ICCJ. Decizia nr. 864/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 864/2013
Dosar nr. 3342/2/2011
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 20661/3 din 8 iunie 2006, reclamanta A.U.B. SA în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a solicitat anularea parţială a Hotărârii nr. 6 din 8 mai 2006 de stabilire a despăgubirii aferente exproprierii şi reevaluarea cuantumului despăgubirii stabilită prin hotărâre, în sensul majorării acestei despăgubiri conform valorii reale şi actuale a imobilului expropriat.
În şedinţa publică de la 13 octombrie 2006, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare a contestaţiei, arătând că doreşte o despăgubire aferentă exproprierii cu privire la imobilul situat în Bucureşti, sector 1, în valoare de 700 euro/mp, dat fiind că prin Hotărârea nr. 6 din 8 mai 2006, s-au încălcat dispoziţiile art. 1 şi ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu s-a stabilit o dreaptă despăgubire pentru acest teren, iar la calcularea cuantumului despăgubirii nu s-a ţinut cont de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, situate la adresa imobilului expropriat. În subsidiar a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în valoare totală de 719.217 euro, în RON la cursul BNR valabil la data efectuării plăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 322 din 15 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă în parte contestaţia precizată formulată de reclamantă, s-a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 6 din 8 mai 2006 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Bucureşti, numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite şi a stabilit în sarcina expropriatorului o despăgubire în cuantum de 2.256.455 RON reprezentând echivalentul în lei a 681,626 euro - valoare totală ce corespunde unui preţ unitar al terenului de 2196,17 RON/mp sau echivalentul a 663 euro/mp; a obligat pârâtul către reclamantă la 1500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, de către comisia de experţi desemnată potrivit Legii Nr. 33/1994, a rezultat că valoarea unitară a terenului expropriat este de 663 euro/mp, valoarea totală a terenului identică cu cuantumul despăgubirii totale fiind de 2.256.455 RON, echivalentul în lei a 681.626 euro.
Judecătorul fondului a avut în vedere şi dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, reţinând că în prezenta cauză reclamanta a solicitat majorarea despăgubirilor stabilite, urmând a se avea în vedere un preţ de 1.500 euro/mp, prin hotărârea contestată fiind stabilite despăgubiri prin raportare la 231,76 euro/mp, iar raportul de expertiză a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la 663 euro/mp
Prin Decizia civilă nr. 234A din 22 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost respins apelul formulat de către pârâtă; a fost admis apelul formulat de reclamantă; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că despăgubirea stabilită în sarcina expropriatorului, este în cuantum de 4.395.000 RON respectând echivalentul în lei a 1.027.450 euro - valoare totală ce corespunde unui preţ unitar al terenului de 4.277,5 RON/mp sau echivalentul a 1000 euro/mp; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În motivarea deciziei, s-au reţinut următoarele:
În apel s-a dispus administrarea unei noi expertize tehnice, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, având ca obiectiv stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru terenul supus exproprierii în ambele variante, respectiv atât la data efectuării raportului de expertiză cât şi la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
Comisia de experţi tehnici a concluzionat prin raportul de expertiză, că valoarea de piaţă a terenului în litigiu la data de 8 mai 2006 era 647.300 euro, echivalent a 2.241.600 RON, iar la data de 1 februarie 2009 (data întocmirii raportului de expertiză) era de 1.027.450 euro, echivalent a 4.395.000 RON.
Experţii au făcut trimitere la ofertele zonei în care este situat terenul în litigiu, prin societăţi comerciale specializate, concluzia fiind în sensul abordării unei valori de 1000 euro/mp.
Prin Decizia civilă nr. 1022 din 8 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, au fost admise recursurile, a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
În motivarea deciziei, instanţa supremă a reţinut a fi fondate criticile referitoare la modul de efectuare a expertizei tehnice din faza de apel, prin încălcarea dispoziţiilor legale. Instanţa de apel şi-a bazat soluţia pe un raport de expertiză tehnică efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, iar împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite.
Aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză tehnică au fost avute în vedere doar ofertele de vânzare de terenuri, iar nu preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile din unitatea administrativ-teritorială, fiind încălcate astfel prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 43 A din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de pârâtă, s-a admis apelul reclamantei, iar sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul că despăgubirea stabilită în sarcina expropriatorului este echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii efective a sumei de 813.740 euro - valoare totală ce corespunde unui preţ unitar al terenului de 792 euro/mp în echivalent lei. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 100.000 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ..
Considerentele care au dus la pronunţarea acestei decizii, sunt, în esenţă, următoarele:
Valoarea despăgubirii acordate prin decizia contestată, de 231,76 euro/mp, este depăşită prin chiar valorile indicate de Ghidul Notarilor Publici, care, datorită amplasamentului terenului în cauză în zona nr. 24, îi atribuie un preţ unitar orientativ de 480 euro/mp. Or, deşi toţi experţii au fost de acord că preţurile indicate de acest ghid sunt nereale, instanţa a considerat că acestea pot fi considerate ca dovezi ale preţurilor reale de vânzare în sensul că nu se poate scădea valoarea acestui teren sub valoarea indicată de ghid.
S-a mai constatat că, faţă de împrejurarea că expertiza efectuată de expertul desemnat de instanţă a avut la dispoziţie numai contracte de vânzare-cumpărare aduse chiar de către pârât, iar expertul a analizat doar aceste tranzacţii, nu se poate considera că pârâta a realizat o corectă evaluare atunci când a emis hotărârea contestată.
Nu s-a luat în considerare opinia expertului parte al apelantei-pârâte, deoarece a avut în vedere ca şi comparabile numai tranzacţii încheiate în anul 2010; faţă de data efectuării raportului de expertiză, opinia expertului desemnat de instanţă s-a bazat pe aceeaşi tranzacţie din 2010, dar şi două tranzacţii din 2011, ceea ce se apropie mai mult de indicaţiile instanţei de recurs.
Nu s-a luat în considerare nici opinia expertului expertului-parte al apelantei-reclamante, deoarece este practic nemotivată; nu se dau argumente tehnice verificabile de către alţi specialişti, ci se fac aproximări care nu pot fi verificabile matematic.
S-a concluzionat că valoarea calculată de expertul desemnat de instanţă este cea care corespunde realităţii evaluării unui teren de categoria celui în litigiu, la data efectuării raportului în cauză.
În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.000 RON cheltuieli de judecată, considerând că suma de 268.322,12 RON solicitată de aceasta cu titlu de cheltuieli este mult prea mare în raport de complexitatea cauzei, costurile normale şi obişnuite ale unui litigiu similar şi cheltuielile efective ce puteau fi previzibile părţii adverse.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel, deşi a stabilit o despăgubire mai mare decât cea prevăzută în Hotărârea nr. 6 din 8 mai 2006, totuşi, nu a obligat pârâtul să plătească această despăgubire, acest lucru echivalând şi cu nepronunţarea asupra capătului 2 al cererii. Procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 33/1994.
Decizia este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În speţă, instanţa şi-a bazat hotărârea doar pe o singură probă, raportul de expertiză, înlăturând celelalte probe din dosar. Toate contractele de vânzare-cumpărare depuse de expropriator pentru a demonstra preţul scăzut, vizează alte zone din perimetrul B., iar nu Zona B.-I., şi vizează terenuri cu alta categorie de folosinţa, respectiv livezi.
Instanţa de apel a obligat în mod eronat pârâtul la plata sumei de 100.000 RON cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând că onorariul de avocat în valoare de 268.322,12 RON solicitată este prea mare în raport de complexitatea cauzei, costurile normale şi obişnuite ale unui litigiu similar şi cheltuielile efective ce puteau fi previzibile părţii adverse.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs şi pârâtul considerând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, invocând art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ. În ipoteza în care instanţa va aprecia că modificarea hotărârii recurate nu este posibilă decât în condiţiile administrării probei cu expertiză tehnică judiciară, au înţeles să invoce şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) prima teză C. proc. civ.
Susţine că instanţa a pronunţat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor: art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ.; art. 1169 C. civ.
Soluţia instanţei de apel este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu nerespectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, valoarea stabilită de expertul desemnat de instanţă, nu reflectă preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel cu cel în litigiu în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză.
În acest sens, imobilul avut în vedere, ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 977 din data de 23 iunie 2011, are categoria de folosinţă livezi spre deosebire de imobilul în cauză, ce are categoria de folosinţă teren construibil.
Instanţa de apel omite să indice în cuprinsul deciziei, categoria de folosinţă a terenului din contractul de vânzare-cumpărare nr. 977/2011 şi, implicit, criticile pe care pârâtul le-a formulat cu privire la raportul întocmit numai prin raportarea la respectivul contract, nefiind astfel motivată soluţia de respingere a obiecţiunilor formulate. La dosar existau alte două contracte vizând terenuri livezi care au fost tranzacţionate tot în anul 2011 la un preţ de 50 euro/mp.
Este nefondată aprecierea instanţei de apel cu privire la faptul că valoarea stabilită de către expropriator (231,76 euro/mp) nu ar fi justă pentru motivul că este depăşită de valorile indicate de Ghidul Notarilor Publici. Potrivit dispoziţiilor art. 77 din Codul Fiscal al României, Ghidul Notarilor Publici stabileşte numai valori orientative şi este utilizat strict de către notarii publici la determinarea valorii impozitului la transferul dreptului de proprietate, însă numai în cazul în care valoarea declarată de părţi este inferioară valorii stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici.
Aşadar, ignorând natura juridică şi scopul expertizei întocmite de camera notarilor publici, instanţa de apel printr-o interpretare proprie a dispoziţiilor în materie asimilează valorile din ghid cu un preţ minim obligatoriu de înstrăinare al proprietăţilor imobiliare.
Este nereală menţiunea instanţei potrivit căreia expertiza efectuată de expertul desemnat de instanţă a avut la dispoziţie numai contracte de vânzare-cumpărare aduse chiar de către pârât, fapt ce echivalează cu o contraprobă. Pârâtul a depus în probaţiune numai trei contracte de vânzare-cumpărare, toate având ca obiect terenuri construibile (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 536 din 15 martie 2010, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 454 din 12 august 2010 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 822 din 24 septembrie 2010).
Contractul de vânzare-cumpărare nr. 977/2011, în raport de care s-a întocmit raportul, este unul dintre contractele înaintate la dosarul cauzei de către O.C.P.I., la solicitarea instanţei.
În mod eronat a fost înlăturată opinia separată a expertului desemnat de către pârât. Or, expert S.F. este singura care s-a raportat, în mod corect, la imobile de acelaşi fel cu imobilul în litigiu (intravilan construibil) încheiate în anul 2010, în condiţiile în care contractele din anul 2011 nu răspund şi celorlalte criterii impuse de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel, deşi a studiat toate cele trei rapoarte de expertiză efectuate în cauză, a reţinut ca fiind pertinent raportul expertului desemnat de instanţă, deşi respectiva lucrare este contrară normei legale în materie. Cu toate că pârâtul a solicitat refacerea lucrării de evaluare pentru restabilirea legalităţii şi respectarea întocmai a art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a respins cererea, ceea ce echivalează cu o încălcare a art. 129 alin. 5 C. proc. civ. precum şi a dreptului la apărare.
Expertul nu a ţinut cont de contractele autentice de vânzare-cumpărare nr. 536 din 15 martie 2010, nr. 454 din 12 august 2010 şi nr. 822 din 24 septembrie 2010, toate având ca obiect tranzacţionarea unor terenuri construibile. Aceste acte au fost, însă, înlăturate total nemotivat, în condiţiile în care valoarea de despăgubire aferentă imobilului expropriat putea fi stabilită pe baza tranzacţiilor menţionate, mai ales în condiţiile în care acele acte vizează imobile de acelaşi fel cu imobilul în litigiu (teren intravilan situat în Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti), care au fost tranzacţionate în proximitatea momentului întocmirii raportului de expertiză.
Pârâtul consideră că stabilirea valorii de circulaţie a terenului în litigiu în funcţie de valoarea unui singur imobil nu reflectă preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele.
Instanţa a ignorat proba cu înscrisuri administrată în cauză.
În privinţa dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul arată că suma ce reprezintă cheltuieli de judecată reduse este, în continuare, excesiv de oneroasă în raport cu activitatea efectiv prestată în prezentul dosar şi în raport cu dificultatea speţei.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului de către reclamantă, instanţa constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât decizia atacată a fost comunicată la data de 22 mai 2012, iar recursul a fost declarat la 6 iunie 2012, cu respectarea termenului procedural de 15 zile.
Aceeaşi soluţie de respingere o va primi şi excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, criticile formulate de aceasta fiind susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum vom arăta în cele ce succed.
Examinând recursurile prin prisma criticilor comune formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate, atât reclamanta, cât şi pârâtul şi-au exprimat nemulţumirile cu privire la cuantumul despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză, aferente imobilului-teren expropriat.
În raport de criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte va proceda la analizarea concomitentă a motivelor de recurs.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" are semnificaţia de preţ efectiv plătit şi consemnat ca atare în contractele autentice şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de anunţuri de mică publicitate privind imobilele de acelaşi fel situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
Criticile relative la încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.
Din cuprinsul normei sus-menţionate rezultă două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată: în primul rând, este avut în vedere preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.
Se observă că expertiza de specialitate, efectuată în faza judecăţii în apel, după rejudecare, nu a respectat niciuna dintre cerinţele legale anterior menţionate.
Astfel, raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul R.M., desemnat de instanţă, în baza căruia instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, nu reflectă preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel cu cel în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză. Aceasta întrucât valoarea de circulaţie a imobilului (teren construibil) s-a stabilit în funcţie de o comparabilă - teren categoria de folosinţă livezi (contractul de vânzare-cumpărare nr. 977/2011), valoare ce nu reflectă preţul intrinsec cu care se vând în mod obişnuit imobilele, şi nici categoria similară de folosinţă a acestora.
Nu se poate lua în considerare opinia expertului parte al pârâtului, deoarece acesta a avut în vedere ca şi comparabile numai tranzacţii încheiate în anul 2010, neraportându-se la data întocmirii raportului de expertiză ca moment de referinţă. Raportul de expertiză a fost efectuat în noiembrie 2011, astfel că, pentru a fi utile comparabilele, reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare (avute în vedere de acest expert) trebuiau să fi fost încheiate la o dată cât mai apropiată de data efectuării expertizei de specialitate.
Nici opinia expertului-parte al reclamantei nu putea fi primită, deoarece valoarea rezultată este practic neargumentată tehnic, ci se fac aproximări.
Trebuie precizat că experţii au arătat în cadrul raportului de expertiză, că la data întocmirii acestuia piaţa imobiliară era în stagnare, neînregistrându-se tranzacţii recente pentru terenuri având caracteristici similare.
În asemenea situaţii, trebuie observat că sunt incidente dispoziţiile art 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia primind rezultatul expertizei instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât ce a solicitată de către expropriat.
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă faptul că instanţa nu este legată de cuantumul despăgubirilor, astfel cum este stabilit de către comisia de experţi, ci suma acordată este rezultatul aprecierii judecătorilor raportat la toate aspectele ce fac obiectul judecăţii.
Se observă că instanţa de apel s-a raportat greşit la valorile imobilelor indicate de Ghidul Notarilor Publici. Acestea sunt orientative, iar Ghidul este utilizat de către notarii publici la determinarea valorii impozitului pe transferul dreptului de proprietate şi numai în cazul în care valoarea declarată de părţi este inferioară celei stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici.
Pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, se constată că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Instanţa de apel, în rejudecare, va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condiţiile procedurale şi de substanţă ale Legii nr. 33/1994, ţinând seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare.
Instanţa, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. proc. civ., trebuie să se raporteze la toate înscrisurile existente la dosarul cauzei, inclusiv la tranzacţiile depuse în calea recursului şi să stăruie pentru procurarea de tranzacţii inclusiv prin adrese la D.I.T.L. sector 1 şi O.C.P.I.
Mai mult, stabilirea preţului de piaţă presupune administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.
Instanţa supremă reţine sub acest aspect, că reclamanta este partea nemulţumită de cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea de expropriere, astfel că era datoare să prezinte dovezi în sensul solicitat prin cererea de introductivă de instanţă, în acest sens fiind prevederea expresă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Aceste dispoziţii sunt transpunerea în dreptul special a dispoziţiilor art. 1169 C. civ. potrivit cărora cel care face o susţinere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate în recurs, care vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării, pentru soluţionarea unitară a cauzei, instanţa, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 şi art. 312 (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate, la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, se vor administra probele necesare în sensul celor mai sus expuse şi se vor analiza toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamantă.
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de pârâtă.
Admite recursurile declarate de reclamanta A.U.B. SA şi de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 43 A din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 865/2013. Civil. Hotarâre care sa tina loc de... | ICCJ. Decizia nr. 863/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
