ICCJ. Decizia nr. 859/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 859/2013
Dosar nr. 4983/118/2010
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 06 aprilie 2004, reclamanţii C.I.A. şi C.E.A.A. au solicitat anularea Dispoziţiei nr. 297 din 03 martie 2004 emisă de pârâtul Primarul Oraşului Eforie, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren situat în Eforie Nord, în suprafaţă de 948 mp şi obligarea Primăriei Oraşului Eforie prin Primar să emită o dispoziţie de restituire în natură a acestui imobil.
În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că dispoziţia nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond impuse de lege în sensul că nu este precizat actul comisiei tehnice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar actele doveditoare a calităţii reclamanţilor de moştenitori ai proprietarului terenului şi titlul de proprietate al autorului au fost depuse în termen legal la dosarul de notificare, acestea fiind Actul de vânzare-cumpărare nr. 8/920 din 27 mai 1920, planul de situaţie Eforie Nord, anexă la acest act din 22 septembrie 1945 şi Certificatul de moştenitor nr. 35 din 30 iulie 2001.
În susţinerea acţiunii, s-a precizat că, prin Notificarea nr. 292 din 08 august 2001 formulată în termen legal, au solicitat restituirea în natură a terenului anexând în termen legal atât actele care făceau dovada proprietăţii, precum şi cele referitoare la calitatea de moştenitori, ocazie cu care reclamanţii sau referit şi la Notificările nr. 286, nr. 287, nr. 288 şi nr. 292, solicitând conexarea dosarelor constituite în cadrul comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001; în condiţiile în care autorii lor nu au înstrăinat bunurile, ele fiind preluate de stat şi existând dovezi incontestabile în acest sens, existând o dispoziţie de restituire pentru un teren care provenea din acelaşi loc şi care avea acelaşi proprietar şi implicit moştenitori, se argumentează contradictoriu că ei nu au făcut dovada proprietăţii.
La 23 iunie 2004, reclamanţii şi-au modificat acţiunea solicitând ca, în temeiul art. 132 C. proc. civ., să fie introdus în cauză R.A.A.P.P.S. în calitate de unitate deţinătoare a ternului ce face obiectul notificării nr. 292, astfel ca, pe calea anularii în totalitate a Dispoziţiei nr. 297 din 03 martie 2004 să li se atribuie în natură terenul în suprafaţă de 948 mp.
La 29 octombrie 2004, pârâta R.A.A.P.P.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii modificatoare şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, întrucât nu deţine terenul solicitat de reclamanţi.
Prin încheierea de şedinţă din 25 februarie 2005 au fost respinse ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii cererii modificatoare şi lipsei calităţii procesual pasive invocate de R.A.A.P.P.S.
Ca urmare a efectuării unui raport de expertiză ce a concluzionat că terenul este ocupat de două corpuri de clădire şi de spaţii verzi şi pomi, pârâta R.A.A.P.P.S. a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, excepţie care a fost admisă prin încheierea din 09 noiembrie 2007, motivat pe faptul că terenul nu este în deţinerea acestei instituţii. În aceeaşi şedinţă din 09 noiembrie 2007, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC N.O. SA, motivat pe faptul că la dosar a fost depus protocolul încheiat la data de 01 decembrie 2001 între R.A.A.P.P.S. şi Sucursala pentru reprezentare şi protocol Neptun, pe de o parte, şi SC N.O. SA, pe de altă parte, prin care au fost transmise imobile din patrimoniul SC N.O. SA în domeniul public al statului şi administrare R.A.A.P.P.S., imobile printre care se află şi Complexul A.
Prin încheierea din 09 noiembrie 2007, cererea de completare a cadrului procesual a fost respinsă; în motivarea acestei soluţii - care se regăseşte în cuprinsul Sentinţei civile nr. 92 din 1 februarie 2008 -, s-a arătat că obiectul litigiului îl constituie contestaţia întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în care dubla identitate între persoana chemată în judecată şi persoana-debitor a obligaţiei ce se cere a fi executată, se regăseşte doar pentru emitentul dispoziţiei contestate, Primarul oraşului Eforie.
Prin Sentinţa civilă nr. 92 din 1 februarie 2008, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată contestaţia, apreciind că reclamanţii nu au dovedit calitatea de proprietari ca succesori ai autorului, iar situaţia juridică a terenului nu se încadrează în categoria celor care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi se pot restitui.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu mai pot pretinde restituirea terenurilor pe care autorul lor le-a înstrăinat prin Actul de vânzare-cumpărare nr. 8/920 din 27 mai 1920, deţinute din anul 1914, prin Actul de vânzare-cumpărare nr. 723 din 17 ianuarie 1914, întrucât nu fac dovada calităţii de proprietari de pe urma autorului lor care a înstrăinat terenurile, inclusiv parcelele 20-31-32-33-24-60 şi 61.
Tribunalul a mai constatat, din expertiza efectuată în cauză, că în prezent, terenul este ocupat în proporţie de 17,62% de o construcţie, două corpuri de clădire pe o suprafaţă de 167 mp, restul terenului fiind amenajat ca spaţiu verde, cu plantaţii de pomi şi cu destinaţia de parc.
Pentru a ajunge la concluzia respingerii acţiunii, tribunalul a apreciat că partea ocupată de construcţie, nu poate fi restituită în condiţiile în care aparţine Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat al Oraşului Eforie, SC N.O. SA, iar partea ocupată de amenajările cu spaţii verzi, conform O.U.G. nr. 195/2005, nu poate fi restituită deoarece schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate astfel şi/sau prevăzute ca atare în urbanism, este interzisă, indiferent de regimul acestora, actele administrative sau juridice fiind lovite de nulitate absolută.
Prin Decizia nr. 7/C din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de reclamanţi şi, desfiinţând sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat că reclamanţii s-au legitimat că moştenitori legali ai defunctei C.E., decedată la 2 februarie 1998, conform Certificatului de moştenitor nr. 35 din 30 iulie 2001, eliberat de B.N.P. D.G., Bucureşti; la rândul său, aceasta a fost unica succesoare a defunctului L.R.M.J., decedat la 3 decembrie 1954, conform Certificatului de moştenitor nr. 38 din 11 martie 2003 eliberat de B.N.P. F.N., Bucureşti; L.R.M.J. este fiul lui C.A.L., conform extrasului din Registrul actelor de naştere al comunei Rolampont - Franţa, înregistrat sub nr. 5226 la Primăria Rolampont, iar reclamanţii sunt identificaţi ca moştenitori prin retransmitere, ai defunctului C.A.L. conform Certificatului de calitate de moştenitor nr. 11 din 24 ianuarie 2007 emis de B.N.P. G.C., Bucureşti, calitate necontestată de intimaţii-pârâţi.
Instanţa de apel a mai reţinut că autorul comun al reclamanţilor, C.A.L., a dobândit, prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 723 din 17 ianuarie 1914, transcris la Tribunalul Constanţa, alături de C.A.P. şi I.N.D., suprafaţa de teren de 7,2244 ha din parcelele 34 şi 35, divizie I din moşia Techirghiol, conform planului statului întocmit în anul 1884; în anul 1920, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10586/1920, C.A.P., C.A.L. şi I.N.D. au înstrăinat Societăţii Anonime Techirghiol suprafaţa de teren menţionată în planul parcelelor care face parte integrantă din contract, precizându-se la obiectul contractului în mod expres loturile înstrăinate, şi anume: "din lotul A, numai parcelele 103 şi 104, din lotul B, parcelele 117 - 129, în afară de parcelele 214 şi 215; lotul C în întregime; lotul D în întregime" .
În aceste condiţii, din compararea actelor de vânzare-cumpărare nr. 723 din 17 ianuarie 1914 şi nr. 10586/1920 şi a planurilor anexate, tribunalul a considerat că, din suprafaţa de 7,2244 ha cumpărate în anul 1914, cei trei proprietari între care şi autorul reclamanţilor C.A.L., nu au vândut, din lotul A, parcelele 1-102.
Instanţa de apel a mai reţinut - din "Registrul proprietăţilor cartierului Techirghiol - Plajă - că cei trei asociaţi şi-au împărţit parcelele din lotul A încă din 19 ianuarie 1915, lotul 100 în suprafaţă de 948 mp fiind preluat în proprietate exclusivă de autorul reclamanţilor, C.A.L.
Verificând situaţia juridică a lotului 100 din Parcela A aşa cum rezultă din certificatul Administraţiei Financiare a Judeţului Constanţa din 26 ianuarie 1948, declaraţia pentru recensământul proprietăţilor din 1950 şi foaia matricolă nr. 409 cu rolul fiscal nr. 99, adresa din 13 ianuarie 1949 înaintată de R.L. Administraţiei Financiare a Comunei Carmen Sylva, raportat la art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi art. 3.1. din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, Curtea a reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii de proprietari ai terenului în suprafaţă de 948 mp ce a făcut obiectul Notificării nr. 292 din 08 august 2001, prima instanţă dezlegând în mod greşit problema calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 deoarece terenul în litigiu a figurat în patrimoniul autorilor reclamanţilor începând cu anul 1914 până în anul 1950.
Instanţa de apel a mai reţinut că, la data pronunţării deciziei sale, acest teren se afla în patrimoniul SC N.O. SA, în urma transmiterii acestuia în baza H.G. nr. 1033 din 18 octombrie 2001 de la R.A.A.P.P.S. şi este afectat complexului hotelier A., conform expertizei efectuate în cauză; mai mult inexistenţa unui act formal de preluare a acestui teren şi deţinerea lui de către SC N.O. SA, în baza H.G. nr. 1033/2001, precum şi afectarea acestuia, anterior anului 1989, unui complex hotelier, a constituit pentru Curtea de Apel Constanţa o prezumţie relativă a preluării abuzive a terenului, prezumţie ce nu a fost răsturnată de pârâţii.
Curtea de Apel Constanţa a mai considerat greşite şi soluţiile primei instanţe referitoare la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a R.A.A.P.P.S. şi respingerea cererii reclamanţilor de introducere în cauză a SC N.O. SA, în calitate de succesor cu titlu particular al R.A.A.P.P.S.
Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a constatat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât şi la data notificării, R.A.P.P.P.S. era "unitatea deţinătoare" a terenului în suprafaţă de 948 mp revendicată de reclamanţi (identificat prin expertiză, necontestată de părţi, în cadrul complexului hotelier "A.N."), conform H.G. nr. 639/1995; prin H.G. nr. 854 din 28 septembrie 2000 publicată în M. Of. nr. 492/9.11.2000, bunurile imobile prevăzute în anexa 4 au trecut din domeniul public în domeniul privat al statului şi au constituit patrimoniu administrat de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"; în această anexă 4, figurează menţionat la poziţia nr. 107 "Complex A.N.", compus din Hotel-Restaurant "A." şi Hotel "N.", cu anexe şi teren aferent, inclusiv teren de volei, din Eforie Nord, judeţul Constanţa.
Această situaţie juridică a îndreptăţit instanţa de apel să considere că Dispoziţia nr. 297 din 3 martie 2004 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, Oraşul Eforie neavând calitatea de unitate deţinătoare şi, deci, trebuind să trimită notificarea unităţii deţinătoare, conform art. 27 din lege, iar nu să emită o dispoziţie de respingere a notificării; de asemenea, Primarul Oraşului Eforie era obligat să comunice reclamanţilor toate datele privind persoana juridică deţinătoare, astfel încât, reclamanţii să fie în măsură să adreseze notificarea conform art. 27 din Legea nr. 10/2001 adevăratului deţinător, în speţă R.A.A.P.P.S.
După ce a stabilit că R.A.A.P.P.S. avea calitate procesuală pasivă în virtutea calităţii de persoană deţinătoare a imobilului, căreia i s-a înmânat notificarea formulată de reclamanţi, instanţa de apel a apreciat că, împrejurarea că pe parcursul derulării procedurii declanşată de reclamanţi prin Notificarea nr. 292 din 8 august 2001, R.A.A.P.P.S. a transmis terenul notificat, aferent complexului "A.", unei societăţii comerciale, SC N.O. SA, conform H.G. nr. 1033/2001, nu determină pierderea calităţii procesual pasive în procedura declanşată de reclamanţi, conform Legii nr. 10/2001.
Considerând că în speţă a operat o transmisiune cu titlu particular a bunului indisponibilizat prin notificarea formulată de reclamanţi, instanţa de apel a statuat că se impunea admiterea cererii reclamanţilor de chemare în judecată şi a SC N.O. SA în calitate de succesor cu titlu particular al pârâtei R.A.A.P.P.S. pentru ca, în contradictoriu cu toate părţile interesate, care pretind un drept asupra imobilului ce face obiectul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, să se soluţioneze notificarea reclamanţilor, ce viza restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 948 mp integrat Complexului "A.".
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta R.A.A.P.P.S, iar prin Decizia nr. 9539 din 20 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel prin care s-a dispus desfiinţarea soluţiei pronunţate în prima instanţă şi trimiterea la rejudecare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 92 din 1 februarie 2008, Tribunalul Constanţa a constatat nulitatea dispoziţiei emise de o persoană necompetentă (Primarul Oraşului Eforie) datorită încălcării prevederilor art. 27 din lege, iar consecinţa anulării era stabilirea cadrului procesual corect prin menţinerea şi atragerea în proces a tuturor părţilor interesate în cauză, potrivit cererilor iniţiate de reclamanţi pentru lărgirea cadrului procesual.
Împrejurarea că, după momentul intrării în vigoare a legii (14 februarie 2001) prin H.G. nr. 1033 din 18 octombrie 2001 s-a dispus trecerea acestui teren din administrarea R.A.A.P.P.S. în cea a SC "N.O." SA, teren ce se găseşte în incinta Complexului A.N., nu este de natură a infirma calitatea procesuală pasivă a recurentei, calitate care s-a transmis către deţinătorul actual al imobilului (succesor cu titlu particular al R.A. A.P.P.S.), urmare a aplicării efectelor acesteia în plan procesual, aşa cum legal a dezlegat acest aspect instanţa de apel.
În aceste condiţii, Înalta Curte a statuat că prezenţa în proces a R.A.A.P.P.S. se va limita doar la constatarea transmisiunii de calitate procesuală pasivă către SC "N.O." SA, care o va substitui în proces în poziţia de pârâtă, dată fiind calitatea sa de unitate deţinătoare a terenului solicitat de intimaţi; or, pentru a se face aplicarea în plan procesual a efectelor H.G. nr. 1033/2001, este necesar a se cita la fond recurenta R.A.A.P.P.S. şi a se dispune introducerea în cauză a succesoarei sale cu titlu particular, procesul urmând a continua doar între intimatul C.I.A. şi SC "N.O." SA, respectiv între persoana îndreptăţită şi unitatea deţinătoare; pentru aceste motive, s-a constatat a fi nefondată critica privind împrejurarea că procesul va continua în contradictoriu cu părţi care nu au calitate procesuală.
Instanţa de recurs a mai stabilit că trebuie să se ţină seama de dezlegările date de instanţa de apel cu privire la constatarea calităţii de persoană îndreptăţită a intimatului reclamant, la dovedirea dreptului de proprietate al autorului acestuia ca şi în ce priveşte preluarea abuzivă a imobilului (cu precizarea că acesta apare ca fiind preluat în baza Decretului nr. 92/1950, nefiind necesară aplicarea prezumţiei de preluare abuzivă instituită prin dispoziţiile Cap. I, pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007, aşa cum s-a reţinut în decizia recurată), fără însă ca instanţa de apel să fi statuat dacă a operat o preluare cu sau fără titlu valabil.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 4983/118/2009 instanţă care, procedând la rejudecarea cauzei, a pus în discuţie cadrul procesual pasiv în raport de dispoziţiile deciziei instanţei de apel, sens în care, constatând transmiterea calităţii procesuale de la R.A.A.P.P.S către SC N.O. SA a dispus citarea acesteia în calitate de pârât şi refacerea probei cu expertiza tehnica de specialitate, pentru respectarea dreptului la apărare al acestei părţi.
Prin Decizia civilă nr. 1742 din 02 noiembrie 2010, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea, a anulat Dispoziţia nr. 297 din 3 martie 2004 emisă de primarul Oraşului Eforie şi a obligat pârâta SC N.O. SA să restituie reclamantului, în natură, suprafaţa de teren de 791,20 mp situată în Eforie Nord, str. B., identificată în punctele A-B-C-6-5-4-3-2-1-E-F-A în anexa 3 a lucrării de expertiză întocmite de expert B.E.; de asemenea, a fost obligată pârâta SC N.O. S.A, să acorde reclamantului, pentru terenul în suprafaţă de 156,80 mp, situat la adresa menţionată mai sus, identificat în punctele 1-2-3-4-5-6-D-l în anexa 3 a lucrării de expertiză întocmite de expert B.E., imposibil de restituit în natură, în compensare alte bunuri şi servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţia în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamant; au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3.430 RON în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr. 7/C din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa precum şi Decizia nr. 9539 din 20 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit cu titlu irevocabil că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită făcând dovada că este moştenitorul proprietarului căruia i s-a preluat bunul de către stat, iar preluarea a fost una abuzivă; de asemenea, s-a constatat că instanţele de apel şi de recurs au stabilit că dispoziţia emisa de Primarul Oraşului Eforie este atinsă de nulitate întrucât a fost emisă de care un organ necompetent a dispune asupra restituirii.
Prima instanţă a reţinut că imobilul a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert B.E. care a constatat că doar o parte din teren, în suprafaţă de 156,80 mp, este ocupat de corpuri de construcţie cu caracter definitiv având destinaţia ateliere şi garaj auto (inclusiv suprafaţă necesară folosirii lor în condiţii de bună vecinătate), cu caracter definitiv; în consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a dispus restituirea în natură a unui teren liber în suprafaţă de 791,20 mp, iar pentru suprafaţa de 156,80 mp a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Decizia civilă nr. 440/C din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Referitor la motivul de apel vizând lipsa calităţii procesuale pasive a SC "N.O." SA, s-a constatat că problema privind persoana juridică care ar trebui să stea în judecată a fost dezlegată cu autoritate de lucru judecat de Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 7/C din 2009 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9539/2009.
S-a reţinut că instanţa de rejudecare era ţinută să soluţioneze nu atât o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (cum părea a fi cererea introductivă), ci o acţiune întemeiată pe Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie raportat la refuzul unităţii deţinătoare - stabilită de instanţă a fi SC "N.O." SA - de a răspunde notificării persoanelor îndreptăţite.
Instanţa de apel a făcut o analiză a noţiunilor de preluare abuzivă, calitate de proprietar şi titlu şi a concluzionat că imobilul în speţă a fost preluat în mod abuziv, fără titlu valabil de la autorul reclamantului.
Pentru imobilele fără titlu valabil, s-a creat un regim juridic aparte, caracterizat nu numai de prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar şi de cele ale art. 45 alin. (2) conform căruia actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută -, la care se adaugă prevederile 48 alin. (2); în plus, interpretarea contrară a dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001 privind imobilele preluate cu titlu [art. 29 alin. (1) şi alin. (4)], conturează mai clar regulile care guvernează această situaţie juridică.
Apoi, în raport de art. 29 alin. (1) Legea nr. 10/2001, este incidentă Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 care abrogă sintagma "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Decizia prezintă interes deoarece, în cuprinsul ei, având de analizat efectele diferitelor modificări ale Legii nr. 10/2001, Curtea Constituţională a stabilit că "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare; legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi".
Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curţii Constituţionale capătă relevanţă sub aspectul interpretării prevederilor din Legea nr. 10/2001 modificate după expirarea termenului prevăzut la art. 22 şi care au relevanţă în solicitarea reclamantului de restituire a lotului 100; fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (2) sau art. 18 alin. (2), abrogate prin Legea nr. 1/2009, publicată în M. Of. nr. 63/03.02.2009 raportate la art. 29 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001.
În baza principiului "ubi eadem este ratio ibi esse jus", soluţia din art. 29 alin. (4) instituită pentru bunurile imobile preluate fără titlu valabil, înstrăinate sub orice formă din patrimoniul administraţiei publice centrale sau locale adică restituirea în natură, se impune şi pentru bunurile imobile preluate fără titlu valabil, înstrăinate din patrimoniul unei societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat.
În acest context s-a constatat că Ministerul Turismului este acţionar la SC "N.O." SA cu o cotă de 52% din acţiuni.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 316 din 01 februarie 2008 SC "N.O." SA a vândut SC "A.H." SA activele "atelier tâmplărie, garaj auto, grădină cinema şi garaj auto mare" precum şi "dreptul de folosinţă asupra terenurilor aferente".
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară topografică, imobilul a cărui restituire se cere este situat pe strada B. în poligonul ABCDE, iar din acesta este liberă doar o suprafaţă de 786 mp, restul fiind ocupat de "garaj" pe 28 mp, "atelier" pe o suprafaţă de 50 mp şi o locuinţă (fost atelier), care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 316 din 01 februarie 2008 (anume "atelier tâmplărie plus garaj auto", indicat la art. 1 pct. "a", întreg imobilul, teren şi construcţie, identificat cu numărul cadastral 2246).
Faţă de situaţia că reclamantul nu a formulat apel cu privire la partea din teren ocupată de construcţiile vândute SC "A.H." SA, măsurile reparatorii în echivalent dispuse prin Sentinţa civilă nr. 1742 din 02 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanţa au căpătat caracter de autoritate de lucru judecat, constatând îndeplinite condiţiile art. 2, art. 3, art. 7 alin. (1), art. 9, art. 21 şi art. 22 alin. (4), instanţa a respins apelul pârâtei.
Referitor la motivul de apel privind obligarea ambilor pârâţi la plata în solidar a cheltuielilor de judecată Curtea a considerat că raportul de solidaritate reiese din aplicarea art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC N.O. SA, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele critici:
Instanţa de apel în mod cu totul eronat, prin aplicarea greşită a legii, a apreciat ca SC N.O. SA are în cauză calitate procesuală pasivă, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, suprafaţa de teren ce reprezintă obiectul litigiului nu era deţinută de către SC N.O. SA ci de către R.A.A.P.P.S, conform H.G. nr. 639/1995.
În condiţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, Primăria Eforie avea obligaţia de a redirecţiona notificarea cu anexele aferente către R.A.A.P.P.S, instituţie ce avea competenţa legală de a soluţiona această notificare.
Instanţele de fond şi de apel s-au substituit eronat entităţii învestite de legiuitor cu competenţa soluţionării notificării, întrucât în speţă nu poate fi vorba de faptul că SC "N.O." SA a refuzat nejustificat de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În această situaţie se pune în discuţie dacă SC N.O. SA este unitatea deţinătoare în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt imperative în sensul că unitatea deţinătoare este cea care deţine imobilul la data intrării în vigoare a acestei legi.
SC "N.O." SA nu a avut cunoştinţă de existenţa acestei notificări şi a vândut către SC A.H. SA activele din cadrul Complexului A., active ce erau grevate de contracte de asociere în participaţiune. În aceste condiţii imobilul a cărei restituire în natură se solicita este grevat de Contractul de vânzare-cumpărare nr. 316 din 1 februarie 2008 încheiat între SC "N.O." SA în calitate de vânzător şi SC A.H. SA în calitate de cumpărător.
Instanţele în mod greşit au stabilit că reclamanţii au calitate de persoane îndreptăţite, întrucât autorul acestora a vândut Societăţii Anonime Române toate terenurile ce făceau parte din moşia Techirghiol, inclusiv parcelele ce reprezintă obiectul prezentului litigiu.
De asemenea nu s-a făcut dovada că imobilul a fost confiscat în mod abuziv de către stat.
În ceea ce priveşte obligarea în solidar a SC "N.O." SA cu Primăria Eforie la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă susţine că nu are nicio culpă în ceea ce priveşte nesoluţionarea notificării reclamanţilor în termen legal, în aceste condiţii nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, nefiind iniţial parte în proces, fiind introdusă în cauză după propunerea de probe şi administrarea parţială a acestora.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză de către recurenta SC "N.O." SA este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă) şi, pe de altă parte, existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Legitimarea procesuală se determină după împrejurările de fapt şi de drept prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Pe parcursul procesului civil părţile pot dobândi sau transmite drepturile lor.
Persoana care dobândeşte drepturi sau care şi-a asumat obligaţii în legătură cu pretenţiile deduse judecăţii va deveni parte în procesul civil.
Ea va avea o poziţie procesuală corespunzătoare situaţiei nou-create, după caz, legitimare procesuală activă sau pasivă.
Transmisiunea calităţii procesuale poate avea loc în temeiul legii sau în baza acordului de voinţă al părţilor.
În speţă, R.A..A.P.P.S. a avut calitatea de unitate deţinătoare a imobilului din litigiu şi în mod corect intimatul - reclamant a notificat această instituţie.
Din actele aflate la dosar rezultă că terenul în suprafaţă de 948 mp se află în cadrul complexului hotelier "A.N.".
Ulterior, prin H.G. nr. 854 din 28 septembrie 2000, bunul în litigiu a trecut din domeniul public în domeniul privat al statului.
Regimul juridic al terenului a fost comunicat şi de pârâtul Oraşul Eforie.
Prin H.G. nr. 1033 din 18 octombrie 2001, imobilul complex "A." a fost transmis în patrimoniul SC "N.O." SA
În aceste condiţii a avut loc o transmisiune cu titlu particular a unui bun, astfel încât în mod corect, instanţa supremă, prin Decizia civilă nr. 9539 din 20 noiembrie 2009, a statuat că pârâta SC "N.O." SA are calitate procesuală pasivă în cauză.
Dat fiind calitatea sa de unitate deţinătoare a terenului din litigiu, SC "N.O." SA avea şi obligaţia soluţionării notificării.
Dezlegările date prin Decizia nr. 7/C din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa confirmate prin Decizia nr. 9539 din 29 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la constatarea calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, la dovedirea dreptului de proprietate şi la modalitatea de preluare a imobilului au intrat în puterea lucrului judecat astfel că aceste critici nu mai pot fi reiterate pe calea prezentului recurs.
Este nefondată şi critica potrivit căreia SC "N.O." SA nu a avut cunoştinţă de existenţa notificării din acest motiv ar fi înstrăinat activele Complexului "A.", active grevate de contracte de asociere în participaţiune.
Ca parte căzută în pretenţii, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect recurenta-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel încât şi această critică este nefondată.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta SC N.O. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC N.O. SA
Împotriva Deciziei civile nr. 440/C din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 86/2013. Civil. Conflict de muncă. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 858/2013. Civil → |
|---|
