ICCJ. Decizia nr. 898/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 898/2013
Dosar nr. 200/90/2010
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin contestaţia înregistrată la data de 18 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea - secţia I civilă, reclamanţii M.V., S.N., P.A., V.V., C.M.C. G., Z.M., Z.M., C. F., C.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A., S.I., V.C., Z.F., Ş.I. şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea au solicitat în contradictoriu cu Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, anularea H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi H.C.L. 252 din 31 iulie 2009 privind stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate pentru terenurilor care fac obiectul exproprierii pe strada A.S. şi str. Iustinian Marina din Râmnicu Vâlcea şi obligarea intimaţilor la plata unui preţ real şi legal ce urmează a fi stabilit printr-o expertiză neutră.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că în conformitate cu HCL nr. 222 din 31 iulie 2009 a Consiliului local al municipiului Râmnicu Vâlcea, s-a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor, terenuri şi construcţii, afectate de obiectul de investiţii „amenajarea şi modernizarea str. Aurelian Sacerdoţeanu şi str. Iustinian Marina", iar în vederea despăgubirii proprietarilor deţinători ai imobilelor expropriate, s-a stabilit, pe bază de expertiză, un preţ de 50 euro/m.p.
Ulterior, prin HCL nr. 252 din 31 iulie 2009 a fost rectificată hotărârea iniţială şi redus preţul la 27 euro /m.p., cu motivarea că a fost corectată o greşeală de tehnoredactare a hotărârii anterioare.
Contestatorii au motivat că sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt modice şi nu reflectă valoarea reală a terenurilor expropriate în raport de zona in care se află, respectiv centrul oraşului, zona I de impozitare, precum şi de faptul că tot terenul este intravilan şi afectat numai de construcţii.
Prin cererea precizatoare, aflată la filele 50 şi 67 în dosarul instanţei de fond, reclamanţii au arătat expres că înţeleg să conteste ambele hotărâri ale Consiliului local.
Prin încheierea de şedinţă din 30 aprilie 2010, instanţa de fond a dispus conexarea dosarelor nr. 929/90/2010, nr. 1107/90/2010, nr. 821/90/2010, nr. 1359/90/2010, nr. 1108/90/2010, nr. 1422/90/2010 şi nr. 394/90/2010 la dosarul nr. 200/90/2010 şi s-a luat act de renunţarea la acţiune a reclamanţilor C.M., C.G., C.F., C.M. şi Z.F.
Ulterior, la dosarul nr. 20019012010 au fost conexate dosarele nr. 3567/90/2010, 1468/90/2010, 3059/90/2010,3521/90/2010, 4134/90/2010, 2986/90/2010, 1439/90/2010 şi 1438/90/2010, deoarece reclamanţii din dosarele menţionate au contestat aceleaşi hotărâri.
Consiliul local, Primarul şi Municipiul Râmnicu Vâlcea au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată întrucât hotărârile atacate sunt legale şi temeinice.
Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea - secţia I civilă a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.V., S.N., P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M.Z.M., C.F., C.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A., S.I., V.C., Z.F., Ş.I., SC T. SRL Râmnicu Vâlcea, G.D.M., M. L., M.M., M.G. şi M.E., D. I., I.T., C.M., R.M., R.N., R.E., R.E., T.V., T.M., T.O.Ş., T.L.M., M.M.G., M. M., C.I., C.I.M., S.I., R.N., M.N.M., N.G., R.R.B., R.E.I.R. şi a dispus anularea H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi nr. 252 din 31 iulie 2009 şi au fost obligaţi intimaţii să acorde contestatorilor despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză omologat, întocmit de experţii tehnici S.G. şi C.T., în baza căruia despăgubirile au fost stabilite astfel: pentru suprafeţele de teren expropriate şi cuprinse între 1-50 m.p. =108 euro/m.p.; pentru suprafeţele de teren expropriate şi cuprinse între 50-100 m.p.=110 euro/m.p.; pentru suprafeţele de teren expropriate şi cuprinse între 100-150 m.p.= 115 euro/m.p. iar pentru suprafeţele de teren expropriate şi care sunt mai mari de 150 m.p.= 125 euro/m.p. Instanţa de fond a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât contravaloarea acestora trebuie suportată atât de expropriator cât şi de expropriaţi în vederea stabilirii preţului real al cuantumului despăgubirilor.
Instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanţii sunt proprietarii terenurilor expropriate de pe străzile Aurelian Sacerdoţeanu şi Iustinian Marina în baza H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009, iar prin contestaţia formulată că au solicitat obligarea intimaţilor la plata unui preţ real şi legal ce urmează a fi stabilit printr-o expertiză în instanţă fiind nemulţumiţi de cuantumul despăgubirilor stabilite prin respectivele hotărâri, respectiv de 50 euro/mp stabilit iniţial prin H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009, rectificat prin H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 la 27 euro/m.p.
În temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Tribunalul a luat act de acordul de voinţă al părţilor în privinţa modalităţii de transfer al dreptului de proprietate şi dat fiind dezacordul asupra cuantumului despăgubirii, în temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, prin încheierea de şedinţă din 14 mai 2010, a fost numită o comisie de experţi formată din S.G. numit de instanţă, L.I. numit de contestatorii expropriaţi şi C.T. din partea expropriatorului, cu obiectivul de a stabili cuantumul despăgubirilor ce li se cuvine expropriaţilor pentru imobilele expropriate.
Tribunalul a omologat raportul de expertiză întocmit de experţii S.G. şi C.T., instanţa de fond apreciind că în această variantă de evaluare a terenurilor, preţurile corespund valorii pieţii.
Prin cererea formulată la data de 4 ianuarie 2012, M.L., M.M., I.T. şi I.M. au solicitat instanţei să îndrepte şi să completeze sentinţa, arătând că, pentru primii doi, instanţa a stabilit, ca urmare a unei greşeli de calcul, valoarea totală a despăgubirii la 1.430 euro, în loc de 8.030 euro, cât corect era dacă se aplicau criteriile indicate de instanţă, chiar oferta primăriei fiind mai mare, respectiv 3.650 euro.
La rândul lor, I.T. şi I.M. au solicitat corectarea sumei calculată ca despăgubire ca fiind cea de 64.850 euro, din care 38.500 euro valoarea terenului expropriat, iar 26.375 euro suprafaţă rămasă în afara exproprierii, care însă a devenit inutilizabilă cu motivarea că deşi prin contestaţie au solicitat a fi expropriată şi suprafaţa de 211 mp., cu o lăţime de numai 5 mp. la stradă, devenită inutilizabilă, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii.
Petenţii au mai susţinut că exisă erori în privinţa soluţiei dată contestaţiei formulată de V.C. şi S.I., suprafaţa expropriată de la aceştia fiind de 115,54 mp. cu o valoare de 13.287 euro, expertiza ajungând la o valoare mai mică decât cea oferită de expropriator, respectiv 4.968 euro faţă de 5.777 euro, iar în ce priveşte SC T. SRL instanţa nu a acordat suma percepută cu titlu de TVA potrivit normelor dreptului financiar.
La data de 6 ianuarie 2012, reclamanta C.A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţă, în sensul ca numele său să fie trecut C. în loc de C., cum din eroare s-a scris.
Prin cererea din 3 ianuarie 2012, reclamantul R.M. a solicitat îndreptarea erorii materiale în sensul ca numele său corect să fie trecut R.M., iar nu M., cum din eroare s-a scris, precum şi să fie menţionată ca şi reclamantă sora sa R.E., al cărui nume a fost omisă, deşi a formulat contestaţie.
Prin încheierea din 20 ianuarie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis în parte cererile de îndreptare a erorii materiale, considerând că cea formulată de către avocat M.V., chiar dacă are în preambulul său pe M.L., M.M., I.T. şi I.M., este făcută în numele celorlalte persoane trecute în considerentele acestei cereri, a fost menţionat drept cuantum al despăgubirilor pentru reclamanţii M.L. şi M.M., suma de 8.030 euro iar 1.430 euro, iar pentru contestatorii V.C. şi S.I. suma de 13.287 euro iar nu 4.968 euro.
Instanţa a respins cererea de îndreptare a erorii materiale pentru contestatoarea SC T. SRL, precum şi cererea de completare formulată pentru I.T. şi I.M., privind declararea ca expropriată şi a suprafeţei inutilizabile.
Au fost îndreptate erorile materiale sub aspectul scrierii numelor de C. în loc de C. şi R. în loc de M. şi a fost adăugată, în dispozitivul sentinţei, şi contestatoarea R.E. cu despăgubiri în valoare de 30.625 euro.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, la data de 6 ianuarie 2012, au formulat apel contestatorii M.V., S.R., P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M., Z.M., C.F., C.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A., S.I., V.C., Z.F., Ş.I., SC T. SRL Râmnicu Vâlcea, G.D.M., M.L., M.M., M.G. şi M.E., D.I., I.T., C.M., T.V., T.M., T.O.Ş., T.L.M., toţi prin avocat M.V., precum şi M.M.G., M.M., C.I. şi C.I., şi Municipiului Rm. Vâlcea, la data de 9 ianuarie 2012 M.N.M. iar la data de 11 ianuarie 2012, contestatorul S.I.
La 19 martie 2012, N.G. a solicitat instanţei să îi încuviinţeze cererea de aderare la apelul formulat de ceilalţi reclamanţi, iar data de 2 mai 2012 au formulat cerere de aderare la apelul reclamanţilor C.I. şi C.I.M., numiţii R. R.B. şi R.E.I.R. La data de 22 mai 2012, R.M., R.N., R.E. şi R.E. au formulat de asemenea cerere de aderare la apelul declarat de către contestatorii reprezentaţi de avocat M.V.
Separat, la data de 8 februarie 2012, I.T. şi I.M. au formulat apel împotriva încheierii dată de către Tribunal la 20 ianuarie 2012, prin care a fost respinsă cererea lor de aplicare a măsurii exproprierii şi asupra terenului de 211 mp., iar la data de 13 februarie 2012, împotriva aceleiaşi încheieri a formulat apel Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar criticând-o în privinţa soluţiei privind introducere alături de ceilalţi beneficiari R. şi a numitei R.E.
Apelurile formulate împotriva sentinţei şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale şi completare sentinţei au fost conexate la dosarul nr. 200/90/2010, cele formulate împotriva încheierii fiind înregistrate în dosarul versionat sub nr. 200190120101 al.
Prin încheierea din 8 mai 2012, Curte de Apel a disjuns apelurile privind fiecare dintre proprietăţile expropriate, urmând a se forma un dosar distinct pentru fiecare dintre ele, în apel, şi să se formeze câte un dosar distinct, în dosarul iniţial fiind păstrate apelurile formulate de către contestatorul M.V. şi, respectiv, Municipiul Râmnicu Vâlcea în ceea ce priveşte proprietatea acestuia, precum şi cererile de aderare la apelul celorlalţi contestatori formulate de către reclamanţii N.G.R.R.B., R.E.I.R., precum şi de R.M. , R.N., R.E. şi R.E.
Prin decizia civilă nr. 30 din data de 29 mai 2012, pronunţată în dosarul nr. 200/90/2010, Curtea de Apel Piteşti - secţia I civilă, a admis ca fondat apelul formulat de reclamanţii M.V., precum şi de intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, prin Consiliul Local, constatând nulitatea sentinţei civile nr. 1339 din data de 25 noiembrie 2011, a respins ca inadmisibile cererile de aderare la apel formulate de reclamanţii N.G.R.R.B., R.E.I.R., precum şi de R.M., R.N., R.E. şi R.E., iar în temeiul art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., urmare a anulării întregii hotărâri ca şi a hotărârii atacate, cauza a fost reţinută spre rejudecare, în limita apelurilor declarate de apelanţii M.V. şi Municipiul Râmnicu Vâlcea.
În privinţa respingerii cererilor de aderare la apel ca inadmisibile, Curtea de Apel a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 293 C. proc. civ. deoarece cererea de aderare la apel a fost făcută faţă de apelul coparticipanţilor procesuali, ceilalţi contestatori, iar nu faţă de apelul adversarului contestatorilor, iar potrivit textului de lege, intimatul poate să adere, chiar după împlinirea termenului de apel, la apelul făcut de partea potrivnică.
Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că cererile de aderare la apel formulate nu pot fi considerate nici apeluri principale deoarece aderarea nu a fost făcută înăuntrul termenului de declarare a apelului, în condiţiile art. 293 alin. (2) C. proc. civ. de apel.
În privinţa apelurilor principale, declarate de către contestatorul M.V. şi intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, instanţa de apel admis excepţia invocată din oficiu, a nulităţii hotărârii în temeiul art. 258 alin. (1) C. proc. civ., urmare a lipsei semnăturii judecătorului şi a menţiunii privind pronunţarea hotărârii primei instanţe în şedinţă publică.
Curtea de apel a apreciat că faptul nesemnarea minutei împiedică realizarea controlului judiciar în sensul verificării respectării dispoziţiilor imperative referitoare la pronunţarea hotărârii de către judecătorul cauzei, nulitatea fiind una din cele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cuprinsă în mod expres în lege iar vătămarea se presupune, până la proba contrarie.
Prin recursul declarat la data de 18 iulie 2012 împotriva deciziei civile nr. 30 din data de 29 mai 2012 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, reclamanţii R.E., R.E., R.M. şi R.N. au solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererilor de aderare la apel, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar reţinerea cauzei spre soluţionare în fond cu privire la toate părţile participante la proces şi pentru toate motivele de apel invocate în cererile respective.
În privinţa criticilor aduse hotărârii din perspectiva art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., recurenţii arată următoarele:
- urmare a admiterii nulităţii sentinţei civile nr. 1339/2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea urmare a faptului nesemnării minutei şi dispozitivului de judecător, instanţa trebui să aplice în cauză dispoziţiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unul dintre ei folosesc şi celorlalţi, iar când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi se va ţine seama de actele mai favorabile;
- chiar dacă nu ar fi declarat apel, în temeiul dispoziţiilor legale mai sus-citate, având în vedere şi efectul devolutiv al apelului, precum şi faptul nu s-a stabilit culpa acestora la aplicarea sancţiunii nulităţii, efectele apelurilor declarate de celelalte părţi cu privire la rejudecarea cauzei în fond trebuie extinse la toate părţile, fără a putea limita admiterea apelului numai la unele dintre părţi şi a înlătura astfel toate drepturile câştigate în prima fază procesuală.
- prin reţinerea cauzei spre rejudecare, în fond, numai în limita apelurilor declarate de cei doi apelanţi sunt încălcat dreptul părţilor de a mai continua procesul, accesul la justiţie şi sunt restrânse drepturilor procesuale în contra art. 292 C. proc. civ. şi art. 21, 24, 49 şi 53 din Constituţie.
- se impune modificarea deciziei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru ca instanţa să se pronunţe asupra cererilor formulate de toţi contestatorii privind diminuarea despăgubirilor de la suma de 52.675 euro la suma de 30.625 euro, cât a fost acordat în apel pentru fiecare contestator, precum şi cu privire la suprafeţele de teren expropriate, urmând a avea în vedere şi expertiza efectuată de expert F.O. ce corespunde întinderii suprafeţelor expropriate şi valorii reale a despăgubirilor, dar şi toate apărările, susţinerile şi motivele invocate în cererea de aderare la apel precum şi de probele administrate în cauză.
- dacă se menţine soluţia de reţinere spre rejudecare, să fie înlăturate dispoziţia de limitare a rejudecării numai la apelurile M.V. şi Municipiul Râmnicu Vâlcea şi să se facă rejudecarea cu privire la toate părţile şi la întreaga cauză.
Prin recursul declarat de N.G. la data de 25 iunie 2012 solicită admiterea recursului în sensul modificării deciziei recurate şi admiterea cererii de aderare la apel, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea rejudecării de la ultimul act de procedură.
Prin motivele de recurs subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., recurentul arată că:
- deoarece sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Vâlcea este nulă, în temeiul dispoziţiilor art. 48 C. proc. civ., nulitatea urmează să producă efecte asupra tuturor părţilor din dosar, fiind nelegală reţinerea spre rejudecare numai în limita apelului declarat doar de anumiţi apelanţi-pârâţi.
- este nelegală soluţia instanţei de reţinere spre rejudecare, iar nu de casare cu trimitere, dat fiind faptul că sentinţa este nulă.
Prin note scrise depuse în cauză la data de 13 februarie 2013, intimaţii R.R.B., R.E.I.R. au solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, înalta Curte a constatat că nu sunt fondate, urmând să le respingă, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că prin motivele recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 30 din data de 29 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - secţia I-civilă, recurenţii R., cât şi recurentul N.G., invocă motive similare de nelegalitate ale hotărârii pronunţate, motiv pentru care urmează să răspundă prin argumente comune în cele ce urmează.
Este nefondată critica recurenţilor în sensul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 48 C. proc. civ.
Ambii recurenţii au solicitat admiterea recursului cu consecinţa modificării hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi admiterea cererii de aderare la apel formulată, invocând faptul că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 48 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că dezlegarea dată de instanţa de apel în legătură prin respingerea ca inadmisibilă a hotărârii pronunţate de instanţa de apel este legală, fiind conformă dispoziţiilor art. 293 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de aderare la apel nu poate fi făcută decât în legătură cu apelul declarat de partea potrivnică şi tinzând la schimbarea hotărârii pronunţate de prima instanţă în interesul propriu al părţii care aderă la apel.
Niciuna dintre cele două părţi recurente nu a criticat însă soluţia ce a fost dată asupra cererilor de aderare la apel pornind de la eventuala încălcare a art. 293 C. proc. civ., ambele părţi recurente susţinând că soluţia admiterii cererii de aderare la apel se impune în lumina art. 48 C. proc. civ. care extinde efectele actelor de procedură la toate părţile aflate în situaţia de coparticipare procesuală.
Înalta Curte reţine însă că instituţia aderării la apel este reglementată prin norme de procedură de strictă interpretare care nu pot să fie extinse, prin argumente de interpretare teleologică, la alte situaţii care nu se înscriu strict în limita textului de lege. Aşa încât, în lumina art. 48 C. proc. civ. nu se poate realiza o extindere a ipotezei de aplicare a textului art. 293 C. proc. civ. la o situaţie de fapt pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere.
Prin urmare, prin respingerea cererii de aderare la apel, instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 48 C. proc. civ. deoarece textul de lege are în vedere o altă ipoteză de reglementare, respectiv cea a extinderii efectelor actelor de procedură la părţile aflate în situaţia de coparticipare procesuală şi a condiţiilor în care se realizează o atare extindere.
De altfel, înalta Curte constată că prin dezlegarea dată, instanţa de apel a dat mai degrabă eficienţă prevederilor art. 48 C. proc. civ. în sensul că prevederile legale au produs efecte nefiind înlăturate de la aplicare.
Instanţa de apel a anulat în tot atât hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi întreaga procedură anterioară şi a reţinut cauza spre rejudecare în ceea ce priveşte toate părţile contestatoare din dosarul iniţial al instanţei de fond care au rămas după disjungerea realizată în dosarul nr. 200/90/2010 de către instanţa de apel la data de 8 mai 2012. în consecinţă, actul de procedură, în speţă declararea apelului, realizată numai de o parte sau de unele dintre părţile din cauză, aflate în coparticipare procesuală cu recurenţii, profitând tuturor celorlalte părţi.
Cercetând actele şi lucrările dosarului, ulterioare pronunţării deciziei civile recurate, nr. 30 din data de 29 mai 2012, înalta Curte constată că prin încheiere de şedinţă din data de 11 septembrie 2012, pronunţată în dosarul nr. 200/90/2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte pe contestatorii N.G., R.M., R.E., R.N., R.E., R.E.l.R. şi R.R.B. şi a format un nou dosar cu nr. 836/46/2012, ce are ca obiect soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată de către contestatori împotriva H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi H.C.L. 252 din 31 iulie 2009, cauză ce a fost suspendată la aceeaşi dată, până la soluţionarea recursului de faţă.
În consecinţă, instanţa de apel a realizat extinderea efectelor anulării hotărârii instanţei de fond şi a întregii proceduri premergătoare la toate părţile din cauză, cu consecinţa reluării judecăţii pe fond a tuturor contestaţiilor, astfel cum au fost formulate, împotriva H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009, în condiţiile reţinerii cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Este nefondată şi critica privind greşita aplicare a speţă a dispoziţiilor art. art. 297 alin. (2) teza a Ii-a C. proc. civ.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect prevederile legale deoarece în cauză hotărârea pronunţată a fost afectată de „un alt motiv de nulitate", întemeiat de art. 258 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de nulitate necontestat de altfel de niciunul dintre cei doi recurenţi, în urma căruia instanţa de apel trebuie să reţină cauza în vederea rejudecării având în vedere modul indicativ al timpului viitor al verbului „va reţine".
În consecinţă nu este întemeiată nici critica, subsumată, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit au fost încălcate accesul la justiţie şi dreptul la a mai continua procesul în contra art. 292 C. proc. civ. şi art. 21, 24, 49 şi 53 din Constituţie.
Recurenţilor nu le-a fost luată posibilitatea de a relua soluţionarea pe fond a propriei contestaţii, în faţa instanţei de apel, cu toate motivele prezentate în faţa instanţei de fond, urmare a efectelor nulităţii hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
De altfel, în lumina art. 48 C. proc. civ., precum şi a art. 292 C. proc. civ., sintagma „reţine cauza spre soluţionare în fond, în limita apelanţilor M.V. şi Municipiul Râmnicu Vâlcea" ar putea avea eventual efect numai faţă de această parte, în sensul limitării rejudecării la motivele apelului declarat de parte, efectele nefavorabile ale actului de procedură neputând fi extinse însă asupra celorlalte părţi aflate în situaţia de coparticipare procesuală.
Având în vedere toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii N. G., R.E., R.E., R.M. şi R. N. împotriva deciziei civile nr. 30 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 917/2013. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 895/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
