ICCJ. Decizia nr. 857/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 857/2013
Dosar nr. 10512/3/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul M.S. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 464 din 10 martie 2006 emisă de Arhiva Naţională de Filme, solicitând anularea dispoziţiei şi obligarea intimatei Arhiva Naţională de Filme să îi restituie în natură imobilul - sala de cinematograf "S.", situat în B.M. nr. 29, sector 1, împreună cu anexele sale, subsol II, subsol I, parter şi mezanin în suprafaţă totală de 2255 mp.
Intimata a formulat cerere reconvenţională, solicitând despăgubirea sa şi a statului cu echivalentul bănesc, reprezentând toate investiţiile şi amenajările realizate în imobilul Cinema S., precum şi toate cheltuielile de conservare, întreţinere şi administrare a acestui imobil.
A formulat intimata şi cerere de chemare în judecată a altor persoane, în temeiul art. 57 şi următoarele C. proc. civ., şi introducerea în cauză a următoarelor persoane fizice şi juridice, care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi contestatorul: ceilalţi moştenitori ai defunctei A.M., societatea de construcţii S.B.
S-a formulat şi cerere de introducere în cauză, în temeiul art. 64 C. proc. civ., şi a următoarelor autorităţi de drept public: Centrul Naţional al Cinematografiei, Guvernul României, Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii şi cultelor.
Tribunalul, la termenul de judecată din data de 06 decembrie 2006, a dispus introducerea în cauză şi citarea în calitate de intimaţi intervenienţi accesorii, în raport de art. 64 şi 65 alin. (2) C. proc. civ., Guvernul României, Ministerul Culturii şi Cultelor, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Primăria Municipiului Bucureşti.
Uniunea Cineaştilor din România a depus cerere de intervenţie în interesul Arhivei Naţionale de Filme şi în interes propriu.
Arhiva Naţională de Filme, la termenul din data de 24 ianuarie 2007, a depus la dosar cerere de renunţare la judecata cererii reconvenţionale, întrucât instituţia intimată nu a realizat investiţii în imobilul Sala de Cinema S.
S-au depus cereri de intervenţie de către numiţii B.M., B.O.O., G.R.V., P.A.L.R., S.N. şi P.C., P.C.I. şi O.M.A., S.A. şi H.C.M., solicitându-se respingerea cererii formulate de către contestator, ca neîntemeiată, să se constate existenţa dreptului de proprietate în cote părţi asupra subsolului imobilului situat în Bucureşti B.M. nr. 29, în favoarea proprietarilor de apartamente din acest imobil.
Tribunalul, prin încheierea din data de 20 iunie 2007 a admis în principiu cererile de intervenţie în interes propriu formulate de B.M., B.O.O., G.R.V., P.A.L.R., S.N., P.C.I. şi O.M.A.
La termenul din data de 10 octombrie 2007 tribunalul a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie formulate de S.A. şi H.C.M. şi a respins ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză întemeiată pe art. 57 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 666/29 aprilie 2009 pronunţata de Tribunalul Bucureşti , secţia a IV-a civilă, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Arhiva Naţională de Filme şi a intervenienţilor Guvernul României, Ministerul Culturii şi Cultelor, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Primăria Municipiului Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul M.S., în contradictoriu cu intimata Arhiva Naţională de Filme, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de arătare a titularului dreptului, a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Uniunea Cineaştilor din România, s-a luat act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale; a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta Uniunea Cineaştilor din România; s-au respins ca neîntemeiate cererile de intervenţie formulate de intervenienţii B.M., B.O.O., G.R.V., P.C., P.A.L.R., S.N., O.M.A.; a fost obligat contestatorul la plata către intimata Arhiva Naţională de Filme a sumei de 10.000 RON şi către Uniunea Cineaştilor din România a sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţă, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Arhiva Naţională de Filme, tribunalul constată că este neîntemeiată, având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă contestaţie împotriva deciziei emisă de această intimată, problema dacă acesta este sau nu unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 fiind o problemă de fond.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Arhiva Naţională de Filme şi a intervenienţilor Guvernul României, Ministerul Culturii şi Cultelor, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Primăria Municipiului Bucureşti, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate având în vedere că stabilirea persoanei juridice care are calitatea de unitate deţinătoare ţine de fondul cauzei datorită obiectului cererii principale şi ţinând cont de specificul cererilor de arătare a titularului dreptului.
Pe fondul contestaţiei, tribunalul a constatat mai întâi că intimata Arhiva Naţională de Filme are calitatea de unitate deţinătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că potrivit H.G. nr. 1063/2005 sala de cinema S. împreună cu anexele acesteia se găseşte în proprietatea publică a statului şi administrarea intimatei.
În ceea ce priveşte problema neîndeplinirii procedurii administrative, tribunalul a constatat că în cauză este aplicabilă Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată fiind competente să soluţioneze pe fond cauza sub rezerva formulării unei notificări în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect tribunalul reţine că prin Notificarea nr. 617 din 31 iulie 2001 contestatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti str. I.D.M. nr. 30 (fost N.B. nr. 30, fost P. nr. 30) sector 1.
Prin precizarea la notificare din 17 martie 2003 contestatorul a învederat că imobilul având adresa în str. N.B. nr. 30 având iniţial, o singură parcelă de 1600 mp, a fost împărţit în două parcele, deoarece avea deschidere la două străzi, una în str. N.B., iar cealaltă deschidere în B.T.I. nr. 29, în prezent str. G.M.G. nr. 29.
În condiţiile în care prin contestaţia astfel precizată se solicită restituirea doar a sălii de cinema S. împreună cu anexele acesteia, tribunalul a constatat că pentru această construcţie nu a fost formulată notificare, astfel că instanţa nu poate să dispună asupra acestei solicitări fără încălcarea art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte susţinerea că nu s-a solicitat restituirea de către toţi moştenitorii defunctei A.M., tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, contestatorului îi revenea sarcina de a depune la dosar titlul de proprietate al autoarei sale cu privire la imobilul solicitat a fi restituit.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7144 din 21 februarie 1947 A.M. vindea către S.B. 318,80 la mie puncte indivize din terenul de 780 mp, situat în B.T.I. nr. 29 pe care societatea S.B. urma să construiască un bloc.
În consecinţă, având în vedere că s-a reţinut că intimata Arhiva Naţională de Filme are calitatea de unitate deţinătoare şi faţă de specificul contestaţiei împotriva deciziilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de arătare a titularului dreptului.
Faţă de soluţia dată cererii principale, tribunalul a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Uniunea Cineaştilor din România şi a respins ca rămasă fără obiect cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta Uniunea Cineaştilor din România.
Împotriva acestei sentinţe s-au formulat, în termen legal, prezentele apeluri de către reclamantul M.S. şi de către Centrul Naţional al Cinematografiei.
Soluţionând apelurile formulate, Curtea, a constituit în complet de divergenţă, dar cu incidenţa art. 257 alin. (4) C. proc. civ., referitor la posibilitatea judecătorului de a reveni asupra părerii care a prilejuit divergenţa, următoarele:
Curtea a constatat ca prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1174/09 februarie 1892 de fostul Tribunal Ilfov numita M.D. vinde către E.M. "imobilele din suburbia B.A., Str. P. numerele 28 şi 30, adică casele de la nr. 28 cu locul lor şi cu toate dependinţele şi locul viran de la numărul 30 cu tot cuprinsul lor şi cu grădina din fondul ambelor acestor locuri". Se menţionează că întreaga proprietate vândută este îngrădită pe toate laturile şi că are o deschidere la Str. P. de 16 stânjeni aproximativ.
Curtea a constatat că imobilul din Bucureşti, B.M.G. nr. 29, Cinematograful S. a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 303/1948 pentru naţionalizarea industriei cinematografice, regăsindu-se în anexa sub denumirea "Cinematograful C.". A fost depus la dosar Decretul nr. 303/1948 în forma completă, inclusiv anexele. În tabelul anexă figurează într-adevăr ca fiind naţionalizat cinematograful C. din Bucureşti, fără vreo menţiune legată de persoana, fizică sau juridică, căreia îi aparţine proprietatea acestuia la data preluării imobilului de către stat.
Aşadar, faţă de acest fapt al indicării în cuprinsul notificării a suprafeţei de teren notificate ca fiind de 1.523 mp, astfel cum figura în contractul de schimb autentificat sub nr. 12189 din 22 mai 1922, contract care avea ca obiect deopotrivă ambele imobile vecine din B.T.I. nr. 29 (B.M.G. nr. 29 ) şi N.B. nr. 30, Curtea a reţinut că totuşi notificarea a vizat deopotrivă şi terenul aferent clădirii Cinematografului, chiar dacă nu s-a indicat în mod expres adresa acestuia ca fiind B.M.G. (fost B.T.I.) nr. 29.
Pe de altă parte, Curtea a constatat corectă soluţia tribunalului de a considera că, oricum notificarea nu a vizat şi construcţia propriu-zisă a Cinematografului, întrucât în cuprinsul notificării nu exista nicio menţiune referitoare la aceasta şi nici vreo menţiune care să sugereze măcar referirea la aceasta.
Astfel, notificatorul M.S. face referire la contractul de schimb menţionat mai sus, contract care nu avea ca obiect şi această clădire a Cinematografului, clădire care a fost edificată ulterior. Totodată, la momentul la care notificatorul descrie imobilul notificat precizează expres că acesta constă în "clădire compusă din subsol, parter (şase camere, hol şi terasă acoperită), etajul 1 (hol, 5 camere şi anexe), mansardă (4 camere şi anexe), curte, garaj şi anexe". Această descriere corespunde întocmai construcţiei dobândită de A.M. prin contractul de schimb şi care se afla situată pe lotul din spate de teren, care are adresa poştală pe N.B. nr. 30 (actual I.D.M. nr. 30).
Nu se face nicio menţiune cu privire la construcţia cu două subsoluri, parter şi 7 etaje în care este inclusă sala de cinematograf obiect al prezentei cauze, clădire total distinctă de cea descrisă în cuprinsul notificării şi dobândită prin actul din anul 1923 de autoarea reclamantului.
În concluzie, Curtea a constatat că notificarea în discuţie a învestit legal, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, doar cu privire la terenul din B.M.G. (fost B.T.I.) nr. 29, deci inclusiv terenul aferent cinematografului, dar nu a învestit legal cu privire la construcţia propriu-zisă a cinematografului, cu consecinţa, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a pierderii dreptului de a solicita măsuri reparatorii pentru această construcţie.
A fost apreciată ca nefondată susţinerea apelantului reclamant în sensul că notificarea a vizat şi construcţia cinematografului, faţă de faptul că în contextul Legii nr. 10/2001 prin imobil se înţelege "terenul şi clădirile de pe teren".
În concluzie, Curtea a constatat că notificarea a învestit legal numai cu privire la terenul aferent clădirii cinematografului, dar nu şi cu privire la construcţia acestuia.
Împotriva Deciziei civile nr. 182A din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs Arhiva Naţională de Filme şi intervenienta Uniunea Cineaştilor din România.
Se consideră că, din probele administrate nu rezultă situaţia reţinută de către instanţa de apel, din contră, rezultă contrariul şi anume că Sala de Cinema S. nu este nicidecum una şi aceeaşi cu fostul Cinema C., şi implicit faptul că această sală care a făcut obiectul judecaţii a fost naţionalizată prin Decretul nr. 303/1948.
Faţă de primul aspect, există la dosar o adresă emisă de către Centrul Naţional al Cinematografiei care atestă faptul că nu există identitate între fostul Cinematograf C. şi actualul Cinema S., neexistând totodată alte probe în susţinerea tezei invocate de către contestatorul apelant.
Este clar faptul că Decretul nr. 303/1948 nu face referire şi nu cuprinde şi Sala de Cinema S., atât timp cât această sală nu apare distinct în decret, iar Cinematograful C. este o altă sală de cinema, respectiv Cinema C.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
Criticile recurentei Arhiva Naţională de Filme şi ale intervenientei Uniunea Cineaştilor din România vizează nemulţumirile lor în ceea ce priveşte motivarea deciziei recurate, recurenţii precizând că, deşi soluţia le este favorabilă, instanţa a reţinut greşit situaţia de fapt şi de drept. Astfel, se susţine că nu există identitate între Sala de Cinema S. şi fostul Cinema C., însă toate aceste critici ce vizează situaţia de fapt nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.
Pe de altă parte, recurenta Arhiva Naţională de Filme şi intervenienta Uniunea Cineaştilor din România nu justifică interesul de a promova prezenta cale de atac deoarece acţiunea reclamantei A.M. formulată împotriva pârâtei Arhiva Naţională de Filme a fost respinsă, iar cererea de intervenţie accesorie a Uniunii Cineaştilor din România a fost admisă, sentinţa Tribunalului fiind menţinută prin decizia Curţii de Apel.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de Arhiva Naţională de Filme şi de intervenienta Uniunea Cineaştilor din România şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Arhiva Naţională de Filme şi de intervenienta Uniunea Cineaştilor din România împotriva Deciziei civile nr. 182A din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 858/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 856/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
