.
Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să nu cuprindă motivele pe care se sprijină sau să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Decizia recurată cuprinde considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora instanţa şi-a format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede art. 261 alin. (l) C. proc. civ. De asemenea, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, aşa cum se susţine de către recurenţi. Instanţa de apel nu a reţinut în decizia recurată neconcordanţe sau contradicţii cu privire la imobilul "conac", în dispozitivul deciziei fiind consemnate în mod corect că se restituie "imobilul - fostă clădire - conac" edificat iniţial pe parcela de teren din CF X B.M., în prezent evidenţiat pe parcela nr. cad. Z ce face parte din parcelele de teren unificate în parcela cu nr. cadastral Y din CF modificat Q B.M., în concordanţă cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi cu concluziile rapoartelor de expertize tehnice de specialitate topografică şi construcţii.
De altfel, aşa cum s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (în cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin a le aprecia.
Art. 6 din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, însă nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părţi.
Motivarea hotărârii recurate este realizată într-o manieră clară de natură a exercita controlul de către instanţa de recurs.
Motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat de toate cele trei recurente, astfel că va fi analizat prin prisma criticilor invocate de toţi recurenţii.
Se invocă, în primul rând, de către recurenta SC S.P. SRL greşita aplicare a art. 129 alin. (6) C. proc. civ., precum şi a deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit limitele rejudecării.
Aşa cum s-a precizat la analiza motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. analizat anterior, instanţa de apel nu a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, pronunţându-se în limitele în care a fost învestită legal de către reclamanţi.
De asemenea, instanţa de apel s-a conformat îndrumărilor deciziei de casare şi a judecat cauza în limitele acestei decizii. Astfel, s-a dispus de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1131/R din 10 martie 2011 să se analizeze restituirea construcţiei în litigiu potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, iar instanţa de apel a analizat şi a dispus asupra restituirii acestei construcţii în limitele deciziei de casare şi a principiului disponibilităţii părţilor.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia sus-amintită a reţinut, cu privire la imobilul în litigiu:
Confirmarea, prin hotărârea recurată, a Deciziei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâta SC C. SA prin care notificarea formulată de petenţi în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă cu motivarea că regimul juridic al imobilul în litigiu este reglementat de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000, este nelegală.
La data formulării notificării în cauză - 12 noiembrie 2001, art. 8 din Legea nr. 10/2001, excludea de la incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic era reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere.
Or, în cauză, aşa cum s-a menţionat în încheierea de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2006 în faţa instanţei de apel, cum s-a reţinut prin Decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare şi cum s-a avut în vedere în rejudecarea pricinii în al doilea ciclu procesual, obiectul pretenţiilor deduse judecăţii îl reprezintă imobilul - construcţie despre care petenţii susţin că nu este înscris în cartea funciară, care se află pe terenul înscris în C.F. X B.M. nr. top. x-y şi a cărei restituire recurenţii au solicitat-o în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, curtea de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 1/2000. Or, la data formulării notificării de către recurenţi - 12 noiembrie 2001 - dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 fuseseră abrogate prin art. 45 al O.U.G. nr. 102 din 27 iunie 2001.
În condiţiile abrogării acestor prevederi legale, apelând la procedura instituită prin Legea nr. 10/2001, recurenţii au avut o speranţă legitimă de restituire a bunului ce le-a aparţinut, întemeiată pe dispoziţiile în vigoare ale Legii nr. 10/2001, ei neputând fi obligaţi să suporte consecinţele unor modificări legislative ulterioare şi neputându-li-se imputa faptul că nu şi-au formulat pretenţiile în temeiul unei prevederi legale abrogate la data cererii de restituire.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a apreciat că pretenţiile formulate de recurenţi de restituire a imobilului - clădire ce a aparţinut autorilor lor trebuie soluţionate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Se mai arată de către cei trei recurenţi că s-au încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului, nefăcându-se dovada existenţei acestui imobil, şi nici a preluării acestuia.
Aceste susţineri ale recurenţilor nu pot fi primite. Reclamanţii au făcut dovada, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 a calităţii de persoane îndreptăţite, precum şi a preluării imobilului în litigiu.
Astfel, în mod corect s-a consemnat de către instanţa de apel că reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori ai fostei proprietare tabulare, ca succesori ai mamei lor L.G.A.V., căsătorită J., aceasta fiind fiica A.A., căsătorită V., ultima proprietară tabulară.
Imobilul dedus litigiului de faţă a fost expropriat în perioada regimului comunist, împreună cu terenul arabil înscris în CF în suprafaţă de 51 ha şi 5771 mp, construcţia "Conac", nefiind înscrisă în cartea funciară.
Elocvente în susţinerea măsurii exproprierii imobilului în litigiu sunt înscrisurile depuse în Dosarul nr. 3315/C/2004 al Tribunalului Timiş, , precum şi procesul-verbal emis de Primăria Comunei B.M. la 24 mai 1996, din cuprinsul căreia rezultă că s-a expropriat de la numita L.J. o suprafaţă de 66 jugăre, iar din procesul-verbal nr. 642/46/09-10.1946, eliberat de aceeaşi Primărie a comunei B.M., rezultă că s-a expropriat de la numiţii S.V. şi soţia sa A.A., şi suprafaţa de 3 jugăre şi jumătate.
Aflat în al treilea ciclu procesual de rejudecare, obiectul cauzei a fost stabilit cu putere de lucru judecat la identificarea situării construcţiei - "conac", în cauză efectuându-se mai multe expertize pentru a se verifica dacă acesta se află edificat pe terenul aflat în proprietatea SC C. SA, sau în afara perimetrului aparţinând acestei societăţi comerciale (conform Deciziei civile nr. 32/A din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în calea de atac a apelului).
Relativ la identificarea imobilului construcţie - "conac", Curtea a reţinut că expertizele tehnice de specialitate topografie şi construcţii întocmite în cauză, au evidenţiat amplasamentul clădirii în litigiu în incinta Societăţii Comerciale C. SA, că imobilul denumit "conac" evidenţiat în planul CF - ediţia maghiară corespunde întocmai cu amplasamentul actual al conacului revendicat de reclamanţi, fiind amplasat la vest de amplasamentul materializat prin linia de culoare roşie între punctele Z,Y,X,W,V,U,T,S,R, iar din suprapunerea modului actual de folosinţă cu planul de carte funciară întocmit în 1934, parcela de teren înscrisă în CF nr. X B.M., este identică cu parcela nr. cadastral Ce Z ce face parte din parcelele de teren unificate în parcela nr. cadastral Y, astfel că edificatul solicitat de reclamanţi este inclus în parcela nr. cadastral Y, evidenţiat în CF nedefinitiv nr. Q B.M.
În sprijinul concluziilor experţilor topografi redate mai sus, relativ la identificarea construcţiei "conac", experţii constructori au evidenţiat în răspunsul la obiecţiuni că au certitudinea că clădirea expertizată iniţial de experţii topografi este clădirea în litigiu (conac), deoarece examinând sub aspect constructibil subsolul clădirii, au constatat că planşeul de la parter a fost realizat pe bolţi de cărămidă şi respectiv, grinzi metalice cu bolţişoare, ceea ce ilustrează faptul că aceasta a fost edificată la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX, însăşi structura de rezistenţă a subsolului clădirii confirmând că imobilul a fost edificat înainte ca proprietarii lui să fi fost expropriaţi sau deposedaţi de acest bun.
În mod just s-a reţinut de către instanţa de apel că, din coroborarea concluziilor expertizelor tehnice de specialitate topografică şi construcţii şi a răspunsurilor la obiecţiunile formulate în parte, în mod corect instanţa de fond a reţinut că imobilul solicitat a fi restituit în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001 de către reclamanţi, se află amplasat pe actualul nr. cadastral Y aflat în proprietatea SC C. SA şi, mai apoi, transmis prin vânzări succesive către pârâtele SC S.P. SRL (fostă SC A. SRL), şi SC U. SRL.
Sub acest aspect, au fost înlăturate ca neîntemeiate susţinerile pârâţilor privind neidentificarea vreunui imobil - conac între construcţiile situate în incinta unităţii deţinătoare la momentul formulării notificării, în speţă, SC C. SA, cu atât mai mult cu cât, urmare a înregistrării notificării nr. 820 din 20 noiembrie 2001 la Primăria Comunei S., aceasta din urmă a înaintat notificarea către unitatea deţinătoare a imobilului revendicat, respectiv către SC C. SA, la 28 noiembrie 2001.
De altfel, în mod just s-a reţinut de instanţa de apel că, la data formulării notificării de către reclamanţi, imobilul construcţie - conac se afla în administrarea şi posesia SC C. SA, aflată în lichidare.
Se mai invocă de către recurenţi eronata interpretare şi aplicare a art. 45 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte cele două contracte de vânzare-cumpărare care au fost anulate, parţial, de către instanţa de apel.
Dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 au fost interpretate şi aplicate în mod corect de instanţa de apel. Conform acestor prevederi legale, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa acestei legi sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale la data înstrăinării [alin. (1)], iar cele având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă.
Curtea de Apel a statuat în mod just că, raportat la data depunerii notificării de către reclamanţi la sediul unităţii deţinătoare a imobilului, 28 noiembrie 2001, faţă de încheierea contract de vânzare-cumpărare între SC C. SA şi SC A. SRL la data de 28 decembrie 2001, se impune constatarea nulităţii absolute parţiale a acestui contract de vânzare-cumpărare. SC C. SA nu putea invoca buna sa credinţă deoarece, prin înregistrarea notificării reclamanţilor, avea reprezentarea că imobilul în litigiu este revendicat de aceştia.
În mod corect s-a reţinut că şi cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat de SC S.P. SRL (fostă SC A. SRL) şi SC U. SRL este lovit de nulitate absolută parţială, pentru imobilul în litigiu, în virtutea principiului efectelor nulităţii actelor juridice, conform căruia anularea actului iniţial atrage şi anularea actului subsecvent.
Nici dobânditoarea SC A. SRL nu poate invoca buna sa credinţă, în condiţiile în care ea avea posibilitatea să verifice modalitatea în care imobilul a intrat în patrimoniul SC C. SA, şi de aici, să depună diligenţele necesare şi să verifice în concret dacă, în privinţa obiectului contractului, există declanşată procedura de revendicare de foştii proprietari sau persoanele îndreptăţite potrivit legii.
Nici susţinerea recurentelor în sensul că reclamanţii nu ar avea un "bun" în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi primită. Aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, obiectivul general al legislaţiei de restituire, acela de a atenua consecinţele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist este unul legitim. Cât timp s-a constatat valabilitatea titlului statelor asupra imobilelor în discuţie, privarea reclamanţilor de dreptul de proprietate, combinată cu lipsa totală a despăgubirilor constituie o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu respectarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauza Jujescu şi Străin contra României).
Nu poate fi reţinută susţinerea recurenţilor în sensul că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a prescris, în ceea ce priveşte termenul în care aceştia puteau solicita nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Dispoziţiile legale ale art. 45 din Legea nr. 10/2001, precum şi ale art. 45.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 au fost corect aplicate de instanţa de judecată.
Aceste două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate la data de 28 decembrie 2001 şi respectiv 16 septembrie 2008.
Termenul special de 1 an prevăzut de dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prelungit ulterior, a fost instituit de la data intrării în vigoare a legii, dar această dispoziţie legală specială nu se poate aplica decât actelor juridice de înstrăinare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Nu se poate invoca faptul că dreptul la acţiune de a solicita nulitatea absolută a unui contract încheiat în 2008 (cum este cazul celui de al doilea contract încheiat) s-ar fi prescris deoarece nu s-a solicitat nulitatea acestuia până la data de 14 august 2002, (deci anterior încheierii sale cu 6 ani), constatarea nulităţii neputând fi cerută decât după data încheierii acestui act juridic.
Celelalte susţineri ale recurenţilor privind interpretarea probelor administrate, reţinerea eronată a unei anumite situaţii de fapt, coroborarea expertizelor efectuate, ignorarea unor susţineri sau reţineri ale părţilor sau experţilor nu pot constitui motive de nelegalitate a deciziei recurate, nefiind încadrabile în niciunul din motivele de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală. Se vor avea în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC S.P. SRL, SC U. SRL şi SC C. SA prin P.W.C.B.S.R. IPURL împotriva deciziei civile nr. 1111 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă recurentele pârâte SC S.P. SRL, SC U. SRL şi SC C. SA prin P.W.C.B.S.R. IPURL la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. către intimaţii-reclamanţi D.A.I., J.T.G. şi J.I.Ş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 856/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 853/2013. Civil → |
|---|
