ICCJ. Decizia nr. 953/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 953/2013
Dosar nr. 8838/30/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 11302/325/2010, reclamanţii Municipiul Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Timişoara în contradictoriu cu pârâta SC E.G.D. SA, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 6.478 RON, reprezentând taxă de concesiune pe perioada 17 iunie 2008 până la 28 februarie 2010.
Având în vedere prevederile art. 137 C. proc. civ., instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, dat fiind că indicarea greşita a denumirii persoanei juridice chemată în judecată nu reprezintă un motiv de constatare a lipsei calităţii procesuale pasive, ci reprezintă o eroare materială care poate fi îndreptată conform art. 132 C. proc. civ. şi care poate atrage doar refacerea actului de procedură îndeplinit faţă de persoana care nu a fost legal citată potrivit denumirii corecte.
Prin sentinţa civilă nr. 3226/2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 11302/325/2010, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocata de pârâtă; s-a admis cererea formulată de reclamantul Municipiul Timişoara prin Primar împotriva pârâtei SC E.G.D. SA şi în fond, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.478 RON reprezentând taxă concesiune, fără cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că la data de 31 octombrie 2003 s-a încheiat contractul de concesiune nr. 11 între reclamantă şi SC D.G.N.D.N. SA având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă asupra terenului situat în Timişoara în suprafaţă de 500 mp în vederea realizării unei staţii de reglare-măsurare gaze naturale în schimbul unei taxe de concesiune care se reactualizează anual.
În urma procesului de divizare a fostei companii de gaze naturale, obligaţiile născute din contractul de concesiune au fost preluate de SC E.G.D. SA, pârâta din prezenta cauză.
În baza raportului juridic obligaţional născut din contractul de concesiune, pârâta datorează redevenţa anuala pentru ocuparea şi folosirea terenului.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că în speţă, contractul de concesiune a fost încheiat în condiţiile Legii nr. 219/1998 care prevedea obligaţia plăţii taxei de concesiune, prin încheierea acestui contract producându-se o situaţie juridică ce este guvernată de legea in vigoare la data producerii ei.
Astfel, efectele contractului de concesiune sunt guvernate de Legea nr. 219/1998 şi nu de Legea nr. 351/2004 invocată de pârâtă, potrivit adagiului tempus regit actum.
Împotriva sentinţei Judecătoriei Timişoara a declarat recurs SC E.G.D. SA, Târgu Mureş, Regiunea de Vest Timişoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 11302/325/2010 din 27 iunie 2011 prin care a solicitat modificarea în tot a acesteia, iar în rejudecare să fie respinsă acţiunea reclamanţilor.
Prin decizia nr. 771/2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 11302/30/2010, s-a admis recursul declarat de recurenta SC E.G.D. SA Târgu Mureş, prin Regiunea Vest Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 3226 din 10 februarie 2011 de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 11302/325/2010, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Prmăria Municipiului Timişoara, având ca obiect pretenţii; s-a casat hotărârea şi s-a reţinut cauza în rejudecare de către Tribunalul Timiş, ca primă instanţă.
În considerentele acestei decizii, Tribunalul Timiş a reţinut că independent de motivarea recursului, instanţa de control judiciar a constatat că judecătoria nu era competentă în a soluţiona cererea pendinte faţă de prevederile Legii nr. 219/1998 în vigoare la data încheierii contractului de concesiune între părţi din 31 octombrie 2003, obiectul acestei cereri reprezentându-l obligarea pârâtei la plata taxelor de concesiune şi a accesoriilor.
Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 8838/30/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 86 din 9 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8839/30/2011 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Timişoara prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC E.G.D. SA, având ca obiect pretenţii, fiind obligată pârâta să-i achite reclamantului suma de 6.478 RON, reprezentând taxă concesiune, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că între reclamantul Municipiul Timişoara prin Primar, în calitate de concedent şi pârâta SC D.G.N.D.N. SA Târgu-Mureş, sucursala Timişoara, în calitate de concesionară, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 11 din 31 octombrie 2003, având ca obiect transmiterea în concesiune a terenului situat în Timişoara, în suprafaţă de 500 m.p. din totalul de 1386 m.p., teren înscris în CF, în schimbul unei redevenţe de 26660 lei/mp/an, actualizată cu rata inflaţiei. Prin actul adiţional din 2 decembrie 2008 s-a modificat contractul, în sensul că SC E.G.D. SA a dobândit calitatea de concesionară, celelalte clauze rămânând nemodificate. Reclamanta a solicitat un debit de 6.478 RON, constând în taxă de concesiune, care nu a fost negat de către pârâtă. Pentru aplicabilitatea art. 36 lit. c) din Legea nr. 351/2004 ar fi fost necesar acordul autorităţii publice locale. În speţă nu doar că nu există un asemenea acord pentru folosinţa cu titlu gratuit a terenului, ci între părţi s-a încheiat un contract de concesiune, prin care pârâta s-a obligat în cunoştinţă de cauză să achite o redevenţă pentru terenul care constituia obiectul contractului. Nu se poate considera că noua lege ar modificat contractul încheiat între părţi, întrucât o asemenea interpretare ar constitui o aplicare retroactivă a unei legi care nu era în vigoare la data încheierii convenţiei dintre părţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC E.G.D. SA Tg. Mureş solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 112/2012 din 7 mai 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, a respins apelul declarat de pârâta SC E.G.D. SA Târgu Mureş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că pentru aplicabilitatea art. 36 lit. c) din Legea nr. 351/2004 ar fi fost necesar acordul autorităţii publice locale, acord care nu a fost obţinut în cauză. În cauză nu doar că nu există un asemenea acord pentru folosinţa cu titlu gratuit a terenului, ci între părţi s-a încheiat un contract de concesiune, prin care pârâta s-a obligat în cunoştinţă de cauză să achite o redevenţă pentru terenul care constituie obiectul contractului. Nu se poate considera că noua lege ar fi modificat contractul încheiat între părţi, întrucât o asemenea interpretare ar constitui o aplicare retroactivă a unei legi care nu era în vigoare la data încheierii convenţiei dintre părţi. Nefiind sesizată cu o cerere reconvenţională prin care să constate că ar fi intervenit modificarea sau rezilierea contractului încheiat între părţi, în mod corect prima instanţă a reţinut în cauză incidenţa prevederilor art. 969 şi 970 C. civ., contractul fiind valabil încheiat şi în vigoare. în ceea ce priveşte faptul că apelanta a acţionat cu buna credinţă, în conformitate cu prevederile legale nou intervenite, prin intermediul adreselor către autoritatea publică locală şi solicitarea sprijinului pentru promovarea unei hotărâri a Consiliului Local privind utilizarea cu titlu gratuit a terenului în litigiu, Curtea a constatat că aceste aspecte exced cadrului procesual din prezenta cauză, în condiţiile în care, fiind în vigoare, contractul de concesiune dintre părţi îşi produce toate efectele şi ca atare pârâta trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile rezultate din acest contract.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.G.D. SA invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor Legii gazelor nr. 351/2004, apreciind că prevederile Legii gazelor nr. 351/2004 nu modifică contractul de concesiune din 31 octombrie 2003.
- Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că modificarea contractului în conformitate cu prevederile legii gazelor ar însemna o aplicare retroactivă a legii. Apariţia legii gazelor nu a făcut altceva decât să determine ope legis, încetarea contractului, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii gazelor din 28 august 2004. în acest sens sunt şi prevederile ordinului Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei Bucureşti nr. 7/2009 ce conţine condiţiile cadru de valabilitate a licenţei pentru distribuţia gazelor naturale, care la art. 21 prevede că recurenta are dreptul să folosească cu titlu gratuit terenurile proprietate publică locală ocupate de obiectivele sistemului de distribuţie, precum şi pe cele utilizate pentru realizarea lucrărilor de execuţie, operare, întreţinere şi reparaţie în condiţiile Legii nr. 351/2004.
Instanţa de apel în mod eronat a reţinut incidenţa prevederilor art. 969 şi 970 C. civ. în condiţiile în care dispoziţiile legii gazelor au determinat ope legis rezilierea contractului, respectiv de la data intrării ei în vigoare la 28 august 2004.
Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor Legii gazelor nr. 351/2004, a prevederilor contractului de concesiune din 31 octombrie 2003, ordinului Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei Bucureşti nr. 7/2009 şi nu a nesocotit principiile înscrise în art. 969 C. civ., art. 970 C. civ.
În mod legal s-a reţinut că potrivit art. 36 lit. c) din Legea gazelor nr. 351/2004 pentru aplicabilitatea acestui text legal este necesar acordul autorităţii publice locale pentru folosinţa cu titlu gratuit a terenului, acord care nu a fost obţinut în cauză.
În mod judicios s-a reţinut că nu se poate considera prin raportare la prevederile art. 29 din contractul părţilor că datorită prevederilor imperative ale Legii gazelor nr. 351/2004 contractul dintre părţi prin care pârâta s-a obligat să achite o redevenţă pentru terenul concesionat ar fi fost reziliat, ope legis.
Nu se poate considera că noua lege ar fi modificat contractul încheiat între părţi, întrucât aşa cum au reţinut şi instanţele de fond şi apel, o asemenea interpretare ar constitui o aplicare retroactivă a unei legi care nu era în vigoare la data încheierii convenţiei dintre părţi.
În mod întemeiat s-a aplicat principiul înscris în art. 969 şi 970 C. civ., constatându-se că nu a intervenit modificarea sau rezilierea contractului încheiat de părţi, contractul fiind valabil încheiat şi în vigoare.
Pentru considerentele expuse, se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304^ pct. 9 Cod procedură civilă şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.G.D. SA Târgu Mureş împotriva deciziei civile nr. 112/2012 din 7 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 980/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 950/2013. Civil → |
|---|
