ICCJ. Decizia nr. 927/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 927/2013
Dosar nr. 8034/62/2007
Şedinţa publică din 22 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 131 din 23 aprilie 2010 pronunţată în dosarul nr. 8034/62/2007, Tribunalul Braşov a admis contestaţia formulată de către reclamanta T.A.M., în contradictoriu cu intimatul Oraşul Predeal, reprezentat prin Primar.
În consecinţă, a anulat Dispoziţia nr. 528 din 02 octombrie 2007 şi a dispus obligarea intimatului să procedeze la emiterea unei noi dispoziţii prin care să soluţioneze notificarea pe care antecesoarea contestatoarei - E.M. - a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul cu destinaţia de teren, în suprafaţă totală de 1.000 mp, identificat sub nr. cadastral iniţial 1574, prin restituirea în natură a suprafeţei de 529,90 mp, aferentă numărului cadastral 1574/2, şi prin efectuarea de propuneri de restituire în echivalent a suprafeţei de teren de 107,30 mp, aferentă nr, cadastral 1574, precum şi a suprafeţei de teren de 107,30 mp., aferentă nr. cadastral 1574/3, conform identificării imobilului realizate prin raportul judiciar de expertiză, efectuat de ing. expert G.A., raport de expertiză ce face parte integrantă din sentinţă.
A dispus obligarea contestatoarei la plata sumei de 2195 lei, reprezentând diferenţă de onorariu cuvenit domnului expert G.A.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 528 din 02 octombrie 2007, intimatul Oraşul Predeal, a dispus restituirea în natură către autoarea reclamantei, E.M., a suprafeţei de 479 mp din imobilul cu destinaţia de teren, situat în Oraşul Predeal, str. M. Ursului, înscris sub nr. cadastral 1571/1, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 413,69 mp, ce este ocupată de strada Olăresei din oraşul Predeal, şi a fost respinsă notificarea pe care persoana menţionată a formulat-o pentru suprafaţa de 107,31 mp.
Cercetând documentaţia tehnică depusă de titularul notificării în susţinerea acesteia, tribunalul a constatat că imobilul în litigiu este situat în oraşul Predeal, st. Olăresei, cu nr. cadastral 1574, că acesta are o suprafaţă totală de 1.000 mp şi că el a constituit, iniţial, obiectul dreptului de proprietate al numitului I.T., fiind preluat de către Statul Român.
Din acest imobil sunt ocupate următoarele suprafeţe: 18,06 mp - de imobilul cu nr. cadastral 1586; 107,31 mp - imobilul cu nr. cadastral 1573; 321,84 - imobilul cu nr. cadastral 1572, iar suprafaţa de 552,79 mp este ocupată de strada Olăresei şi de zona liberă neîmprejmuită.
La data de 02 decembrie 2004, a survenit decesul titularului notificării -E.M., iar prin certificatul de calitate de moştenitor din 03 septembrie 2007, emis de către BNP G.S. s-a stabilit că unicul succesor în drepturi al acesteia este contestatoarea din prezenta cauză – T.A.M., în calitate de legatar universal.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert G.A., s-a arătat că, din studiul întregii documentaţii aflate la CF Braşov, precum şi la OCPI Braşov şi în urma elementelor de georeferenţiere expuse în raport, rezultă că imobilul pentru care antecesorul contestatoarei a formulat notificare (proprietatea numitului T.I.) este situat în Oraşul Predeal, strada Olăresei şi se identifică prin numărul cadastral 1574, parcela 139. S-a constatat că suprafaţa măsurată a acestui imobil coincide cu cea scriptică de 1.000 mp.
În ceea ce priveşte situaţia juridică actuală a acestei suprafeţe de teren, expertul a arătat că suprafaţa de 107,30 mp, ce corespunde numărului cadastral 1574/1, este ocupată de strada Olăresei, suprafaţa de 529,90 mp, ce corespunde numărului cadastral 1574/2, este liberă, astfel că poate fi restituită în natură, iar suprafaţa de 107,30 mp, ce corespunde numărului cadastral 1574/3 se suprapune cu pârâul Mănăstirei şi Valea Olăresei.
Expertul a mai arătat că documentaţia tehnică ce a stat la baza emiterii dispoziţiei atacate, nu a identificat în mod corect imobilul din litigiu, în cuprinsul acesteia neindicându-se care sunt elementele de georeferenţiere luate în calcul la identificarea imobilului.
Având în vedere calitatea domnului G.A. de expert tehnic autorizat, precum şi faptul că acesta, fiind un expert numit de către instanţa de judecată, se bucură de prezumţia de imparţialitate, totodată, întreaga documentaţie pe care expertul a folosit-o la întocmirea lucrării de specialitate şi concluziile fundamentate ale acestuia, tribunalul a determinat măsurile reparatorii de care poate beneficia contestatoarea, în calitatea sa de succesor în drepturi al titularului notificării, prin raportare la lucrarea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză de către acest expert.
În acest sens, instanţa a constatat că, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea este îndreptăţită la restituirea în natură a suprafeţei de 529,90 mp, în timp ce pentru restul suprafeţelor terenului în litigiu, ce sunt aferente unui drum public, respectiv albiei unor râuri, constituind, prin destinaţie, bunuri care fac parte din domeniul public, reclamanta nu poate beneficia decât de măsuri reparatorii în echivalent, conform prevederilor art. 10 alin. (1) şi (10) din actul normativ menţionat.
Prin decizia nr. 58 din 17 mai 2012, Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o parte, în sensul că a obligat pe intimatul Oraşul Predeal să efectueze propunerea de restituire în echivalent a suprafeţei de 470,1 mp aferente nr. cadastral 1574, în loc de 107,30 mp aferentă nr. cadastral 1574/1 şi 107,30 mp aferentă nr. cadastral 1574/3, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că raportul de expertiză întocmit în apel de expertul B.M. sub nr. 569937 din 5 iunie 2011 ajunge la concluzii asemănătoare celor stabilite de expertul desemnat de prima instanţă, G.A.
Astfel, în apel, în vederea identificării imobilului, expertul a suprapus cele două planuri vechi (cel din 1927 şi cel din 1940), în vederea verificării limitelor parcelelor, constatând că majoritatea liniilor de proprietate diferă între cele două planuri, că limitele de sud şi de est ale parcelei în cauză au fost modificate prin amenajarea străzii, fiind păstrate limitele de nord şi de vest ale parcelei în cauză.
Ca urmare a suprapunerii planului parcelar din 1927 pe planul de situaţie rezultat în urma măsurătorilor, s-a constatat că limita de nord (Valea Olăresei)a fost modificată datorită umpluturii cu pământ şi balastru şi că imobilul revendicat este afectat de extinderea proprietăţilor cu nr. cadastral 1573 şi 1586, precum şi de str. Olăresei.
În urma măsurătorilor, s-a reţinut că terenul în litigiu nu este delimitat de garduri, fiind situat într-o zonă deschisă şi că zona liberă este străbătută de str. Olăresei, formată din segmentul ce se regăseşte în planurile vechi depuse la dosar şi un segment relativ nou, care face legătura cu DN 1.
Terenul în suprafaţă de 1000 mp revendicat de contestatoare se compune din: 513 mp teren liber, neafectat de construcţii sau detalii de sistematizare; 116 mp teren ocupat de imobilul de la nr. cadastral 1573 prin extindere; 29 mp ocupat de imobilul de la nr. cadastral 1586 prin extindere; 234 mp ocupat de stradă; 92 mp zonă verde şi 6 mp ocupat de imobilul cu număr administrativ 10 (situat la sud de terenul apelantei contestatoare), identificat în planul de situaţie - anexa nr. 1 la raportul de expertiză.
În aplicarea art. 1 alin. (1), art. 7 şi 9 care stabilesc prevalenta restituirii în natură a imobilelor preluate de stat şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G nr. 250/2007, instanţa a constatat că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură numai a suprafeţei libere identificate în raportul de expertiză ca fiind de 513 mp.
Având în vedere, însă, că prima instanţa a stabilit o suprafaţă de teren liber de 529,90 mp cu nr. cadastral 1574, pentru a nu înrăutăţi părţii situaţia în propria cale de atac, Curtea a păstrat această dispoziţie a primei instanţe, urmând ca pentru restul suprafeţei de 470,1 mp, aferentă aceluiaşi nr. cadastral 1574, să primească măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta T.A.M., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că întregul teren în suprafaţă de 1000 mp ce face obiectul notificării poate fi restituit în natură în întregime, deoarece este liber.
Cu toate că a reţinut în mod corect concluziile raportului de expertiză întocmit în apel de expertul B.M. din 5 iunie 2011 — care diferă în conţinut, contrar aprecierii instanţei de apel, de raportul întocmit de expertul desemnat de prima instanţă, G.A. -, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 234 mp pentru care s-a respins restituirea în natură întrucât ar fi ocupată de str. Olăresei, recurenta a arătat că nu s-a făcut dovada de către intimatul Oraşul Predeal că amplasamentul actual al acestei străzi are un suport legal. În urma nenumăratelor intervenţii la Primăria oraşului Predeal ale recurentei, pentru a i se pune la dispoziţie actele în baza cărora strada Olăresei şi-a modificat amplasamentul, ocupând în prezent o parte din terenul ce face obiectul notificării, prin adresele din 08 octombrie 2009, 24 iunie 2010 şi 08 octombrie 2009, i s-a răspuns că „decizia de construire a unei noi ramificaţii a străzii Olăresei nu a fost identificată".
Aşa cum rezultă din răspunsul la obiecţiunile formulate de către recurentă la expertiza efectuată în cauză de către recurentă, expertului B. nu i s-au pus la dispoziţie documente din care să rezulte legalitatea străzii, expertul arătând că Primăria Oraşului Predeal este singura în măsură să precizeze dacă segmentul de stradă care afectează proprietatea apelantei contestatoare aparţine sau nu domeniului public.
La data trecerii imobilului ce a reprezentat proprietatea lui T.I. - prin Decizia nr. 31959 din 3 iulie 1964 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Braşov, Secţiunea Financiară, în baza sentinţei nr. 6168/1963 pronunţate de Tribunalul Braşov în aplicarea Decretului nr. 111/1951 -, terenul de 1000 mp din Predeal, str. Olăreasa, era viran, iar la dosar nu există niciun act din care să rezulte faptul că terenul a intrat în domeniul public al statului ca urmare a unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică în vederea construirii unei noi ramificaţii a străzii Olăresei.
Aşa cum rezultă din planurile cadastrale vechi, terenul în litigiu se învecina la sud cu strada Olăresei care făcea legătura cu Şoseaua Naţională, drum în prezent posibil de utilizat, dar abandonat.
Mai mult, expertul B. a constatat la faţa locului faptul că pe terenul ce face obiectul notificării, strada nu este amenajată (delimitată de borduri), iar suprafaţa zonei verzi este, de asemenea, neamenajată (vegetaţie crescută în timp).
Aceste concluzii ale expertului, împreună cu afirmaţiile primăriei în sensul că nu există decizie de construire a acestei ramificaţii noi a străzii Olăresei, întăresc susţinerile reclamantei cu privire la posibilitatea restituirii în natură a terenului, deoarece nu este afectat de niciun proiect de sistematizare zonală.
Cu privire la celelalte suprafeţe de teren, în legătură cu care expertul a arătat că sunt ocupate de persoane din zonă „prin extindere", recurenta a susţinut că, din punct de vedere juridic, „extinderea" nu face parte din modalităţile legale de dobândire a proprietăţii, iar prin expertizele efectuate în cauză aceste suprafeţe de teren nu au fost identificat în mod corect, deoarece nu se precizează în mod concret cine le ocupă şi cu ce titlu.
Instanţa de apel nu a avut suficiente elemente ca să aprecieze în mod corect asupra faptului că aceste suprafeţe de teren ocupate prin „extindere" de către alte persoane nu pot fi restituite în natură, astfel încât concluzia instanţei în acest sens este rezultatul aplicării greşite a legii.
Recurenta a susţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pe temeiul cărora se impune casarea hotărârii recurate, pentru administrarea de noi probe în vederea stabilirii corecte şi concrete a situaţiei juridice a suprafeţelor de teren ce nu au fost restituite în natură recurentei.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Respingând solicitarea de restituire în natură către reclamantă a suprafeţei de 470,10 mp din totalul de 1000 mp teren preluat de către stat de la autorul reclamantei, T.I., anterior anului 1989, instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Drept urmare, chiar dacă prin motivele de recurs nu s-a făcut explicit referire la aceste dispoziţii legale, din dezvoltarea motivelor rezultă că a fost criticată interpretarea ori aplicarea greşită a acestor norme, de către instanţa de apel.
Prin decizia recurată, s-a stabilit, pe baza raportului de expertiză topografică întocmit în faza apelului de către expert B.M., că terenul în suprafaţă de 470,10 mp este ocupat astfel: 116 mp - teren ocupat de imobilul de la nr. cadastral 1573 prin „extindere"; 29 mp ocupat de imobilul de la nr. cadastral 1586 prin „extindere"; 234 mp ocupat de stradă; 92 mp zonă verde şi 6 mp ocupat de imobilul cu număr administrativ 10.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 234 mp ocupată de str. Olăresei, se observă că reclamanta a contestat pe parcursul judecăţii legalitatea amenajării străzii, prin extinderea sa asupra terenului ce face obiectul notificării, adresându-se în acest sens autorităţii administrative locale şi formulând obiecţiuni la raportul de expertiză.
După cum rezultă din conţinutul lucrării realizate de către specialistul în topografie, concluzia afectării unei suprafeţe de 234 mp pentru strada Olăresei nu s-a bazat pe documente provenind de la Primăria oraşului Predeal privind legalitatea amenajării străzii, expertul arătând că, pe terenul ce face obiectul notificării şi care a aparţinut autorului reclamantei, strada nu este amenajată (delimitată de borduri), astfel încât a calculat dimensiunile suprafeţei pretins ocupate de stradă în funcţie de segmentele de stradă amenajată.
În conformitate cu prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, suprafeţele de teren ocupate, printre altele, de căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.) reprezintă amenajări de utilitate publică, în considerarea cărora persoana îndreptăţită nu poate beneficia de restituirea în natură a respectivelor suprafeţe, ci doar de măsuri reparatorii în echivalent.
În aceeaşi normă, se arată expres că individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, se realizează pe baza documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Or, după cum s-a menţionat anterior, expertul judiciar desemnat de către instanţa de apel nu a avut în vedere vreun document din evidenţele autorităţii administrative locale, nici măcar inventarul domeniului public al oraşului depus la dosar (fila 35 apel), în care figurează dimensiunile străzii.
În aceste condiţii, instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a normei citate din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care nu a verificat documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, însă concluzia instanţei de apel privind existenţa unei amenajări de utilitate publică nu poate fi cenzurată de către această instanţă de control judiciar, cât timp situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită, privind împrejurarea dacă terenul în litigiu este efectiv ocupat de stradă, amenajată ca atare în mod legal ori, cel puţin, era destinat unei asemenea afectări legale la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi, totodată, privind dimensiunile reale ale străzii, pentru a se aprecia asupra posibilităţii restituirii în natură, în raport de suprafeţele afectate acestei amenajări de utilitate publică.
Se constată, astfel, că nu este posibil controlul judiciar de legalitate al deciziei recurate, fiind incidente prevederile art. 314 C. proc. civ., care impun casarea deciziei în situaţiile în care situaţia de fapt nu rezultă cu certitudine, nefiind posibilă evaluarea modului de aplicare a legii de către instanţa de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va verifica documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism privind amenajarea străzii în timp, după data preluării de către stat a imobilului ce face obiectul notificării - 1963, precum şi orice alte documente relevante din evidenţele autorităţilor publice, inclusiv referitoare la investiţii preconizate a afecta terenul în litigiu, după discutarea relevanţei acestora din punct de vedere probator, cu respectarea principiului contradictorialităţii.
În ceea ce priveşte suprafeţele de teren ocupate de proprietari ai unor imobile învecinate (116 mp - imobilul de la nr. cadastral 1573; 29 mp - imobilul de la nr. cadastral 1586, respectiv 6 mp - imobilul cu număr administrativ 10), instanţa de apel a reţinut, pe baza constatărilor expertului, că acestea ar fi fost înglobate „prin extindere" în proprietăţile învecinate.
În acest context, sunt corecte susţinerile recurentei în sensul că „extinderea" nu reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, de natură a justifica absenţa calităţii autorităţii administrative locale de unitate deţinătoare şi imposibilitatea restituirii în natură a suprafeţelor de teren în discuţie.
Instanţa de apel ar fi trebuit să stabilească regimul juridic al acestor suprafeţe de teren, în sensul dacă figurau, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale ori al unor terţe persoane, în baza unui titlu de proprietate, întrucât, în cazul apartenenţei imobilelor la domeniul public sau privat al unităţii administrativ - teritoriale, restituirea în natură către persoana îndreptăţită în sensul legii ar fi putut fi împiedicată doar dacă este întrunită vreuna dintre situaţiile prevăzute în art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Or, deşi instanţa de apel a arătat că ar fi incident art. 10 din lege, din situaţia de fapt reţinută nu rezultă existenţa pe teren a vreunei construcţii noi, autorizate, sau afectarea terenului unei servituti legale şi altor amenajări de utilitate publică, de natura celor enumerate exemplificativ în art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii.
Se constată, în aceste condiţii, că situaţia de fapt este insuficient stabilită în legătură cu suprafeţele ce însumează 151 mp, motiv pentru care sunt incidente şi în acest caz prevederile art. 314 C. proc. civ., nefiind posibilă exercitarea controlului de legalitate în privinţa modului de aplicare a legii de către instanţa de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va cerceta dacă respectivele suprafeţe de teren figurau în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale şi, în cazul unui răspuns negativ, va determina modalitatea în care acestea au ieşit din patrimoniul pârâtei, inclusiv din perspectiva datei eventualei înstrăinări, cu observarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Se va stabili motivat, dacă este cazul, existenţa unui impediment la restituirea în natură către persoana îndreptăţită, în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi al normei corespondente din Normele metodologice de aplicare a legii, iar în situaţia în care se va constata că pârâta nu este unitate deţinătoare în sensul art. 21 din lege, se va ţine cont de principiul neagravării situaţiei reclamantei în propria cale de atac, dat fiind că, prin decizia recurată în cauză, s-a recunoscut dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent, fără ca pârâta să declare recurs.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 92 mp ocupată de zonă verde, în conformitate cu dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, afectarea terenului unei amenajări de spaţii verzi reprezintă, în principiu, un impediment la restituirea în natură, însă doar în măsura în care este vorba despre amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii.
Din cuprinsul răspunsului expertului la obiecţiunile reclamantei la raportul de expertiză întocmit în faza apelului (fila 221), rezultă că zona verde identificată pe suprafaţa de 92 mp nu este amenajată (vegetaţie crescută în timp), ceea ce ar însemna că nu este întrunită situaţia de excepţie de la restituirea în natură.
Cu toate acestea, întrucât expertul nu a verificat evidenţele autorităţii administrative locale, este necesar ca instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, să cerceteze dacă zona verde identificată figurează în evidenţele autorităţilor publice ca o amenajare de utilitate publică, pentru a stabili natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei pentru suprafaţa de teren în discuţie.
Faţă de considerentele expuse, înalta Curte constată că situaţia de fapt nu a fost clarificată de o manieră suficientă pentru a permite exercitarea controlului de legalitate de către această instanţă de recurs, drept pentru care, în aplicarea art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de contestatoarea T.A.M. împotriva deciziei nr. 58/Ap din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov, Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 928/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 926/2013. Civil. Desene şi modele... → |
|---|
