ICCJ. Decizia nr. 926/2013. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 926/2013
Dosar nr. 12108/3/2011
Şedinţa publică din 22 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 1615 din 29 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta O.G.M.B.H., prin mandatar SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.E. SRL, cu cheltuieli de judecată.
A obligat pârâta la încetarea imediată a activităţilor de import, stocare în vederea comercializării, distribuţie, publicitate sau a oricăror alte activităţi de comercializare a produsului P.L. care înglobează elementele esenţiale ale desenelor industriale comunitare , în România.
A obligat pârâta să retragă de pe piaţă toate produsele comercializate sub denumirea P.L., contrafăcute.
A obligat pârâta să comunice producătorul şi numărul produselor P.L. importate şi comercializate în România, precum şi cuantumul sumelor obţinute din aceste activităţi.
A obligat pârâta să distrugă, pe cheltuiala sa, toate produsele contrafăcute ce înglobează desenele industriale sus menţionate.
A respins cererea de publicare în presă a dispoziţiilor hotărârii, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut, în esenţă, că, la termenul din 15 septembrie 2011, pârâta SC R.I.E. SRL a depus la dosar o cerere prin care a arătat că achiesează la pretenţiile reclamantei, astfel încât, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 129/1992 coroborat cu art. 52 alin. (4) şi cu dispoziţiile art. 53 alin. (5) din aceeaşi lege, a admis în parte acţiunea, în sensul celor arătate anterior.
Instanţa nu a reţinut susţinerile pârâtei în sensul că a recunoscut pretenţiile reclamantei la prima zi de înfăţişare deoarece prima zi de înfăţişare a fost la termenul din 12 mai 2011, pentru care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii. Or, pârâta a recunoscut pretenţiile reclamantei la data de 15 septembrie 2011.
Prin decizia nr. 66 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC R.I.E. SRL împotriva sentinţei menţionate, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe referitoare la inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., în condiţiile în care prima zi de înfăţişare a coincis cu termenul din 12 mai 2011.
Au fost înlăturate şi criticile referitoare la obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. proc. civ., deoarece cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, 3.000 Euro, se regăsesc atestate în înscrisul de la fila 74 din dosarul primei instanţe şi confirmate la fila 75 din dosarul primei instanţe, coroborat cu procura de la filele 44-47 din dosarul primei instanţe, vizând tocmai consultanţa juridică primită de reclamantă prin mandatara sa, SC R. SA, pentru introducerea cererii de chemare în judecată, care a fost introdusă chiar prin avocat A.C. din partea mandatarei SC R. SA.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs, în termen legal pârâta SC R.I.E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că s-a considerat greşit că pârâta datorează reclamantei cheltuieli de judecată.
Aprecierea instanţei de apel în sensul că prima zi de înfăţişare ar fi fost la termenul din 12 mai 2011 este nemotivată, iar instanţa nu arată argumentele pentru care a înlăturat susţinerile apelantei pe acest aspect.
Această apreciere este şi nelegală, deoarece la termenul din 12 mai 2011, părţile au solicitat împreună un termen pentru soluţionarea amiabilă a litigiului.
Din moment ce împăcarea părţilor este unul dintre scopurile urmărite de legiuitor, conform art. 131 C. proc. civ., este contrar scopului legii ca manifestarea de bună credinţă a unei părţi să producă efecte negative faţă de acea parte.
Termenele procedurale care curg în scopul împăcării părţilor nu pot constitui termene în care părţile pot pune concluzii asupra cauzei, în caz contrar, părţile ar fi descurajate în încercarea de împăcare. Intenţia pârâtei a fost exprimată cu bună credinţă, dovedită prin faptul că, în ciuda eşecului în demersurile de împăcare, la termenul imediat următor a achiesat la toate pretenţiile reclamantului.
Protecţia bunei credinţe este un element esenţial în aplicarea normelor procedurale (art. 723 C. proc. civ.).
Astfel, solicitarea părţilor privind împăcarea a decalat termenul la care părţile pot depune concluzii (prima zi de înfăţişare) pentru termenul imediat ulterior, termen la care s-a făcut cererea de achiesare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. privind exonerarea de plata cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, cheltuielile solicitate nu au fost dovedite, deoarece documentele depuse privesc în mod general nişte servicii de consultanţă ale mandatarului reclamantului R., care nu sunt identificate în mod concret şi nemijlocit.
Documentele prezentate nu reflectă nici onorariul de avocat, nici cheltuieli cu administrarea probelor, taxe ori cheltuieli de deplasare.
La termenul de judecată din 22 februarie 2013, intimata - reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., excepţie reţinută spre soluţionare odată cu recursul
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, înalta Curte apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât, din dezvoltarea criticilor formulate, rezultă că este posibilă încadrarea acestora în cazul de recurs explicit invocat de către recurentă, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta critică, pe de o parte, nerespectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ. , cu referire la art. 131, 134 şi 723 C. proc. civ., cât şi a prevederilor art. 274 C. proc. civ., din perspectiva componentelor cheltuielilor de judecată la care este îndreptăţită o parte în proces, context în care urmează a fi analizate motivele de recurs.
În consecinţă, excepţia nulităţii recursului va fi respinsă.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat
În ceea ce priveşte motivarea hotărârii judecătoreşti, se constată că decizia recurată conţine argumentele de fapt şi de drept pentru care a fost menţinută hotărârea primei instanţe, astfel cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., chiar dacă aceste considerente sunt expuse succint şi nu răspund tuturor susţinerilor din cererea de apel.
Obligaţia legală de motivare a motivării unei hotărâri judecătoreşti este considerată îndeplinită prin înfăţişarea considerentelor esenţiale pentru adoptarea soluţiei, indiferent de amploarea argumentării, deoarece legalitatea acesteia poate face obiectul controlului judiciar ierarhic, în măsura în care partea nemulţumită declară calea de atac împotriva hotărârii, şi fără a fi necesar a se răspunde tuturor susţinerilor dezvoltate de părţi, cât timp a fost abordat aspectul procesual ori substanţial relevat prin acestea.
În condiţiile în care soluţia criticată este legală, este posibilă completarea considerentelor reţinute prin hotărârea atacată, în cadrul cercetării modului de interpretare şi aplicare a legii, atunci când partea a reiterat susţinerile înfăţişate instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, cum este cazul în speţă.
Drept urmare, vor fi respinse criticile referitoare la nemotivarea deciziei recurate.
În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate de judecata în primă instanţă, pârâta a susţinut că, în mod greşit, a fost obligată la suportarea acestora, atât timp cât a recunoscut pretenţiile reclamantei la prima zi de înfăţişare, aplicabil fiind art. 275 C. proc. civ.
Se constată că ambele instanţe de fond au stabilit în mod corect că prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe a coincis cu cel de-al doilea termen de judecată fixat (după o primă amânare la solicitarea pârâtei, pentru lipsă de apărare), respectiv cel din 12 mai 2011, când ambele părţi au fost prezente prin avocat şi au solicitat amânarea cauzei în vederea încheierii unei tranzacţii.
Dispoziţiile art. 134 C. proc. civ. referitoare la prima zi de înfăţişare au în vedere acel termen de judecată la care părţile sunt în măsură să pună concluzii, chiar dacă acest lucru nu se întâmplă în mod efectiv, deoarece legiuitorul preconizează producerea de efecte juridice prin însăşi delimitarea momentului procesual obiectiv în care se pot formula cereri şi apărări, în condiţiile legii, şi nu prin manifestarea de voinţă a părţilor în sensul valorificării drepturilor procesuale.
Norma are un caracter imperativ, de la aplicarea sa fiind posibile derogări doar în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Astfel, constituie prima zi de înfăţişare acel termen de judecată la care sunt asigurate condiţiile pentru ca părţile să-şi expună poziţia procesuală în legătură cu litigiul (beneficiază de asistenţă calificată, dacă a fost admisă o solicitare cu acest obiect, au fost comunicate actele de procedură etc.), indiferent de formularea efectivă a unor cereri şi apărări şi de conţinutul lor concret.
În cauză, părţile au avut posibilitatea de a pune concluzii la termenul din 12 mai 2011, neavând relevanţă că nu au valorificat această posibilitate, ci au solicitat amânarea cauzei prin învoiala lor.
Obligaţia judecătorului de a încerca împăcarea părţilor, prevăzută de art. 131 C. proc. civ., nu are nicio legătură cu stabilirea primei zile de înfăţişare, care reprezintă un moment procesual obiectiv, identificat pe baza criteriilor descrise în art. 134 C. proc. civ. Dacă prima zi de înfăţişare s-ar stabili în funcţie de demersurile în vederea împăcării părţilor, nu s-ar mai putea vorbi despre aplicarea unor criterii obiective, în situaţii în care legiuitorul a impus reguli clare de desfăşurare a procesului.
Mai mult, obligaţia judecătorului trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, fără a influenţa derularea procesului în alt mod decât cel expres prevăzut de lege.
Art. 723 C. proc. civ. conţine o obligaţie generică a părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună - credinţă, iar norma nu poate fi invocată pentru a se pretinde instanţei să nu respecte o prevedere legală imperativă ori să instituie, prin interpretare, o derogare ce nu este expres reglementată, ca o recunoaştere a bunei - credinţe, deoarece aplicarea arbitrară a legii ar nesocoti drepturile celeilalte părţi, despre care se prezumă că s-a întemeiat, la rându-i, cu bună - credinţă pe dispoziţiile legale.
De altfel, aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor de drept procesual nu echivalează cu o sancţionare a părţii, care doar suportă efectele aplicării normei, indiferent de conţinutul acesteia.
Pe de altă parte, în aplicarea art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţilor le revine îndatorirea respectării condiţiilor şi a termenelor legale de îndeplinire a diferitelor acte de procedură, inclusiv a termenului la care ar fi exonerată de plata cheltuielilor de judecată, prin recunoaşterea pretenţiilor părţii adverse, precum în speţă.
Or, pârâta nu se poate prevala de ignorarea dispoziţiei referitoare la prima zi de înfăţişare pentru a invoca aplicarea greşită de către instanţă a prevederilor art. 275 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, se constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect că prima zi de înfăţişare a fost reprezentată în cauză de termenul din 12 mai 2011, nedând eficientă, în soluţionarea cererii privind cheltuielile de judecată, recunoaşterii pretenţiilor reclamantei, intervenite la termenul imediat următor.
În ceea ce priveşte conţinutul cheltuielilor de judecată, recurenta susţine că documentele depuse la dosar nu reflectă cheltuieli legate de actele de procedură derulate în dosar, iar serviciile de consultanţă ale mandatarului reclamantei nu sunt identificate în mod concret şi nemijlocit.
Aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care, în cuprinsul facturii pe temeiul căreia au fost acordate cheltuielile de judecată, se menţionează explicit că onorariul mandatarului a fost convenit pentru conceperea şi depunerea cererii de chemare în judecată în prezenta cauză.
Agenţia de proprietate industrială R. a fost împuternicită prin procură specială (file 44 - 46 dosar fond) să sesizeze instanţa de judecată cu o cerere în contrafacere împotriva pârâtei SC R.I.E. SRL pentru încălcarea drepturilor asupra mărcii P.L. şi să reprezinte interesele reclamantei în proces, fie direct, fie prin intermediul Societăţii Civile de Avocaţi A.C.
Onorariul convenit vizează reprezentarea la depunerea cererii de chemare în judecată, ce a fost adresată instanţei de către mandatar, prin intermediul avocatului A.C., astfel încât reclamanta este îndreptăţită la recuperarea cheltuielilor astfel efectuate.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În aplicarea art. 274 C. proc. civ., înalta Curte va obliga pe recurenta pârâtă SC R.I.E. SRL la 2.000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, conform facturii J – 2293 din 20 februarie 2013 depuse la dosar (fila 18).
Aceste cheltuieli constau în contravaloarea serviciilor de reprezentare în faţa înaltei Curţi în prezentul dosar, inclusiv redactare şi depunere de concluzii scrise, reprezentare asigurată de avocat A.C., în baza procurii speciale notariale date în Germania, ce poartă apostila Convenţiei de la Haga (file 44 - 46 dosar fond), mandatul fiind presupus dat pentru toate actele judecăţii, în baza art. 68 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.I.E. SRL împotriva deciziei nr. 66A din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenta pârâtă SC R.I.E. SRL la 2.000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând cheltuieli de judecată către intimata reclamantă O.G.M. B.H.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 927/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 925/2013. Civil → |
|---|
