ICCJ. Decizia nr. 980/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 980/2013
Dosar nr. 3459/54/2010
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 809 din 2 iunie 2009 Tribunalul Dolj, secţia comercială a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL şi a dispus obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 31.200 euro, cu titlu de despăgubiri în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cât şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată în sumă de 3.637 RON.
În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut că antecontractul nu cuprinde niciun pact comisoriu expres pentru ca acesta să poată fi considerat rezolvit şi că prin clauza de dezicere părţile au stabilit anticipat întinderea despăgubirilor care sunt datorate pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale datorate cu titlu de daune-interese.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC M. SRL Vela.
Într-o primă critică apelanta pârâtă a invocat ca motiv de nelegalitate, faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, deoarece cauza a fost repusă pe rol şi soluţionată nelegal în condiţiile în care reclamantei nu i s-a solicitat să plătească taxa de timbru corespunzătoare după reluarea cauzei. Totodată, s-a invocat faptul că la 26 mai 2009, respectiv primul termen după suspendarea cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ., citarea societăţii pârâte a fost viciată, iar la acel termen SC M. SRL a fost reprezentată de administratorul W.A.C., cetăţean belgian necunoscător al limbii române şi neasistat de traducător autorizat, căruia i s-a refuzat nelegal cererea de acordare a unui termen în vederea asigurării dreptului la apărare.
Cu privire la fondul cauzei, apelanta pârâtă a invocat faptul că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, în sensul că nu a analizat anumite apărări ale pârâtei.
Prin Decizia nr. 16 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea precizată, a dat în debit reclamanta cu suma de 1838 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că nu a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtei, iar în ce priveşte fondul cauzei a constatat că sentinţa de fond este nelegală deoarece instanţa, deşi a constatat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a o informa pe pârâtă despre motivul neîncheierii contractului, a reţinut că această parte este în culpă, aceasta nefăcând nicio dovadă că în vreun mod anume ar fi anunţat societatea pârâtă despre voinţa de a încheia ulterior actul. În ceea ce priveşte suma consemnată la C., Curtea a apreciat că aceasta a fost în mod greşit consemnată la dispoziţia executorului judecătoresc şi nu la dispoziţia SC M. SRL.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând faptul că nu a fost citată la sediul ales indicat în concluziile scrise depuse la Tribunalul Dolj, în cadrul apelului fiind citată la fostul sediu social.
Prin Decizia nr. 4159 din 30 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL a casat Decizia nr. 16 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând în considerente că instanţa de apel a încălcat dreptul reclamantei la apărare şi dreptul la un proces echitabil, deoarece reclamanta nu a cunoscut întreaga derulare a procesului întrucât acesteia nu i s-au comunicat actele de procedură la domiciliul ales, respectiv la Cabinet Individual de Avocatură S.A. din Craiova, conform dispoziţiilor art. 93 C. proc. civ.
În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 192 din 24 noiembrie 2011, a respins apelul pârâtei ca nefondat, instanţa reţinând cu privire la prima critică faptul, că întrucât intimatei-reclamante nu i s-a pus în vedere să timbreze cererea, nu poate fi incidenţă sancţiunea nulităţii actelor de procedură, întrucât potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 instanţa învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare va putea dispune obligarea părţii la plata taxelor de timbru aferente, că dreptul la apărare al societăţii apelante nu a fost încălcat deoarece instanţa de fond, făcând aplicarea prevederilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., a amânat pronunţarea pentru ca părţile să depună concluzii scrise.
Criticile apelantei-pârâte privind fondul cauzei au fost apreciate ca fiind nefondate din perspectiva interpretării voinţei reale a părţilor la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare care a fost aceea de a stabili două situaţii distincte în cazul perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, înainte şi după data de 12 august 2008, clauza prevăzută la art. 1 din contract nestabilind când trebuie comunicată scrisoarea recomandată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M. SRL în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., invocând, în esenţă, faptul că ambele instanţe au analizat confuz şi contradictoriu datele cauzei şi raporturile juridice dintre părţi cu referire la următoarele aspecte:
- în mod greşit instanţa de apel a înlăturat critica din apel privind încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil;
- instanţa de apel a analizat în mod greşit apărările societăţii apelante şi nu a răspuns în totalitate acestora;
- instanţele de judecată au reţinut culpa societăţii recurente ignorând total faptul că această vânzare s-a făcut după data limită a încheierii unui act autentic convenită prin antecontractul cu reclamanta şi în urma unei grave neexecutări a acestui antecontract de către reclamantă, situaţie care a făcut imposibilă executarea sa exclusiv din culpa acesteia.
La termenul din 29 ianuarie 2013 intimata-reclamantă SC A. SRL a invocat excepţia de nulitate a recursului, motivat de împrejurarea că societatea recurentă se află în procedura de lichidare, având lichidator numit în condiţiile art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, iar instanţa, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesual active generată de lipsa capacităţii procesuale active, întemeiată pe dispoziţiile art. 233 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată.
Înalta Curte, examinând excepţiile invocate din oficiu din perspectiva înscrisurilor pe care se sprijină, constată:
Conform informaţiilor eliberate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pe baza înregistrărilor existente în acest registru la data de 8 noiembrie 2012, starea societăţii recurente este aceea de lichidare, la rubrica lichidator fiind menţionat S.N.
Prin Sentinţa nr. 163 din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, irevocabilă prin nerecurare, s-a admis cererea formulată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Bucureşti şi s-a dispus dizolvarea societăţii pârâte în temeiul art. 237 (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, precum şi măsurile de publicitate ale acesteia.
La data de 25 martie 2011, conform certificatului ORC Dolj, acesta confirma că dizolvarea judiciară s-a menţionat în registrul comerţului cu această dată iar cererea Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova din 26 noiembrie 2011, de numire a lichidatorului în baza art. 237 (7) din Legea nr. 31/1990, este admisă de Directorul ORC Dolj prin Rezoluţia nr. 15113 din 29 noiembrie 2011 prin care numeşte în calitate de lichidator pe S.N., constatând îndeplinite condiţiile art. 1.2, 2.1 şi 6 din O.U.G. nr. 169/2009, modificată, ale art. 237 alin. (6) - (7), art. 252 şi urm. din Legea nr. 31/1990, republicată cu modificări, ale Legii nr. 26/1990, republicată cu modificări.
Aşa fiind, cum potrivit art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul nu mai pot întreprinde noi operaţiuni iar potrivit alin. (4), societatea îşi păstrează personalitatea juridică numai pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia, Înalta Curte constată că recursul promovat la data de 27 ianuarie 2012 de reprezentantul statutar, ulterior datei de 28 februarie 2011, când hotărârea de dizolvare a rămas irevocabilă şi ulterior datei de 25 martie 2011 când acesta a fost publicată în registrul comerţului, a fost promovat la o dată la care societatea nu mai avea capacitate de exerciţiu pentru asemenea acte juridice, personalitatea ei juridică fiind limitată legal numai la operaţiunile lichidării, şi de către o persoană care cu data numirii lichidatorului 29 noiembrie 2011, când i-a încetat mandatul, nu mai avea calitatea procesual activă de a-l promova.
În atare situaţie, Înalta Curte va admite ca întemeiată conform art. 137 C. proc. civ. excepţia lipsei capacităţii procesual active şi făcând aplicarea art. 43 coroborat cu art. 161 (1) C. proc. civ., va anula cererea de recurs ca fiind promovată de o persoană fără capacitate procesual activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale active.
Anulează cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC M. SRL VELA prin lichidator judiciar S.N. împotriva Deciziei nr. 192 din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a III-a civilă, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 979/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 953/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
